ICCJ. Decizia nr. 620/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 620/2014
Dosar nr. 2563/1/2013
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4924 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de B.D.A. împotriva Sentinţei nr. 517 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar, analizând susţinerile recurentului prin prisma jurisprudenţei Curţii pentru Apărarea Drepturilor Omului invocate, a constatat, în acord cu judecătorul fondului că grupa de cauze şi statuările Curţii sunt deosebit de relevante, în situaţia în care au existat încălcări esenţiale ale legii, privarea de proprietate va fi socotită proporţională şi conformă Convenţiei, chiar dacă despăgubirea este net inferioară valorii actuale a imobilului, aceste statuări fiind incidente şi pentru valorificarea la un nivel inferior celui nominal a despăgubirii deja obţinute.
A apreciat, aşadar, că prima instanţă a constatat corect că nu poate fi imputată statului pierderea suferită pe bursă de către reclamant, cu ocazia tranzacţionării acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea, mecanismul bursei fiind într-adevăr unul speculativ, astfel că nu poate fi obligat statul la plata diferenţei dintre valoarea nominală şi valoarea la care acţiunile au fost valorificate.
Pe cale de consecinţă, a constatat că cererea reclamantului de emitere unui titlu de conversie suplimentar pentru suma de 947.920 lei, a fost soluţionată legal de către instanţa de fond care a respins acţiunea, neexistând nici un temei de fapt sau legal pentru emiterea unui titlu de conversie suplimentar.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul-reclamant B.D.A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitând a se constata că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
În susţinerea cererii de revizuire, revizuentul a invocat, în esenţă, că s-au încălcat prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocând cauza Velikovi şi alţii c. Bulgariei datorită similarităţii cu cazul în speţă.
A susţinut că raţionamentul instanţei de control judiciar, în sensul că recurentul nu a contestat în contencios administrativ Titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nici Titlurile de conversie emise de ANRP este greşit, întrucât plângerea prealabilă se depune în termen de 30 de zile, perioadă în care nu avea de unde să ştie care este valoarea reală a unei acţiuni, întrucât Fondul Proprietatea nu era listat pe bursă. Aşadar, nu putea prevedea care va fi preţul acţiunilor după listarea la bursă (care a avut loc abia în anul 2011), raţionamentul instanţei de recurs fiind în discordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât contravine celor statuate de Curtea Europeană în cauza Velikovi, precum şi în cauza Koprinarovi c. Bulgariei.
A susţinut, de asemenea, că instanţa de recurs, în mod greşit, a confirmat raţionamentele instanţei de fond, care a observat că au existat cazuri în care persoanele dobândiseră bunul cu bună credinţă, astfel că privarea ulterioară de bun a constituit încălcarea art. 1 din Protocol atâta timp cât compensaţia primită nu a fost apropiată de valoarea bunului.
De asemenea, instanţa de fond a mai observat şi că numai în situaţiile când compensaţia primită a fost doar sensibil mai mică decât valoarea bunului nu au existat încălcări ale Convenţiei.
Însă, instanţa de fond, deşi a identificat această categorie de cazuri invocată de către reclamant în susţinerea acţiunii, nu a ţinut cont de ea, deşi în speţă compensaţia primită nu se apropie de valoarea bunului.
A precizat revizuentul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Velikovi şi alţii c. Bulgaria) a arătat că lipsirea de bun se justifică doar dacă îndeplineşte concomitent trei criterii: să fie în interes general, să fie legală şi să păstreze un just echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor omului, justul echilibru fiind rupt atunci când persoana este supusă unei sarcini disproporţionate. Or, pentru lipsirea de bun reprezentată de cele peste 40 de procente neachitate din creanţă (în contravaloare de 947.920 lei) nu a primit nici un fel de compensaţie. Aşadar, a fost supus unei sarcini disproporţionate şi excesive, care nu a păstrat justul echilibru şi a făcut ca lipsirea de bun să ducă la încălcarea art. 1 din Protocol.
A mai invocat revizuentul şi încălcarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, argumentat de faptul că refuzul pârâtei îi creează discriminare, dat fiind că nu i s-a convertit titlul la valoarea supraevaluată de 1 leu/acţiune, în timp ce după data de 2 mai 2011, conform art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, au fost convertite titlurile la preţul de piaţă al acţiunilor.
A susţinut că nici o prevedere legală din dreptul intern nu poate justifica refuzul pârâtei de a-i soluţiona cererea, întrucât ar contraveni prevederilor Convenţiei Europene menţionate mai sus, în acest sens invocând art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că în cazul în care există neconcordanţe între normele interne şi prevederile Convenţiei Europene, acestea din urma au prioritate.
Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cauza, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementa de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României". Acest motiv de revizuire este menit să asigure preeminenţa dreptului european în lumina principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene.
Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, măcar în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs.
Or, în cauză, această condiţie nu este îndeplinită.
În speţă, revizuentul a invocat încălcarea normelor privind protecţia bunurilor cuprinse în Protocolul 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care ar putea fi abordate în contextul unei revizuiri întemeiate pe încălcarea principiului priorităţii dreptului european prin prisma art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, care prevede aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, drepturile fundamentale garantate prin Convenţie şi rezultate din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre constituind principii generale ale dreptului Uniunii.
Din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă însă că instanţa de recurs a interpretat şi aplicat prevederile pertinente din legea naţională în corelaţie cu principiile degajate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Revizuentul tinde practic la o reapreciere a unor repere normative şi jurisprudenţiale pe care instanţa de recurs le-a avut în vedere, acordându-le o semnificaţie diferită de cea dorită de parte.
Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi analizat însă decât în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri (e.g., Cauza Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, c - 23/2004, hotărârea din 16 martie 2006).
Cu alte cuvinte, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reiterate motive sau reinterpretate aspecte care au fost supuse şi analizei instanţei de recurs, pe de o parte, pentru că acest lucru este incompatibil cu natura căii de atac în discuţie, de retractare iar nu de reformare, şi, pe de altă parte, pentru că s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat şi cel al securităţii juridice (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2615 din 14 mai 2009).
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile revizuentului sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de B.D.A. împotriva Deciziei nr. 4924 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 615/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 766/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
