ICCJ. Decizia nr. 3588/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3588/2014
Dosar nr. 2766/272010*
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5954 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi a anulat Decizia nr. 60535 din data de 04 martie 2010, obligând pârâta să aprobe cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 3.717,5 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
Reclamanta S.A.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 60535 din 4 martie 2010 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin care a fost respinsă cererea de achitare a sumei de 3.717,90 lei aferentă unui număr de 6 dosare de daună deschise la SC "S.A.R.E." SA, societate aflată în insolvenţă, care reprezentau contravaloarea unor servicii efectuate de reclamantă.
S-a constatat că se impune aprobarea cererii de plată formulată de reclamantă pentru suma de 3.717,5 lei, avându-se în vedere concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară, care confirmă susţinerile reclamantei, precum şi analiza efectuată de judecătorul fondului în primul ciclu procesual, exclusiv prin analiza înscrisurilor din dosar, potrivit cărora suma nu a fost decontată reclamantei.
Astfel, pentru Dosarul de daună CTCA 309/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2257 din 27 noiembrie 2008 în valoare de 852,80 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanţele 8612243 din 02 decembrie 2008 şi 8612244 din 05 decembrie 2008, în care se menţionează în mod explicit că sunt plăţi parţiale ale facturii 2273 din 02 decembrie 2008 în valoare de 3863,60 lei. Dacă aceste chitanţe ar fi stins datoria de 852,80 lei ar fi rămas neachitată factura 2273 din 02 decembrie 2008.
Pentru dosarul de daună CTCA 02744/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2176 din 18 februarie 2008 în valoare de 2271 lei se afirmă că plata s-a făcut prin chitanţele 8612243 din 02 decembrie 2008 şi 8612232 din 05 noiembrie 2008, în cuprinsul cărora se precizează în mod explicit că plata stinge parţial datoria aferentă facturii 2273 din 02 decembrie 2008, respectiv chitanţa 8612243 din 02 decembrie 2008, astfel încât plata acestei facturi nu s-a făcut integral.
Referitor la dosarul de daună nr. CTCA 0200/2008 pentru care s-a emis factura 1934 din 12 septembrie 2008 în valoare de 286,5 lei, s-a constatat că, deşi se afirmă că plata s-a făcut cu chitanţele 8612218 din 01 septembrie 2008 şi 8612232 din 05 noiembrie 2008, totuşi prima chitanţă invocată, respectiv 8612218 din 01 septembrie 2008, este anterioară facturii 1934 din 12 septembrie 2008 a cărei datorie s-ar pretinde că ar stinge-o, astfel încât această chitanţă nu putea fi aferentă datoriei de 286,60 lei pentru care s-a emis factură doar la data de 12 septembrie 2008, iar cea de-a doua chitanţă, respectiv nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008, a fost invocată şi la dosarul anterior, iar valoarea ei este inferioară facturii de la dosarul anterior, astfel încât era imposibil ca respectiva chitanţă să mai stingă şi alte datorii cât timp, suma menţionată nu era îndestulătoare nici pentru a stinge datoria aferentă dosarului anterior.
În ceea ce priveşte dosarul de daună nr. CTCA 0229/2008 pentru care s-a emis factura 1915 din 04 septembrie 2008 în valoare de 256,75 lei se afirmă că plata s-a făcut cu aceeaşi chitanţă 8612232 din 05 noiembrie 2008, invocată şi la cele două dosare anterioare, a cărei sumă nu este îndestulătoare pentru a stinge toate aceste datorii.
În ceea ce priveşte dosarul de daună nr. CTCA 40/2008 pentru care s-a emis factura 1183 din 11 martie 2008 în valoare de 1040,80 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanţa 8612243 din 02 decembrie 2008, aceasta fiind una dintre chitanţele imputate de părţi asupra datoriei din factura 2273 din 02 decembrie 2008.
În ceea ce priveşte dosarul de daună nr. CTCA 0073/2007 pentru care s-a emis factura 230 din 26 iulie 2007 în valoare de 2146,55 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanţa 86121 din 19 decembrie 2007, însă această chitanţă este în valoare de 2072 lei, nu în valoare de 2146,55 lei aşa cum se menţionează în factură, deşi, societatea de asigurare a acceptat la plată întreaga valoare de 2146,55 lei aşa cum rezultă din actul depus la dosar iniţial fond.
Prin urmare, s-a constatat că imputaţia plăţilor invocată de pârâtă nu corespunde imputaţiei plăţilor făcute de părţi prin actele contabile primare.
Prin Sentinţa nr. 7025 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012, formulată de către reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile în sensul admiterii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâta C.S.A. la plata sumei de 2.654 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut în esenţă, că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată, iar instanţa a omis să se pronunţe şi asupra acestei cereri, prin urmare s-a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile impuse de art. 2812 C. proc. civ.
