ICCJ. Decizia nr. 3719/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3719/2014
Dosar nr. 2306/2/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.E.B. (Romania) SA a solicitat anularea Deciziei nr. 50338 din 17 februarie 2012 emise de Fondul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA - I.F.N. şi emiterea unei noi decizii de aprobare a cererii de plată formulate.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că, în mod nelegal, prin decizia atacată pârâtul a respins Cererea de plată depusă în baza Contractului de garantare nr. PC2 4161 din 16 iunie 2010 pentru finanţarea garantată acordată beneficiarului R.S. de către finanţator, în vederea achiziţionării unei locuinţe în cadrul Programului Prima Casă, pentru beneficiarul R.S., iar motivele care au condus la respingerea iniţială a acestei cereri nu constau în probleme de fond ale dosarului de credit sau încălcări ale legislaţiei aferente, ci erau aspecte ce puteau fi reglementate.
Totodată, a arătat că, potrivit Convenţiei de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 semnate de părţi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Actul adiţional nr. 1/2011, societatea a depus la pârât cererea de plată şi documentaţia în formă completă, solicitând reexaminarea cererii de plată, însă, prin Adresa nr. 5793 din 07 martie 2012, i s-a comunicat că decizia de respingere a cererii de plată este temeinică şi legală.
În temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei, să fie obligat chematul în garanţie, prin aceeaşi hotărâre, să plătească valoarea de executarea a garanţiei.
1.2. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, întrucât plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost înregistrată la pârât în data de 19 martie 2012, comunicarea răspunsului s-a făcut la data de 05 aprilie 2012, iar acţiunea a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti la data de 20 martie 2012, înainte ca dreptul recunoscut reclamantei de a se adresa instanţei să se nască.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că cererea de plată nr. 3413 din 09 iulie 2012 a fost respinsă întrucât reclamanta nu a respectat prevederile art. 6.1 lit. m) şi a celor de la art. 7.1 lit. b), e) şi f) din Convenţia de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 modificată şi completată cu Actul adiţional nr. 1 din 22 iulie 2011, act semnat ca urmare a modificării şi completării prin Ordinul Comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of. nr. 370 din 26 mai 2011 a Convenţiei de garantare aprobate prin Ordinul comun nr. 2225/994/2009.
De asemenea, a arătat că, ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, finanţatorul a completat documentaţia aferentă cererii de plată, însă din economia art. 7 alin. (2) din Convenţia de garantare rezultă că legiuitorul a înţeles să sublinieze caracterul imperativ al obligaţiei de a ataşa la cererea de plată documentaţia corectă şi completă.
1.3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5334 din 27 septembrie 2012 a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată de pârât.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţia prematurităţii formulării acţiunii, s-a avut în vedere că plângerea prealabilă a fost înregistrată la pârât la data de 19 martie 2012, iar comunicarea răspunsului s-a realizat la 5 aprilie 2012, după care reclamanta a formulat acţiunea de faţă împotriva deciziei contestate.
Prin urmare, procedura prealabilă a fost efectuată conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă termenul pentru primirea răspunsului din partea autorităţii pârâte nu a fost respectat, iar la data de 05 aprilie 2012 autoritatea a dat un răspuns negativ solicitării reclamantei, astfel încât nu are relevanţă juridică introducerea cererii de chemare în judecată la data de 20 martie 2012, anterior primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cererea de plată nr. 3413 din 9 iulie 2012 a fost respinsă de către pârâtă motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 6 pct. 1 lit. m) şi art. 7 pct. 1 lit. b), e) şi f) din Convenţia de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 modificată şi completată cu Actul adiţional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca urmare a modificării şi completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of. nr. 370 din 26 mai 2011 a Convenţiei de garantare aprobată prin Ordinul comun nr. 2225/994/2009.
Din conţinutul art. 7 pct. 1 alin. (2) din Convenţia de garantare s-a reţinut că obligaţia de a ataşa la cererea de plată documentaţia completă are caracter imperativ: "documentaţia care trebuie să însoţească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIMM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat".
Aşadar, o completare a documentaţiei ulterior depunerii cererii de plată, respinsă prin decizia de respingere a acesteia, nu putea forma obiectul reexaminării dosarului.
Potrivit deciziei de respingere, în Cap. XIV pct. 14 pct. 13 se face referire la lista de taxe şi comisioane a C.E.B. (Romania) SA care este parte integrantă din contractul de credit, fără ca Anexa 1 să fie ataşată în dosar, ceea ce face să nu poată fi analizată condiţia de nepercepere a comisionului de rambursare anticipată.
