ICCJ. Decizia nr. 651/2014. Contencios. Pretentii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 651/2014
Dosar nr. 1255/44/2012
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâtului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.G.A. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON daune materiale cauzate prin blocarea accesului la ocuparea unui post de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, la plata sumei de 150.000 RON daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Este absolventă a Universităţii S.H. la forma de învăţământ ID, specializarea filologie.
În considerarea diplomei de licenţă din 7 aprilie 2008, în specialitatea limba şi literatura română şi limba şi literatura franceză, a ocupat, în baza unui concurs, postul didactic în funcţia de execuţie profesor.
Iniţial, din luna septembrie 2009, a activat la Grupul Şcolar Agricol M., judeţul Galaţi, iar, din luna septembrie 2010, s-a transferat la Şcoala Gimnazială din S.C., judeţul Galaţi. Neavând titularizare pentru post repartizarea se făcea pentru suplinire pentru care era necesară examinare şi repartizare pentru fiecare an şcolar.
Începând cu anul 2012-2013, nu a mai avut acces la ocuparea unui post de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, pârâta justificându-şi refuzul prin faptul că diploma de studii nu este recunoscută pentru forma de învăţământ ID şi specialitatea absolvită.
În baza art. 161 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5560/2001, pârâtul a cenzurat diplomele de licenţă emise de Universitatea S.H., instituind în acest scop un program informatic de excludere automată a titularilor acelor diplome de la înscriere la examenul de titularizare şi definitivare în învăţământul preuniversitar.
Susţine reclamanta că măsura este una abuzivă, întrucât practica judiciară a confirmat în cvasiunanimitate validitatea diplomelor de licenţă emise de Universitatea S.H. pentru forma de învăţământ ID, iar efectele dispoziţiilor art. 161 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5560/2001 au fost suspendate pe cale de ordonanţă preşedinţială prin sentinţa civilă din 6 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3750/2/2012. De asemenea, tot pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin sentinţa civilă nr. 298 din 21 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 712/44/2012, au fost suspendate dispoziţiile de implementare a programului electronic de excludere de la examenul de titularizare a absolvenţilor licenţiaţi ai Universităţii S.H., până la soluţionarea fondului în Dosarul nr. 603/44/2012. Chiar dacă aceste hotărâri judecătoreşti privesc pe alţi reclamanţi, acestea produc efecte erga omnes adică pentru toţi titularii diplomelor Universităţii S.H. excluşi de la accederea în învăţământul preuniversitar.
Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepţii: necompetenţa materială a Curţii de Apel Galaţi; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile; lipsa calităţii procesuale pasive a ministerului; lipsa calităţii procesuale active a reclamantei; lipsa de interes. Pe fond, pârâtul a solicitat, în esenţă, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea primei instanţe
Curtea de apel a respins excepţiile invocate de pârât, reţinând următoarele: în raport de obiectul acţiunii şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Galaţi; fiind vorba de o acţiune în despăgubiri, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii prealabile; reclamanta a satisfăcut obligaţia plăţii taxei de timbru; de vreme ce reclamanta a înţeles să solicite despăgubiri de la pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru imposibilitatea valorificării diplomei de licenţă emise pe formular tipizat cu antetul acestuia, pârâta în discuţie are calitate procesuală pasivă; în raport de obiectul acţiunii, reclamanta este persoană îndrituită a formula cerere de despăgubiri, relevante în acest context fiind referirile din acţiune privind prejudiciul încercat de reclamantă prin blocarea de către pârâtă, în baza unui program electronic, a accesului la concursurile pentru ocuparea unui post de cadru didactic. Aceleaşi motive relevă şi caracterul nefondat al excepţiei privind lipsa de interes.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, în condiţiile în care blocarea înscrierii reclamantei la concursuri pentru ocuparea unui post de cadru didactic s-a făcut în baza unui program electronic implementat în temeiul unui ordin care nu a fost anulat în instanţă şi nici suspendat la solicitarea reclamantei (fiind lipsite de relevanţă hotărârile pronunţate în alte cauze, acestea având efect inter partes), nu pot fi primite alegaţiile referitoare la prejudicierea reclamantei. Ordinul în discuţie, ca act administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, iar câtă vreme aceasta nu a fost răsturnată, efectele sale sunt considerate legale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta C.G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi susţinând, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a reţinut că pârâtul are competenţa de a bloca accesul pentru ocuparea unui post în învăţământul preuniversitar prin declararea unilaterală a diplomei de licenţă ca nefăcând parte din categoria celor autorizate/acreditate.
Totodată, recurenta-reclamantă invocă argumente în susţinerea legalitatea şi efectele juridice valide pe care le produce diploma de licenţă, în raport cu dispoziţiile art. 62 din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi jurisprudenţa în materie, precum şi aspecte referitoare la nelegalitatea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5560/2001.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând, în limita criticilor formulate de recurentă, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale ca urmare a blocării accesului la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar generată de aplicarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5560/2001.
Conform dispoziţiilor incidente din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art. 8. - Obiectul acţiunii judiciare
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Art. 18. - Soluţiile pe care le poate da instanţa
(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
(…)
(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Art. 19. - Termenul de prescripţie pentru despăgubiri
(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.”
Din analiza prevederilor citate, rezultă că acţiunea în contencios administrativ are ca obiect principal un act administrativ tipic sau asimilat [în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004], cererea privind acordarea de despăgubiri pentru daune materiale şi morale, având caracter subsidiar.
În condiţiile în care actul administrativ al cărui potenţial vătămător este invocat de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, precum şi în cererea de recurs, este Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5560/2001, act care nu formează obiectul prezentului demers judiciar, în raport cu cererea de chemare în judecată, şi care nici nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească.
Astfel fiind, cu just temei prima instanţă a reţinut că, în contextul în care actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, nu pot fi primite susţinerile reclamantei în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale sau morale care ar fi fost produse de punerea în aplicare a respectivului act administrativ.
De asemenea, în privinţa apărărilor reclamantei formulate în considerarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze privind alte părţi, Înalta Curte reţine, similar primei instanţe, că hotărârile respective produc efecte inter partes, iar nu erga omnes, aşa cum eronat susţine reclamanta.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G.A. împotriva sentinţeinr. 128/2013 din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 650/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 4833/2014. Contencios → |
---|