ICCJ. Decizia nr. 452/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 452/2014
Dosar nr. 8009/2/2012
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Compania Naţională a Uraniului - S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri/Serviciul Inspecţie Fiscală, cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012, înregistrată la Compania Naţională a Uraniului S.A. din 10 octombrie 2012, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală prin Raportul de Inspecţie Fiscală din 4 octombrie 2012, emis de către Direcţia Venituri din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi pe prevederile legale incidente în materie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.
A arătat pârâta că argumentele reclamantei nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, acestea vizând în mod evident aspecte care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare, precum şi faptul că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei pagube iminente.
Prin Sentinţa civilă nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri Serviciul Inspecţie Fiscală, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 emisă de AFM - Direcţia Venituri - Serviciul de inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, reţinându-se că substanţele radioactive se exceptează de la aplicarea O.U.G. nr. 200/2000, precum şi H.G. nr. 1408/2008, încălcarea acestor dispoziţii legale de către organele de control este de natură să îndreptăţească instanţa să concluzioneze, fără antamarea fondului cauzei, că în privinţa actului administrativ contestat se conturează o aparenţă de nelegalitate ce urmează a fi însă eventual stabilită la soluţionarea cauzei în fond.
În ce priveşte condiţia referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin executarea acestor acte administrativ-fiscale, instanţa a apreciat că este, de asemenea, îndeplinită în cauză, respectiv existenţa prejudiciului material viitor şi previzibil ce ar afecta patrimoniul reclamantei, avându-se în vedere faptul că reclamanta este o unitate de interes strategic naţional, contribuind la asigurarea securităţii alimentării cu energie în scopul susţinerii creşterii economice durabile în România, desfăşurând în principal activităţi de extracţie, prelucrare a uraniului şi fiind, de altfel, singura unitate din România care desfăşoară astfel de activităţi, coroborat cu faptul că blocarea conturilor sale şi indisponibilizarea sumelor de bani creează dificultăţi majore, raportat la actuala criză economico-financiară.
Avându-se în vedere cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ emis de pârâtă, specificul activităţii reclamantei precum şi natura obligaţiilor contractuale ale acesteia, instanţa de fond a apreciat că poate fi reţinută cu certitudine iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul societăţii contestatoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a făcut aprecieri referitoare la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, cu toate că apărările de fond invocate în acţiunea în contencios administrativ nu pot fi examinate la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
Arată recurenta că simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, că executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Cu privire la iminenţa producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, recurenta arată că aceasta ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.
Analizând actele dosarului în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un interes legal în continuarea judecării recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta Compania Naţională a Uraniului - S.A. a solicitat să se dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012, înregistrată la Compania Naţională a Uraniului S.A. în 10 octombrie 2012, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală prin Raportul de Inspecţie Fiscală din 4 octombrie 2012, emis de către Direcţia Venituri din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la pronunţarea instanţei de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri Serviciul Inspecţie Fiscală şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 emisă de AFM - Direcţia Venituri - Serviciul de inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ atacat.
În prezentul dosar, la data de 31 ianuarie 2014, în faţa instanţei de recurs, apărătorul intimatei-reclamante a învederat faptul că s-a soluţionat fondul cauzei prin Decizia nr. 1713 din 27 mai 2013, respingându-se acţiunea ca neîntemeiată, astfel încât a devenit lipsită de interes calea de atac exercitată, întrucât suspendarea actelor administrative s-a dispus până la pronunţarea instanţei de fond.
Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar recursul formulat apare ca lipsit de interes, întrucât instanţa de fond s-a pronunţat prin respingerea acţiunii în anulare.
Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanţilor.
Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.
În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului, de modificare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii de chemare în judecată.
Sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanţei de fond erau îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi, în aceste condiţii, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă şi inoperantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 7153 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4483/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4525/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
