ICCJ. Decizia nr. 3528/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3528/2014
Dosar nr. 3497/1/2013
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin Hotărârea nr. 428 din 11 aprilie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de doamna P.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, împotriva Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut următoarele:
Asupra cererii de recuzare şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate de contestatoare.
Împrejurarea că Plenul Consiliului îndeplineşte rolul de „instanţă extrajudiciară" în cazul acţiunilor disciplinare rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 391 din 17 aprilie 2007; atât Secţiile Consiliului cu ocazia soluţionării acţiunilor disciplinare, cât şi Plenul cu ocazia soluţionării contestaţiilor la evaluare funcţionează ca „instanţe extrajudiciare", soluţionarea acestor cauze făcându-se, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 317/2004, normă specială care se aplică cu prioritate. Spre deosebire de procedura disciplinară, unde legea organică (Legea nr. 317/2004 - art. 49 alin. (7)) prevede expres că „Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă", în cazul contestaţiilor la evaluare aceste menţiuni nu se regăsesc.
Rezultă, deci, inaplicabilitatea, în prezenta contestaţie, a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., invocate drept temei al cererii de recuzare, motiv pentru care, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi, a fost respinsă această cerere, ca inadmisibilă.
Sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi făcută doar de către instanţele judecătoreşti enumerate limitativ de legea organică, iar nu şi de alte instanţe extrajudiciare, cum este Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în soluţionarea prezentei contestaţii.
Tot astfel, Plenul a apreciat că cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a uni act administrativ cu caracter normativ nu poate fi primită, având în vedere calitatea de „instanţă extrajudiciară" a Consiliului Superior al Magistraturii şi procedura expres prevăzută de lege şi regulament în materia evaluării.
Asupra fondului contestaţiei
Prin Adresa nr. 696/VI/13 din 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/3129/1154 din 3 februarie 2012, a fost transmisă contestaţia împotriva calificativului acordat la evaluarea activităţii profesionale desfăşurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, formulată de doamna procuror P.R. din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Vaslui, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin contestaţia formulată, doamna procuror a solicitat fie reevaluarea domniei sale de către altă comisie de evaluare, fie modificarea calificativului în mod corespunzător notei pe care ar fi trebuit să o acorde comisia.
Prin Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012 a fost respinsă contestaţia formulată de doamna procuror P.R. împotriva calificativului acordat la evaluarea activităţii profesionale desfăşurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010.
La data de 5 martie 2012, doamna procuror a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Secţiei pentru procurori nr. 57 din 5 martie 2012, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, precizând că va expune motivele contestaţiei, după redactarea şi comunicarea hotărârii.
Hotărârea i-a fost comunicată doamnei procuror la data de 5 aprilie 2012, iar la data de 10 aprilie 2012 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, sub nr. 1/10008/1154/2012, o completare a contestaţiei iniţiale.
În cuprinsul acestei completări, doamna procuror a învederat faptul că au fost încălcate mai multe norme de procedură a evaluării prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor precum şi de Regulamentul de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, fiind, totodată, apreciată în mod greşit activitatea sa.
A mai arătat doamna procuror că Hotărârea Secţiei pentru procurori nr. 57/2002 este nelegală, deoarece Secţia nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în contestaţia formulată, fiind omisă analizarea greşitei alcătuiri a comisiei de evaluare, neîntocmirii proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul de evaluare, încălcării obligaţiei motivării de către Comisia de evaluare a fiecărei note acordate.
Totodată, doamna procuror a arătat ca Secţia a apreciat greşit atât faptul că nu exista obligaţia interviului în faţa comisiei de evaluare, cât şi faptul că soluţia de remediere a deficienţelor din activitatea comisiei de evaluare prin reevaluarea de către o altă comisie nu este permisă.
