ICCJ. Decizia nr. 601/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 601/2014
Dosar nr. 5059/2/2011
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat în principal anularea în totalitate a notificării nr. x1 din 4 noiembrie 2010 (Notificarea 1) şi a notificării nr. x2 din 4 noiembrie 2010 (Notificarea 2), iar în subsidiar obligarea pârâtei de a emite răspuns la plângerea prealabilă (contestaţia) formulată împotriva celor două notificări; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că ambele notificări încalcă prevederile O.U.G. nr. 104/2009 şi ale Normelor (aprobate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010), potrivit cărora contribuţia se calculează în funcţie de încasările (venituri efective) din vânzările trimestriale de medicamente relevante, la care se aplică procentul de contribuţie stabilit în grila relevantă (Anexa nr. 14 din Legea nr. 95/2006 introdusă prin O.U.G. nr. 104/2009).
Ca şi motive de nelegalitate şi netemeinicie specifice Notificării 1, reclamanta a învederat că pârâta s-a mărginit să aplice procentul de 11% la totalitatea încasărilor declarate exclusiv în scop informativ de reclamantă conţinând toate sumele intrate în contul S. în Trimestrul I şi reprezentând încasări provenite din vânzările de medicamente, însă aferente inclusiv vânzărilor realizate în anul 2009.
Inclusiv în cazul în care contribuţia s-ar fi aplicat la încasările obţinute de reclamantă în Trimestrul I şi nu la încasările aferente vânzărilor din Trimestrul I (realizate ulterior finalizării trimestrului), CNAS ar fi trebuit să determine valoarea acelor încasări care corespundeau cantităţilor de medicamente relevante, expres prevăzute de art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, scăzându-se aşadar din valoarea totală a încasărilor declarate de reclamantă pentru Trimestrul I 2010 valoarea medicamentelor nefinanţate din fondurile CNAS sau ale Ministerului Sănătăţii, neincluse în sfera de aplicare a legii.
În fine, CNAS a determinat contribuţia pretins datorată de reclamantă pe Trimestrul I luând în considerare valorile cuprinse în declaraţia iniţială depusă la 1 iulie 2010 (încasări totale 83.136.437,46 lei), ignorând declaraţia rectificativă ulterior depusă, la data de 6 iulie 2010 şi care o înlocuia pe cea iniţială (încasări totale 82.148.862,3 lei).
Cât priveşte motivele de nelegalitate ale Notificării 2, reclamanta a învederat că încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 104/2009 şi a Normelor rezultă din faptul că CNAS a aplicat procentul de 11% la valoarea vânzărilor totale de medicamente declarate cu bună credinţă de reclamantă, or, potrivit prevederilor legale aplicabile, contribuţia se determină prin aplicarea procentului relevant la valoarea încasărilor şi nu la valoarea vânzărilor trimestriale.
Prin urmare, pârâta ar fi trebuit să determine valoarea exactă a încasărilor rezultate din comercializarea medicamentelor expres prev. de art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 4 şi art. 1 din Norme, excluzând în calcul valoarea medicamentelor nefinanţate din fondurile CNAS sau ale Ministerului Sănătăţii care nu intră în sfera de cuprindere a dispoziţiilor legale mai sus precizate.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect în contextul publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 68/2011, dar şi în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Ulterior, la data de 28 noiembrie 2011, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, arătând că, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, au devenit incidente în speţă prev. art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (2), texte care transferă administrarea creanţelor în sarcina ANAF, instituţie care se subrogă în drepturile şi obligaţiile CNAS în calitate de creditor bugetar.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce o priveşte pentru considerentul principal că nu este emitenta actelor administrative contestate de reclamantă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2144 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi a respins în consecinţă acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a anulat notificarea x1 din 4 noiembrie 2010; a respins în rest acţiunea ca fiind neîntemeiată şi a obligat pârâta CNAS la plata către reclamantă a sumei de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din taxa de timbru şi timbru judiciar).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că nu este întemeiată susţinerea pârâtei conform căreia acţiunea ar fi rămas fără obiect în contextul adoptării şi intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii şi a O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, întrucât cele două acte administrative există, nu au fost revocate de către emitentul acestora, nici anulate de o instanţă judecătorească, iar prin evoluţia legislativă ulterioară în sensul adoptării de noi acte normative care reglementează în respectivul domeniu nu se poate susţine că ar fi rămas fără obiect o acţiune formulată împotriva respectivelor acte, emise de altfel în temeiul unui alt act normativ.
