ICCJ. Decizia nr. 4550/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4550/2014
Dosar nr. 10392/2/2009**
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
1.1. Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10392/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 9 noiembrie 2009, reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmboviţa.
Printr-o altă acţiune, înregistrată sub nr. 262/2/2010 din 12 ianuarie 2010, ce a fost întrunită la Dosarul 10392/2/2009, în urma admiterii excepţiei de litispendenţă, reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat anularea în parte atât a Deciziei nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dâmboviţa cât şi a Deciziei nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a soluţionat nefavorabil contestaţia administrativă formulată de reclamantă.
În cuprinsul acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 269.960 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului suplimentar de 326.670 lei din factura din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003, întrucât a primit factura de stornare abia în anul 2007.
1.2. Cauza a fost soluţionată iniţial prin Sentinţa nr. 3903 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ce a fost casată prin Decizia nr. 4087 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a fi citate în cauză autorităţile publice emitente ale deciziei de impunere şi deciziei date în soluţionarea contestaţiei.
1.3. Prin Sentinţa nr. 1471 din 29 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond după casare a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi D.G.F.P. Dâmboviţa, având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a Judeţului Dâmboviţa şi a Deciziei de soluţionare contestaţiei nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar în cuantum total de 683.066 lei, reprezentând 114.365 lei impozit pe profit stabilit suplimentar, 159.048 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 401.762 lei TVA de plată suplimentară şi 281.304 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată, ca nefondată.
Totodată, a respins acţiunea având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a Judeţului Dâmboviţa, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 92.811 lei reprezentând majorări de întârziere, ca rămasă fără obiect.
1.4. Prin Decizia nr. 4605 din 26 martie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Sentinţa nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că prima instanţă a înlăturat concluziile expertizei contabile, efectuată în dosarul penal, fără să precizeze şi să argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie. Prin decizia de casare s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile în cauză.
2. Hotărârea atacată
Prin Sentinţa nr. 787 din 7 martie 2014, pronunţată în rejudecare în cel de-al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în fapt, că în perioada 21 iulie 2007 - 14 septembrie 2007, reclamanta SC R.P.I. SRL a fost supusă unei inspecţii fiscale ce a vizat mai multe aspecte, printre care şi impozitul pe profit şi TVA aferente perioadei 1 octombrie 2004 - 30 iunie 2007, constatările inspectorilor fiscali fiind evidenţiate în Raportul de inspecţie fiscală nr. X3 din 14 septembrie 2007 emis de pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa.
În baza acestui raport de inspecţie fiscală, aceeaşi pârâtă D.G.F.P. Dâmboviţa a emis Decizia de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 1.460.000 lei: impozit pe profit - 525.075 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 251.859 lei, TVA - 401.762 lei şi majorări de întârziere aferente TVA - 281.304 lei.
În ceea ce priveşte TVA-ul suplimentar, organul de inspecţie fiscală a reţinut următoarele:
- suma de 326.670 lei TVA suplimentar provine din neînregistrarea facturii fiscale din 30 septembrie 2004 în valoare totală de 2.045.985 lei, emisă de SC T.M. SA reprezentând stornarea facturii fiscale din 30 aprilie 2003, ca urmare a rezilierii unui contract prin care reclamanta cumpărase un imobil - fabrică de alcool din Bucureşti, sector 6, reziliere dispusă prin Sentinţa civilă nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială. La această sumă s-au calculat majorări de întârziere de 269.960 lei;
- suma de 55.527 lei reprezintă TVA dedusă eronat de reclamantă aferentă lucrărilor de construcţii montaj ce i-au fost prestate la imobilul (cămin - hotel) situat în Bucureşti, şi pentru care prestatorii agentului economic aveau obligaţia de a emite factura fiscală cu menţiunea "taxare inversă" conform prevederilor 160 alin. (2) lit. c) C. fisc. La această sumă s-au calculat majorări de întârziere de 3.068 lei;
- 18.952 lei reprezintă TVA suplimentar aferent regularizării operate eronat în decontul de TVA în luna martie 2006, la care s-au calculat majorări de întârziere de 7.774 lei;
- 613 lei reprezintă TVA suplimentară aferentă diferenţei dintre evidenţa contabilă şi cea declarată, la care s-au calculat majorări de întârziere de 502 lei.