Împotriva Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 a declarat recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici împotriva Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- societatea intimată nu are, în condiţiile legii, calitatea de creditor de asigurare, motiv pentru care suma solicitată de aceasta cu titlu de despăgubire din disponibilităţile fondului nu poate fi acceptată la plată. Astfel, S.A.C. nu îndeplineşte calitatea de creditor de asigurări în înţelesul art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări raportat la art. 14 alin. (2) şi (3) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 10/2009 deoarece raporturile juridice între cele două părţi, deşi au fost stabilite printr-o convenţie, aceasta nu a fost respectată de niciuna dintre cele două părţi, asigurător şi unitate service, în ceea ce priveşte procedura de decontare. Contrar dispoziţiilor contractuale care condiţionează cuantumul plăţii prestaţiilor de acceptul de plată emis de societatea de asigurare, debitul a fost stins de SC E. SA la data intrării în insolvenţă a societăţii de asigurare, Potrivit art. 14 alin. (3) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2009, Fondul poate face plăţi către unităţile service doar în condiţiile în care acestea deţin un contract de prestări servicii cu asigurătorul, însă această cerinţă presupune existenţa unui contract de prestări servicii valabil care să fie respectat de părţile implicate. În prezenta cauză părţile nu au ţinut seama de clauzele contractuale cu privire la procedura de decontare a facturilor fiscale, fapt ce rezultă atât din raportul de expertiză întocmit în cauză, cât şi din evidenţele preluate de la asigurătorul aflat în insolvenţă, astfel că intimata S.A.C. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi creditor de asigurări, respectiv pentru a fi despăgubită din disponibilităţile Fondului;
- în speţă, creanţa datorată de societate aferentă celor 6 dosare de daună a fost achitată în întregime de către societatea de asigurare, astfel cum precizează lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare E. Prin adresele nr. 1995 din 11 noiembrie 2009 şi 2175 din 4 decembrie 2009 lichidatorul judiciar aduce la cunoştinţa unităţii service că din evidenţele contabile puse la dispoziţie de SC S.A.R.E. SA în format electronic reiese faptul că sumele invocate au fost achitate. Aşadar, documentele contabile la care intimata face referire şi pe care instanţa de fond şi le însuşeşte în motivare nu se regăsesc în arhiva contabilă a societăţii intrate în procedura de faliment, aspect susţinut şi de lichidatorul judiciar;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că instituţia pârâtă ar fi invocat imputaţia plăţilor şi că aceasta nu corespunde imputaţiei plăţilor făcute de părţi prin actele contabile. Instituţia pârâtă nu a invocat imputaţia plăţilor, aceasta prezentând interes doar între părţi (debitor şi creditor), neexistând temei legal pentru a fi invocată de Fondul de garantare.
Recurenta şi-a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceeaşi recurentă a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 pronunţată de instanţa de fond în cadrul aceluiaşi dosar, în care s-a pronunţat şi Sentinţa civilă nr. 5954 din data de 22 octombrie 2012, criticând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în procesul de fond, deoarece nu se află în culpă procesuală, pentru considerentele expuse în cuprinsul recursului împotriva Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs formulate împotriva Sentinţei civile nr. 5954/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În esenţă, recurenta a susţinut că, potrivit evidenţelor preluate de la SC SAR.E. SA, a rezultat că toate datoriile au fost achitate, indicându-se actele contabile aferente.
Raportul de expertiză contabilă judiciară infirmă aceste susţineri, stabilindu-se că suma nu a fost decontată reclamantei, fapt ce a condus, în mod justificat, la admiterea de către instanţă, a cererii de obligare la plata sumei de 3717,5 lei de către instituţia pârâtă.
Astfel, restul de plată de 3717,5 lei al societăţii de asigurare şi pentru care S.A.C. are calitatea de creditor de asigurări rezultă din următoarele elemente de fapt stabilite de instanţa de fond:
1. În dosarul de daună CTCA 309/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2257 din 27 noiembrie 2008 în valoare de 852,80 lei s-a arătat de recurentă că plata s-a făcut cu chitanţa 8612243 din 02 decembrie 2008 şi 8612244 din 05 decembrie 2008, însă aceste chitanţe sunt plaţi parţiale ale facturii nr. 2273 din 02 decembrie 2008 în valoare de 3863,60 lei, potrivit chitanţelor depuse pentru alte sume şi nu pentru suma de 852,80 lei menţionată, iar dacă aceste chitanţe ar fi stins datoria de 852,80 lei ar fi rămas neachitată factura 2273 din 02 decembrie 2008.
Pentru suma de 852,80 lei (CTCA 309/2008) s-a emis factura 2257 din 27 noiembrie 2008 care este neachitată în întregime.
2. În dosarul de daună CTCA 0274/2008 (poliţa asigurare CAAU nr. 023642 din 07 iunie 2008) s-a emis factura nr. 2176 din 18 noiembrie 2008 în suma de 2271 lei, care este neachitata în întregime.
Chitanţele despre care se face menţiune nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 au stins factura nr. 2273 din 02 decembrie 2008 (parţial), iar chitanţa nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008 a stins factura nr. 2273/02,12.2008, şi nu factura nr. 2176 din 18 noiembrie 2008, iar plata acestei facturi nu s-a făcut integral.
