ICCJ. Decizia nr. 4038/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4038/2014
Dosar nr. 108/2/2013
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 7 ianuarie 2013, N.A.R.C. (A.N.C.O.M.) a chemat în judecată Curtea de Conturi a României solicitând anularea parţială a Deciziei nr. 9 din 15 noiembrie 2012, respectiv a pct. 2 şi 7 şi a măsurii nr. 7, a Încheierii nr. 40 din 19 decembrie 2012 de soluţionare a contestaţiei, precum şi suspendarea executării măsurilor dispuse şi menţinute după admiterea în parte a contestaţiei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că la pct. 2 al deciziei contestate s-a reţinut că în perioada 2007-2008, fostul preşedinte al instituţiei a efectuat 27 deplasări în străinătate, pentru care a fost cheltuită suma totală de 103.460 lei, în condiţiile în care acţiunile respective nu au fost aprobate de Cancelaria Primului-ministru, abatere consemnată şi în raportul de audit public intern din 8 septembrie 2008, nefiind însă luate măsuri de recuperare a prejudiciului.
Cu privire la această abatere de la legalitate, reclamanta a arătat că funcţia de preşedinte al instituţiei, astfel cum este reglementată nu se regăseşte printre funcţiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 189/2001 privind unele măsuri referitoare la efectuarea deplasărilor în străinătate, în interes de serviciu, de către demnitarii şi asimilaţii acestora din administraţia publică.
Referitor la pct. 7 şi măsura 7 (pct. II) din decizia emisă de pârâtă, reclamanta a precizat că s-a apreciat de către organele Curţii de Conturi că sunt nelegale cheltuielile în sumă de 98.195 lei efectuate pentru contractarea unor servicii artistice cu ocazia participării instituţiei la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor în anul 2010 în Mexic.
Cu privire la această abatere, s-a precizat că H.G. nr. 552/1991 permite efectuarea de cheltuieli pentru acţiuni de protocol cu caracter deosebit, nefiind aplicabile normativele de cheltuieli de natura celor reglementate de O.G. nr. 80/2001, autorităţile publice autonome, finanţate integral din venituri proprii, astfel cum este reclamanta, având dreptul de a stabili normative proprii de cheltuieli care, de altfel, au fost autorizate prin H.G. nr. 880/2010 privind aprobarea reprezentării României la acea conferinţă din Mexic.
Prin Încheierea din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării parţiale a actelor administrative contestate.
La data de 23 aprilie 2013, aceeaşi instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1440/2013 prin care a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea măsurilor dispuse la punctul 2 din Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2012 şi la pct. 2 din Încheierea nr. 40/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că organele Curţii de Conturi au stabilit fără temei legal că preşedintelui autorităţii reclamante îi sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 189/2001, întrucât acesta nu a avut calitatea de demnitar în administraţia publică centrală pentru a fi necesară autorizarea deplasărilor în străinătate.
Referitor la constatările şi măsurile prevăzute la pct. 7 din decizie, prima instanţă a constatat că, din interpretarea O.U.G. nr. 35/2001, a H.G. nr. 880/2010 şi a H.G. nr. 552/1997, rezultă că achiziţionarea de către reclamantă a serviciilor artistice trebuia efectuată cu respectarea normativelor de cheltuieli, instituţia neavând dreptul de a-şi aproba plafoane majorate pentru acest tip de cheltuieli.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta N.A.R.C. - A.N.C.O.M., cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa de fond a respins în mod nejustificat cererea de anulare a măsurilor vizând recuperarea cheltuielilor efectuate cu ocazia participării în anul 2010 la C.P.U.I.T. din Mexic.
Sub acest aspect, s-a precizat că instanţa a motivat respingerea petitului privind cheltuielile respective prin raportare la cheltuielile efectuate pentru contractarea unor servicii artistice desfăşurate în ţară, aspect soluţionat favorabil prin Încheierea nr. 40/2012 şi necontestat.
Referitor la măsura dispusă la pct. 7 din decizia privind cheltuielile efectuate în anul 2010 contractate şi plătite de reclamantă pentru serviciile prestate de artiştii români în Mexic, reclamanta a arătat că, potrivit H.G, nr. 880/2010, cheltuielile aferente pregătirii şi participării delegaţiei României la conferinţa din Mexic se suportă din bugetul A.N.C.O.M., lăsându-se la latitudinea instituţiei alegerea tipurilor de acţiuni de protocol şi stabilirea cheltuielilor aferente acestora, reclamanta având dreptul, ca autoritate finanţată din venituri proprii, de a adăuga normative proprii.
Prin recursul declarat, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat modificarea parţială a sentinţei şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă.
Astfel, a arătat pârâta, instanţa de fond a dispus în mod nejustificat anularea măsurii referitoare la cheltuielile datând din perioada 2007-2008 cu ocazia deplasărilor în străinătate efectuate de fostul preşedinte al instituţiei, pentru care nu s-a solicitat aprobarea impusă de H.G. nr. 189/2001 şi nici nu s-a prezentat informarea cerută de acelaşi act normativ.
În legătură cu aceste cheltuieli, pârâta a precizat că în raportul de audit nr. 61/8 septembrie 2008 întocmit de auditorii interni ai reclamantei s-a consemnat această abatere de la legalitate şi s-a recomandat recuperarea sumei, act ce a fost aprobat de preşedintele instituţiei din acea perioadă, fără însă a fi dispuse măsurile necesare pentru acoperirea acelor cheltuieli.
Pârâta a mai învederat că funcţia de preşedinte al reclamantei - instituţie publică în subordinea Guvernului României - numit de primul-ministru, este o funcţie de demnitate publică, ceea ce impunea obligaţia solicitării aprobărilor în cazul deplasărilor externe, astfel încât prin actele administrative contestate s-a reţinut în mod corect abaterea de la legalitate, constând în încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 6 din H.G. nr. 189/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că este fondat recursul formulat de pârâtă, iar cel declarat de reclamantă este neîntemeiat, considerent pentru care va fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii.
