ICCJ. Decizia nr. 3765/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3765/2014
Dosar nr. 7962/2/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul H.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Argeş:
(i) în principal, anularea aplicării prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011, urmând ca indemnizaţia suspendata în baza Legii nr. 283/2011, art. 18, să-i fie menţinută începând cu data de 01 ianuarie 2012 şi în continuare.
(ii) în subsidiar, menţinerea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, privind aprobarea O.U.G. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
(iii) a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 din Legea nr. 283/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 6918 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul H.R., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a arătat că o dispoziţie dintr-o lege nu constituie un act administrativ şi, ca urmare, nu poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ. Recunoaşterea posibilităţii instanţelor judecătoreşti de a cenzura legile emise de Parlament ar echivala cu o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, având în vedere că ar permite imixtiunea puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii legislative.
În privinţa capătului de cerere subsidiar, Curtea a constatat că nici acesta nu este admisibil, având în vedere că solicitarea de "menţinere" a unor dispoziţii legale nu se circumscrie obiectului acţiunii în contencios administrativ, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în faţa instanţei de contencios administrativ, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată numai atunci când priveşte dispoziţii din ordonanţe ale guvernului, nu şi dispoziţii din lege, precum în prezenta cauză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 6918 din 5 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul H.R., solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii sale.
În motivarea cererii, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a răspuns la argumentele sale, că actul contestat încalcă directiva a 3-a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate şi principiul drepturilor câştigate şi că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de legislaţia incidentă în speţă şi susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
În speţă, se apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, raportat la dispoziţiile legale incidente.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Aceste dispoziţii legale conturează cu stricteţe cadrul procesual specific al acţiunii în contencios administrativ, în ceea ce priveşte actele ce pot face obiectul acesteia.
Raportat la prevederile sus-menţionate, este evident că legile sau dispoziţiile din lege nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
Legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată, ci numai pe cale de excepţie, posibilitatea cenzurării lor revenind exclusiv instanţei de contencios constituţional.
Solicitarea subsidiară a reclamantului-recurent excede, de asemenea, cadrului stabilit de legea contenciosului administrativ, aşa cum a reţinut, justificat, prima instanţă.
Soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamantul-recurent apare, de asemenea, justificată, raportat la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care stabilesc condiţiile în care instanţa de contencios administrativ poate sesiza Curtea Constituţională, condiţii care, în speţă, nu au fost îndeplinite.
În consecinţă, întrucât în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie peremptorie de natură a face de prisos examinarea, pe fond, a susţinerilor reclamantului-recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul H.R. împotriva Sentinţei civile nr. 6918 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3762/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3789/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