Cu privire la impozitul pe profit, organul fiscal a reţinut că pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, societatea reclamantă a avut în vedere un profit impozabil de 298.117 lei, mai puţin cu 3.155.395 lei decât cel stabilit de organul fiscal, această diferenţă fiind compusă din:
- 588.455 lei reprezentând cheltuielile cu modernizarea mijlocului fix clădire, ce a fost înregistrat eronat la cheltuieli curente, şi nu în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuţie, aceste investiţii fiind considerate mijloace fixe amortizabile;
- 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli înregistrate eronat în luna decembrie 2006 ca fiind excepţionale, fiind justificate de pierderea fabricii de alcool din Bucureşti, sector 6, dar fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării operaţiunii. Pentru această sumă, organul de control a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 410.710 lei, la care a calculat majorări de întârziere de 92.811 lei.
Tot cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, organul fiscal a reţinut că societatea reclamantă nu a calculat impozit pe profit aferent trimestrului IV 2006 în sumă de 13.796 lei şi că a înregistrat cu întârziere venituri din trimestrul I 2006 în trimestrul IV 2006, calculând şi majorări de întârziere de 123.850 lei.
Organul fiscal a reţinut şi că pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, societatea reclamantă a înregistrat greşit ca pierdere suma de 863.122 lei, deşi aceasta trebuia înregistrată în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuţie, astfel că a reţinut un profit impozabil de 40.009 lei pentru care reclamanta trebuie să achite un impozit pe profit de 6.416 lei. Pentru această sumă, ca şi pentru suma de 94.152 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar aferent anului 2006 (pentru deducerea greşită a cheltuielilor cu modernizarea mijlocului fix în cuantum de 588.455 lei), au fost calculate majorări de întârziere de 35.198 lei.
Împotriva Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost soluţionată prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Prin această decizie a fost admisă, în parte, şi s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmboviţa, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 92.811 lei, majorări de întârziere aferente, urmând ca organul de inspecţie fiscală să reanalizeze cauza în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi a celor precizate în motivarea deciziei.
Curtea a constatat că, în cel de-al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4605 din 26 martie 2013, a casat Sentinţa nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, din cauza înlăturării de către prima instanţă a concluziilor expertizei contabile efectuate în dosarul penal fără ca prima instanţă să precizeze şi să argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie. Instanţa supremă a impus prin dispoziţiile de casare efectuarea unei noi expertize contabile, ceea ce s-a efectuat în cauză.
Cu privire la susţinerea reclamantei reiterată în recursul său că înţelege să conteste "majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei la TVA-ul stabilit suplimentar de 326.670 lei în baza facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003", Curtea a constatat că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001, reclamanta a achiziţionat la preţul de 1.000.000 dolari SUA, cu plata în rate, imobilul Fabrică de Alcool situat în Bucureşti, sector 6, de la SC T.M. SA. Reclamanta a achitat doar suma de 350.000 dolari SUA, iar la 30 aprilie 2003, SC T.M. SA a emis factura în sumă de 2.045.985, reprezentând ratele a II-a parţial, a III-a şi a IV-a, din care TVA - 326.670 lei.
Reclamanta nu a achitat această factură, astfel că a fost acţionată în judecată de vânzătoare, care a obţinut rezilierea contractului prin Sentinţa nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Ulterior, SC T.M. SA a emis factura de stornare din 30 septembrie 2004, ce a fost înaintată către reclamantă prin poştă, cu mandat de confirmare de primire, ce a fost însă, returnat, iar ulterior SC T.M. SA a invitat reclamanta printr-un anunţ în ziarul R.L. să se prezinte la sediul său pentru a ridica factura.
