ICCJ. Decizia nr. 3987/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3987/2014
Dosar nr. 1188/46/2013
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanții P.P. și SC P. SRL, prin administrator special P.P., au chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Vâlcea solicitând instanţei de contencios administrativ anularea Raportului de inspecţie fiscală din data de 08 decembrie 2011, a Deciziei de impunere nr. F/VL/828 din data de 08 decembrie 2011 şi a Deciziei nr. 53 din data de 17 februarie 2012, acte emise toate de autoritatea pârâtă.
2. Soluția pronunțată de Tribunalul Vâlcea
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 1283 din 26 februarie 2013, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele sentinței, instanța a reținut faptul că, în raport de criteriul valoric - reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare - și de valoarea creanței stabilită prin actele contestate - în sumă totală de 1.072.195 lei -, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține curții de apel.
3. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești
Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentința nr. 101 din 03 aprilie 2013, a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În perioada 01 ianuarie 2006 - 30 iunie 2011, societatea recurentă a făcut obiectul unei inspecţii fiscale în urma căreia au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina sa, în sumă totală de 1.072.195 lei, care au fost contestate de numitul P.P., în calitate de administrator special al SC P. SRL, şi în nume personal.
Prin Decizia nr. 53 din 17 februarie 2012 emisă de D.G.F.P. Vâlcea a fost respinsă contestaţia administrativă promovată de P.P., în numele SC P. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanţa de fond a reţinut că lichidatorul judiciar este singurul care are calitate procesuală activă, în numele SC P. SRL, de a contesta şi de a parcurge procedura prealabilă în faţa instituţiilor statului, având în vedere că societatea se află în procedura specială a insolvenţei.
Ca atare, organul de soluționare a contestației administrative a aplicat corespunzător dispozițiile art. 213 alin. (5) C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, și a reținut că reclamantul P.P. nu are calitatea de a ataca Raportul de inspecţie fiscală și Decizia de impunere nr. F/VL/828, ambele emise la data de 08 decembrie 2011 de către D.G.F.P. Vâlcea.
4. Recursul declarat de reclamanții P.P. și SC P. SRL, prin administrator special P.P.
În memoriul de recurs s-a solicitat casarea sentinţei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut faptul că hotărârea contestată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 3 pct. 26 și 30, art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a art. 1 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Mai precis, dispozițiile din Legea privind procedura insolvenței trebuiau interpretate de judecătorul fondului în sensul că administratorul special are calitatea de a semna ca reprezentant legal al societății. Aceasta cu atât mai mult cu cât lichidatorul judiciar a promovat acțiunea în răspundere, reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru întregul pasiv al societății, iar în acest pasiv este inclusă și creanța fiscală contestată în cauza de față.
Recurentul P.P. a subliniat faptul că este o persoană vătămată într-un drept al său, întrucât intimata a luat măsuri asiguratorii pentru îndestularea creanței.
De asemenea, recurentul a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți care a statuat faptul că fostul administrator al societății are calitatea de a contesta actele administrativ fiscale prin care au fost stabilite creanțe în sarcina sa de plată.
5. Apărările formulate de intimata D.G.R.F.P. Craiova
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la filele 13-14 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.
6. Procedura derulată în recurs
La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2014, Înalta Curte a admis excepția lipsei calității de reprezentant al administratorului special P.P., în numele SC P. SRL, de a promova recurs împotriva sentinței nr. 101 din 03 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere adresa din 26 septembrie 2009 prin care lichidatorul judiciar al debitoarei, B.N.P. Consult Sprl, a declarat că nu își însușește recursul (fila 27 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).
În temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat recurentului P.P. administrarea probei cu înscrisuri și au fost depuse la dosar: cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de B.N.P. Consult Sprl și răspunsul la întâmpinare prezentat de același lichidator judiciar în Dosarul nr. 3367/90/2013 (filele 28-30 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul P.P. şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanții P.P. și SC P. SRL, prin administrator special P.P., au investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală din data de 08 decembrie 2011, a Deciziei de impunere nr. F/VL/828 din data de 08 decembrie 2011 şi a Deciziei nr. 53 din data de 17 februarie 2012, acte emise toate de pârâta D.G.F.P. Vâlcea.