De asemenea, s-a reţinut că în ce priveşte condiţia neîndeplinită a notificării beneficiatului cu privire la declararea exigibilităţii anticipate prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. f) din Convenţie s-a constatat lipsa dovezii transmiterii notificării, astfel încât completarea documentaţiei aferente cererii de plată făcută ulterior după emiterea deciziei nu mai poate fi luată în considerare.
Totodată, contractul de credit nu era însoţit de Anexele 1 şi 2 care fac parte integrantă din acesta conform art. 7 pct. 1 lit. b) din Convenţie, acest contract fiind valabil şi producând efecte juridice de la data semnării de către părţi şi până la rambursarea integrală a creditului, dobânzilor şi comisioanelor şi a celorlalte cheltuieli legate de către acesta.
S-a mai reţinut şi neîndeplinirea condiţiei referitoare la ataşarea extrasului contului curent şi a extrasului contului de credit al beneficiarului aferente perioadei de derulare a finanţării, constatându-se că situaţia soldurilor conturilor rulată la 8 februarie 2012, data înregistrării cererii de plată, nu cuprinde elementele necesare pentru analizarea operaţiunilor efectuate în perioada de derulare a finanţării garantate.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut neîndeplinirea condiţiilor menţionate în privinţa cererii de plată transmise de către finanţator, care se face în termen de maximum 75 zile calendaristice de restanţă la plata beneficiarului care, de asemenea, nu a putut fi apreciată ca fiind îndeplinită, întrucât Finanţatorul nu a prezentat extrasul de cont sau un document echivalent pentru întreaga perioadă de derulare a finanţării garantate.
Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada că a depus documentaţia completă pentru cererea de plată şi că această documentaţie respectă întocmai prevederile art. 7 pct. 1 alin. (2) din Convenţia de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 şi Actul adiţional nr. 1 din 22 iulie 2011.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice formulată de pârât, prima instanţă a reţinut că aceasta este motivată pe împrejurarea că în activitatea de acordare a garanţiilor în cadrul Programului Prima Casă, pârâtul acţionează în numele şi în contul statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, calitatea de mandatar rezultând din art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 60/2009 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ministerul este autorizat să mandateze Fondul în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia sau construirea unei locuinţe în cadrul Programului Prima Casă.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs SC C.E.B. (România) SA Bucureşti, care a invocat în mod generic prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ formulând, în esenţă, următoarele critici care pot fi circumscrise prevederilor art. 3041 C. proc. civ. - 1865:
- instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta completarea documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare analizării cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea scadenţei anticipate;
- instanţa de fond a reţinut fără temei că FNGCIMM - I.F.N. nu putea reveni asupra deciziei, precum şi că societatea comercială nu ar fi depus documentaţia completă referitoare la cererea de plată, deşi posibilitatea corectării oricăror neregularităţi este recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anularea Deciziei nr. 50338 din 17 februarie 2012, cu obligarea FNGCIMM să emită o nouă decizie prin care să aprobe cererea de plată.
2.2. FNGCIMM - I.F.N. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în cererea de recurs şi a solicitat respingerea acestuia, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
2.3. În şedinţa din 25 septembrie 2014, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor competenţa instanţei de contencios de a soluţiona cauza în fond, în raport cu statutul de persoană juridică de drept privat al FNGCIMM - I.F.N. şi de natura juridică a actului a cărui anulare s-a cerut.
2.4. Ministerul Finanţelor Publice a depus Concluzii scrise susţinând că deciziile emise de FNGCIM - IFN în soluţionarea cererilor de plată depuse în baza contractelor de garantare, este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.
Pe fondul recursului, ministerul intimat a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
3.1. Competenţa de soluţionare pe fond a cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001 privind înfiinţarea FNGCIMM - IFN şi Actului constitutiv, Fondul este persoană juridică de drept privat şi instituţie financiară organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român.
Însă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorităţi publice, în sensul acestei legi, dacă a obţinut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituţie cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum şi de a susţine accesul la finanţare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale.
Astfel fiind, instanţa constată că misiunea legală, încredinţată potrivit dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire mai sus, reprezintă realizarea unui serviciu public, din fonduri alocate de la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor Publice fiind reprezentantul statului român ca acţionar majoritar.
De altfel, Înalta Curte, prin Decizia nr. 2406/2014, într-un litigiu similar, a respins recursul formulat de R.B. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1065/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu FNGCIMM - IFN, reţinând, în mod implicit, sesizarea legală a instanţei de fond şi competenţa materială a acelei instanţe.
