ICCJ. Decizia nr. 648/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 648/2014
Dosar nr. 5726/108/2012
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 3 septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, obligarea pârâtei la restituirea: sumei de 1.927.653 lei, reprezentând impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare şi a majorărilor de întârziere în sumă de 938.767 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad; sumei de 113.557 lei reprezentând impozit pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare şi a majorărilor de întârziere în sumă de 55.246 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. 579 din 5 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad.
2. Hotărârea de declinare a competenţei
Prin Sentinţa civilă nr. 4500 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Arad a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 305 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a analizat cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reţinând, în esenţă, următoarele:
Anterior înregistrării prezentei cauze, între reclamant şi pârâtă s-a mai derulat un litigiu având acelaşi obiect, respectiv contestarea impunerii realizate prin Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 şi Decizia de impunere nr. 579 din 5 iulie 2010, precum şi aceeaşi cauză, respectiv modul cum a fost calculat impozitul pe câştigul realizat din transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale.
Litigiul menţionat a fost finalizat, în primă instanţă, prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 310 din 14 iulie 2011, în Dosarul nr. 228/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul litigiului menţionat, instanţa s-a pronunţat cu privire la calitatea reclamantului de persoană vătămată, reţinând că subiect al raportului juridic de drept fiscal nu este reclamantul D.F., ci SC "T.I. G." Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL, respectiv SC "T.F." SRL. A mai reţinut Curtea de Apel Timişoara că susţinerea reclamantului în sensul că, prin impunere, i-au fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii SC "T.I. G." şi SC "T.F." SRL, cu titlu de preţ, nu-i conferă acestuia calitate de subiect de drept în raportul de drept fiscal, problema vizând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant şi cesionari.
Aceste considerente ale primei instanţe au fost reluate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 228/59/2011, a reţinut, în plus, că pot formula cereri, în măsura în care interesele le sunt lezate, alte persoane decât titularii dreptului la acţiune, dar numai în situaţia în care titularii actelor administrativ fiscale atacate depun contestaţii, alte persoane devenind astfel intervenienţi alături de contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic fiscal.
Considerentele menţionate se impun şi în cauza de faţă, instanţa nemaiavând posibilitatea de a repune în discuţie dreptul reclamantului de a contesta şi, pe cale de consecinţă, nici dreptul de a cere restituirea sumele reţinute în sarcina SC "T.C." SRL, împuternicit al SC "T.I." G. Germania şi SC "T.F." SRL, fiind evident că inexistenţa dreptului de a contesta actul de impunere atrage şi inexistenţa dreptului de a cere restituirea sumelor reţinute în baza actului de impunere.
Chiar dacă în prima acţiune reclamantul a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 şi a Deciziei nr. 579 din 5 iulie 2010, în timp ce în acţiunea de faţă a solicitat direct restituirea sumelor reţinute în sarcina societăţilor comerciale respective, obiectul acţiunilor este acelaşi, respectiv contestarea impunerilor realizate prin actele administrative emise pe seama societăţii, atât în prima acţiune, cât şi în acţiunea de faţă reclamantul tinzând la restituirea sumelor menţionate.
În consecinţă, raportat la art. 1201 C. civ. din 1864 coroborat cu dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. din 1865, sub imperiul cărora au fost pornite ambele litigii, Curtea de apel a constatat că există autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea de persoană vătămată, respectiv de reclamant, neavând relevanţă că obiectul cauzei a fost formulat într-o manieră diferită în cele două litigii.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul D.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că excepţia autorităţii de lucru judecat priveşte doar hotărârile prin care a fost soluţionat fondul litigiului, iar nu şi cele prin care litigiul a fost soluţionat pe cale de excepţie.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că nu sunt îndeplinite cerinţele autorităţii de lucru judecat. În acest sens, recurentul arată că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca obiect anularea aceloraşi acte administrative, iar, prin Sentinţa nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut în esenţă că nu are calitatea procesuală activă de a contesta actele administrative-fiscale adresate altor subiecte de drept, respectiv SC "T.I." G. Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL, şi SC "F." SRL, care sunt titulari ai obligaţiilor fiscale în sensul C. proc. fisc.
Susţine recurentul că, în prezenta cauză, nu solicită anularea aceloraşi acte administrativ-fiscale, ci restituirea sumei plătite ca urmare a aplicării eronate a dispoziţiilor legale, problema de drept vizând inopozabilitatea actelor respective.
Mai arată reclamantul că acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca temei juridic prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 205 C. proc. fisc., pe când prezentul litigiu este întemeiat pe dispoziţiile C. proc. fisc. referitoare la restituirea sumelor plătite în urma aplicării eronate a dispoziţiilor legale.
Totodată, recurentul-reclamant invocă dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurent şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor stabilite prin Deciziile de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 şi nr. 579 din 5 iulie 2010.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ale art. 117 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc. şi ale Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit şi pe avere şi pentru prevenirea evaziunii fiscale încheiată de România cu Republica Italiană.
Este necontestat faptul că, anterior, în Dosarul nr. 228/59/2011, soluţionat prin Sentinţa nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Arad - Activitatea de inspecţie fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad solicitând anularea aceloraşi acte administrativ-fiscale.
De asemenea, este adevărat că, potrivit art. 1201 C. civ. din 1864, aplicabil litigiului dedus judecăţii, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Totodată, însă, Înalta Curte observă că, în jurisprudenţă, s-a reţinut că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară, iar, potrivit prezumţiei lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.
În speţă, însă, Înalta Curte constată că în Dosarul nr. 228/59/2011, s-a reţinut că D.F. este terţ în raport cu actele administrativ-fiscale contestate, care, raportat la prevederile art. 17 alin. (1), art. 67 alin. (1) lit. b), art. 205, art. 206 alin. (1) şi art. 213 alin. (3) C. proc. fisc., puteau fi contestate doar de către titularii raportului juridic de drept fiscal (SC "T.I." G. Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL şi SC "F." SRL) iar, în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiilor, pot participa şi pot formula cereri şi alte persoane decât titularii dreptului la acţiune, dar numai în situaţia în care titularii actelor administrativ-fiscale atacate depun contestaţii.
Or, în prezentul litigiu, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc., conform cărora "Art. 117 - (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale", solicitând restituirea sumelor reprezentând obligaţii fiscale stabilite în sarcina societăţilor menţionate în baza actelor administrativ-fiscale, spre deosebire de litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011, având ca obiect acţiunea în anularea respectivelor acte administrativ-fiscale adresate altor subiecte de drept, nefiind îndeplinită cerinţa identităţii de cauză şi de obiect.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut îndeplinirea condiţiilor autorităţii de lucru judecat.
În condiţiile expuse, a nega reclamantului dreptul de a contesta legalitatea impunerii fiscale şi de a solicita restituirea sumelor stabilite prin acte administrativ-fiscale adresate altor subiecte de drept, denotă un formalism excesiv în aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat şi echivalează cu îngrădirea dreptului de acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţia României.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.F. împotriva Sentinţei civile nr. 305 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 636/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 653/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
