ICCJ. Decizia nr. 3988/2014. Contencios. Controlul averilor (Legea nr.115/1996 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3988/2014
Dosar nr. 1258/44/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Agenţia Naţională de Integritate a formulat plângere împotriva Ordonanţei nr. 1 din 9 octombrie 2010 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de A.N.I. prin raportul de evaluare din 3 august 2012.
În motivarea cererii s-a arătat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul formulării unei plângeri prealabile, cu privire la care solicită admiterea acesteia, cu consecinţa repunerii cauzei în discuţia Comisiei de verificare a averilor.
Referitor la cauza ca a făcut obiectul cercetării Comisiei, petenta a apreciat ca fiind greşită interpretarea dată de Comisie situaţiei de fapt şi dispoziţiilor legale aplicabile.
S-a menţionat că din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare al imobilului rezultă că cercetatul a achitat către vânzător suma de 134.000 lei, s-a apreciat că veniturile realizate de acesta în calitate de funcţionar public, astfel cum sunt evidenţiate în înscrisurile ataşate raportului de evaluare, sunt mult mai mici decât sumele plătite pentru achiziţionarea imobilului şi al autoturismului, motiv pentru care trebuie constatată diferenţa semnificativă potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea cercetatului D.I.S., precum şi starea de incompatibilitate a acestuia, potrivit art. 17 alin. (6) din acelaşi act normativ.
1.2. Sentinţa şi considerentele instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 84 din 14 aprilie 2013 Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Ordonanţei nr. 1/2012 emisă de Comisia de Verificare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate rezultă că pentru a se asigura posibilitatea persoanelor sau autorităţilor implicate de a contesta soluţiile pronunţate de Comisia de verificare a averilor şi pentru a se asigura un acces efectiv la instanţă, din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul a avut în vedere acţiunea judiciară prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004, exercitată în termenele prevăzute de art. 11 din acelaşi act normativ, fără a fi necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Aceasta întrucât Comisia de verificare a averilor nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar soluţiile pronunţate de aceasta nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, s-a apreciat că plângerea formulată este o plângere prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea acestei plângeri se impune a fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că soluţia pronunţată de Comisia de verificare a averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi este legală şi temeinică.
S-a considerat că în mod judicios comisia a observat specificul operaţiunii juridice încheiate între persoana cercetată şi tatăl său (contract de vânzare cumpărare cu drept de habitaţie în favoarea tatălui şi obligaţie de întreţinere în sarcina fiului), operaţiune juridică care, în condiţiile încheierii între persoane fizice care nu au calitatea de funcţionar public, nu ar avea consecinţe decât cel mult în materie de moştenire.
În acest sens, în C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului, se regăseşte art. 845, potrivit căruia "Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări".
Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa în materie civilă, este adevărat că, din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 845 C. civ., nu rezultă prezumţia de donaţie a înstrăinărilor cu sarcini făcute către succesorii în linie dreaptă, dar aceasta se deduce pe cale de interpretare logică, întrucât dispoziţia impusă nu poate avea alt fundament decât ideea că aceste înstrăinări, indiferent de numele ce li se dă, sunt toate, în realitate, donaţii. Dacă ipoteza art. 845 C. civ. nu este socotită donaţie, ci vânzare, prevederile acestui text nici nu mai erau necesare căci vânzările veritabile nu sunt supuse raportului succesoral.
Prezumţia instituită de art. 845 C. civ. este una legală şi nu poate fi înlăturată pe considerentul că nu este prevăzută printre prezumţiile legale enumerate limitativ de art. 1200 C. civ., ci dimpotrivă face parte din prezumţiile indicate generic de punctul doi al acestui ultim text (Decizia nr. 649/1995 a Curţii de Apel Bacău, publicată în Culegere de decizii pe anul 1995, Decizia nr. 2017/1998 a Curţii de Apel Piteşti, publicată în culegere de decizii pe anul 1998).
Declaraţiile persoanei cercetate şi ale părinţilor săi confirmă faptul că imobilul a fost înstrăinat cu scopul de a fi înlăturată de la moştenire fiica vânzătorului dintr-o altă căsătorie, fiică care după divorţ a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei sale.
În consecinţă, între veniturile obţinute de cercetat şi averea acestuia nu sunt diferenţe semnificative aşa cum a fost reţinut prin raportul de evaluare, din contră veniturile lui D.I.S. sunt superioare contravalorii bunurilor dobândite, respectiv un autoturism marca O.A.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei s-a depus Sentinţa nr. 490 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 954/44/2012, definitivă şi irevocabilă prin care a fost admisă acţiunea formulată de persoana cercetată şi anulat raportul de evaluare nr. x/2012, raport ce a format obiectul sesizării Comisiei şi în prezenta cauză.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta Agenţia Naţională de Integritate.