Pentru motivele expuse rezumativ la pct. I.3 al acestei decizii, Curtea de apel a considerat că Decizia nr. 53 din data de 17 februarie 2012, prin care D.G.F.P. Vâlcea a respins contestaţia administrativă promovată de P.P., în numele SC P. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, este dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 213 alin. (5) C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.
Această soluție este legală și este împărtășită de instanța de control judiciar pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Referitor la calitatea recurentului P.P. de reprezentant al SC P. SRL.
Prin Decizia de impunere nr. F/VL/828 din data de 08 decembrie 2011, D.G.F.P. Vâlcea a stabilit obligații fiscale în sarcina SC P. SRL în sumă totală de 1.072.195 lei.
Recurentul P.P., administrator special al SC P. SRL, a depus contestația administrativă înregistrată la D.G.F.P. Vâlcea din 09 ianuarie 2012, prin care a solicitat anularea actului de impunere anterior nominalizat, precum și a R.I.F. din 2011.
În temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 2258 din 16 noiembrie 2011, a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC P. SRL, iar în baza art. 34 din același act normativ, a fost numit lichidator judiciar B.N.P. Consult Sprl. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (2) din legea aflată în discuție, s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Prin adresa înregistrată sub nr. 3472 din 18 ianuarie 2012 la D.G.F.P. Vâlcea, lichidatorul judiciar B.N.P. Consult Sprl a comunicat autorității fiscale investite să soluționeze recursul administrativ că nu își însușește contestația administrativă formulată de recurentul P.P., în calitate de administrator special al SC P. SRL.
Conform art. 206 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc., contestația administrativă se formulează în scris și trebuie să cuprindă ”semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.”
Recurentul P.P., administrator special al SC P. SRL, conform procesului-verbal al A.G.A. din data de 23 decembrie 2011, nu are calitatea de reprezentant legal al societății debitoare și nici aceea de împuternicit al acesteia. Mai precis, partea nu are decât un mandat restrâns de reprezentare a intereselor societății, dar nu poate formula cereri în procedura administrativ-fiscală guvernată de O.G. nr. 92/2003, republicată, în numele și pe seama SC P. SRL.
Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței nu poate fi primită: în temeiul său, administratorul special are doar posibilitatea de a formula contestații în cadrul procedurii reglementate de această lege.
Pe cale de consecință, prin Decizia nr. 53 din data de 17 februarie 2012, în mod corect D.G.F.P. Vâlcea a stabilit că recurentul P.P. nu avea dreptul de a contesta actele administrativ fiscale în calitate de reprezentant al SC P. SRL.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului P.P.
Prima instanță a considerat că reclamantul, persoană fizică, nu are calitatea de a ataca actele administrativ fiscale, întrucât acestea privesc o altă persoană, respectiv SC P. SRL, al cărui reprezentant nu mai este.
Înalta Curte nu poate primi această interpretare juridică, în condițiile în care, în art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. se recunoaște dreptul de contestare oricărei persoane ”care se consideră lezat(ă) în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.”
Acest text legal reflectă în materie fiscală dispoziția de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, conform căreia:
”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Recurentul P.P. a arătat că a fost vătămat în drepturile sale prin Decizia de impunere nr. F/VL/828 din data de 08 decembrie 2011, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 08 decembrie 2011, în condițiile în care, în baza acestor acte administrativ fiscale, a fost atrasă răspunderea sa solidară cu debitoarea SC P. SRL.
Însă, la interpelarea instanței de control judiciar, recurentul a precizat că nu poate depune la dosar copia contestației administrative formulate împotriva actelor administrativ fiscale aflate în discuție.
Așadar, recurentul nu a probat faptul că a promovat recurs administrativ în nume propriu, pentru a putea beneficia de dreptul conferit de cele două texte legale anterior citate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului P.P., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei nr. 101/F/Cont din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3985/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3989/2014. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