Analizând contestaţia, Plenul a apreciat că Hotărârea nr. 57 din 5 martie 2012 a Secţiei pentru procurori este temeinică şi legală pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte greşita alcătuire a comisiei de evaluare şi încălcarea prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora în cazul procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătorii (cum este cazul doamnei procuror), comisiile de evaluare sunt formate din conducătorul parchetului şi 2 procurori desemnaţi de colegiul de conducere, Plenul reţine că doamna procuror D.R.P. a fost evaluată de către o comisie de evaluare a parchetului ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (6) din Regulamentul de evaluare, în forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, conform cărora: „La instanţele sau parchetele la care funcţionează un număr mai mic de 10 judecători, respectiv procurori evaluarea se face de comisia constituită la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, la parchetul ierarhic superior".
Dispoziţia regulamentară menţionată se regăseşte şi în forma actuală a Regulamentului, în cuprinsul art. 25 alin. (9) şi a fost avută în vedere de Secţia pentru procurori la pronunţarea Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012.
Plenul reţine că dispoziţiile regulamentare acoperă situaţiile în care la o instanţa sau parchet cu o schemă redusă de personal nu se poate asigura continuitatea unei comisii de evaluare, cu atât mai mult cu cât fluctuaţia de personal la nivelul acestor instanţe poate fi des întâlnită. Doamna procuror funcţiona la data evaluării la un parchet în schema căruia figurau mai puţin de 9 posturi de procuror (7 de execuţie şi 2 de conducere), astfel că a fost legal evaluată de către o comisie constituită la parchetul ierarhic superior.
Plenul constată, de asemenea, că membrii comisiei de evaluare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost numiţi prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 677/2007 şi reînvestiţi prin Hotărârea Plenului nr. 882 din 14 octombrie 2010, iar ambele hotărâri sunt publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte invocarea de către contestatară a faptului că Secţia pentru procurori nu s-a pronunţat cu privire la incompatibilitatea unora dintre membrii comisiei de evaluare, Plenul constată că revine Colegiului de conducere al parchetului competenţa constatării situaţiilor de incompatibilitate între 2 sau mai mulţi membri ai comisiei de evaluare şi procurorul evaluat, potrivit dispoziţiilor art. 261 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, iar doamna P.R. nu a sesizat Colegiul de conducere la momentul evaluării cu o eventuală incompatibilitate a unor membri ai comisiei de evaluare. De altfel, susţinerea contestatoarei privind existenţa unor neînţelegeri între doamna procuror şi doi membri ai comisiei de evaluare nu a fost dovedită în niciun fel şi, odată ce nu a fost sesizat Colegiul de conducere al instanţei cu această situaţie, Plenul apreciază că posibila stare de tensiune nu era de natură a afecta imparţialitatea comisiei de evaluare.
Totodată, Plenul apreciază că exprimarea oficială a unor puncte de vedere cu privire la activitatea doamnei procuror de către un membru al comisiei de evaluare nu este de natură a afecta obiectivitatea şi imparţialitatea acestui membru al comisiei de evaluare ci vizează comunicarea unor situaţii statistice privind activitatea unui magistrat.
Referitor la susţinerile contestatoarei privind neîntocmirea şi aducerea la cunoştinţă a proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul de evaluare, Plenul nu le poate reţine dat fiind faptul că în şedinţa din data de 29 martie 2011 a Comisiei 3 - Eficientizarea activităţii şi performanţa judiciară a instanţelor şi parchetelor, s-a apreciat că evaluarea se poate realiza conform Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, chiar dacă nu a existat o evaluare anuală, urmând ca în cadrul evaluării să fie verificată activitatea desfăşurată pe ultimii 3 ani.
În ceea ce priveşte critica adusă de contestatară cu privire la nerealizarea interviului, Plenul constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Regulament, interviul reprezintă „(..) discuţia purtată (..) la finalul perioadei de evaluare (..) atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca urmare a culegerii datelor şi informaţiilor necesare evaluării, cât şi cu privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observaţii sau obiecţii. În perioada supusă evaluării, între judecătorul sau procurorul evaluat şi membrii comisiei de evaluare pot avea loc periodic discuţii cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare".
