ICCJ. Decizia nr. 3992/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3992/2014
Dosar nr. 3657/1/2013
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra cereri de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5429 din 24 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7213/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi respins cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 54 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 54 din 15 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 1555/46/2011 instanţa de control judiciar a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 7570 din 30 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 11114/280/2010 şi a Deciziei civile nr. 3487 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5989/280/2009.
Împotriva Deciziei nr. 5429 din 24 mai 2013, A.D. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire se arată că prima condiţie, este îndeplinită, întrucât, atât Decizia nr. 2663, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Şedinţa publică de la data de 19 mai 2009, în Dosarul nr. 7295/2/2006, cât şi, Decizia nr. 5429 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Şedinţa publică de la data de 24 mai 2013, în Dosarul nr. 7213/1/2012, sunt "(...) hotărâri definitive, pronunţate de către instanţe care fac parte din sistemul organelor judiciare ...";
A doua condiţie, este îndeplinită, întrucât "... hotărârile judecătoreşti prin soluţiile contradictorii pronunţate, sunt vădit potrivnice ...". Astfel, în timp ce, prin Decizia nr. 2663, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 19 mai 2009, în Dosarul nr. 7295/2/2006, S-a admis recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1531 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite şi capătul de cerere din acţiune privind daunele morale. S-a obligat Instituţia Prefectului Judeţului Argeş să-i plătească recurentului reclamant A.D. suma de 10.000 lei daune morale. S-a respins capătul de cerere privind daunele materiale. S-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009, prin Decizia nr. 5429 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 24 mai 2013, în Dosarul nr. 7215/1/2012, în mod contradictoriu," (...) S-a respins cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 54 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2013 ...",
A treia condiţie, prevăzută de art. 1201 C. civ., conform căreia "(...) Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."
După cum se poate constata, tripla identitate "(...) de obiect, cauză şi părţi, prevăzută în mod expres şi limitativ de dispoziţiile legale, mai sus menţionate ...", este îndeplinită, atât de Dosarul nr. 7295/2/2006 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi, de Dosarul nr. 7213/1/2012, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel:
Obiectul cererilor adresate instanţelor de control judecătoresc, îl constituie Recursurile declarate de către revizuentul-recurent A.D., în contradictoriu cu intimatul Prefectul Judeţului Argeş, în Dosarul nr. 7295/2/2006 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv, în Dosarul nr. 1555/46/2011, înregistrat pe rolul Curţii de Apei Piteşti, secţia I civilă;
Cauza - nelegalitatea actelor administrativ-jurisdicţionale "(...) emise cu încălcarea legislaţiei naţionale şi comunitare - în materie de fond funciar, în speţă, în cauză, fiind vorba de Hotărârea Comisiei Judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere nr. 449 din data de 16 ianuarie 2008, prin care, în mod abuziv, s-au invalidat" (...) un număr de 255 poziţii din cadrul Anexei nr. 39 - despăgubiri la Hotărârea nr. 959/2003 cu suprafaţa de 269,57 ha potrivit Tabelului Nominal I şi diminuarea cu 13,64 ha, a suprafeţei din Anexa nr. 39 - despăgubiri la Hotărârea nr. 959/2006 pentru un număr de 15 poziţii, potrivit Tabelului II, tabele care fac parte integrantă din prezenta hotărâre ...", din numărul total de " (...) 701 poziţii, cu suprafaţa totală de 975,24 ha ...";
Părţile în proces sunt - revizuent-recurent A.D. şi intimat Prefectul Judeţului Argeş;
Cea de a patra condiţie, este aceea de a se solicita, "anularea celei din urmă hotărâri", în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora ..." Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. (...) în cazurile prevăzute de art. 322 teza I pct. 7 de la data pronunţării ultimei hotărârii ...".
Întrucât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Decizia nr. 5429 în şedinţa publică de la data de 24 mai 2013, în Dosarul nr. 7213/1/2012, iar, cererea de revizuire, a fost înregistrată, pe rolul acestei instanţe la data de 25 iunie 2013, consider, ca fiind îndeplinită şi această condiţie, " (...) prevăzută imperativ de C. proc. civ ...".