2.1. Motivele de recurs
Recurenta a arătat, în motivele de recurs, că în perioada supusă evaluării 5 ianuarie 2004 - 6 iunie 2011, persoana cercetată a realizat venituri în cuantum de 92.245 lei din salariile încasate de la Primăria Galaţi.
În aceeaşi perioadă acesta a achiziţionat un imobil pentru care a plătit suma de 134.000 lei şi un autoturism în valoare de 76.962 lei, rezultând o diferenţă de avere nejustificată, în sumă de 30.755,84 euro, respectiv 118.717,95 lei.
2.2. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin raportul de evaluare din 2 august 2012, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în vederea acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative de avere.
Comisia de cercetare a averilor a dispus clasarea cauzei privind pe D.I.S.
Pentru a adopta această soluţie Comisia a procedat la administrarea de probe, respectiv audierea martorilor D.M.F. şi D.A. şi de asemenea, l-a audiat pe cercetatul D.I.S.
Din evaluarea probelor propuse de persoana cercetată a rezultat că aceasta a locuit cu părinţii săi, care i-au asigurat hrana şi plata facturilor în totalitate, că pentru imobilul achiziţionat de la tatăl său nu a plătit nicio sumă de bani, că în contractul respectiv s-a trecut valoarea din grila notarială cu scopul de a se calcula taxele notariale.
Înalta Curte arată că potrivit art. 7 din Legea nr. 117/1996 modificată, averea persoanelor ce fac obiectul evaluării este supusă controlului în cazul în care între averea declarată la data numirii în funcţie şi cea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză.
În cadrul cercetării efectuate de comisie, persoana cercetată va putea produce probe în apărare, astfel cum rezultă din prevederile art. 13 din Legea nr. 115/1996.
Din analiza textelor de lege cu aplicabilitate în materia cercetării averii rezultă că în cadrul acestei proceduri se verifică dacă bunurile puteau fi dobândite din veniturile legale.
În cauza prezentă, persoana cercetată, D.I.S. a dobândit de la tatăl său un imobil situat în municipiul Galaţi.
Prin acelaşi contract, vânzătorul D.M.F. a instituit în favoarea soţiei sale, mama cercetatului, dreptul de habitaţie viageră pentru acelaşi imobil.
În contract s-a prevăzut preţul vânzării la nivelul sumei de 268.000 lei, din care s-ar fi primit până la data încheierii actului suma de 134.000 lei, restul reprezentând contravaloarea întreţinerii ce urmează a fi prestată.
De observat este că vânzătorul nu a declarat că i s-a plătit preţul, ci că a primit suma de 134.000 lei, apoi în faţa Comisiei a arătat că nu a încasat nici un fel de sumă.
Înalta Curte apreciază că menţiunea cu privire la primirea sumei nu echivalează cu plata sumei respective, în realitate fiind un act între părinte şi copil, cu menţiunea că notarul nu a făcut nicio referire la un act care să ateste înmânarea sumei şi nici că preţul s-ar fi plătit în faţa sa.
Având în vedere că ulterior, în faţa comisiei tatăl reclamantului a declarat că nu a primit nici un preţ şi ţinând seama şi de uzanţele în această materie, în mod corect comisia a apreciat că persoana cercetată justifică averea dobândită, actul încheiat între părţi fiind în realitate o liberalitate.
În cauza prezentă s-a verificat dacă averea putea fi dobândită din veniturile realizate, or, probele administrate au demonstrat neechivoc împrejurarea că preţul de 134.000 lei nu a fost plătit de persoana cercetată.
După cum s-a explicat şi mai sus, înscrierea preţului a fost pur formală, întrucât nu s-a plătit preţul în faţa notarului, nu s-a indicat un act de plată, iar ulterior vânzării s-au explicat comisiei motivele pentru care s-a inserat preţul şi că nu s-a încasat suma respectivă.
Ca urmare, vânzarea respectivă este o liberalitate constituită printr-un act între vii şi un contract de întreţinere, acte care se încheie între părinţi şi copii în mod curent.
Înalta Curte concluzionează că atât soluţia adoptată de comisie, cât şi sentinţa Curţii de apel sunt legale, că intimatul a justificat provenienţa averii sale, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 84 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D.I.S., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4503/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3992/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
