ICCJ. Decizia nr. 4005/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4005/2014
Dosar nr. 48333/3/2011
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5883 din 18 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bacău, şi a anulat, în parte, Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr. 194 din 13 decembrie 2010 şi, în tot, Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr. 69 din 30 mai 2011.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Acţiunea reclamantei are ca obiect Hotărârile nr. 194 din 13 decembrie 2010 şi nr. 69 din 30 mai 2011, emise de către Consiliul Judeţean Bacău, care este o autoritate administrativă locală.
Actul administrativ principal atacat este Hotărârea nr. 194 din 13 decembrie 2010 privind stabilirea taxelor şi tarifelor, altele decât cele prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile în anul 2011, Hotărârea nr. 69 din 30 mai 2011 având ca obiect respingerea plângerii prealabile formulate împotriva primei hotărârii.
Aşa cum rezultă din titlul său, Hotărârea nr. 194 din 13 decembrie 2010 este un act administrativ normativ, având ca obiect stabilirea unor taxe şi tarife pentru diferite servicii prestate de diverse instituţii publice judeţene, aplicabile în anul 2011.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".
Aşadar, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
În cauza de faţă, actul administrativ contestat nu face parte din categoria celor "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", întrucât nu individualizează, nu impune în sarcina unui subiect concret un impozit sau o taxă, ci este un act administrativ normativ, cu caracter general, prin care, aşa cum s-a arătat, sunt aprobate taxe şi tarife pentru diferite servicii prestate de diverse instituţii publice judeţene, taxe şi tarife ce urmează a fi aplicate persoanelor fizice/juridice ce vor solicita aceste servicii.
În speţă este, deci, aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, în baza căruia competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, întrucât obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o autoritate publică de nivel local.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiată excepţia invocată de intimată şi, implicit, motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Bacău împotriva Sentinţei nr. 5883 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4001/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4010/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
