ICCJ. Decizia nr. 3762/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3762/2014
Dosar nr. 4679/2/2012
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC S. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anularea notificărilor nr. NLD 8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 şi nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că în cazul în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor relevante nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii acestui drept de comercializare, direct sau indirect, de la respectivul deţinător al autorizaţiei. De asemenea, s-a arătat că volumul folosit pentru calcularea contribuţiei include numai vânzările efectuate către farmacii şi către unităţile sanitare cu paturi în cadrul unui trimestru.
Prin urmare, o societate care vinde medicamente către distribuitori angro nu poate controla sau şti cu exactitate destinaţia finală a medicamentelor vândute şi nu poate declara care este valoarea medicamentelor ce au fost vândute ulterior către furnizori de medicamente în tratament ambulatoriu şi către unităţi sanitare cu paturi în România. Aşadar, vânzările către terţi, respectiv către alţi distribuitori de medicamente, nu pot şi nu trebuie luate în considerare la calcularea contribuţiei datorate.
Reclamanta a menţionat că notificările emise de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt ilegale întrucât au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale obligatorii, respectiv procentul contribuţiei specificat în notificări este de 11%, fiind stabilit incorect, având în vedere că aceasta a luat în calcul nu doar volumul vânzărilor către spitale declarat de S. pentru trimestrele relevante, ci şi volumul vânzărilor către distribuitorii angro de medicamente, precum şi faptul că pârâta a avut în vedere totalul vânzărilor realizate, iar nu totalul încasărilor societăţii. În acest context, reclamanta a menţionat că pe trimestrele IV/2009, I/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii şi spitale, pe trimestrul II/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 274,49 lei către spitale, pe trimestrul III/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 22.291,76 lei către spitale, pe trimestrul IV/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 43.749,10 lei către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 38.138,79 lei către spitale, pe trimestrul II/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 54.599,01 lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii şi vânzări în valoare de 115.017,93 lei către spitale.
1.2. Întâmpinările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 06 august 2012, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte pentru considerentul principal că nu este emitenta actelor administrative contestate de reclamantă.
În argumentarea acestui punct de vedere, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la data de 06 septembrie 2012, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
În apărare, pârâta a explicat cadrul legal şi a arătat că în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi ale Ordinului nr. 928/591/2010 contribuţia datorată se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, procentul de contribuţie aplicându-se la valoarea încasărilor trimestriale, iar obligativitatea de declarare, respectiv de virare a contribuţiei este identică pentru toţi deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă şi/sau de comercializare a medicamentelor.
În concret pârâta a menţionat că prin notificările contestate a comunicat, faţă de declaraţiile depuse de reprezentantul legal al reclamantei privind volumul de vânzări, suma estimată de plată, nivelul procentului de contribuţie fiind stabilit conform Anexei nr. 14 din Legea nr. 95/2006. Aceasta, întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010.
1.3. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 6051 din 25 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată prin întâmpinare. A dispus respingerea acţiunii împotriva acestei pârâte ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a dispus anularea notificărilor nr. NLD 8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 şi nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta C.N.A.S.
Totodată, a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. este întemeiată, întrucât potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.
S-a mai arătat că notificările contestate în speţă au fost emise pentru perioada anului 2010 de către pârâta CNAS, astfel că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu poate răspunde pentru situaţii născute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011. În plus, acest act normativ se referă la administrarea creanţelor ce se vor naşte ulterior intrării în vigoare a ordonanţei.
Pe fond, prima instanţă a considerat că reclamanta nu a comercializat în România, către farmacii sau unităţi sanitare cu paturi, toate cantităţile de medicamente avute în vedere de pârâtă la emiterea notificărilor contestate, ci pe trimestrul II/2010 a efectuat vânzări în valoare de 274,49 lei către spitale, pe trimestrul III/2010 a efectuat vânzări în valoare de 22.291,76 lei către spitale, pe trimestrul IV/2010 a efectuat vânzări în valoare de 43.749,10 lei către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat vânzări în valoare de 38.138,79 lei către spitale, pe trimestrul II/2011 a efectuat vânzări în valoare de 54.599,01 lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat vânzări în valoare de 115.017,93 lei către spitale, restul vânzărilor din aceste trimestre, precum şi vânzările integrale efectuate pe trimestrele IV/2009 şi I/2010 fiind efectuate către distribuitori angro.
