ICCJ. Decizia nr. 605/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 605/2014
Dosar nr. 1209/36/2011
Şedinţa publică de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul E.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, anularea Hotărârii nr. 2683 din 16 septembrie 2011 emis de pârât; obligarea pârâtului la înscrierea datelor cu caracter personal în Tabloul mediatorilor autorizaţi; obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în valoare de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere ce urmează a fi calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul înscrierii reclamantului în Tabloul mediatorilor autorizaţi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 1560 din 12 aprilie 2009 a fost autorizat ca mediator.
La data de 24 februarie 2010, a formulat o cerere Consiliului de Mediere prin care a solicitat să se ia act că, începând cu data de 1 martie 2010, doreşte să îşi exercite profesia de mediator în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi "E.A.", potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
Deoarece pârâtul nu a dat curs solicitării sale, a formulat acţiune în instanţă, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 540/36/2010, prin care Curtea de Apel Bucureşti a obligat pârâtul să emită avizul pentru exercitarea de către reclamant a profesiei de mediator în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi "E.A.".
În baza acestei sentinţe cât şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 938/2011, a solicitat pârâtului să se conformeze acestora, însă solicitarea sa a fost respinsă motivat de faptul că nu a condus evidenţa financiar contabilă pentru desfăşurarea activităţii de mediator distinct, conform art. 23 din Legea nr. 192/2006.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind daunele cominatorii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 331 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acordării daunelor cominatorii şi a respins acest capăt ca inadmisibil; a admis în parte contestaţia promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamantul E.L.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a anulat Hotărârea nr. 2683/2011 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să înscrie reclamantul în Tabloul mediatorilor autorizaţi.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 6,45 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată în raport cu art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul are dreptul la despăgubiri în caz de întârziere în executarea hotărârii.
În acest sens, este necesar ca prin hotărâre judecătorească să se stabilească anumite obligaţii, iar acestea să nu fie îndeplinite în termenul stabilit conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Or, în cauză, întrucât nu au fost stabilite anumite obligaţii care să nu fi fost executate în termenul legal, despăgubirile nu pot fi acordate.
În legătură cu celelalte capete de cerere, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 75 din Legea nr. 192/2006 (forma în vigoare la 30 ianuarie 2010), avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prevederilor prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor la sediul unde îşi exercită activitatea.
Conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, reclamantul putea fi autorizat să-şi desfăşoare activitatea de mediator în cadrul SCA E.A.
Acest articol a fost spus controlului de constituţionalitate şi s-a decis că nu încalcă prevederi constituţionale.
În acest context, prima instanţă a reţinut că actul administrativ contestat este nelegal din perspectiva disp. art. 75 din Legea nr. 192/2006, refuzul pârâtului de a da curs cererii reclamantului fiind nejustificat.
Pe de altă parte, este evident că reclamantul nu avea cum să ţină evidenţa contabilă şi, prin urmare, motivarea Hotărârii nr. 2683 din 16 septembrie 2011 este neîntemeiată.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul de Mediere, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul său activ conferit de art. 16 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la dreptul comun în materie procedurală, respectiv art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. şi, astfel, s-a creat o mare confuzie între noţiunea de mediator autorizat reglementată de art. 7 lit. a) - g) din Legea nr. 192/2006 şi noţiunea de formă de exercitare a profesiei de mediator reglementată de art. 22 alin. (1), (2) şi (3) completat cu art. 75 din Legea nr. 192/2006.
De asemenea, a susţinut că prin hotărârea recurată, prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut sau chiar ceea ce nu s-a cerut, obligând Consiliul de Mediere să înscrie în Tabloul mediatorilor autorizaţi persoana fizică E.L.M. şi nu mediatorul autorizat E.L.M..
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca nefondată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul unui litigiu este reprezentat de pretenţia concretă pe care instanţa trebuie să o analizeze şi nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecţie se solicită.
Potrivit situaţiei de fapt, se reţine că prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 1560 din 12 aprilie 2009 reclamantul E.L.M. a fost autorizat ca mediator, iar prin Sentinţa nr. 4225 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 540/36/2010, a fost obligat pârâtul Consiliul de Mediere să emită avizul pentru exercitarea de către reclamant a profesiei de mediator în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi "E.A.".
Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 2683 din 16 septembrie 2011 emisă de pârâtul Consiliul de Mediere s-a respins înscrierea reclamantului în Tabloul mediatorilor autorizaţi, pentru nerespectarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 192/2006, potrivit cărora "în desfăşurarea activităţii sale, mediatorul autorizat este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar-contabilă".
În speţă, obiectul prezentului litigiu vizează anularea acestei hotărâri.
În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, "(1) Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".
Totodată, potrivit art. 75 din lege "Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor."
Dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 au fost supuse controlului Curţii Constituţionale, iar prin Decizia nr. 938/2011 Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că textul de lege criticat este conform prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 1 alin. (5) din legea fundamentală.
Verificând considerentele sentinţei atacate, în raport de criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că refuzul autorităţii pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, având în vedere că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar dispoziţiile art. 23 menţionate mai sus nu impun ţinerea unei evidenţe distincte.
În fine, cât priveşte critica recurentului referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la înscrierea datelor cu caracter personal în Tabloul mediatorilor autorizaţi, instanţa de control judiciar reţine că aceasta nu reprezintă o veritabilă excepţie procesuală, aspectele invocate constituind apărări legate de fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi care au fost analizate de instanţă în cadrul acţiunii în anulare deduse judecăţii, astfel cum rezultă din hotărârea recurată, aceasta nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva Sentinţei nr. 331/CA din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2014. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 615/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