Sub aspectul cadrului procesual sub aspectul pârâţilor, prima instanţă a apreciat, însă, că pârâta ANAF nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, dat fiind că în raport de prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi de principiul neretroactivităţii legii civile, dar şi întrucât notificările contestate în prezenta speţă au fost emise pentru perioada anului 2010, ANAF nu poate răspunde pentru situaţii născute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.
Pe fond, curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte sumele în raport de care se determină contribuţiile datorate, acestea sunt conform art. 363 ind. 1 vânzările realizate de reclamantă - contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor. Deci, contribuţia se va achita evident din încasări dar într-un procent stabilit în funcţie de volumul vânzărilor. Întrucât volumul vânzărilor este în cuantum de 91.138.374,24 lei, procentul de aplicat este cel de 11%, dar suma la care acest procent se aplică efectiv este în mod evident suma încasată efectiv de reclamantă. De aceea, în mod legal a fost emisă notificarea emisă de pârâtă pentru trimestrul I, fiind în mod nelegal stabilită cea aferentă trimestrului II, respectiv prin raportare la suma reprezentând declaraţia reclamantei de vânzări nete.
Instanţa de fond a apreciat că faţă de cuantumul sumei declarată de reclamantă, 83.136.437,46 cu titlu de bază de impozitare a încasărilor - după deducerea TVA şi în raport de dispoziţiile Anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, în mod corect a determinat pârâta CNAS contribuţia de 9.145.008,12 lei prin notificarea x2 din 4 noiembrie 2010 (respectiv 11% din suma declarată de 83.136.437,46), fiind fără temei susţinerea reclamantei că a declarat respectivele încasări în scop informativ ori că a declarat încasări provenite din vânzările de medicamente, însă aferente inclusiv vânzărilor realizate în anul 2009.
Nici critica reclamantei în sensul că încasările vizau cantităţile totale de medicamente vândute către distribuitorii angro, fără a fi stabilită în concret valoarea medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu compensat prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv în spitale (adică acele categorii de medicamente compensate din fonduri publice expres prev. de art. 3631 din Legea nr. 95/2006), nu a putut fi reţinută de către instanţă, întrucât contribuţia a fost determinată în baza declaraţiei reclamantei, aceasta indicând lista medicamentelor încasate în trimestrul I 2010 pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratament ambulatoriu, fără a face deci distincţiile de care face vorbire.
În privinţa contribuţiei aferente trimestrului II, calculată în Notificarea 2, curtea a constatat că pârâta CNAS a aplicat procentul de 11% la valoarea vânzărilor totale de medicamente declarate de reclamantă, or potrivit prevederilor legale aplicabile, contribuţia se determină prin aplicarea procentului relevant la valoarea încasărilor şi nu la valoarea vânzărilor trimestriale. Într-adevăr, în notificarea din 4 noiembrie 2010 procentul de 11% a fost aplicat de pârâta CNAS nu la suma de 81.717.571,61 reprezentând baza de impozitare a încasărilor - după deducerea TVA, ci la suma de 91.138.374,24 reprezentând declaraţia de vânzări nete.
În ce priveşte depunerea din nou a declaraţiei de vânzări nete de medicamente pe trimestrul II 2010, conform Adresei nr. 165 din 16 iulie 2010 înregistrată la CNAS cu nr. 11150 din 19 iulie 2010, şi care înlocuia declaraţiile depuse la 6 iulie 2010, în primul rând, instanţa de fond a constatat că acest procedeu al reclamantei nu are temei legal, iar în al doilea rând, notificările contestate au fost emise în baza declaraţiilor reclamantei, deci în baza informaţiilor furnizate de aceasta, reclamanta neputând afirma prin urmare că ar fi nelegale.