În acest context, instanţa apreciază că pentru stabilirea procentului şi valorii contribuţiei datorate de reclamantă nu pot fi avute în vedere vânzările totale de medicamente, ci numai cele efectuate către farmacii şi unităţi sanitare cu paturi, iar nu şi cele efectuate către terţi distribuitori angro.
A mai apreciat instanţa de fond că volumul vânzărilor se stabileşte pe baza declaraţiilor 2a şi 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unităţi sanitare cu paturi. În consecinţă, procentul de contribuţie se determină prin raportare la declaraţiile 2a şi 2b, în timp ce baza de calcul pentru contribuţie, la care se aplică procentul, se determină pe baza declaraţiilor 2a1 şi 2b1 (privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).
Prin notificările contestate în speţă, CNAS a stabilit atât procentul de contribuţie, cât şi suma de plată (şi implicit baza de calcul pentru contribuţie) prin raportare la declaraţiile depuse de reclamantă referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare declaraţiilor 2a şi 2b), nedepunând şi declaraţiile 2a1 şi 2b1.
Potrivit legii, procentul contribuţiei se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente, raportate prin declaraţiile 2a1 şi 2b1. Această concluzie rezultă clar şi din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în sensul că procentul contribuţiei se aplică asupra totalului veniturilor trimestriale obţinute, adică, potrivit definiţiei din Ordin, asupra încasărilor trimestriale. Or, în lipsa datelor pe care reclamanta nu le-a putut raporta, prin declaraţiile 2a1 şi 2b1, CNAS a aplicat procentul de contribuţie asupra volumului vânzărilor, iar prin aceasta, notificările în discuţie sunt contrare Legii nr. 95/2006 şi Ordinului.
Prima instanţă a considerat că nedepunerea declaraţiilor 2a1 şi 2b1 nu poate fi sancţionată cu stabilirea contribuţiei prin raportare la vânzări, iar nu la încasări, sancţiunile pentru asemenea ipoteze fiind expres prevăzute numai de art. 365 din Legea nr. 95/2006 şi de art. 7 şi 8 din ordin.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi SC S. SRL.
2.1. Motivele de recurs
Prin motivele de recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi reclamanta SC S. SRL au criticat soluţia adoptată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, susţinând că potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora, vor fi continuate de Agenţie, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - C.N.A.S., în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.
Pe fond, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a arătat că în mod greşit instanţa a stabilit care sunt plătitorii contribuţiei, fiind denaturat înţelesul art. 3631 din Legea nr. 95/2006, care califică în mod clar sfera subiecţilor cărora li se aplică norma de drept.
A precizat recurenta că în mod greşit prima instanţă a considerat că obligaţia declarativă şi de plată a contribuţiei aparţine persoanelor juridice care vând efectiv medicamentele compensate din fondurile publice în sistemul de asigurări de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi către unităţile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru şi obţin încasări din aceleaşi vânzări.
S-a mai arătat că potrivit legislaţiei aplicabile în domeniu, persoanele care deţin autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România, datorează contribuţia trimestrială din valoarea încasărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială prevăzută în Anexa 14 a Legii nr. 95/2006.
Această contribuţie este datorată, în cazul în care deţinătorii de autorizaţie nu au desfăşurat activităţi de comercializare în România, de către persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei sau de la persoana care a primit de la deţinătorul de autorizaţie dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
Recurenta a menţionat că persoanele plătitoare ale taxei au obligaţia de a depune declaraţiile 2a1 şi 2b1, în raport de prevederile Anexei 14 a Legii nr. 95/2006, în raport de care se stabileşte procentul contribuţiei.
Potrivit Ordinului nr. 928/2010, persoanele prevăzute în art. 3631 alin. (1) şi (2) au obligaţia de a depune declaraţiile din Anexele 2a şi 2b, privind valoarea vânzărilor în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, iar în primele 5 zile ale lunii următoare în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, trebuiau depuse Anexele 2a1 şi 2b1.
S-a menţionat că dacă pentru declaraţiile respective nu există date, atunci se completează declaraţia ca zero.
Sumele notificate pot fi contestate la comisia de contestaţii.
S-a precizat că notificările îndeplinesc condiţiile prevăzute din Ordinul nr. 928/2010, întrucât cuprind valoarea nominală a contribuţiilor, termenul de plată şi contul bancar.
A explicat recurenta că reclamanta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la deţinătorul autorizaţiei APP (Les Laboratoires Servier), astfel că în baza art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, avea obligaţia de a depune declaraţiile la CNAS cu privire la vânzări şi încasări şi de a plăti taxa.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului, arătând că atât textul art. 3631 din Legea nr. 95/2006, cât şi Ordinul nr. 958/2010, nu au clarificat elementele de impunere cu privire la calitatea de contribuabil.