În Raportul de evaluare a activităţii profesionale a doamnei procuror P.R. s-a arătat că „Procurorul nu a solicitat participarea la interviu, iar comisia nu a considerat necesar", precum şi că „Procurorul nu contestă alte note acordate de comisia de evaluare, decât nota la criteriul „sancţiuni disciplinare rămase irevocabile în perioada supusă evaluării", considerând că nu a fost respectată cerinţa criteriului. Observaţia este întemeiată şi se admite, comisia acordând nota la acest criteriu. Obiecţiunile cu privire la conţinutul recomandărilor comisiei nu sunt întemeiate, ele fiind justificate de constatările făcute cu ocazia controalelor şi cu ocazia cercetării disciplinare desfăşurată în anul 2010".
Din dispoziţiile regulamentare mai sus menţionate, coroborate cu dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Regulament, Plenul consideră că interviul reprezintă o etapă a procesului de evaluare, însă nerealizarea acestuia nu impietează cu nimic asupra procesului de evaluare şi a finalizării acestuia, un atare aspect derivând din chiar conţinutul dispoziţiilor art. 34 pct. 2, prin care se arată că refuzul persoanei evaluate de a se prezenta la interviu, nu împiedică parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de evaluare şi finalizarea acesteia.
Deşi în contestaţia formulată, doamna procuror P.R. susţine că interviul nu este „ (..) un act la opţiunea exclusivă a comisiei de evaluare", din textul regulamentar mai sus precizat, rezultă clar că interviul nu se realizează urmare a opţiunii comisiei sau a opţiunii magistratului evaluat, ci se realizează doar dacă există aspecte „care nu au putut fi clarificate (..)", ori „în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observaţii sau obiecţii".
Plenul observă ca în cazul doamnei P.R., comisia nu a considerat necesară realizarea interviului ceea ce duce la concluzia că, urmare a culegerii datelor şi informaţiilor necesare evaluării, precum şi urmare a formulării observaţiilor, nu a fost nevoie de clarificarea niciunui aspect, cu atât mai mult cu cât în urma obiecţiunilor formulate de doamna procuror, comisia a înţeles să modifice notarea la unul dintre criterii, realizând acest lucru fără existenţa unui interviu.
Aşadar, nu interviul în sine, în sensul realizării acestuia - ca etapă a procesului de evaluare - poate influenţa schimbarea notării ori acordarea calificativului, ci doar elementele concrete, care pot fi exprimate şi în scris, astfel după cum s-a şi întâmplat.
Cu privire la critica adusă de contestatară referitoare la neanalizarea de către Secţia de procurori a modului în care notele acordate la fiecare criteriu corespund realităţii, precum şi a omisiunii motivării de către comisia de evaluare a acordării unor note, se constată că în Hotărârea Secţiei pentru procurori nr. 57 din 5 martie 2012 (pag. 4) s-a reţinut că în urma obiecţiunilor formulate de către doamna procuror împotriva raportului de evaluare, comisia a revenit asupra notării acordate iniţial la un criteriu, iar la aprecierea activităţii profesionale s-au avut în vedere constatările rezultate în urma controalelor curente şi tematice, precum şi datele consemnate în analizele întocmite în baza Ordinului privind organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional al ministerului public nr. 229/2007, astfel că aprecierea făcută de comisie a avut la bază date concrete şi nu subiective. Comisia a examinat actele de control ale conducerii Parchetului de pe lângă tribunalul Vaslui, analizele judiciare şi civile (..), referatele întocmite cu ocazia controalelor tematice şi curente, actele depuse de magistrat şi actele de control de pe lângă Curtea de Apel Iaşi". Atât notele, cât şi calificativul care se pot acorda magistratului evaluat, conform dispoziţiilor art. 36 pct. 5 din Regulament, acestea „(..) trebuie să corespundă datelor, constatărilor şi observaţiilor comisiei de evaluare".
Dacă nota acordată corespunde acestor cerinţe, adică este conformă cu datele, constatările şi observaţiile comisiei de evaluare, Plenul consideră că motivarea acordării sale este implicită.
Prin urmare, Plenul apreciază că notele acordate doamnei procuror sunt justificate de către documentaţia ataşată, astfel încât argumentele sale nu pot fi reţinute.
