ICCJ. Decizia nr. 4652/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4652/2014
Dosar nr. 9215/2/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 9215/2/2012, reclamanta A. (B.) G.R. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând instanţei să constate valabilitatea diplomei de licenţă din 31 august 2009 şi a suplimentelor la diplomă şi să oblige pârâtul să recunoască diploma de licenţă anterior menţionată şi a suplimentelor la diplomă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că în sesiunea iulie 2008 a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii S.H., obţinând titlul de licenţiat în filologie, conform diplomei de licenţă anterior menţionată.
A mai precizat reclamanta că, în condiţiile în care reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile şi a promovat examenul de licenţă, iar diploma de licenţă nu a fost anulată de o instanţă de judecată, refuzul pârâtei de a recunoaşte diploma de licenţă reprezintă un abuz.
Prin Sentinţa nr. 954 din 8 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.G.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi chemata în garanţie Universitatea S.H. Bucureşti, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.G.R., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii legale nici ulterior - deşi a fost citată cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de A.G.R. împotriva Sentinţei nr. 954 din 8 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 4581/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4638/2014. Contencios. Anulare act... → |
---|