Astfel, prin Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2012 s-a reţinut că suma de 103.460 lei pentru realizarea deplasărilor externe ale preşedintelui instituţiei reprezintă o cheltuială efectuată fără aprobările legale, pârâta dispunând analizarea motivelor pentru care nu au fost implementate măsurile destinate remedierii abaterii constatate de auditul public intern al reclamantei în anul 2008.
Dispunând anularea măsurii prevăzute la pct. 2 din decizie, instanţa de fond a reţinut că preşedintele autorităţii reclamante nu avea obligaţia de a obţine aprobarea deplasărilor în străinătate, întrucât nu avea calitatea de demnitar în administraţia publică centrală, astfel cum este reglementată această noţiune de art. 1 din O.G. nr. 32/1998, neavând rangul de secretar de stat.
În acest sens, prima instanţă a invocat prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 134/2006 potrivit cărora conducerea A.N.R.C.T.I. - (fosta denumire a reclamantei) este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de primul-ministru pe o perioadă de 5 ani, fără a fi prevăzut rangul de secretar de stat, astfel încât funcţia de preşedinte al A.N.R.C.T.I. nu se încadrează în niciuna dintre funcţiile enumerate de art. 1 din H.G. nr. 189/2001.
Dar, instanţa de fond nu a avut în vedere şi prevederile art. 3 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, potrivit cărora funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică car se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
De asemenea, calitatea de demnitar a preşedintelui A.N.C.O.M. rezultă şi din cadrul general de reglementare a atribuţiilor şi obiectivelor instituţiei, ca organ al administraţiei publice centrale de specialitate în domeniul comunicaţiilor, organizată în subordinea Guvernului şi care funcţionează sub coordonarea primului-ministru.
În legătură cu obligativitatea solicitării aprobărilor în cazul deplasărilor externe ale preşedintelui instituţiei, acest aspect a fost consemnat chiar în raportul de audit public intern întocmit de auditorii interni ai reclamantei din 8 septembrie 2008, prin care s-a recomandat întreprinderea demersurilor necesare în vederea recuperării sumei de 103.460 lei, reprezentând cheltuieli efectuate fără aprobare potrivit legii, raport prezentat preşedintelui din acea perioadă şi aprobat, însă nefinalizat.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea va constata că instanţa a dispus în mod eronat anularea pct. 2 din decizia şi încheierea contestate, întrucât, prin neluarea măsurilor de recuperare a prejudiciului, nu a fost asigurată respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, care instituie răspunderea ordonatorului de credite pentru reîntregirea bugetului instituţiei în vederea realizării veniturilor.
De menţionat că prin decizia contestată nu s-a dispus recuperarea prejudiciului, ci s-a decis „luarea măsurilor necesare pentru analizarea deficienţelor şi constatărilor rezultate în urma misiunilor efectuate de compartimentul de audit public intern şi asigurarea, după caz, a implementării măsurilor adecvate pentru soluţionarea acestora”.
De altfel, prin contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 9/2012, reclamanta a arătat că înţelege să respecte măsura dispusă la pct. 2, critica vizând doar aspectele de nelegalitate reţinute.zi
În legătură cu petitul de anulare a pct. 7 din Decizia nr. 9/2012, referitor la serviciile artistice prestate în Mexic de L.G. şi T.A., criticile aduse sentinţei prin care s-a respins solicitarea sunt neîntemeiate, instanţa însuşindu-şi concluzia actelor administrative contestate în sensul nerespectării prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) şi art. 22 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 500/2002 şi respectiv, a dispoziţiilor O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.
Astfel, prin O.G. nr. 80/2001 s-au stabilit normativele de cheltuieli în care se încadrează acţiunile de protocol, dotarea cu autoturisme, consumul de carburanţi, precum şi costul convorbirilor telefonice, dar nu sunt autorizate şi alte categorii de cheltuieli, cum sunt cele privind contractarea unor servicii artistice desfăşurate în cadrul evenimente internaţionale, instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, cum este şi A.N.C.O.M. neavând dreptul de a adăuga un astfel de tip de cheltuieli, ci doar de a majora plafonul pentru cele prevăzute expres de ordonanţă.
Invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor H.G. nr. 552/1991 care prevăd că instituţiile publice pot efectua cheltuieli pentru vizionarea unor spectacole, nu poate fi reţinută, întrucât se referă exclusiv la organizarea acţiunilor de protocol în ţară, nu şi în străinătate.
Potrivit art. 4 alin. (5) din O.G. nr. 80/2001 pot fi aprobate şi alte normative de cheltuieli pentru acţiuni de protocol cu caracter deosebit, organizate în ţară sau în străinătate, dar numai prin hotărâre a Guvernului României, la propunerea instituţiilor interesate.
Or, H.G. nr. 880/2010 prin care s-a aprobat participarea României la C,P.U.I.T. din Mexic nu conţine vreo prevedere de aprobare a unor normative de cheltuieli pentru acţiuni de protocol cu caracter deosebit.
Întrucât nici H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar nu se referă la cheltuieli de natura serviciilor artistice, rezultă că abaterea de la legalitate a fost corect reţinută, reclamanta încălcând prevederile Legii nr. 500/2002 prin angajarea unor astfel de cheltuieli fără bază legală - art. 14 alin. (1) şi 2 şi respectiv art. 22 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din legea privind finanţele publice.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, în sensul modificării sentinţei şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată, recursul formulat de reclamantă urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă N.A.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 1440 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta A.N.C.O.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4034/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4044/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