Plenul reţine că nu exista o obligaţie a Secţiei pentru procurori de a analiza toate motivele invocate de către doamna procuror în cuprinsul contestaţiei împotriva calificativului acordat de comisia de evaluare pentru activitatea profesională din perioada 2008 - 2010, atâta timp cât au fost cercetate principalele argumente din cuprinsul contestaţiei. Plenul reţine că în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument formulat de parte", noţiunea de proces echitabil presupunând ca „o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse”.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM), a formulat contestaţie P.D.R., cu precizarea că denumirea iniţială a căii de atac exercitate a fost aceea de recurs, recalificarea juridică fiind realizată la data de 21 ianuarie 2014, prin încheierea de şedinţă de la acea dată, în sensul că s-a apreciat că hotărârea contestată vizează cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fiind supusă contestaţiei în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. La aceeaşi dată a fost practic respinsă şi excepţia de inadmisibilitate invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.
În esenţă, în motivarea contestaţiei îndreptate împotriva Hotărârii nr. 428/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au fost arătate următoarele:
(i) Cu privire la Legea de procedură aplicabilă cauzei, s-a arătat că se impune ca Înalta Curte să considere că este admisibil recursul promovat, dispunând, urmare a constatării neregulilor şi nelegalităţilor comise, reluarea procedurii de acordare a calificativului;
(ii) Cu privire la pretinsa inadmisibilitate a recursului, deja invocată de intimat prin Adresa nr. 10674/1154/2013, s-a arătat că se impune respingerea acestei excepţii, raportat şi la practica recentă a ÎCCJ-SCAF (a se vedea în acest sens Decizia nr. 5380 din 23 mai 2013); contestatoarea a indicat că, dată fiind posibilitatea de a nu fi primit punctul său de vedere cu privire la aplicarea art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocă excepţia de nelegalitate a acestui articol în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României;
(iii) Cu referire la motivele efective de recurs (contestaţie) au fost învederate următoarele:
• Plenul CSM nu a fost alcătuit potrivit prevederilor legale în sensul că au fost incluşi şi au participat la şedinţa de plen din 11 aprilie 2013, membri care se pronunţaseră anterior asupra contestaţiei, în cadrul secţiei de procurori; este nefondat considerentul conform căruia Plenul CSM nu trebuie să aplice procedurile prevăzute pentru instanţele de judecată, fiind evident că se impunea şi respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul nepărtinirii judecătorilor;
• Plenul CSM a încălcat regula de procedură prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanşării procedurii contestaţiei împotriva hotărârii secţiei pentru procurori, în sensul că a refuzat nelegal să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a art. 25 pct. 6 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 676/2007, cu modificările ulterioare, arătând în cuprinsul hotărârii atacate că o atare excepţie este inadmisibilă;
• Hotărârea Plenului CSM a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la constituirea comisiei de evaluare, la nerespectarea principiului evaluării permanente, prin neîntocmirea şi neprezentarea proceselor-verbale anuale, la aprecierea interviului ca nefiind o etapă obligatorie a procesului de evaluare, ci un act la opţiunea exclusivă a comisiei de evaluare.
3. Apărarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)
Arătând prin întâmpinarea formulată în cauză că recurenta P.R., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a formulat recursul de faţă în temeiul prevederilor noului cod de procedură civilă, în esenţă, intimatul CSM a invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitate, raportat la prevederile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu prevederile cuprinse în Regulamentele privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor (HCSM nr. 676/2007) şi respectiv cel de organizare şi funcţionare a CSM (HCSM nr. 326/2005), potrivit cu care „Hotărârile Plenului ca instanţă de judecată sunt definitive şi irevocabile” iar împotriva hotărârii secţiei ce a soluţionat contestaţiile judecătorilor sau procurorilor împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale, „hotărârea Plenului, ca instanţă de judecată, este definitivă şi irevocabilă”.
În subsidiar, intimatul CSM a arătat că deşi recurenta contestatoare nu a indicat nici un text de lege, apreciază că prezentul recurs nu poate fi calificat drept contestaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât în materia evaluării judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a stipulat distinct o procedură specială, finalizată cu hotărârea definitivă şi irevocabilă a Plenului CSM, sens în care a fost invocată şi Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012 a ÎCCJ-SCAF.
