ICCJ. Decizia nr. 4346/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4346/2014

Dosar nr. 6071/2/2012

Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Ş.A., judecător în cadrul Tribunalului Arad, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 53756 din 4 iulie 2012 (adusă la cunoştinţă la data de 12 iulie 2012) prin care Ministerul Justiţiei a respins contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 1792/C din 4 mai 2012 al Ministrului Justiţiei şi a solicitat obligarea ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei rezultate ca urmare a atingerii vechimii în muncă, de 15 ani, începând cu data de 1 februarie 2012, concretizată în indemnizaţia calculată, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1792/C din 4 mai 2012 şi diferenţa până la indemnizaţia efectiv acordată colegilor săi care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1792/C din 4 mai 2012 al Ministrului Justiţiei, s-a stabilit ca, începând cu data de 1 februarie 2012, să fie trecută în clasa de salarizare 103 (corespunzătoare unei vechimi în muncă între 15 - 20 ani şi gradaţia 4, urmând a beneficia de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare lunară de 6970 RON; un cuantum de 1.019 RON al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate; un cuantum de 1.020 RON al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Reclamanta a precizat că colegii săi magistraţi care au împlinit, mai înaintea acestei date, aceeaşi condiţie de vechime, beneficiază de o indemnizaţie mai mare, fără a exista o justificare obiectivă a unei astfel de discriminări.

A susţinut că, în modalitatea de calcul a indemnizaţiei ce i se cuvine, Ministerul de Justiţie, reprezentat de ministrul justiţiei, procedează în mod discriminatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ce vizează practic salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice.

A depus modalitatea de calcul a indemnizaţiei unui coleg care îndeplineşte aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi funcţie şi beneficiază de: indemnizaţie de încadrare lunară de 7.027 RON.

Analizând cuantumul sporurilor stabilite prin ordin, reclamanta a constatat ca acestea sunt la acelaşi nivel cu cele pe care le-a avut anterior, înainte de trecerea în noua tranşă de vechime în funcţie şi în muncă, fără a se avea în vedere noua indemnizaţie de încadrare brută lunară (cea veche, ce rezultă din statul de plată a drepturilor sale salariale pentru luna decembrie 2011, este de 6.800 RON, cea nouă de 6.970 RON, ce rezultă din statul de plată a drepturilor salariale pentru luna februarie 2012 ), drepturi salariale comparabile cu drepturile salariale ale altor colegi cu aceeaşi vechime şi care au o indemnizaţie de încadrare lunară de 7.027 RON.

Reclamanta a arătat că, potrivit art. 4 alin. (1) din anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat, condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite, iar prin art. 1 din O.M.J. nr. 279/C/2010, de altfel chiar invocat în O.M.J. nr. 1792/C din 4 mai 2012, pe care îl contesta, s-a stabilit că acest spor este de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

De asemenea, prin art. 5 alin. (1) din anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 s-a stabilit că, judecătorii beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %, aplicate la salariul de baza lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, iar din fişele de salarizare rezultă că aceste două sporuri au fost de 15% din indemnizaţia brută de încadrare .

Prin urmare, a apreciat că aceste sporuri se stabilesc procentual, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară, ori în situaţia sa, deşi indemnizaţia a crescut, sporurile au rămas la nivelul anterior.

A mai arătat reclamanta că prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar s-a prevăzut că, pentru anul 2012 se menţine cuantumul sporurilor la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Or, aceasta a susţinut că nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de vechime în funcţie ca şi în luna decembrie 2011, indemnizaţia de încadrare brută lunară crescând faţă de această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime, iar cum sporurile se calculează, potrivit art. 4 alin. (1) din anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010, procentual din indemnizaţia de încadrare, apreciază că majorarea acestora, ca o consecinţă a majorării indemnizaţiei brute de încadrare, nu încalcă prevederile Legii nr. 283/2011.

Odată cu creşterea vechimii sale în muncă, indemnizaţia de încadrare brută lunară, e firesc a ajunge, la acelaşi nivel, pe care îl aveau indemnizaţiile magistraţilor cu această vechime, la fel cum trebuie să ajungă şi cuantumurile sporurilor ce se calculează în funcţie de această indemnizaţie.

La data de 19 septembrie 2012, reclamanta a depus o precizare, prin care a indicat faptul ca solicită modificarea Hotărârii nr. 53756 din 4 iulie 2012, în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva O.M.J. nr. 1792/C din 4 mai 2012, anularea O.M.J. nr. 1792/C din 4 mai 2012 şi emiterea unui nou ordin prin care sa i se stabilească începând cu 1 februarie 2012 în continuare, o indemnizaţie brută lunară în acelaşi cuantum cu a celorlalţi judecători din cadrul Tribunalului Arad, având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat sub 15 ani şi în muncă între 15 - 20 ani, dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010; majorarea celor două sporuri acordate, respectiv sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase, procentual, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 6.721 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, referitor la modul de calcul al drepturilor salariale în anul 2012, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, iar în ceea ce priveşte avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime, în anul 2012 sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011.