3.2. Pe fond, recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin semnarea Contractului de garantare nr. PC2-4161 din 16 iunie 2010 încheiat în baza Convenţiei nr. 6 din 8 martie 2010 - Convenţie de garantare pentru Programul Prima Casă, abrogată de Convenţia de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 cu act adiţionat nr. 1 din 22 iulie 2011 - FNGCIMM - IFN garantează în numele şi în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, rambursarea finanţării acordate beneficiarului R.S., de către Finanţatorul C.E.B. SA.
Conţinutul Convenţiei de garantare în baza căreia a fost acordată garanţia aferentă creditului destinat achiziţionării unei locuinţe în cadrul Programului Prima Casă de care a beneficiat R.S., a fost standardizat prin aprobarea modelului acesteia ca anexă la Ordinul comun al Ministrului Finanţelor Publice şi al Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri nr. 2225/994/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Garanţia a fost acordată de către FNGCIMM - IFN, în numele şi în contul statului, în calitate de mandatar al Statului Român reprezentat prin Ministerului Finanţelor Publice, prin contractul de garantare, conţinutul Contractului de garantare nr. PC2 4161 din 16 iunie 2010 regăsindu-se în cuprinsul Anexei nr. 2 la Convenţie, semnată de FNGCIMM - IFN şi C.E.B. SA.
Întrucât beneficiarul creditului, R.S., nu şi-a onorat obligaţiile de plată faţă de C.E.B. SA, Banca a înaintat o cerere de plată pentru acest beneficiar, cererea fiind înregistrată la FNGCIMM sub nr. 3413 din 9 februarie 2012.
Prin Decizia nr. 50338 din 17 februarie 2012 autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată reţinând că societatea comercială finanţatoare nu a respectat prevederile art. 6.1 lit. m) şi art. 71 lit. b), e) şi f) din Convenţia de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010.
Instanţa de fond, sesizată cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 56338 din 17 februarie 2012, a respins acţiunea prin Sentinţa nr. 5334 din 27 septembrie 2012, reţinând în esenţă că actul administrativ atacat este legal şi temeinic.
În cererea de recurs, societatea comercială finanţatoare a susţinut, în esenţă, în primul rând că instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta completarea documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare analizării cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea scadenţei anticipate.
Aşa cum s-a arătat, prin Decizia nr. 50338/2012 autoritatea publică intimată a respins cererea de plată, reţinând că nu au fost respectate prevederile art. 6.1 lit. m) şi ale art. 7.1 lit. b), e) şi f) din Convenţia de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 modificată şi completată cu actul adiţional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca urmare a modificării şi completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicată în M.Of. nr. 370 din 26 mai 2011.
Este adevărat că ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, prin adresa nr. 1807/2012 înregistrată la FNGCIMM sub nr. 4752 din 23 februarie 2012, finanţatorul a completat documentaţia aferentă cererii de plată.
Însă, conform art. 3 lit. f) din Convenţia de implementare a Programului Prima Casă, FNGCIMM - IFN a aprobat plata garanţiei "numai în condiţiile expres prevăzute în convenţiile de garantare sau în protocoalele încheiate cu finanţatorii şi în contractele de garantare".
Astfel, potrivit art. 7.1 alin. (2) din Convenţia de garantare nr. 24/2010: "documentaţia care trebuie să însoţească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat", iar termenul de 75 de zile se referă la depunerea cererii de plată şi nu la completarea documentaţiei.
În al doilea rând, societatea comercială a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut fără temei că FNGCIMM - I.F.N. nu putea reveni asupra deciziei, precum şi că societatea comercială nu ar fi depus documentaţia completă referitoare la cererea de plată, deşi posibilitatea corectării oricăror neregularităţi este recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Or, în cauză, este necontestat că documentaţia a fost completată după emiterea Deciziei nr. 50338/2012, cu Adresa nr. 1807 din 22 februarie 2012, iar invocarea ca argument a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o susţinere lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte susţinerea că autoritatea publică intimată ar fi putut şi ar fi trebuit să revină asupra Deciziei nr. 50338/2012, aceasta este lipsită de temei legal, din moment ce este necontestat că cererea de plată a fost depusă fără să fie însoţită de documentaţia completă, expres şi imperativ prevăzută la art. 61 lit. m), art. 7.1 lit. b), e) şi f) şi art. 7.1 alin. (2) din Convenţia de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010.
În concluzie, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, actul administrativ atacat fiind la rândul său, legal şi temeinic, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Respinge recursul declarat de SC C.E.B. (Romania) SA împotriva Sentinţei nr. 5334 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3789/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3724/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