Referitor la cererea formulată în subsidiar de reclamantă, prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată cererea acesteia de obligare a pârâtei la formularea unui răspuns la contestaţia împotriva notificărilor în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Norme, întrucât acest text de lege are în vedere un alt act împotriva căruia poate fi formulată respectiva contestaţie, şi anume cel menţionat la art. 8 alin. (1) - notificarea făcută de CNAS prin care se aduce la cunoştinţă nerespectarea termenelor de depunere a declaraţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) sau depunerea acestora cu date incomplete şi/sau incorecte, iar nu şi notificarea emisă de CNAS în temeiul disp. art. 5 alin. (3) din Norme.
Reclamanta a contestat la pârâtă cele două notificări, îndeplinind prin urmare obligaţia de îndeplinire a procedurii prealabile, fiind fără relevanţă pentru soluţionarea la acest moment a cauzei în instanţă formularea sau nu şi a unui răspuns de către pârâtă la respectiva plângere prealabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât şi faptul de a nu răspunde în termenul legal poate constitui un act susceptibil a fi atacat în contencios administrativ.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs recurenta-reclamantă SC S. SRL şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi reclamanta SC S. SRL au criticat soluţia adoptată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, susţinând că potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora, vor fi continuate de Agenţie, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - C.N.A.S., în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.
În plus, recurenta-reclamantă SC S. SRL a arătat că în cazul anularii irevocabile a Notificărilor, va fi îndreptăţită la a solicita restituirea sumelor deja plătite CNAS în temeiul Notificărilor, restituire care va fi efectuata în acest caz de ANAF, care a preluat activitatea de administrare a creanţelor rezultând în Contribuţie de la data de 1 octombrie 2011.
Pe fond, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a înlăturat în mod greşit (chiar şi în cazul analizei asupra Notificării nr. 2), o regulă referitoare la stabilirea Contribuţiei, respectiv aceea potrivit căreia baza de stabilire a procentului Contribuţiei o reprezintă doar vânzările către farmacii şi spitale, iar nu eventualele vânzări către distribuitori sau alţi terţi.
A susţinut, de asemenea, că aprecierile primei instanţe potrivit cărora valoarea stabilită ca reprezentând contribuţia claw-back aferentă trimestrelor în discuţie este raportată exclusiv la declaraţiile efectuate pe propria răspundere de către reclamantă, nu au susţinere în reglementările ce constituie fundamentul legal al determinării corecte a bazei de impunere.
Temeiul pentru care a declarat încasările din vânzările către distribuitori, în scop informativ către CNAS, îl reprezentau însăşi Normele, care nu precizau expres excluderea vânzărilor/încasărilor către distribuitori sau terţi în cadrul obligaţiilor declarative ale entităţilor obligate să raporteze şi apoi să plătească Contribuţia; o asemenea excludere s-a făcut expres numai prin Nota nr. 5 a Precizărilor, publicate abia pe 8 iulie 2010, după ce S. declarase încasările aferente trimestrului I 2010 ce includeau şi valoarea vânzărilor/încasărilor către distribuitori şi terţi.
În ceea ce priveşte conţinutul declaraţiilor, recurenta a arătat că acestea au fost însoţite de fiecare dată de o adresă explicativă, care arată tocmai elementele relevante referitoare la stabilirea procentului Contribuţiei, respectiv faptul că S. nu făcuse în trimestrul I 2010, vânzări către farmacii şi spitale, ci doar către distribuitori sau alţi terţi.
A mai criticat recurenta şi aprecierea primei instanţe, potrivit căreia declaraţiile rectificative nu ar avea relevanţă, precizând că fiecare declaraţie rectificativă a fost depusă cu asumarea integrală a responsabilităţii celor declarate, împrejurare care este de natură a determina refacerea calculelor de către CNAS, în vederea determinării corecte şi unitare a contribuţiei claw-back.
În susţinerea recursului său, recurenta-reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a arătat că, potrivit art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, procentul contribuţiei trimestriale se determina în funcţie de volumul vânzărilor şi se aplică la încasările aferente trimestrului respectiv, pentru determinarea efectivă a contribuţiei trimestriale este necesară declararea de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă sau cei care au dobândit drept de comercializare de la aceştia a valorii încasărilor realizate în respectivul trimestru.
