ICCJ. Decizia nr. 4006/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4006/2014
Dosar nr. 36788/300/2011
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin Sentinţa nr. 1060 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul S.S.C. Snagov, în contradictoriu cu pârâta Federaţia Română de Snooker, a anulat decizia de excludere din cadrul Federaţiei Române de Snooker a reclamantului, adoptată în cadrul Adunării Generale de Alegeri din 15 octombrie 2011 şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Astfel cum rezultă din Procesul-verbal depus la dosar de pârâtă, la data de 15 octombrie, începând cu ora 17,00 a avut loc Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Snooker, pe ordinea de zi fiind trecute mai multe puncte de dezbateri şi anume: (i) alegeri pentru unele funcţii în Biroul Federal (preşedinte de onoare, preşedinte executiv, vicepreşedinte şi 2 membri ai biroului), (ii) excluderea din Federaţia Română de Snooker a reclamantului S.S.C. Snagov, (iii) Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pârâtei Federaţia Română de Snooker; (iv) diverse.
În cadrul acestei Adunări Generale de alegeri au fost adoptate mai multe decizii, printre care şi decizia de excludere a reclamantului S.S.C. Snagov din cadrul Federaţiei Române de Snooker.
Se reţine incidenţa prevederilor art. 27 din Statutul Federaţiei Române de Snooker care prevede, printre drepturile membrilor Federaţiei, dreptul de a participa la Adunarea Generală, de a-şi exercita dreptul de vot în cadrul acesteia şi de a participa la elaborarea hotărârilor.
De asemenea, se reţine incidenţa prevederilor art. 38 şi 45 din Statut, potrivit cărora convocarea Adunării Generale Ordinare se face cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării acesteia, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar convocarea Adunării Generale de alegeri se face de Biroul Federal cu 45 de zile înainte de data desfăşurării acesteia.
În conformitate cu art. 35 lit. h) din Statutul Federaţiei Române de Snooker atribuţia de aprobare a propunerilor de excludere a membrilor federaţiei aparţine Adunării Generale Ordinare.
Înainte de a trece la analizarea cererii reclamantului de anulare a tuturor deciziilor adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri organizată de pârâtă la data de 15 octombrie 2011, prima instanţă a indicat că, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în materia contenciosului administrativ nu se face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, legiuitorul consacrând concepţia contenciosului subiectiv, potrivit căreia acţiunile în această materie vizează anularea actelor administrative care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată (forme ale contenciosului obiectiv fiind reglementate numai cu caracter de excepţie pentru apărarea ordinii de drept şi anume, în cazul acţiunilor introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Instituţia Prefecturii etc.)
Faţă de aceste considerente, un motiv de nelegalitate invocat pe calea unei acţiuni în contenciosul administrativ poate constitui o cauză de anulare a unui act administrativ numai în condiţiile în care neregularitatea vatămă un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantului, anularea actului fiind întotdeauna condiţionată de dovedirea vătămării.
Or, această concepţie de reglementare în materia contenciosului administrativ presupune că instanţa de contencios administrativ analizează întotdeauna îndeplinirea cerinţei constând în dovedirea unei vătămări, atunci când dispune anularea actului.
Un prim motiv de nelegalitate, care vizează toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri organizată de pârâta Federaţia Română de Snooker la data de 15 octombrie 2011, constă în împrejurarea că acestea sunt nelegale, întrucât adunarea s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor art. 27 şi art. 45 din Statut, întrucât, deşi reclamantul avea calitatea de membru al Federaţiei, acesta nu a fost convocat pentru data stabilită, cu 45 de zile înainte de data desfăşurării adunării.
Este de menţionat că, deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a face dovada convocării reclamantului pentru Adunarea Generală din data de 15 octombrie 2011 (încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2013), aceasta nu a fost în măsură să facă dovada solicitată de instanţă şi nu s-a prezentat la termenul la care litigiul s-a judecat pe fond.