Incidenţa dispoziţiilor dreptului comunitar şi ale convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului, "(...) reglementări, ce se regăsesc, în textul art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată ...".
Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii. Este de necontestat faptul că principiile generale ale dreptului Uniunii reprezintă izvor de drept al Uniunii Europene. Dreptul Uniunii Europene, oferă o protecţie echivalentă drepturilor consacrate în Convenţie, doar că respectarea lor este asigurată, pe lângă standardele generale stabilite de Convenţia de la Roma şi, de principii şi specificităţi ale Dreptului Comunitar, de care judecătorul naţional trebuie să ţină seama.
Uniunea Europeană, se întemeiază pe valorile respectării "(...) demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor ...". Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin "(...) pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi ...".
În doctrină, în mod judicios au fost relevate dificultăţile ce rezidă în caracterul dual al protecţiei drepturilor omului în spaţiul european, această dualitate putând fi uneori derutantă, fiindcă norma internă trebuie să coabiteze cu standardele stabilite din două direcţii diferite, adică măsurile naţionale trebuie să corespundă atât dreptului Uniunii Europene, cât şi celui convenţional. Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "(...) pot fi invocate într-o cerere de revizuire încălcări ale drepturilor fundamentale …".
Dispoziţiile dreptului Uniunii Europene, ce urmează a fi invocate, pentru a fi aplicate prioritar, în mod vădit neîndoielnic, sunt cele cuprinse în dispoziţiile art. 2 şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi cele cuprinse în Carta drepturilor fundamentale. Această concluzie se impune, pe de o parte, ca urmare a faptului că, textul în discuţie face trimitere la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, iar pe de altă parte, ca urmare a faptului că, încălcările drepturilor fundamentale consacrate de Cartă, au aceeaşi valoare juridică cu cele ale Tratatelor.
Astfel, faţă de noua orientare a Uniunii Europene, spre o mai amplă protecţie a drepturilor fundamentale, se consideră că, judecătorul naţional nu va putea aprecia, că un text cuprins în Cartă, care asigură protecţia unui drept fundamental, nu reprezintă o normă a dreptului Uniunii Europene, astfel încât să refuze a da eficientă principiului priorităţii.
În raport, de aceste prevederi comunitare, instanţa urmează să analizeze situaţia reducerii cuantumului pensiei prin prisma respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei convenţii conform căruia "(...) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional (...) Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor ...".
Recurentul precizează faptul că, urmare, a aderării României la Uniunea Europeană, legislaţia internă, a fost armonizată, "(...), prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, căpătând prioritate, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne ...", astfel: 1. "(...) Instanţele interne independente şi imparţiale, care alcătuiesc puterea judecătorească în accepţiunea Legii 304/2004 sunt şi trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competenţă şi singurele învestite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text de lege dintr-o lege internă, sau să aplice direct o normă internaţională în baza prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie ...";
2. "(...) Obligativitatea judecătorului naţional de a aplica cu prioritate reglementările internaţionale faţă de legislaţia internă, chiar dacă s-a procedat la verificarea constituţionalităţii acesteia de către Curtea Constituţională a fost statuată şi în materia dreptului comunitar, care are de asemenea preeminenţă faţă de dreptul intern la fel ca şi prevederile internaţionale referitoare protecţia judiciară a drepturilor omului ..."
3. "(...) Acest principiu al supremaţiei dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene din 15 iulie 1964 - Costa E.N.E.L şi Cauza Amministratione delle finanze dello Stato c. Simmenthal, prin care s-a statuat că (...) Judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale dispoziţiile dreptului comunitar are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricăror dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de instanţa de contencios constituţional ...";
4. "(...) Aplicând cu prioritate reglementările internaţionale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar, instanţele de judecată nu depăşesc limitele judecătoreşti şi nu-şi arogă atribuţii specifice celorlalte puteri în stat (legislativă şi executivă) deoarece nu creează noi norme, ci le aplică pe cele internaţionale existente, în defavoarea celor interne, norme internaţionale care prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern ...".
