ICCJ. Decizia nr. 3532/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3532/2014
Dosar nr. 6973/108/2013
Şedinţa de la 30 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6.646 din 9 decembrie 2013, Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M.U. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.D.R.C. şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Sentinţa nr. 169 din 10 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că actele contestate de reclamantă sunt emise de către o autoritate administrativă locală, respectiv A.D.R.C., fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.
Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, competent din punct de vedere material să soluţioneze litigiul este Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză a fost solicitată anularea actelor emise de A.D.R.C. sub nr. A1 din 21 mai 2013 şi nr. A2 din 11 iunie 2013, prin care a fost respinsă cererea de acordare a sprijinului financiar, formulată de reclamantă.
Actele contestate sunt, aşadar, emise de către o autoritate publică locală şi vizează o cerere de acordare a unui sprijin financiar, aflată în faza de analiză, a eligibilităţii, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează "cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", atribuind competenţa materială de soluţionare a acestora curţilor de apel, ci dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit acestor din urmă dispoziţii legale, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În speţă, fiind vorba de acte administrative emise de către o autoritate publică locală, care nu au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, ci doar analizarea unei cereri de acordare a unor astfel de sume, competenţa materială de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M.U. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.D.R.C. şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene, în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3528/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3535/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|