Or, lipsa convocării reclamantului, membru al Federaţiei Române de Snooker, pentru Adunarea generală de alegeri din data de 15 octombrie 2011, constituie un viciu de legalitate al deciziilor adoptate în cadrul adunării, în condiţiile în care aceasta s-a desfăşurat cu nerespectarea prevederilor art. 27 şi art. 45 din Statut.
Un alt motiv de nelegalitate, cu precizarea că acesta vizează numai decizia de excludere a reclamantului S.S.C. Snagov din cadrul Federaţiei Române de Snooker, este că aceasta a fost adoptată în cadrul unei Adunări Generale care nu avea competenţa de a aproba o asemenea măsură.
Astfel, în cuprinsul Statutului Federaţiei Române de Snooker se face distincţie între Adunarea Generală ordinară, Adunarea Generală extraordinară şi Adunarea Generală de alegeri (art. 36), fiind reglementate atribuţii diferite pentru fiecare.
Or, aşa cum rezultă din analiza prevederilor art. 35 şi 46.1 şi urm. din Statut, Adunarea Generală de alegeri are ca atribuţii doar alegerile în funcţiile eligibile, atribuţia de aprobare a propunerilor de excludere a membrilor federaţiei aparţinând exclusiv Adunării Generale ordinare.
În concluzie, se constată că decizia de excludere a reclamantului S.S.C. Snagov din cadrul Federaţiei Române de Snooker a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 35 şi 46.1 şi urm. din Statutul Federaţiei Române de Snooker, în cadrul Adunării Generale de alegeri din data de 15 octombrie, prin depăşirea competenţei acesteia care este limitată de prevederile statutare, la aspectele ce ţin de alegeri (aşa cum, de altfel, rezultă şi din denumire).
În ceea ce priveşte condiţia vătămării unui drept subiectiv al reclamantului, s-a constatat că aceasta este îndeplinită numai în ceea ce priveşte decizia de excludere din cadrul Federaţiei Române de Snooker, vătămarea fiind evidentă, raportat la gravitatea măsurii adoptate cu încălcarea prevederilor art. 27, 35, 45 şi 46.1 şi urm.
Referitor la celelalte decizii adoptate,instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a dovedit, în concret, existenţa vreunei vătămări a unor drepturi sau interese legitime, întrucât nu a dovedit că, în ipoteza în care ar fi fost convocat în termenul legal, ar fi candidat pentru vreuna dintre funcţiile eligibile.
Din aceste considerente, reţinând, pe de o parte, faptul că toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de alegeri Federaţiei Române de Snooker din data de 15 octombrie sunt afectate de vicii de legalitate iar pe de altă parte, împrejurarea că vătămarea unui drept subiectiv legitim al reclamantului s-a dovedit numai în ceea ce priveşte decizia de excludere a acestuia din cadrul Federaţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost admisă, în parte, acţiunea şi anulată decizia de excludere din cadrul Federaţiei Române de Snooker a reclamantului S.S.C. Snagov, adoptată în cadrul Adunării Generale de Alegeri din 15 octombrie 2011.
2. Cererile de recurs şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
2.1. Recursul promovat de recurentul-reclamant S.S.C. Snagov
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că este nelegală hotărârea instanţei de fond, care, deşi a constatat că adunarea generală de alegeri a pârâtei Federaţia Română de Snooker s-a desfăşurat în afara legii, fără convocarea clubului reclamant, a dispus anularea unei singure decizii adoptate în aceste condiţiuni, cea de excludere, reţinând fără temei că nu s-a dovedit vătămarea unui drept legitim al reclamantului prin celelalte hotărâri adoptate.
Recurentul-reclamant a arătat că nu poate fi primit un atare raţionament, pe de-o parte pentru că nu este logic, iar pe de altă parte întrucât, oricum, nu era de acord cu numirea în funcţiile de conducere a persoanelor alese şi nici cu modificarea regulamentului, în sensul solicitat, votul clubului reclamant pe aceste aspecte neputând fi exercitat.
