ICCJ. Decizia nr. 4525/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4525/2014
Dosar nr. 4779/2/2012
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 6610 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Reclamanta C.M. a solicitat conform cererii înregistrate acordarea de despăgubiri din disponibilitatea fondului de garantare în sumă de 17.330 RON, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare, prin decizia nr. 60681 din 21 mai 2012 a respins în parte cererea formulată de C.M., pentru suma de 17.330 RON şi a admis plata despăgubirilor din disponibilităţile Fondului de Garantare în valoare de 10.708 RON.
Din analiza actelor de la dosar a rezultat că reclamanta a solicitat despăgubiri ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 21 august 2009 soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare AB XXX, pentru care exista o poliţă de asigurare facultativă încheiată de societatea de asigurări D.A. Asigurări Generale SA la data de 23 iulie 2009.
Prin sentinţa comercială nr. 5176 din 21 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, sentinţă definitivă şi irevocabilă, faţă de societatea de asigurare s-a deschis procedura de faliment, creditorii de asigurări ai acestei societăţi de asigurare urmând a fi îndestulaţi din despăgubirile Fondului de Garantare, în cadrul unei proceduri necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 503/2004 şi a Normelor privind Fondul de Garantare.
De asemenea, s-a constatat că întrucât reclamanta a fost despăgubită la data de 17 ianuarie 2012 cu suma de 10.708 RON reprezentând contravaloare reparaţii autoturism asigurat, plată efectuată cu ordinul de plată din anul 2012, pentru restul sumei urmează ca reclamanta să se adreseze lichidatorului cu o declaraţie de creanţă în vederea înscrierii în tabloul creditorilor.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.M.
În cererea de recurs nu este indicat temeiul juridic pentru care se cere modificarea sentinţei atacate, fiind reiterate argumentele care au fost prezentate şi în cererea de chemare în judecată; astfel, recurenta-reclamantă susţine că societatea de asigurare era obligată să o despăgubească pentru întregul prejudiciu suportat, respectiv atât costul reparaţiilor, cât şi dobânda de la data facturării lor şi până la data restituirii sumei. În plus, consideră recurenta că trebuie achitată lipsa de folosinţă a maşinii în sumă de 3.000 RON, precum şi cheltuielile de judecată ce au fost dovedite în dosar.
Se mai arată că instanţa a preluat poziţia exprimată de pârâtă, fără să motiveze de ce nu trebuie ca toate cheltuielile să fie achitate de pârâtă, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a respectat întocmai contractul de asigurare.
Prin întâmpinare, Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Fondul de Garantare a Asigurărilor (care s-a substituit în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din litigiile în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform art. 25 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară) a apreciat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că singura sumă care reprezintă o creanţă din asigurări este cea de 10.708 RON (contravaloarea reparaţiilor autoturismului asigurat), sumă achitată cu OP din 17 ianuarie 2012, în raport de dispoziţiile art. 3 pct. i) din Legea nr. 503/2004 şi de art. 14 din Normele privind Fondul de Garantare aprobat prin Ordinul Preşedintelui CSA. Suma respinsă la plată nu reprezintă o creanţă de asigurări, temeiul solicitării acestei sume fiind reprezentat de un fapt ilicit cauzată de prejudicii, ceea ce atrage răspunderea civilă delictuală, izvor distinct de obligaţii.
Referitor la sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiilor în care calitate procesuală a avut SC D.A. Asigurări Generale SA, intimata precizează că aceste sume nu pot fi acordate de această instituţie în lipsa unui temei legal. De altfel, prin sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. 1816/191/2010 al Judecătoriei Blaj instanţa a respins acţiunea formulată de C.M. împotriva Fondului de garantare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare a vizat constatarea nulităţii parţiale a deciziei nr. 60681 din 21 mai 2012 cu consecinţa desfiinţării în parte a acesteia şi admiterea cererii de despăgubiri aşa cum a fost formulată, respectiv pentru suma totală de 17.330 RON.
Prin decizia contestată, autoritatea pârâtă a respins în parte cererea formulată de C.M. pentru suma de 17.330 RON şi a admis plata despăgubirilor din disponibilităţile Fondului de Garantare în valoare de 10.708 RON, reţinându-se că aceasta din urmă este singura sumă care reprezintă o creanţă de asigurări (contravaloare reparaţii autoturism asigurat); suma admisă la plată a fost şi achitată reclamantei, conform ordinului de plată din anul 2012.
Instanţa de control judiciar constată că analiza şi soluţia pronunţate de prima instanţă sunt corecte şi legale, în considerentele sentinţei recurate fiind arătate argumentele de fapt şi de drept pentru care s-a conchis că acţiunea reclamantei este neîntemeiată. Totodată observă că prin cererea de recurs nu sunt formulate veritabile critici cu privire la soluţia Curţii de apel, fiind reluate, sintetic, susţinerile făcute în faţa instanţei de fond.
S-a reţinut că solicitarea de despăgubiri este urmarea producerii accidentului rutier din data de 21 august 2009, soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare AB-XXX pentru care exista o poliţă de asigurare facultativă încheiată de societatea de asigurări D.A. Asigurări Generale SA la data de 23 iulie 2009.
De asemenea, s-a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 5176 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială (definitivă şi irevocabilă) faţă de societatea de asigurări menţionată s-a deschis procedura de faliment, creditorii de asigurări ai acesteia urmând a fi îndestulaţi din despăgubirile Fondului de Garantare, în cadrul unei proceduri necontencioase reglementată de Legea nr. 503/2004 şi de Normele pentru Fondul de Garantare.
Fapt necontestat, reclamanta a fost despăgubită cu suma de 10.708 RON reprezentând contravaloare reparaţii autoturism, în baza calculului reparaţiei (16 septembrie 2009) depusă la dosar, plata fiind efectuată cu OP din anul 2012.
În mod corect, judecătorul fondului a reţinut că singura sumă care reprezintă o creanţă din asigurare este cea reprezentată de contravaloarea reparaţiei autoturismului asigurat, sumă deja achitată, urmând ca pentru restul sumei solicitate reclamanta să se adreseze lichidatorului cu o declaraţie de creanţă în vederea înscrierii în tabloul creditorilor. În acest context, decizia emisă de autoritatea pârâtă a fost menţinută ca legală şi temeinică în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, coroborate cu art. 15 alin. (2) din Normele privind Fondul de Garantare.
Suma respinsă la plată reprezintă cheltuieli ocazionate de recurenta-reclamantă pentru închirierea unui autoturism pe perioada efectuării reparaţiilor la autoturismul avariat în data de 21 august 2009, onorariu de avocat pentru conciliere, pentru instanţa de judecată, taxa judiciară de timbru. Motivul pentru care aceasta nu a fost acordată din disponibilităţile Fondului este acela că această sumă nu reprezintă o creanţă de asigurări.
În acelaşi timp, solicitarea recurentei-reclamante de a-i fi puse la dispoziţie sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procesele purtate cu SC D.A. Asigurări Generale SA nu poate fi primită deoarece acest tip de creanţă nu îşi are izvorul în contractul de asigurare şi nici într-o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Având în vedere că nu există motive de reformare a sentinţei recurate şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 6610 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4530/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