Organele fiscale au constatat neînregistrarea de către reclamantă a acestei facturi de stornare în urma unui control încrucişat din 7 septembrie 2007.
Curtea a apreciat cu privire la majorările de întârziere că acestea se calculează potrivit art. 119 C. proc. fisc. începând cu data scadenţei obligaţiei.
Or, scadenţa achitării de către reclamantă a TVA-ului aferent facturii de stornare o reprezintă, potrivit art. 134 alin. (1), (2) şi (3) C. fisc., data la care obligaţia precizată în factura respectivă a devenit exigibilă şi când autoritatea fiscală putea solicita achitarea taxei pe valoarea adăugată.
În ceea ce priveşte aprecierea reclamantei că "a contestat stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei şi a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei pentru pretinsa înregistrare eronată în luna decembrie a cheltuielii excepţionale de 2.566.940 lei", Curtea a constatat că reclamanta şi instanţa de fond au apreciat reciproc că această înregistrare este corectă şi justificată legal şi contabil, iar acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
În principiu, Curtea a apreciat că orice aspect pentru care nu s-a declarat recurs a intrat în puterea lucrului judecat, iar instanţa de casare judecă doar aspectele contestate prin recurs, pentru care s-a dispus casarea, în limitele soluţiei de casare, conform art. 315 C. proc. civ.
Ultimul aspect criticat de petentă şi pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea cu rejudecare este problema taxării inverse a TVA-ului din lucrările de construcţii montaj, în sensul că "stornarea taxei deductibile şi înregistrate se putea realiza în decontul de TVA întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat", Curtea a constatat că ultima expertiză contabilă dispusă în urma casării (a arătat că "în urma reconsiderării tranzacţiei artificiale încheiate între cele două societăţi (R.P.I. SRL şi T.M. SA), tranzacţie care a condus la diminuarea obligaţiei acestora către bugetul de stat, chiar societatea contestatoare recunoaşte că datorează TVA, apoi că prestatorii aveau obligaţia de a emite factura fiscală cu menţiunea "taxarea inversă" conform prevederilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 571/2003; expertiza anterioară este considerată exactă, cu "lux de amănunte", rămânând de plată suma de 269.088 pentru impozitul pe profit şi suma de 118.668 lei majorări de întârziere".
În ceea ce priveşte partea de taxă pe valoarea adăugată, Raportul de expertiză nr. X5 din 16 aprilie 2008 prezintă în amănunt evidenţele contabile ale reclamantei.
Curtea a apreciat ca extrajudiciare concluziile expertizei contabile din Dosarul penal nr. 1746/2007/IPJ Dâmboviţa de către expertul contabil I.G.D., dar totuşi valoroase ca material probator concludent, acestea coroborându-se cu concluziile expertului contabil C.E.
Expertul contabil a arătat că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 55.527 lei aferentă lucrărilor de construcţii montaj ce i-au fost prestate la imobilul situat în Bucureşti.
Aceste precizări ale expertului au fost realizate cu privire la facturile emise fără menţiunea "taxare inversă".
Expertul contabil a confirmat că din prezentarea operaţiunii în Raportul de Inspecţie Fiscală şi a anexei întocmite cu privire la acest aspect, organele de inspecţie au sesizat faptul că furnizorii nu şi-au respectat obligaţia legală de a întocmi facturi fiscale fără TVA, ci doar cu menţiunea "Taxare inversă", astfel că beneficiarul a înregistrat TVA din documentele primite de la furnizor. Prin această înregistrare, beneficiarul R.P.I. SRL a dedus TVA înscris în aceste documente influenţând rezultatul corect al TVA datorat sau de rambursat.
Curtea a mai constatat că factura de stornare din 30 septembrie 2004 nu cuprinde o altă obligaţie în sarcina reclamantei, decât cea stabilită prin Sentinţa comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sentinţă ce era cunoscută reclamantei şi avea caracter executoriu, potrivit art. 7208 C. proc. civ., devenită irevocabilă, or o modificare a obligaţiilor sale fiscale corelative cu factura de stornare trebuie să aibă în vedere neafectarea caracterului irevocabil al acestei sentinţe comerciale. Prin cunoaşterea sentinţei comunicate, reclamanta a cunoscut şi valoarea facturii de stornare.