Dispoziţiile dreptului Uniunii Europene, ce se aplică prioritar sunt cele cuprinse în art. 2 şi art. 6 din tratatul privind Uniunea Europeană şi cele cuprinse în Carta drepturilor fundamentale. Această concluzie se impune, pe de o parte, ca urmare a faptului că, textul în discuţie, face trimitere la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, iar pe de altă parte, ca urmare a faptului că, încălcările drepturilor fundamentale consacrate de Cartă, au aceeaşi valoare juridică cu cele ale tratatelor.
Astfel, faţă de noua orientare a Uniunii Europene, spre o mai amplă protecţie a drepturilor fundamentale, se consideră că, judecătorul naţional "(...) nu va putea aprecia, că un text cuprins în Cartă, care asigură protecţia unui drept fundamental, nu reprezintă o normă a dreptului Uniunii Europene, astfel încât să refuze a da eficienţă principiului priorităţii". Astfel, prin Decizia nr. 3833, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 28 septembrie 2012, în Dosarul nr. 506/46/2011, prin care "(...) S-a respins recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei nr. 384/F-CONT din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012 ..." se încalcă, în mod vădit neîndoielnic, acest principiu al priorităţii dreptului comunitar, atâta vreme cât, "(...) orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către instanţa care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ...".
Examinând cauza, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să existe hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină;
- hotărârile să fie date în dosare diferite;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Or, în cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită.
În ceea ce priveşte motivele de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de codul de procedură civilă şi are menirea de a asigura respectarea principiului priorităţii normelor dreptului comunitar, faţă de norma internă, principiul care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată, de către instanţele de contencios administrativ.
Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, măcar în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs.
Or, în cauză, nici această condiţie nu este îndeplinită.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a decis că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză (hotărârea din 16 martie 2006, Cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-234/2004).
Prioritatea normelor comunitare faţă de normele interne contrare este una din trăsăturile definitive ale dreptului comunitar şi are o consacrare legală dar şi jurisprudenţială comunitară. Ea s-a dezvoltat şi a fost afirmată constant de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (Cauza Costa c ENEL, Fratelli Costanzo, Kühne & Heitz).
Această trăsătură a dreptului comunitar se datorează faptului că tratatele comunitare valabil încheiate şi ratificate, alte acte de drept comunitar (regulamente, decizii) devin parte a ordinii juridice interne a statelor membre şi vor fi aplicabile de autorităţile şi instanţele naţionale.
În concret, Înalta Curte constată că nu se invocă încălcarea unei norme comunitare direct aplicabile speţei.
Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine următoarele:
Încălcarea principiului securităţii juridice dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ale cărei valori au fost consacrate în spaţiul comunitar prin art. 6 parag. (2) al Tratatului privind Uniunea Europeană, ca principii generale ale dreptului comunitar, în urma modificărilor recente introduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, art. 6 parag. (2) şi (3) din Tratatul Uniunii Europene au căpătat următorul cuprins:
"(2) Uniunea aderă la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate prin această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii".
Principiul securităţii juridice constituie un element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi, în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumărescu c. României, Hotărârea din 30 septembrie 1999, M. Of. nr. 414/31.08.2000, cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, Cererea nr. x/1999, Hotărârea din 25 iulie 2002).
Înalta Curte constată că, în argumentarea insecurităţii juridice produce ca efect al deciziei atacate, revizuentul nu face nici o referire concretă.
Existenţa unor divergenţe în jurisprudenţă a fost acceptată în lumina Convenţiei europene ca fiind inerentă oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicţii, important fiind să se evite un climat general de incertitudine şi nesiguranţă, concretizat în divergenţe profunde de jurisprudenţă, ce persistă în timp, mai cu seamă la nivelul jurisdicţiei supreme, climat ce s-ar putea crea în lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii judiciare (Beian c. România, Păduraru c. România, Zielinski şi Pradal & Gonzales şi alţii c. Franţa).
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile revizuentului sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 5429 din 24 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3988/2014. Contencios. Controlul averilor... | ICCJ. Decizia nr. 4001/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