S-a arătat că în perioadele cuprinse în notificări nu s-au raportat încasări din vânzările de medicamente în farmacii sau spitale, aşa încât nu trebuie să plătească nicio contribuţie.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa pronunţată, acţiunea, motivele de recurs, probele administrate şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este fondat, iar recursul reclamanta SC S. SRL este neîntemeiat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Cu privire la fond
Legea nr. 95/2006 a fost modificată prin O.U.G. nr. 104/2009, în sensul introducerii art. 3631, prin care s-a reglementat obligaţia deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, de care beneficiază bolnavii în ambulatoriu sau spitale sau a persoanelor juridice care au obţinut dreptul de comercializare în România, direct de la deţinătorul autorizaţiei sau a celor care au primit direct sau indirect, de la deţinătorul autorizaţiei, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
Urmare a acestor prevederi legale, CNAS a transmis reclamantei un număr de 8 notificări prin care i-a comunicat nivelul procentului de contribuţie datorat în raport de volumul vânzărilor, precum şi suma estimată de plată.
Instanţa de fond a considerat că taxa reglementată de art. 3631 din Legea nr. 95/2006, denumită claw-back, se plăteşte numai de acele persoane care comercializează medicamente către farmacii sau unităţi sanitare cu paturi şi numai pentru vânzările către acestea, nu şi pentru cele efectuate către terţii distribuitori de medicamente.
Contrar soluţiei primei instanţe, interpretarea logică şi gramaticală a prevederilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006 fundamentează în mod neechivoc sfera de aplicare a acestei taxe, adică sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează plata contribuţiei şi sfera subiecţilor plătitori, după cum se va arăta în continuare.
Sfera de cuprindere
Astfel, taxa de claw-back se aplică pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate de care beneficiază asiguraţii, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratament ambulatoriu, pe bază de prescripţie medicală, precum şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.
Aşa cum s-a explicat şi în considerentele deciziei CCR 1007/2012, obligativitatea plăţii contribuţiei trimestriale se întemeiază pe faptul că preţul acestor medicamente este suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.
Sfera plătitorilor
Din analiza prevederilor art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 rezultă că obligaţia de plată a taxei trimestriale subzistă numai în sarcina deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor respective sau dacă aceştia nu desfăşoară în România activităţi de comercializare, contribuţia se datorează de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor sau de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare în România a medicamentelor.
Ca urmare a acestor prevederi legale, sunt plătitori ai taxei comercianţii care au calitatea de deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor în România, pentru medicamentele prevăzute la art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Aceeaşi calitate de plătitori ai taxei de claw-back o au şi persoanele juridice care realizează încasări în România din comercializarea medicamentelor de mai sus, ca efect al obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă sau a dreptului de a transmite către terţi dreptul de comercializare.
Ca urmare, sfera plătitorilor este definită de legiuitor, care are dreptul exclusiv de a stabili subiecţii taxelor fiscale şi parafiscale, legiuitorul având o marjă de apreciere la implementarea politicilor economice şi sociale.
Astfel cum s-a relevat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Stere împotriva României) un stat contractant se bucură de o largă marjă de apreciere pentru stabilirea taxelor şi impozitelor, sub condiţia menţinerii justului echilibru între interesele generale şi cele private.
Înalta Curte apreciază că în raport de finalitatea taxei, stabilirea acesteia se înscrie în marja de apreciere a statului şi menţine un just echilibru între interesele generale şi cele private.
În concluzie, cele stabilite de prima instanţă privind subiecţii plătitori, creează o premisă care nu este reglementată de lege, deoarece obligaţia plăţii taxei trimestriale nu are legătură cu vânzarea directă a medicamentelor către farmacii sau spitale, condiţiile pentru a fi plătitorul taxei au fost expuse mai sus, fiind subsumate autorizaţiei de punere pe piaţă.
Mai precis, nu orice persoană care comercializează în România medicamente de natura celor cuprinse în alin. (1) al art. 3731 din Legea nr. 95/2006 datorează taxa de claw-back, ci numai acelea care deţin autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentelor respective sau dacă deţinătorii de autorizaţii nu desfăşoară activităţi de comercializare în România, taxa se datorează de persoanele juridice care realizează venituri din comercializarea în România a acelor medicamente, dar ca urmare a obţinerii drepturilor de comercializare direct de la deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau a dreptului de a transmite către terţi dreptul de comercializare.