De asemenea, a arătat că, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010, cu modificările şi completările ulterioare "persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe suport hârtie şi în format electronic, declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a1 şi 2b1 în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru".
Această obligaţie care incumbă în sarcina reclamantei nu a fost îndeplinită, având în vedere că SC S. SRL a depus doar declaraţiile 2a şi 2b, respectiv volumul de vânzări, nu însă şi declaraţiile 2a1 şi 2b1, respectiv volumul de încasări, acest aspect fiind recunoscut de însăşi reclamanta-intimată şi, drept consecinţă, CNAS a comunicat reclamantei prin notificarea nr. x2 din 4 noiembrie 2010 suma estimată de plată pentru volumul de vânzări aferent trimestrului II 2010, având în vedere că CNAS prin casele de asigurări de sănătate a decontat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în trimestrul II 2010.
Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa pronunţată, acţiunea, motivele de recurs, probele administrate şi legislaţia aplicabilă, constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a determinat corect cadrul procesual al litigiului, astfel că invocarea ca prim motiv de recurs încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în sensul că se impunea introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în calitate de pârâtă, se dovedeşte a fi întemeiată.
Potrivit acestor dispoziţii "Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Se constată, pe de o parte, că O.U.G. nr. 77/2011 nu face distincţie după cum creanţele s-au născut anterior sau ulterior intrării sale în vigoare, efectul legii constând exclusiv în transferul calităţii de creditor bugetar de la CNAS către ANAF.
Pe de altă parte, din punct de vedere al legii de procedura fiscală, "administrarea creanţelor", include şi aspecte post-plata, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desfiinţat, astfel încât se impune ca hotărârea pronunţată în cauză să-i fie opozabilă şi ANAF, pentru situaţia anulării irevocabile a notificărilor şi solicitării restituirii sumelor deja plătite CNAS de către reclamantă.
În ce priveşte fondul litigiului, Înalta Curte reţine că taxa claw-back a fost reglementată prin dispoziţiile art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora, pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14 a legii.
În art. 4 alin. (1) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 s-a prevăzut că procentul contribuţiei se determină în funcţie de volumul vânzărilor de medicamente, stabilit pe baza declaraţiilor 2a şi 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unităţi sanitare cu paturi.
Aceeaşi normă a prevăzut la alin. (2) că valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, definit în art. 1 lit. b) din reglementarea respectivă ca fiind valoarea încasată într-un trimestru, după deducerea TVA, în urma comercializării întregii cantităţi de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate.
Pentru a se clarifica distincţia dintre baza de calcul a procentului de contribuţie şi baza de calcul pentru valoarea contribuţiei datorate, prin Ordinul comun nr. 351/464/2011 de modificare şi de completare a Ordinului comun nr. 928/591/2010 s-a prevăzut obligaţia plătitorilor de a declara atât valoarea vânzărilor, cât şi valoarea încasărilor efective, depunând pentru fiecare trimestru declaraţiile 2a şi 2b privind valoarea vânzărilor pentru stabilirea procentului de contribuţie, dar şi declaraţiile 2a1 şi 2b1 privind valoarea încasărilor efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu sau către unităţile sanitare cu paturi pentru a se stabili cuantumul contribuţiei datorate cu titlul de taxă claw-back în trimestrul respectiv.
Aceste declaraţii se dau pe propria răspundere, se semnează şi se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declaraţiei şi completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declaraţiile prevăzute anterior nu există date, se completează cu zero.
Valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie, stabilit între 5% şi 11% asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, după deducerea TVA.
În concret, în ceea ce priveşte raportările recurentei-reclamante SC S. SRL aferente trimestrului I 2010, pentru care s-a emis notificarea nr. x2, obligaţia depunerii declaraţiilor privind vânzările realizate a fost instituită prin Norme, care au fost emise la data de 15 iunie 2010, aceasta comunicând CNAS la data de 1 iulie 2010 adresa din 1 iulie 2010, la care a anexat o declaraţie privind medicamentele comercializate de S. în România în trimestrul I al anului 2010, precizând în mod expres că se află în imposibilitate obiectivă de a oferi informaţii privind destinaţia exactă a respectivelor medicamente.
