ICCJ. Decizia nr. 650/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 650/2014
Dosar nr. 1776/54/2012
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul S.D.I. a chemat în judecată Comisia Locală M. de Fond Funciar, solicitând obligarea pârâtei la punerea în posesie şi respectiv emiterea titlului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 0,2834 ha situat în punctul sălişte de casă de pe raza comunei M.
Prin precizările ulterioare ale cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că înţelege să conteste certificatul prin care s-a atestat proprietatea în favoarea S.M.A. S., ca titlu de proprietate eliberat pentru terenul ce trebuia să revină soţiei sale S.M., decedată în luna octombrie 2010 şi, totodată, obligarea C.L.F.F. la emiterea titlului de proprietate pentru acelaşi teren.
2. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu
Prin sentinţa nr. 9272 din 25 iunie 2012, Judecătoria Târgu-Jiu a hotărât următoarele:
- a disjuns capătul de cerere privind obligarea de eliberare a titlului de proprietate pentru care a fixat termen la data de 3 septembrie 2012;
- a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei pentru soluţionarea cererii având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
3. Derularea procedurilor judiciare în faţa Curţii de Apel Craiova şi hotărârea pronunţată în primă instanţă
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1776/54/2012.
La data de 9 mai 2013, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 242/2013 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de procedură a tardivităţii formulării acţiunii, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul S.D.I. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală M. de Fond Funciar, SC A. SA S. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reţinând, în esenţă, aspectele arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 54.119,76 m.p., emis la data de 24 ianuarie 1994 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea pârâtei SC A. SA, S.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul era în drept să promoveze acţiunea în anulare în termenul de un an de la luarea la cunoştinţă a actului contestat, termen de decădere potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, căruia nu îi sunt aplicabile instituţiile suspendării, întreruperii sau repunerii în termen.
Fiind în prezenţa unui act juridic ce atestă existenţa în patrimoniul pârâtei a unui drept real supus publicităţii imobiliare, momentul luării la cunoştinţă a existenţei acestuia coincide cu momentul înscrierii certificatului în registrul de transcripţiuni sau, respectiv, în cartea funciară, când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes.
Ori, aşa cum rezultă în speţa de faţă, din copia certificatului, depusă la Dosar nr. 4217/318/2012, certificatul a fost trecut în Registrul de transcripţiuni din 31 ianuarie 1994.
În raport de această dată, termenul de un an de promovare a acţiunii s-a împlinit la data de 31 ianuarie 1995, astfel că acţiunea formulată de reclamant la data de 28 mai 2012 este formulată cu mult peste termenul stabilit imperativ de lege.
Aspectul invocat de reclamant, prin răspunsul la întâmpinare, că a cunoscut despre existenţa certificatului la data de 14 aprilie 2011, nu are relevanţă, întrucât de la data înscrierii certificatului în registrul de transcripţiuni, dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes şi, deci, nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea lui.
Mai mult, chiar şi în raport cu această dată invocată de reclamant (14 aprilie 2011), acţiunea formulată la data de 28 mai 2012 este tardivă, fiind formulată peste termenul de 1 an stabilit de lege.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul S.D.I. fără a invoca expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul critică sentinţa pronunţată de curtea de apel arătând că prima instanţă în mod greşit a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 28 mai 2012, deşi acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 27 martie 2012, iar S.M.A. S. a opus în anul 2012 certificatul contestat, atunci când Comisia locală a respins cererea reclamantului şi admis cererea S.M.A. S.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, reclamantul, prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu şi precizată ulterior, reclamantul S.D.I. a învestiti instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 24 ianuarie 1994 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC A. SA S.
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004:
„ Art.11. - (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) , calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
(…)
(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere. ”
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ cu caracter individual, în privinţa căruia acţiunea în anulare poate fi introdusă cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege.
În cauză, se observă că cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul poştal la data de 23 martie 2012, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise pe plicul de corespondenţă ataşat la dosarul Judecătoriei Târgu-Jiu, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27 martie 2012. De altfel, recurentul nu contestă momentul la care a luat cunoştinţă de existenţa certificatului contestat.
Conform dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ.: „Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
În sensul celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că reclamantul precizează în întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe că a luat cunoştinţă de existenţa certificatului contestat din cuprinsul adresei din 14 martie 2011 emisă de Comisia locală de aplicare a legilor funciare, comuna M., adresă ataşată cererii de chemare în judecată.
Astfel, raportat la data luării la cunoştinţă (14 martie 2011) şi data (23 martie 2012) când cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul poştal, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că este întemeiată excepţia tardivităţii acţiunii, care a fost formulată peste termenul de decădere de un an [prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004] calculat de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ cu caracter individual ce formează obiectul acţiunii în anulare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.D.I. împotriva sentinţei nr. 242/2013 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 646/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 651/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