Prin urmare, în mod corect prin O.M.J. nr. 1792/C/2012, în temeiul normelor mai sus-invocate, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în muncă de la 15 ani la 20 ani, doamnei judecător Ş.A. i s-au acordat o majorare a indemnizaţiei de încadrare (de la 6.800 RON la 6.970 RON), precum şi sporurile de care beneficiază în acelaşi cuantum avut anterior (un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.020 RON şi un cuantum al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii de 1.019 RON).

La modalitatea de calcul a sporurilor, pe care reclamanta o contestă în cuprinsul plângerii sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea 283/2011.

Prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi legalităţii de tratament, practica C.E.D.O. fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în înţelesul Convenţiei doar atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

A avut în vedere şi faptul că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, în acord cu practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) a statuat că "principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în baza unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări."

De asemenea, prin Decizia nr. 820/2006, Curtea Constituţională a reţinut că "situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări."

Or, Curtea a reţinut că în situaţia de faţă, cele două categorii de personal sunt supuse unor reglementări legale diferite, se află în situaţii juridice diferite.

Recursul

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta Ş.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă reclamanta a arătat:

Reclamanta consideră că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Prin Ordinul nr. 1792/C din 4 mai 2012 al Ministrului Justiţiei, s-a stabilit că, începând cu data de 1 februarie 2012, reclamanta să fie trecută în clasa de salarizare 103 (corespunzătoare unei vechimi în muncă între 15 - 20 ani şi gradaţia 4).

- Se arată că alţi colegi magistraţi care au împlinit, mai înaintea acestei date, aceeaşi condiţie de vechime, beneficiază de o indemnizaţie mai mare, fără a exista o justificare obiectivă a unei astfel de discriminări.

În modalitatea de calcul a indemnizaţie ce i se cuvenea, Ministerul de Justiţie, reprezentat de ministrul justiţiei, procedează în mod discriminatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ce vizează practic salarizarea în anul 2012 a personajului plătit din fonduri publice, potrivit cărora:

În anul 2012, pentru personalul nou încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislaţii a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine plată egală.

O altă interpretare, tinde a aplica o discriminare neprevăzută de lege, ci, dimpotrivă, interzisă de aceasta, fără a exista vreo justificare obiectivă, printr-un un scop legitim, a cărui atingere să fie făcută prin metode adecvate şi necesare.

În plus, analizând cuantumul sporurilor stabilite prin ordin, a constatat recurenta că acestea sunt la acelaşi nivel cu cele pe care le-am avut anterior, înainte de trecerea în noua tranşă de vechime în funcţie şi în muncă, fără a se avea în vedere noua indemnizaţie de încadrare brută lunară, drepturi salariale comparabile cu drepturile salariale ale altor colegi cu aceiaşi vechime şi care au o indemnizaţie de încadrare lunară de 7.027 RON.

Potrivit art. 4 alin. (1) din anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat, condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite.

Apreciază recurenta că aceste sporuri se stabilesc procentual, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară, ori în situaţia recurentei, deşi indemnizaţia a crescut, sporurile au rămas la nivelul anterior.

Se arată că sintagma "aceleaşi condiţii" vizează nu doar păstrarea condiţiilor privitoare la locul şi a felului muncii, ci şi cele referitoare la cariera şi situaţia profesională, respectiv trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă, grad ori treaptă salarizare, scopul urmărit de legiuitor prin limitarea cuantumului sporului fiind acela de a evita majorarea procentuală a sporurilor sau a sporurilor stabilite anticipat, în sumă fixă, în cazul în care nu au intervenit modificări în situaţiile mai sus arătate.

În situaţia în care cele două sporuri ar fi menţinute la nivelul lunii decembrie 2011, s-ar crea o discriminare între recurentă şi colegii magistraţi care au împlinit înaintea acesteia condiţia de vechime de 15 ani, încălcându-se principiul echităţii şi coerenţei sistemului de salarizare prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, prevăzut în art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010.

Odată cu creşterea vechimii recurentei în muncă, indemnizaţia de încadrare brută lunară, e firesc a ajunge, la acelaşi nivel, pe care îl aveau indemnizaţiile magistraţilor cu această vechime, la fel cum trebuie să ajungă şi cuantumurile sporurilor ce se calculează în funcţie de această indemnizaţie.

A proceda altfel, atrage după sine o discriminare flagrantă faţă de acei magistraţi care, la data modificării sistemului de salarizare, aveau, deja, vechimea în muncă ce a atras şi majorarea indemnizaţiei, deşi aceste sporuri vin să compenseze aceleaşi restricţii sau condiţii de muncă, pe aceeaşi perioadă, pentru toţi magistraţii încadraţi, la bază, în acelaşi mod.

Apărările intimatului Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Instanţa de fond, în mod corect a reţinut în cadrul considerentelor sentinţei incidenţa art. 6 din Legea 285/2010 care reprezintă singura regulă aplicabilă la avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie în anul 2011.