Întrucât prevederile Normelor nu precizau expres excluderea vânzărilor/încasărilor către distribuitori sau terţi, Ministerul Sănătăţii şi CNAS au emis precizările din 7 iulie 2010, prin care la Nota nr. 5 se arată că, contribuţia datorată conform art. 363 ind. 1 din Legea sănătăţii se calculează în baza sumelor încasate pentru vânzările către farmacii şi spitale, fiind exclusă din calcul suma încasată din volumul de medicamente vândute către alte entităţi în afara farmaciilor şi spitalelor.
Urmare a emiterii acestor Precizări, recurenta-reclamantă a transmis CNAS adresa din 16 iulie 2010, prin care a precizat expres că în trimestrul I al anului 2010 nu a realizat vânzări directe către farmacii şi spitale, ci exclusiv către distribuitorii de medicamente.
Astfel, recurenta-reclamantă a informat CNAS despre volumul şi tipul vânzărilor de medicamente şi încasările realizate cu privire la acest trimestru.
În aceste împrejurări, instanţa de control judiciar constată că nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă a cuantumului contribuţiei claw-back stabilită pentru recurenta-reclamantă SC S. SRL, fapt care determină anularea notificării aferente trimestrului I al anului 2010, întocmită de către recurenta-reclamantă CNAS cu încălcarea dispoziţiilor art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cât priveşte recursul recurentei-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fără a contesta obligaţia legală a reclamantei-recurente de a depune declaraţiile 2a1 şi 2b1, chiar în cazul în care nu există date, urmând a se completa cu zero câmpurile obligatorii, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, Înalta Curte reţine că nu există un temei legal pentru stabilirea contribuţiei claw-back datorate în trimestrul II 2010 pe baza volumului vânzărilor raportate prin declaraţiile 2a şi 2b, care reprezintă baza de calcul pentru determinarea procentului de contribuţie.
În susţinerile sale, recurenta-reclamantă a recunoscut implicit nelegalitatea modalităţii de calcul a contribuţiei claw-back datorată de recurenta-reclamantă prin raportarea greşită la volumul vânzărilor declarate, considerând însă că nu a încălcat prevederile legale prin notificarea astfel întocmită, cu motivarea că aceasta cuprinde numai suma estimativă datorată, în condiţiile în care, pentru perioada respectivă, nu s-au depus declaraţiile 2a1 şi 2b1.
Această susţinere se dovedeşte a fi lipsită de temei faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, conform cărora, contribuţia datorată în funcţie de datele raportate prin declaraţiile 2a1 şi 2b1 se notifică de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiilor, ceea ce exclude ipoteza expusă de recurentă cu privire la reglementarea unei proceduri distincte, de estimare a sumei datorate, care să fie corectată ulterior în funcţie de volumul încasărilor efective.
De asemenea, se constată că, nedepunerea declaraţiilor 2a1 şi 2b1 nu are drept consecinţă stabilirea contribuţiei prin raportare la volumul vânzărilor, întrucât cadrul legislativ incident în cauză nu prevede o asemenea sancţiune pentru plătitori şi nici competenţa autorităţii administrative de a emite notificări cu privire la sumele estimate de plată.
Contribuţia de claw-back este asimilată obligaţiei fiscale, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ceea ce impune ca actul de constatare a sumei de plată să fie conform şi principiului certitudinii impunerii, ca principiu al fiscalităţii prevăzut expres în art. 3 lit. b) din C. fisc.
Asigurarea respectării acestui principiu implică elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
În consecinţă, fiind întocmită prin raportare la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege şi, în lipsa unor elemente concrete cu privire la suma datorată de către reclamantă cu titlul de contribuţie de claw-back pentru veniturile încasate din vânzarea de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, notificarea nr. x2 aferentă trimestrului II al anului 2010 a fost corect anulată prin hotărârea instanţei de fond şi nu există temei pentru casarea sau modificarea acesteia.
În consecinţă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1), se vor admite recursurile, se va modifica în parte sentinţa recurată, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi admiterii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanta SC S. SRL, în sensul anulării şi a notificării din 4 noiembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC S. SRL şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei nr. 2144 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F.
Admite în totalitate acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în sensul că anulează şi notificarea nr. x2 din 4 noiembrie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 581/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 608/2014. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