2.2. Recursul promovat de pârâta Federaţia Română de Snooker
La rândul său pârâta Federaţia Română de Snooker a criticat hotărârea primei instanţe, arătând că au fost greşit aplicate prevederile legale ca şi dispoziţiile cuprinse în Statutul Federaţiei al cărei membru a fost şi clubul reclamant, cu referire la art. 35, 36, coroborate cu art. 2.7 şi 3.7.5 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al F.R. Snooker, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
S-a mai susţinut că în faţa instanţei de fond s-a ignorat faptul că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de reprezentant al persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, deşi o atare verificare se impunea a fi realizată din oficiu.
În fine, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 129 C. proc. civ., refuzând să exercite un rol activ în stabilirea corectă a cadrului procesual, fiind elocventă şi împrejurarea că nu s-a solicitat dovada vătămării, pretins a fi fost pricinuită recurentului-reclamant de către intimata-pârâtă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
3.1. Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate de cei doi recurenţi în contextul soluţionării recursurilor de faţă, Înalta Curte arată că acestea nu pot fi primite şi urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, pentru argumentele în continuare înfăţişate.
3.1.1. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a dlui. T.V., pentru recurentul-reclamant S.S.C. Snagov, invocată şi soluţionată de instanţa de fond, reiterată şi în recurs, nu este fondată întrucât, după cum bine a reţinut şi judecătorul fondului prin încheierile de şedinţă din 16 ianuarie 2013 şi respectiv 21 ianuarie 2013 la dosar au fost depuse înscrisurile ce atestă calitatea reprezentantului persoană fizică de asociat fondator dar şi de preşedinte al clubului, consemnată ca atare în chiar actul constitutiv al asociaţiei reclamante cu atribuţiuni de reprezentare a persoanei juridice înfiinţate conform O.G. nr. 26/2000, nefiind incidente în cauză prevederile art. 68 alin. (1) din C. proc. civ..
3.1.2. Neîntemeiată este şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat a apărătorului recurentei-pârâte Federaţia Română de Snooker, invocată de recurentul-reclamant, întrucât la dosar s-a depus, şi pentru etapa recursului, împuternicirea avocaţială seria B 1835/08/2014 a UNBR - Baroul Bucureşti, emisă pentru apărătorul ce a semnat şi susţinut recursul pârâtei-recurente, actul doveditor fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată cu modificări şi ale Statutului profesiei de avocat, conform art. 68 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În fine, neîntemeiate sunt şi excepţiile vizând nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant şi respectiv lipsa de interes în promovarea recursului, invocate de către recurenta-pârâtă.
Motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar în lipsa indicării exprese prin cererea de recurs a temeiului de drept.
3.1.3. Nici lipsa interesului recurentului-reclamant în promovarea recursului de faţă nu poate fi primită întrucât recurentul-reclamant a exercitat o cale de atac, admisibilă, tinzând la reformarea unei hotărâri judecătoreşti prin care i-a fost admisă numai în parte cererea de chemare în judecată.
3.2. Examinând aşadar recursurile promovate în substanţa lor, raportat la probatoriul administrat şi la prevederile legale aplicabile, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul recurentului-reclamant este întemeiat, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate, în vreme ce recursului pârâtului-recurent urmează a fi respins ca nefondat, de asemenea pentru argumentele înfăţişate.
Reclamantul-recurent S.S.C. Snagov, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, îndreptată împotriva pârâtei Federaţia Română de Snooker, a solicitat anularea tuturor deciziilor luate în adunarea generală de alegeri a Federaţiei Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011 (astfel cum s-a precizat ulterior), din care face parte în calitate de club sportiv afiliat, cu drepturi depline şi egale.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată recurentul-reclamant, fără a indica şi enumera distinct hotărârile a căror anulare o solicită, a indicat că adunarea generală a fost organizată cu încălcarea prevederilor statutare, în lipsa convocării sale, ceea ce i-a produs o serioasă vătămare.