Astfel, potrivit acestui text de lege, avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, în temeiul alin. (3) al aceluiaşi articol prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie, conform legii.

Totodată, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, "Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010". La alin. (2) al art. 4 din acelaşi act normativ se prevede că "în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

De altfel, în art. 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, cap. IV din partea a II-a se stipulează că "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. Or, în decembrie 2010, tranşele de vechime erau stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, cu adăugarea sporurilor şi majorărilor prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).

Prin urmare în aplicarea acestor prevederi legale, astfel cum s-a învederat şi prin întâmpinarea formulată cu ocazia soluţionării cauzei în fond, în mod corect prin O.M.J. nr. 1792/C/2012, în temeiul dispoziţiilor legale mai sus-invocate, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în muncă de la 15 ani la 20 ani, doamnei judecător Ş.A. i s-a acordat o majorare a indemnizaţiei de încadrare (de la 6.800 RON la 6.970 RON), precum şi sporurile de care beneficiaţi în acelaşi cuantum avut anterior (un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.020 RON şi un cuantum al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii de 1.019 RON).

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt

Prin O.M.J. nr. 1792/C din 4 mai 2012, s-a stabilit că, începând cu data de 1 februarie 2012, reclamanta să fie trecută în clasa de salarizare 103 (corespunzătoare unei vechimi în muncă între 15 - 20 ani şi gradaţia 4).

În drept, (dispoziţiile legale relevante) - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. În anul 2011, pentru personalul nou încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Lege-cadru.

Art. 3. Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o alta tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar.

Legea 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr, 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - în anul 2012, pentru personalul nou încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. (1) în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare

O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare .

Art. 1. În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Art. 1. (1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Art. 3. În anul 2014, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 ale art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

Art. 5. (1) În anul 2014, pentru personalul nou încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

Art. 6. (1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţiei".

(3) Personalul care, în cursul anului 2014, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcţie, respectiv a indemnizaţiei de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată.

În esenţă, contestatoarea a arătat că aplicarea greşită a dispoziţiilor din Legea nr. 285/2010 cât şi din Legea cadru nr. 384/2010 au condus la o discriminare evidentă care este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la Directiva 2000/78 CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

De asemenea, s-a subliniat şi încălcarea prevederilor art. 73 şi 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor precum şi a principiilor stabilite de art. 3 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte nu va împărtăşi aceste argumente expuse pe larg de către reclamantă în contestaţia sa, întrucât se observă odată cu adoptarea Legii cadru nr. 284/2010 o schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare la trecerea dintr-o tranşă în alta de vechime stabileau expres un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare şi un spor mai mare.

În ceea ce priveşte noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranşă de vechime, se reţine că dimpotrivă pentru tranşele de vechime în muncă se acordă 5 gradaţii, clase de salarizare, prin aplicarea unui procent ce variază între 7,5% şi 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranşei de vechime este mai mic (art. 1 alin. (2) – (5) din Legea nr. 284/2010).

De asemenea, se reţine că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptăţite să păstreze acelaşi cuantum a salariului însă pentru persoanele nou încadrate pe funcţii precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau grade/trepte, după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu le-a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-se că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariaţi cărora li se aplică act normative diferite, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).

Aşa cum s-a reţinut şi în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii, principiul susţinut şi de Banca Naţională a fost potrivit căruia creşterile salariale, ca efect al stabilirii tranşelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în scopul celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor în funcţiile din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Se observă de asemenea că prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 se reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în anul 2012 într-o altă tranşă de vechime în funcţie a personalului care ocupă funcţii în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nefiind aplicabile deci dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.

Majorarea la care se referă art. 6 priveşte salariul de bază şi nu are legătură cu criticile privind calculul greşit al sporurilor.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în cadrul căreia s-a statuat "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate". De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă".

În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de contestatoare, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, întrucât în practica sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie doar atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Fiind vorba despre situaţii juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă, cărora li se aplică 2 acte normative diferite, nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 din Constituţia României.

De altfel, Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012 a fost consecventă în soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei acesteia.

Din această perspectivă Înalta Curte constată că discriminarea creată şi injusteţea situaţiei salariale a contestatoarei, ca de altfel pentru toţi magistraţii aflaţi în aceeaşi situaţie, provine din lege şi nu din aplicarea greşită a acesteia.

Cum dispoziţiile incidente în cauză nu au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, instanţele judecătoreşti nu pot încălca principiul separaţiei puterilor de stat şi prin depăşirea limitelor puterii judecătoreşti să desfiinţeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiţia (conform art. 126 alin. (1) din Constituţia României) trebuie să soluţioneze, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

De menţionat că şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în acelaşi sens, respectiv Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4373/2014, 4365/2014, 474/2014, 4376/2014.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ş.A. împotriva Sentinţei nr. 6.721 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3865/2014. Contencios. Anulare act...  ICCJ. Decizia nr. 1963/2014. Contencios. Contestaţie act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4346/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs