ICCJ. Decizia nr. 467/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 467/2014
Dosar nr. 13784/3/2013
Şedinţa de la 31 ianuarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul către preşedintele secţiei în vederea repartizării ciclice la un complet al cărui preşedinte deţine autorizaţie de acces pentru nivelul de secretizare, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă anularea unui ordin cu caracter „secret”.
Prin încheierea din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în complet legal constituit, a preschimbat din oficiu termenul acordat pentru data de 28 februarie 2013, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare, având în vedere dispoziţiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 şi împrejurarea că obiectul acţiunii se încadrează în dispoziţiile art. IV (litigii privind funcţionarii publici).
Prin sentinţa civilă nr. 4626 din 2 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX”, în numele şi în reprezentarea membrilor săi A.C. şi alţii, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Garda de Coastă, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 (modificată prin Legea nr. 2/2013 art. IV) nu sunt incidente în cauza de faţă, având în vedere că actul a cărui anulare se solicită prin capătul principal de cerere nu priveşte în mod direct raporturile de serviciu concrete existente între reclamanţi şi pârâţi, ci reglementează modul de stabilire a drepturilor salariale ale întregului personal din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, adresându-se unui număr nedeterminat de subiecte de drept care nu sunt identificate în cuprinsul său, astfel încât sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că, întrucât actul a cărui anulare se solicită prin capătul de cerere principal este un act normativ emis de o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel, această instanţă fiind competentă să soluţioneze şi capetele de cerere accesorii conform art. 17 C. proc. civ., astfel încât tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Având în vedere că prin încheierea pronunţată la data de 19 februarie 2013 în Dosarul nr. 1592/2/2012 curtea de apel, scoţând cauza de pe rol şi trimiţând-o tribunalului în temeiul art. XXIII din Legea nr. 2/2013, în mod implicit s-a declarat necompetentă a judeca pricina de faţă, s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul constatând existenţa conflictului negativ de competenţă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Din actele dosarului rezultă faptul că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX”, în numele şi în reprezentarea membrilor săi, a solicitat următoarele:
- anularea ordinului ministrului admistraţiei şi internelor din 23 noiembrie 2010 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv a pct. 7.1.1 din anexa 10 „Norme metodologice privind modul de stabilire a soldelor, salariilor şi altor drepturi ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor în anul 2010”, Capitolul C „Modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul aflat în funcţii (în plată) la data de 31 decembrie 2009, care pe parcursul anului 2010 înregistrează cazuri de modificare a condiţiilor avute la 31 decembrie 2009”;
- obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata drepturilor salariale aferente sporului de confidenţialitate cuvenite reclamanţilor în cuantum de 8%-12%, după caz, începând cu luna decembrie 2009;
- obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor la recalcularea salariului de bază potrivit Legii nr. 330/2009 pentru anul 2010 şi a Legii nr. 284/2010 pentru anul 2011, în sensul includerii sporului de confidenţialitate în baza de calcul a salariului;
- cheltuieli de judecată.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 20 decembrie 2012, reclamanţii au solicitat în principal anularea punctului 7.1.1 din anexa nr. 10 a ordinului ministrului administraţiei şi internelor din 23 noiembrie 2010 privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, capetele de cerere privind plata drepturilor salariale şi obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor la recalcularea salariului de bază având caracter accesoriu.
În raport de cele solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, precum şi faptul că litigiul s-a născut din emiterea unui act administrativ, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Faţă de considerentele expuse anterior şi având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, este de observat faptul că actul a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este emis de o autoritate publică centrală.
Având în vedere faptul că reclamantul a înţeles să cheme în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, „Ministerul Administraţiei şi Internelor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti”, precum şi faptul că emitentul actului este o autoritate publică centrală, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competenţa de soluţionare îi revine Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a capătului principal de cerere, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, urmând ca, în cazul în care se insistă şi în soluţionarea capetelor de cerere accesorii, curtea să pună în discuţie competenţa instanţei pentru soluţionarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX”, A.C., A.F., A.P.M., B.A.V., B.C.I., B.I.C., C.A.D., C.G., D.A.A., D.C.S., D.V.P., E.P.F., F.S.A., G.C.I., I.I., M.C.O., M.G., M.I.A., M.G.A., P.E., P.D.E., P.A.E., R.T.S., R.H.L., S.L., S.A.I., V.I., Z.C., G.L.I. şi M.S., toţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX” şi pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Garda de Coastă, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 470/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