Pentru aceste motive, având în vedere concluziile coroborate ale expertizelor contabile din dosarele de natură civilă, actele dosarului şi Sentinţa comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, Curtea a apreciat că cererea reclamantei este nefondată.
3. Recursul declarat de reclamanta SC R.P.I. SRL
Împotriva Sentinţei nr. 787 din 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC R.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că expertiza contabilă dispusă prin decizia de casare şi efectuată în cauză a confirmat în totalitate concluziile expertizei efectuate în cadrul dosarului penal.
Deşi, aparent, instanţa de fond a respectat dispoziţiile deciziei de casare şi a efectuat o expertiză contabilă în cauză, toată motivarea este însă contrară concluziilor acestei expertize ce a confirmat integral concluziile raportului de expertiză din penal cu suplimentele sale.
Arată recurenta că nu a contestat TVA-ul în cuantum de 326.670 lei stabilit suplimentar pe baza facturii din 30 septembrie 2004, ci doar majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei aferente TVA datorată pentru această factură, ce stornează factura din 30 aprilie 2003. În mod eronat organele de control fiscal au considerat că datorează TVA de la data emiterii facturii storno (necomunicată), în mod real data de la care este datorată TVA fiind data primirii acestei facturi, în acest sens fiind şi concluziile expertizei contabile efectuate în cadrul dosarului fiscal şi al celui penal.
De asemenea, temeiurile juridice invocate de organele fiscale sunt greşite, respectiv art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 care se referă la situaţia reducerii bazei de impozitare şi nu la majorarea cotei datorate TVA.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar, recurenta arată că a contestat stabilirea cu acest titlu a sumei aferente înregistrării eronate în luna decembrie a cheltuielii excepţionale de 2.566.940 lei, atât în contestaţia administrativă, cât şi în recurs, şi nicidecum nu a fost de acord cu acest impozit suplimentar.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei de fond, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 şi exonerarea de la plata sumei de 798.831 lei.
4. Apărările intimatei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti
Prin întâmpinarea formulată la data de 13 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor Sentinţei nr. 787 din 7 martie 2014 ca temeinice şi legale.
În mod corect instanţa de fond a respins cererea reclamantei motivat de faptul că majorările de întârziere contestate se calculează potrivit dispoziţiilor art. 119 C. proc. fisc. începând cu data scadenţei obligaţiei. În fapt, reclamanta avea obligaţia înregistrării facturii de stornare din 30 septembrie 2004, emisă de SC T.M. SA, instanţa de fond apreciind că majorările de întârziere aferente TVA din factura de stornare din 30 septembrie 2004 se calculează conform art. 119 C. proc. fisc., începând cu data scadenţei obligaţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cu o acţiune prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmboviţa şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca neîntemeiată este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
În esenţă, criticile reclamantei au vizat următoarele sume: 269.960 lei reprezentând majorări de întârziere calculate la TVA suplimentar în sumă de 326.670 lei.
Totodată, critică stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei şi majorări de întârziere de 251.859 lei stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie a unor cheltuieli excepţionale de 2.566.940 lei, critică ce este reluată şi în motivarea recursului, unde arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că a fost de acord cu stabilirea acestor sume suplimentare de către organul fiscal.
Întrucât în motivarea căii de atac recurenta-reclamantă a formulat critici pentru fiecare categorie de debite stabilite prin actele administrative contestate, Înalta Curte va analiza fiecare dintre sumele în dispută.
Prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost admisă în parte contestaţia administrativă şi s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmboviţa, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 92.811 lei majorări de întârziere aferente, urmând ca organul fiscal să reanalizeze cauza în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi a celor precizate în motivarea deciziei. Ca urmare a acestei soluţii, în mod corect instanţa de fond nu a mai analizat criticile reclamantei ce vizează sumele respective, respingând acţiunea ca rămasă fără obiect sub acest aspect.
Cu privire la majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei
Aceste penalităţi au fost calculate la TVA-ul stabilit suplimentar, în cuantum de 326.670 lei aferent facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 15 mai 2001, reclamanta SC R.P.I. SRL a achiziţionat de la societatea SC T.M. SA un imobil - fabrica de alcool pentru preţul de 1.000.000 dolari SUA, plata preţului urmând a fi făcută în rate.
Întrucât nu a achitat decât două rate în sumă totală de 350 dolari SUA, pentru restul ratelor reprezentând 650.000 dolari SUA echivalent a 2.045.985 lei, vânzătorul SC T.M. SA a emis factura fiscală din 30 aprilie 2003, TVA-ul aferent acestei facturi fiind de 326.670 lei.
La data de 21 septembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa nr. 10904 a admis acţiunea formulată de SC T.M. SA şi a reziliat Contractul de vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001 dispunând restituirea fabricii de alcool către reclamantă.
În aceste condiţii, SC T.M. SA a întocmit factura fiscală din 30 septembrie 2004 în valoare de 2.045.985 lei prin care a stornat factura fiscală din 30 aprilie 2003 din care TVA 326.670 lei, factură ce a fost înregistrată în jurnalul de TVA şi decontul aferent lunii septembrie 2004.
Reclamanta nu contestă împrejurarea că datorează suma de 326.670 lei reprezentând TVA (calculată suplimentar urmare a rezilierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X4/2001) însă apreciază că în mod greşit au fost calculate penalităţi de întârziere de 269.690 lei, motivând că nu a luat cunoştinţă de această factură decât în luna septembrie 2007, cu ocazia efectuării controlului încrucişat.
Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: "pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere", iar potrivit art. 120: "majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv".
Cum faptul generator al taxei reprezintă acţiunea prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei, respectiv exigibilitatea taxei intervine la data livrării de bunuri sau prestări de servicii şi întocmirea facturii, potrivit dispoziţiilor art. 134 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că TVA a devenit exigibilă la momentul emiterii facturii de stornare.
Instanţa are în vedere împrejurarea că respectiva factură a fost emisă având la bază Sentinţa comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, executorie în temeiul dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., sentinţă despre care recurenta-reclamantă avea cunoştinţă, fiind parte în litigiul respectiv, astfel că apare ca lipsită de relevanţă apărarea formulată de aceasta, în sensul că nu a primit factura de stornare şi astfel nu a putut să o înregistreze.
Mai mult, reclamanta avea obligaţia, potrivit art. 138 lit. a) C. fisc., să îşi ajusteze baza de impozitare ca efect al sentinţei de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, în mod corect organul fiscal a calculat majorări de întârziere pentru neplata TVA stabilit suplimentar de 326.670 lei, punct de vedere împărtăşit şi de judecătorul fondului.
Cu privire la impozitul suplimentar în cuantum de 410.710 lei şi a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei
Aceste obligaţii de plată suplimentare au fost stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie 2006 a sumei de 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli excepţionale, fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării operaţiunii respective, ceea ce a condus la majorarea cu această sumă a profitului impozabil.
Recurenta-reclamantă critică faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal, lucrare necontestată în cauză şi a respins contestaţia sa cu privire la aceste sume.
Înalta Curte reţine că lucrarea efectuată de expertul contabil desemnat în cadrul dosarului penal a avut ca obiective şi a vizat aspecte ce se circumscriu laturii penale, astfel că nu se poate reproşa instanţei de fond că nu a împărtăşit opinia respectivului expert.
De altfel, aprecierea probelor se face în baza raţionamentului judecătorului care prin corelarea cu celelalte probe administrate şi analizarea expertizei prin prisma normelor juridice aplicabile în materie poate înlătura motivat concluziile expertizei atunci când nu sunt concludente în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept.
Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R.P.I. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. P.M., împotriva Sentinţei nr. 787 din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4532/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 459/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
