ICCJ. Decizia nr. 4/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4.072/2014
Dosar nr. 1579/2/2013
Şedinţa de la 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare din data de 5 februarie 2013, din Adresa nr. 5.765/G/II din 5 februarie 2013.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1.954 din 12 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta T.G.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca inadmisibilă.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta T.G.M. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că raportul de evaluare excede sferei contenciosului administrativ.
De asemenea, recurenta a mai arătat că în contextul în care prima instanţă a înţeles să invoce lipsa competenţei de soluţionare a cererii, nu avea nici competenţa de a stabili dacă un raport de evaluare este act de sesizare al organelor de cercetare penală, în examinarea valabilităţii sale prin raportare la dispoziţiile în materie art. 221, 223 C. proc. pen.
Recurenta a susţinut că este criticabil faptul că instanţa de fond s-a rezumat doar la aprecierea afirmaţiilor pârâtei, abătându-se de la dispoziţiilor procedurale sub aspectul contradictorialităţii, iar în depăşirea competenţelor asimilându-i unui act administrativ, producător de efecte, o altă natură, doar pentru a justifica o pretinsă excepţie de inadmisibilitate a acţiunii.
În fine, s-a arătat că raportul a fost comunicat Parchetului la o dată ulterioară, putând fi asimilat cu un mijloc de probă în interiorul dosarului şi nicidecum cu un act de sesizare în temeiul art. 221 - 223 C. proc. pen.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. pen., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 20 februarie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. pen.
Prin Încheierea din 10 iunie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs, îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul reclamantei T.G.M., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. pen., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.
2:2 Cu privire la fondul recursului.
Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei - reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. pen., reţine că nu subzistă în cauză motive legale de casare sau de modificare a hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Raportul de evaluare din 20 noiembrie 2012, încheiat în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 10 lit. f), art. 19 şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 coroborate cu cele ale art. 2531 C. pen. şi art. 2811 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea efectuării de cercetări cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 2531 C. pen.
Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reţine că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de aceasta.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Susţinerile recurentei nu pot fi primite pentru că aşa cum a arătat şi instanţa de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existenţa unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate - ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 "Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:
c) suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.
In conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia exercită următoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală".
De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenţie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii."
Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. şi respectiv de C. proc. pen., fiind fără relevanţă alegaţiile recurentei cu privire la depăşirea competenţelor de către instanţa de fond.
Inadmisibilitatea se referă la o situaţie care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.
Argumentul recurentei potrivit căruia în mod evident, raportul contestat este un act administrativ, atâta vreme cât instanţa de fond a prevăzut în dispozitivul sentinţei atacate ca şi cale de atac, recursul în 15 zile aşa cum prevede Legea nr. 554/2004, este neîntemeiat. Soluţiile pronunţate de instanţa de contencios în fond, sunt supuse, în termen de 15 zile, căii de atac a recursului astfel cum prevede art. 20 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă actul contestat nu este un act administrativ, urmând ca instanţa de recurs să confirme sau nu soluţia instanţei de fond, dacă legea nu prevede altfel.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect Curtea de Apel a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 -întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de T.G.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1.954 din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 4044/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4085/2014. Contencios → |
|---|
