ICCJ. Decizia nr. 608/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 608/2014
Dosar nr. 976/42/2012
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.G. SRL a formulat cerere de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală din 5 octombrie 2012 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 5 octombrie 2012, ambele comunicate reclamantei la data de 27 noiembrie 2012, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi motivată.
În ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii s-a solicitat stabilirea unei cauţiuni în valoare de maxim 1% din valoarea de 1.666.480 lei, pentru care s-au emis actele a căror suspendare s-a solicitat, motivat de cuantumului ridicat al sumelor reţinute şi starea actuală a societăţii, aceasta având blocată activitatea.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că în mod nelegal s-a apreciat de către organul de control că nu s-a putut stabili realitatea achiziţiilor de la SC E. SRL, întrucât nu au fost prezentate documentele justificative, deşi avizele de însoţire a mărfii, documentele de transport, certificatele de conformitate, certificatele de garanţie specificaţiile tehnice sunt definite de Legea contabilităţii nr. 82/1991, precum şi de legislaţia fiscală ca documente care însoţesc după caz, factura şi care sunt valabile numai în prezenta acesteia.
Totodată, ceea ce nu se regăseşte în actele contestate şi se omite de către inspectorii fiscali, este faptul că pentru toate facturile privind aprovizionarea de mărfuri, precizate de organele de control, societatea a prezentat notele de recepţie corespunzătoare, precum şi facturile întocmite de SC R.G. SRL privind vânzarea acestor mărfuri, facturi care au fost plătite în totalitate de clienţii societăţii.
Reclamanta a făcut precizarea că au fost înaintate către organul fiscal toate documentele solicitate, însă cu toate acestea, deşi a reieşit în mod clar că nu datora toate aceste sume cu titlu de impozit şi TVA nu s-a dorit o clarificare corectă şi legală a situaţiei existente în fapt şi în drept, motiv pentru care reclamanta a formulat prezenta contestaţie.
În ce priveşte SC Z.Y.I. SRL, reclamanta a arătat că a făcut plăţi şi cu ordine de plată în valoare de 545.000 lei, obligaţiile către I.U. SRL, suma achitată cu bilete la ordin de 1.437.200 lei, iar ceea ce nu s-a precizat în actele contestate a fost aceea că aceste bilete la ordin au fost girate de către I.U. SRL.
Celelalte susţineri ale organelor de control referitor la comportamentul fiscal inadecvat al societăţilor partenere nu au nici o relevanţă în cauză, pe de o parte nefiind acte sau fapte imputabile reclamantei, iar pe de altă parte faptul că o societate parteneră şi-a schimbat denumirea şi sediul în alt judeţ ori că administratorul acesteia nu a putut fi contactat, nu stabileşte vreo obligaţie de plată în plus în sarcina reclamantei. Mai mult, susţinerile inspectorilor fiscali în sensul că reclamanta ar fi desfăşurat relaţii comerciale cu societăţi declarate inactive sunt nereale, întrucât reclamanta, după cum chiar organele fiscale recunosc, a desfăşurat relaţii comerciale cu SC I.U. SRL Mioveni anterior declarării acesteia drept contribuabil inactiv, respectiv sem. I şi II 2010.
În ce priveşte declanşarea procedurii prealabile administrative s-a menţionat că reclamanta a formulat în faţa D.G.F.P. Prahova în temeiul art. 205 şi urm. C. proc. fisc. contestaţie administrativă împotriva actelor a căror suspendare a executării a solicitat-o, contestaţia fiind în curs de soluţionare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea cererii formulate, arătând că nu poate fi ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administraţia este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenţia justiţiei, având în vedere că acestea se bucură de prezumţia de legalitate precum şi de faptul că actul administrativ este el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 73 din data de 5 martie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată reclamanta SC R.G. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a dispus suspendarea deciziei de impunere fiscală nr. x/2012 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. y/2012.
De asemenea, a constatat depunerea cauţiunii în cuantum de 16.664 RON conform recipisei din 27 februarie 2013.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut din probele administrate că cele două condiţii cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de reclamant.
Astfel, prin Sentinţa nr. 10828 pronunţată în data de 17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii din 18 octombrie 2011, emisă de către intimată în dosarul de executare nr. x1, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de executare silită precum şi a executării silite însăşi începută în baza acestora şi a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către intimată în dosarul de executare nr. x2.
Ulterior, inspectorii au emis Raportul de Inspecţie Fiscală din 5 octombrie 2012 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 5 octombrie 2012, acte ce au la baza acestor fiind aceleaşi acte ce au stat la baza primelor acte administrative anulate.
Astfel, susţinerile făcute în conţinutul cererii de către reclamantă, împrejurările de fapt şi de drept dovedite cu actele anexate pot constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal.
Referitor la îndeplinirea condiţiei privind incidenţa producerii unei pagube, s-a reţinut că executarea actului administrativ contestat este de natură a produce reclamantului o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara, întrucât acesta ar putea intra în incapacitate de plata perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii (blocarea conturilor, intrarea în faliment, disponibilizarea tuturor salariaţilor etc.).
Având în vedere natura activităţilor desfăşurate, o eventuală blocare a activităţii societăţii ar avea un impact şi în ceea ce priveşte activitatea în care este angrenata entitatea.
Curtea a apreciat ca relevantă şi împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord şi cu recomandarea nr. (2003) 16 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 9 septembrie 2003, privind executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în materia dreptului administrativ. Aceasta aminteşte de Recomandarea nr. (89) 8 în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că existenţa unei îndoieli cu privire la prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate a fost motivată superficial, în condiţiile în care legiuitorul pretinde în asemenea ipoteză ca îndoiala să fie una puternică, aproape de natura evidenţei.
În opinia recurentei, faptul că au fost ridicate măsurile asiguratorii nu conduce la nelegalitatea constatărilor materializate ulterior în raportul de inspecţie fiscală.
Procedând în această manieră, instanţa de fond a înlăturat cu uşurinţă prezumţia de legalitate a actului administrativ.
În ceea ce priveşte iminenţa pagubei, instanţa de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat şi cât este de iminent.
Procedura derulată în faţa instanţei de recurs
Intimata-reclamantă a SC R.G. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Înalta Curte constată că în raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Astfel, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, s-a reţinut că prin Sentinţa nr. 10828 pronunţată în data de 17 septembrie 2012 de Judecătoria Ploieşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus anularea deciziei de instituirea măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011, emisă de către pârâtă în dosarul de executare nr. x2, anularea tuturor actelor ulterioare, a formelor de executare silită, precum şi a executării silite însăşi începută în baza acestora şi a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în temeiul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x1 din 18 octombrie 2011. Or, actele administrative emise ulterior de către organele fiscale şi a căror suspendare este solicitată în cadrul prezentului dosar au la baza aceleaşi acte ce au stat la baza primelor acte administrative anulate.
Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului şi ansamblul circumstanţelor speţei atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 304 ind. 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova) împotriva Sentinţei nr. 73 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 610/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