3. În dosarul de daună CTCA 0200/2008 (poliţa asigurare CAAU nr. 024108/14,07.2008) se arată de recurentă că factura nr. 1934 din 12 septembrie 2008 în cuantum de 286,60 lei s-ar fi achitat cu chitanţele nr. 8612218 din 01 septembrie 2008 şi 8612232 din 05 noiembrie 2008 dar nu se menţionează despre ce factură este vorba. Chitanţa cu nr. 8612218 din 01 septembrie 2008 este anterioara facturii 1934 din 12 septembrie 2008 a cărei datorie s-ar pretinde că ar stinge-o şi aceasta nu putea astfel fi aferentă datoriei de 286,60 lei pentru care s-a emis factura la 12 septembrie 2008, iar chitanţa 8612232 din 05 noiembrie 2008 a fost invocată şi la dosarul anterior, iar valoarea ei este inferioară facturii de la dosarul anterior, astfel că era imposibil ca respectiva chitanţă să mai stingă şi alte datorii, cât timp suma menţionată nu era îndestulătoare nici pentru a stinge datoria aferenta dosarului anterior.
Însă suma de 286,60 lei datorată în dosarul de dauna ce priveşte autoturismul marca D.L. nr. XXX, în baza devizului 2312 din 10 septembrie 2008 face obiectul facturii nr. 1934 din 12 septembrie 2008 care este neachitata în întregime.
4. În dosarul de daună CTCA 0229/2008 (poliţa asigurare CAAU nr. 022510 din 27 mai 2008) se arată că factura 1915 din 04 septembrie 2008 în cuantum de 256,75 lei (fila 20 dosar) s-ar fi achitat cu chitanţa nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008, dar nu se menţionează despre ce factura este vorba, însă suma acestei chitanţe invocate şi la cele doua dosare anterioare nu este îndestulătoare pentru a stinge toate aceste datorii.
Suma de 256,75 lei datorată în dosarul de dauna de mai sus ce priveşte autoturismul marca D.L. nr. YYY, în baza devizului 2250 din 04 septembrie 2008 face obiectul facturii nr. 1915 din 04 septembrie 2008 din care s-a achitat parţial suma de 65 lei, rămânând un rest de plata de 191,75 lei.
Chitanţa nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008 despre care se face vorbire ca ar fi stins suma de 256,75 lei, a stins factura nr. 2273 din 02 decembrie 2008 nestingând obligaţiile ce decurg din factura nr. 1915 din 04 septembrie 2008.
5. În dosarul de dauna CTCA 40/2008 (poliţa asigurare CAAU nr. 006060 din 21 august 2007) se arată că factura nr. 1183 din 11 martie 2008 în cuantum de 1040,80 lei s-ar fi achitat cu chitanţa nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 dar nu se menţionează în chitanţa despre ce factură este vorba.
Suma de 40,80 lei datorată în dosarul de dauna de mai sus ce priveşte autoturismul marca D.L. nr. ZZZ, în baza devizului 1183 din 11 martie 2008 face obiectul facturii nr. 1183 din 11 martie 2008 din care s-a achitat parţial suma de 1000 lei, rămânând un rest de plata de 40,80 lei.
Chitanţa nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 despre care se face vorbire ca ar fi stins suma de 1040,80 lei a stins factura nr. 2273 din 02 decembrie 2008 şi o parte din alte facturi, nestingând obligaţiile ce decurg din factura nr. 1183/11,03.2008.
Suma de 74,55 lei datorata în dosarul de dauna de mai sus ce priveşte autoturismul marca Dacia 1307 nr. xyz, în baza devizului 1773 din 17 iulie 2007, face obiectul facturii nr. 230 din 26 iulie 2007 în sumă totală de 2146,55 lei din care s-a achitat parţial suma de 2072 lei cu chitanţa 8612180 din 19 decembrie 2007, rămânând un rest de plata de 74,55 lei.
Este neîntemeiat motivul de recurs potrivit căruia sumele datorate de societatea de asigurări au fost achitate, din moment ce din analiza documentelor contabile nu rezultă acest fapt.
De asemenea, este nerelevant argumentul potrivit căruia nu există debite neachitate, din moment ce SC S.A.R.E. a fost supusă unui control de fond de către organele fiscale, din care nu au rezultat neregularităţi sau neconcordanţe, ştiut fiind că printr-un control de fond nu se pot sesiza eventualele neregularităţi privind stingerea unor obligaţii dintre două părţi, acest lucru putându-se stabili numai printr-un control încrucişat între cele două societăţi care îşi impută plăţile efectuate.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul împotriva Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 urmează a fi respins ca nefondat.
Pe cale de consecinţă, având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată, urmează a fi menţinută şi Sentinţa civilă nr. 7025 din 10 decembrie 2012 prin care instituţia pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, ca urmare a admiterii acţiunii, recursul împotriva acestei sentinţe de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 5954/2012, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) împotriva Sentinţei civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3585/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3648/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