Ca urmare a prevederilor art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, calitatea de plătitor al taxei trimestriale o are reclamanta şi nu distribuitorii angro, pentru că aceasta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la APP (Les Laboratoires Servier).
Cu privire la legalitatea notificărilor
Notificările a căror anulare s-a cerut prin acţiune se referă la trim. IV/2009; II-III/2010 şi trim. I-III/2011, perioadă în care era în vigoare O.U.G. nr. 104/2009 şi Ordinul nr. 928/581/2010.
Prin normele de punere în aplicare a prevederilor art. 3631 alin. (1) şi (2), respectiv art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010, s-a prevăzut care este procentul contribuţiei şi cum se determină valoarea contribuţiei, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obţinute trimestrial, după deducerea TVA.
Acelaşi ordin prevede în art. 5 că în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii taxei au obligaţia de a depune la CNAS declaraţia prevăzută în Anexa 2a şi 2b, iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligaţia să depună declaraţiile prevăzute în Anexa 2a1 şi 2b1.
Ordinul nr. 928/591/2010 a fost supus examinării judiciare, sub aspectul legalităţii, în cadrul acţiunii în anulare care a format obiectul dosarului nr. 11665/20/2010, iar prin Sentinţa nr. 1855 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea, sentinţa devenită irevocabilă prin Decizia nr. 6039/2013.
În consecinţă, toate dispoziţiile acestui act infralegislativ au rămas aplicabile în circuitul normativ, având putere obligatorie, ca şi actul normativ superior, în baza căruia a fost emis.
Ca urmare a prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 928/2010 reclamanta avea obligaţia de a depune la CNAS, atât declaraţiile din Anexele 2a şi 2b, cât şi cele din Anexele 2a1 şi 2b1, în termenele prevăzute de art. 5 din ordin.
În speţa prezentă, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 5 din Ordinul nr. 928/2010.
În raport de atitudinea reclamantei care nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile legale, respectiv nu a depus declaraţiile prevăzute în Anexele 2a1 şi 2b1 privind încasările, CNAS a procedat corect, pentru că prin nedepunerea celor 2 declaraţii se tinde şi chiar s-a ajuns la neaplicarea legii.
Înalta Curte arată că stabilirea prin estimare a bazei de impunere şi a obligaţiei de plată nu poate fi apreciată ca nelegală, din moment ce reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a depune declaraţia prin volumul încasărilor, cu precizarea că textul art. 5 din Norme prevede obligaţia de a depune declaraţiile respective.
Notificările reprezintă o estimare provizorie, după cum rezultă chiar din cuprinsul acestora.
Din conţinutul normativ al art. 3631 din Legea nr. 95/2006, al Ordinului nr. 928/2010 şi interpretarea dată de Curtea Constituţională rezultă că taxa de claw-back este o creanţă bugetară căreia i se aplică normele din dreptul material şi procedural fiscal.
Astfel, potrivit art. 1 şi 67 C. proc. fisc., organele care stabilesc obligaţii aferente diferitelor bugete au dreptul de a stabili baza de impunere, prin estimare, dacă contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale.
Această bază de impunere poate fi contestată şi reanalizată după îndeplinirea obligaţiei de a se depune declaraţiile din Anexa 2a1 şi 2b1.
De asemenea, notificările conţin toate elementele obligatorii, respectiv emitentul, destinatarul obligaţiei şi temeiul legal.
În raport de considerentele prezentei decizii, se constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că notificările sunt nelegale.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF
Motivele de recurs referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF sunt nefondate.
Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia claw-back vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În consecinţă, subrogarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a creanţelor, iar nu şi în ceea ce priveşte stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competenţa aparţinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Noţiunea de administrare a creanţei avută în vedere de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare şi de executare silită a creanţelor deja stabilite şi nu poate fi extinsă pentru operaţiunile juridice premergătoare de constatare a existenţei şi întinderii creanţei şi care au ca obiect individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back şi comunicarea acesteia către debitor, ca atribuţii exclusive ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în perioada 2009 - trim. III al anului 2011, avută în vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză.
Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, se va modifica sentinţa atacată şi se va respinge acţiunea împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată, iar recursul declarat de reclamanta SC S. SRL va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL şi împotriva Sentinţei civile nr. 6051 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 6051 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3758/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3765/2014. Contencios → |
|---|
