ICCJ. Decizia nr. 766/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 766/2014
Dosar nr. 9953/2/2009*
Şedinţa publică de la 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2754 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.D., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul, anterior anului 1989, a avut calitatea de ofiţer, cu gradele de locotenent-major şi căpitan, în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciului 130 şi că, în această calitate, prin activităţile desfăşurate şi consemnate în notele informative şi de analiză, a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, elemente ce formează conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul arătă că sentinţa atacată este criticabilă în raport cu împrejurarea că în practicaua acesteia s-au consemnat în mod greşit menţiuni referitoare la reprezentarea pârâtului şi la apărările formulate de acesta şi că, în aceste condiţii, soluţia pronunţată de instanţa de fond este nemotivată.
Totodată, în faţa instanţei de recurs, la termenul de judecată din 18 februarie 2014, reprezentantul recurentului a susţinut că verificarea recurentului-pârât şi sesizarea instanţei de judecată nu au fost făcute legal, întrucât nu au fost solicitate de titularii dosarelor de urmărire îndreptăţiţi, pe de o parte, şi că nu ar fi întrunire condiţiile legale pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurent.
Înalta Curte, examinând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora, prin "lucrător al Securităţii" se înţelege "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Rezultă din textul legal citat, că două sunt condiţiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată "lucrător al Securităţii": calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, şi desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofiţer al Securităţii, prima condiţie legală fiind, deci, îndeplinită.
Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiţie este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi "desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai Securităţii, cărora li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la persoanele care "se angrenează în discuţii cu caracter politic tendenţios" şi la viaţa privată şi relaţiile personale ale acestora.
Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conţin măsuri contrare dreptului la viaţă privată, secretului corespondenţei, dreptului la liberă exprimare şi la libertatea opiniei, reprezintă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, desfăşurarea unei "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent, prin cererea de recurs, referitoare la menţiunile din practicaua sentinţei atacate şi la nemotivarea hotărârii.
Astfel, consemnarea greşită în practicaua hotărârii a unor menţiuni referitoare la reprezentarea pârâtului şi la apărările formulate de acesta nu constituie motiv de casare ci, eventual, în măsura în care se dovedeşte că sunt reale, reprezintă greşeli materiale, ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
De asemenea, sentinţa este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond, precum şi argumentele în sprijinul soluţiei pronunţate.
Motivul referitor la nelegalitatea verificării recurentului-pârât şi a sesizării instanţei de judecată, invocat de reprezentantul recurentului în faţa instanţei de recurs, la termenul de judecată din 18 februarie 2014, a fost formulat peste termenul legal de recurs; instanţa va reţine, totuşi, că şi acest motiv este neîntemeiat, în raport cu cererea prin care numitul C.I.T., în calitate de persoană îndreptăţită, solicită verificarea calităţii de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire care îl privesc (dosar fond).
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul D.D. împotriva Sentinţei nr. 2754 din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 620/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 85/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