Instanţa de fond, reţinând practic nelegalitatea tuturor deciziilor adoptate în cadrul Adunării generale de alegeri organizată de pârâta-recurentă, la data de 15 octombrie 2011, urmare a încălcării prevederilor art. 27 şi 45 din statutul acestei federaţii, vizând convocarea membrilor pentru data stabilită cu 45 de zile înainte, în sensul că nu s-a făcut dovada de către pârâtă că s-a realizat convocarea reclamantului pentru data de 15 octombrie 2011, a dispus anularea numai a deciziei de excludere a clubului reclamant din cadrul federaţiei pârâte, apreciind că numai în aceste limite este întrunită şi cerinţa vătămării unui drept subiectiv, în sensul legii contenciosului administrativ.
Reţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte anularea deciziei de excludere din cadrul federaţiei pârâte a clubului reclamant, Înalta Curte arată totodată că nu împărtăşeşte opinia judecătorului fondului cu referire la celelalte decizii atacate de reclamant adoptate, în aceleaşi condiţii, la data de 15 octombrie 2011 de pârâta-recurentă şi în acest sens apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant.
Viciul de nelegalitate detectat şi reţinut ca atare şi de către prima instanţă, derivând din nerespectarea de către pârâta-recurentă a prevederilor statutare vizând drepturile membrilor şi obligativitatea convocării adunării generale de alegeri cu 45 de zile înainte de data desfăşurării acesteia (art. 27, 35, 45 şi următoarele din Statutul Federaţiei Române de Snooker) afectează în egală măsură, toate deciziile adoptate la data de 15 octombrie 2011 şi atrage nelegalitatea acestora.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate prin acte administrative nelegale, cum este şi cazul recurentului-reclamant, fiind evidentă vătămarea ce i-a fost produsă acestuia prin respectivele decizii adoptate în cadrul unei adunări generale la care nu a fost convocat, cu nesocotirea prevederilor statutare şi a drepturilor sale decurgând din calitatea de membru fondator al Federaţiei Române de Snooker.
Cu referire la recursul promovat de pârâta Federaţia Română de Snooker, Înalta Curte reţine că niciuna din criticile formulate nu poate fi primită.
În completarea considerentelor deja prezentate, care constituie argumente în favoarea temeiniciei acţiunii reclamantului recurent, în integralitatea sa, Înalta Curte afirmă că nu se poate reţine greşita aplicare sau interpretare de către prima instanţă a probatoriului administrat şi nici lipsa rolului activ, potrivit art. 129 alin. (4) şi 5 C. proc. civ.
Instanţa de fond a solicitat pârâtei recurente să prezinte dovada convocării reclamantului-recurent, conform prevederilor statutului, însă o astfel de dovadă nu a fost făcută.
În fine, pentru argumentele deja înfăţişate în contextul analizei întreprinse asupra excepţiilor invocate de părţi în cursul soluţionării recursurilor de faţă, se reţine că şi celelalte critici cuprinse în recursul pârâtei recurente, sunt neîntemeiate.
Concluzionând faţă de toate cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi 2 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, dar va admite recursul reclamantului promovat împotriva aceleiaşi hotărâri.
În consecinţă, se va dispune modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii integrale a acţiunii reclamantului S.S.C. Snagov, astfel cum a fost precizată, şi al anulării tuturor deciziilor Adunării Generale de Alegeri a Federaţiei Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011, fiind menţinută decizia primei instanţe de anulare a deciziei de excludere din cadrul federaţiei pârâte a reclamantului-recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al d-lui T.V. pentru recurentul-reclamant S.S.C. Snagov.
Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al apărătorului recurentei-pârâte Federaţia Română de Snooker.
Respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocate de recurenta-pârâtă Federaţia Română de Snooker.
Admite recursul declarat de reclamantul S.S.C. Snagov împotriva Sentinţei civile nr. 1060 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa recurată, în sensul că:
Admite în integralitate acţiunea formulată de reclamant.
Anulează toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale de Alegeri a Federaţiei Române de Snooker din data de 15 octombrie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Federaţia Română de Snooker împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 3995/2014. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4011/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|