ICCJ. Decizia nr. 3982/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3982/2014
Dosar nr. 2556/98/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.P. SRL Feteşti a formulat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Ialomiţa şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa - Activitatea de Inspecţie Fiscala contestaţie împotriva Deciziei nr. 220 din 8 iunie 2012 de Direcţia Generala a Finanţelor Publice Ialomiţa - Biroul de Soluţionare a contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă şi a Deciziei de Impunere din 30 martie 2012, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea actelor atacate ca fiind nelegale şi netemeinice, cu consecinţa desfiinţării măsurilor dispuse prin acestea.
Prin Sentinţa civilă nr. 1465 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC A.P. SRL Feteşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, a anulat, în parte, Decizia nr. 220 din 8 iunie 2012 emisă de DGFP Ialomiţa, a anulat, în parte, Decizia de impunere din 30 martie 2012 emisă de DGFP Ialomiţa, cu privire la suma de 215.815 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, suma de 34.350 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, precum şi toate dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente impozitului pe profit şi la suma de 1.062.935 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, ce se menţine în limita cuantumului de 115.517 lei; suma de 170.070 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, ce se menţine în plată în limita cuantumului de 18.483 lei; dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente impozitului pe profit anulat, menţinându-se la plată numai cele aferente sumei de 18.483 lei.
Curtea de Apel a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziilor atacate, referitoare la celelalte debite şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentele susţin că, aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2013, raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la solicitarea reclamantei a fost depus la dosarul cauzei în data de 1 aprilie 2013. La termenul de judecată din 3 aprilie 2013, instanţa de fond a comunicat raportul de expertiză doar reclamantei, punându-i în vedere să depună eventualele obiecţiuni cu 5 zile înainte de termenul de judecată din 17 aprilie 2013. Instanţa nu a dispus comunicarea acestui raport de expertiză şi pârâtei, după ce, la termenul de judecată din 6 martie 2013, s-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză.
Se mai arată că obiectivele expertizei contabile nu au fost puse în discuţia părţilor, iar expertul nu a respectat obligaţia de convocare a acestora la întocmirea expertizei, deşi aceasta este prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii raportului de expertiză.
Prin necomunicarea raportului de expertiză contabilă în vederea formulării eventualelor obiecţiuni s-a încălcat principiul contradictorialităţii, principiul egalităţii armelor şi dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
Recurentele consideră că şi cererea de majorare a onorariului expertului care reprezintă, în esenţă, tot o cerere, în temeiul principiului contradictorialităţii trebuia pusă în discuţia părţilor.
De asemenea, este criticată hotărârea instanţei Curţii de Apel şi pe fond, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond nu a comunicat raportul de expertiză ambelor părţi, astfel cum rezultă din Încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2013.
De asemenea, instanţa de control judiciar constată că expertul a convocat părţile pentru 28 februarie 2013 la sediul reclamantei, iar pârâta a comunicat telefonic că reprezentanţii compartimentului de contabilitate nu sunt disponibili pentru a se prezenta la convocare.
Deci, obiectivele expertizei contabile nu au fost puse în discuţia părţilor.
Astfel fiind, Înalta Curte consideră că în cauză a operat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de jurisprudenţa Convenţiei.
Expertul nu a acordat acelaşi tratament părţilor, în sensul că a avut în vedere doar documentele puse la dispoziţie de reclamantă şi punctul acesteia de vedere.
Având în vedere modul în care expertul a procedat, Înalta Curte constată că acesta a pricinuit părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act de procedură.
Prin urmare, Înalta Curte constată că raportul de expertiză efectuat în cauză a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pricinuit pârâtelor o vătămare, încălcând principiul egalităţii armelor, consacrat de jurisprudenţa Convenţiei, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunţate.
Datorită faptului că instanţa de fond a comunicat raportul de expertiză numai reclamantei, Înalta Curte constată că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialităţii .
Acest principiu presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
Potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Nu în ultimul rând, instanţa poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va dispune refacerea expertizei pentru întocmirea raportului cu respectarea prevederilor art. 208 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere toate apărările invocate de părţi în susţinerea intereselor lor legitime.
Motivul de casare astfel reţinut, face inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs invocate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Sentinţei civile nr. 1465 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3981/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3985/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