4. Procedura de soluţionare a cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal
Astfel cum s-a învederat deja, la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra calificării juridice a căii de atac formulate şi a admisibilităţii acesteia, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care „judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire”, a apreciat că, în sensul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea de plen atacată vizează cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fiind supusă contestaţiei. Ca atare s-a decis că aparţine secţiei de contencios administrativ a ÎCCJ, competenţa de soluţionare a contestaţiei astfel calificată, orice altă interpretare având ca efect încălcarea dreptului la acces la justiţie prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind astfel evident că excepţia de inadmisibilitate a recursului, invocată de CSM nu putea fi primită.
La acelaşi termen, din 21 ianuarie 2014, apărătorul contestatoarei a precizat că stăruie în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, sens în care au fost depuse ulterior la dosar şi precizări referitoare la această excepţie, însoţite de o serie de înscrisuri, respectiv extrase din documente ale Consiliului Europei şi ale CJUE.
Ulterior dezbaterii la 1 aprilie 2014 a solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, la data de 9 aprilie 2014 Înalta Curte a respins această cerere ca şi cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele expres arătate în încheierea de la acea dată şi care, în esenţă, vizează neîndeplinirea cerinţei legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmare a calificării căii de atac exercitate în cauză.
La dosar a fost depusă de către intimat la solicitarea instanţei, toată documentaţia ce a stat la baza emiterii actelor atacate şi totodată cu fost încuviinţate probele cu înscrisuri solicitate de părţi. Întreaga documentaţie a fost analizată nemijlocit de Înalta Curte şi evaluată în contextul examinării criticilor contestatoarei.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei formulate
Analizând contestaţia formulată de dna. procuror P.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013, prin care i-a fost menţinut calificativul „Bine” acordat la evaluarea activităţii profesionale desfăşurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate în ceea ce priveşte hotărârea de plen contestată şi implicit, cu referire şi la hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că primele aspecte critice şi cereri cuprinse în contestaţia contestatoarei vizând legea de procedură aplicabilă judecăţii recursului, pretinsa inadmisibilitate a recursului ca şi solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, au fost soluţionate pe parcursul derulării procesului, prin încheieri interlocutorii, mai sus evocate.
O primă critică referitoare la hotărârea Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013 vizează alcătuirea, respectiv compunerea la data emiterii acestei hotărâri, contestatoarea apreciind că nu a avut parte de o judecată imparţială şi nepărtinitoare urmare a participării şi a membrilor ce au alcătuit secţia pentru procurori şi care au votat cu ocazia emiterii Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012.
Contrar celor susţinute de contestatoare, Înalta Curte reţine că pronunţarea Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 de către Plenul CSM în compunerea existentă la acea dată, incluzându-i şi pe membrii ce au făcut parte din secţia de procurori nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii şi nu încalcă, în sine, dreptul la un proces echitabil.
Este adevărat că potrivit textelor de lege şi din regulamentul CSM, evocate şi în cuprinsul hotărârii atacate, în această materie Plenul CSM funcţionează ca „instanţă de judecată”.
În acelaşi timp însă, raportat la prevederile art. 126 din Constituţia României şi la legea organică privind organizarea judiciară, în cuprinsul căreia sunt expres şi limitativ menţionate instanţele judecătoreşti, nu se poate nega valabilitatea procedurii speciale aplicabile funcţionării Plenului CSM, cuprinse în legea specială, chiar şi atunci când acesta funcţionează ca „instanţă de judecată”.
Drept urmare, normele generale procesual civile nu sunt direct şi obligatoriu aplicabile, fără însă ca prin aceasta să fie încălcate principiile şi jurisprudenţa CEDO, dată fiind marja de apreciere acordată statelor contractante şi limitările implicite, la care şi Curtea Constituţională a făcut în mod direct şi efectiv trimitere, în cuprinsul Deciziei nr. 518/2007, pertinent evocată de altfel şi de către Plenul CSM în cuprinsul hotărârii contestate în ceea ce priveşte factorii arătaţi chiar de Curtea Constituţională, ca fiind de natură a asigura independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie.
Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte constată, în acord şi cu cele arătate de intimatul CSM că nu sunt întemeiate criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată de contestatoare în cursul procedurii, cu privire la dispoziţiile art. 25 pct. 6 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 (în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008).
Înalta Curte constată că neîntemeiate sunt şi susţinerile contestatoarei cu referire la încălcarea şi, respectiv, greşita aplicare de către Plenul CSM a „normelor de drept material” şi anume a prevederilor cuprinse în Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor.
Din această perspectivă, chestiunea juridică ce se impune a fi dezlegată vizează, în esenţă, determinarea naturii juridice a normei din regulamentul enunţat, privitoare la etapa interviului în procesul de evaluare profesională, respectiv a efectelor generate în ipoteza neparcurgerii acestei etape, în condiţiile în care, în cauză interviul contestatoarei nu s-a efectuat.
În hotărârea de Plen CSM ce formează obiectul prezentei contestaţii s-a reţinut că nu s-a realizat interviul contestatoarei de către comisia de evaluare, menţionându-se în raportul de evaluare întocmit că „procurorul nu a solicitat participarea la interviu, iar comisia nu a considerat necesară efectuarea acestuia”. Totodată s-a indicat că în acelaşi raport de evaluare au fost expres arătate notele contestate de către contestatoare ca şi cele care au fost modificate în urma observaţiilor acesteia, cu menţiunea că „nu au fost contestate şi alte note dintre cele acordate de comisia de evaluare”.
Articolul 34 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale prevede următoarele:
„(1) Interviul de evaluare reprezintă discuţia purtată între judecătorul sau procurorul evaluat şi membrii comisiei de evaluare la finalul perioadei de evaluare, după efectuarea autoevaluării, atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca urmare a culegerii datelor şi informaţiilor necesare evaluării, cât şi cu privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observaţii şi obiecţii. În perioada supusă evaluării, între judecătorul sau procurorul evaluat şi membrii comisiei de evaluare pot avea loc periodic discuţii cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare.
(2) Refuzul persoanei evaluate de a întocmi fişa de autoevaluare şi de a se prezenta la interviu nu împiedică parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de evaluare şi finalizarea acesteia.”
Interpretarea teleologică şi sistematică a normei sus-enunţate conduce la concluzia că deşi interviul reprezintă o etapă distinctă a procesului de evaluare, intenţia legiuitorului nu a fost aceea ca neparcurgerea acesteia să conducă la imposibilitatea finalizării procedurii sau să atragă de plano invalidarea acesteia.
Că este aşa o demonstrează chiar art. 34 alin. (2) în care se arată expres că refuzul de prezentare la interviu nu împiedică parcurgerea următoarelor etape şi finalizarea procedurii de evaluare.
Chiar admiţând că interviul nu este o etapă a cărei parcurgere se află la libera opţiune a comisiei de evaluare, Înalta Curte constată, raportat la conţinutul prevederii examinate, direct incidentă, că nu poate aprecia că nerealizarea acestei etape atrage nulitatea, respectiv nelegalitatea întregii proceduri, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.
Mai mult, în cazul concret al contestatoarei, argumentul comisiei de evaluare în sensul că nu a considerat necesară realizarea interviului, urmare a culegerii datelor şi informaţiilor necesare în etapele premergătoare ale evaluării, a fost susţinut de împrejurarea de fapt, de asemenea necontestată, că în urma obiecţiunilor contestatoarei, chiar comisia de evaluare a înţeles să modifice notarea la unul dintre criterii, ceea ce s-a realizat în lipsa interviului.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză niciunul dintre aspectele de nelegalitate invocate, analizate de altfel şi în cuprinsul hotărârii atacate raportat la prima hotărâre a secţiei de procurori şi drept urmare, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge ca neîntemeiată contestaţia de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de P.D.R. împotriva Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012 a Secţiei pentru Procurori a C.S.M., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3527/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3532/2014. Contencios → |
|---|
