ICCJ. Decizia nr. 672/2014. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 672/2014
Dosar nr. 1170/46/2011
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC Z.E.D. SRL, prin administrator judiciar L.I.C. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011, anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 28 aprilie 2011 şi a Deciziei din 11 iulie 2011 emise de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta i-a modificat baza de impozitare suplimentar, fapt ce a condus la obligarea sa în mod injust la plata sumei de 924.933 RON, cu titlu de TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere, TVA şi impozit pe profit.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale şi introducerea în cauză a Administraţiei Finanţelor Publice Piteşti, inadmisibilitatea acţiunii, iar pe fond respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
1.3. Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 258 din 13 iunie 2012, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea, în parte, a Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011, a raportului de inspecţie fiscală din 22 aprilie 2011 şi a Deciziei din 11 iulie 2011, emise de pârâtă, pentru suma de 86.697 RON, din care 40.611 RON TVA şi accesorii şi suma de 46.086 RON impozit pe profit, precum şi accesoriile aferente acesteia.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.386,3 RON şi s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 25 aprilie 2012, formulată de expertul D.A.A.
1.4. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 22 aprilie 2011 s-a reţinut că societatea reclamantă a făcut obiectul unor verificări efectuate de pârâtă pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, privind contribuţiile datorate bugetului de stat.
S-a reţinut că reclamanta datorează TVA suplimentar în sumă de 281.562 RON, 290.927 RON majorări de întârziere, impozit suplimentar în sumă de 151.477 RON, majorări de impozit pe profit în sumă de 136.072 RON şi 22.721 RON penalităţi impozit pe profit.
În esenţă, reclamanta, prin declaraţia informativă, a evidenţiat livrări şi achiziţii de bunuri către operatori economici care nu figurează înregistraţi în scopuri TVA, în cursul anului 2010, în rubrica total sume la data de 30 iunie 2006, a înscris suma de 8.057.566,27 RON, iar în balanţa de verificare a înregistrat suma de 8.357.569,27 RON, cu 300.000 RON micşorându-se nejustificat soldurile conturilor 4551, calculând apoi greşit şi TVA; a dedus eronat TVA de pe facturi fiscale primite prin fax, iar pentru cele ce cuprindeau menţiunea transmiterii prin poştă nu a depus dovezi, veniturile înregistrate în luna august 2008 fiind stornate în anul următor şi nu a comunicat facturi către client.
Totodată, în privinţa impozitului pe profit, reclamanta nu a prezentat contractele de prestări servicii cu alte părţi, nici avizele de însoţire a mărfii, a înregistrat contravaloarea C.D.-uri şi D.V.D.-uri la prestare servicii şi nu la materii prime; pentru automobilul vândut în luna iunie 2005, diferenţa de 5.000 RON reprezentând cheltuieli cu valoarea rămasă neamortizată a considerat-o nedeductibilă în anul 2005, fără a o mai prelua în semestrul IV din anul 2005, la vânzarea construcţiei; a înregistrat suma de 728.385 RON, fără a înregistra diferenţa de 99.115 RON în contul de venituri; a închiriat autovehiculul marca B.M.V. unei persoane fizice, considerându-le greşit, neimpozabile.
Ca urmare, în speţă, s-a emis Decizia de impunere din 27 aprilie 2011, iar contestaţia formulată de reclamantă împotriva acesteia a fost respinsă prin Decizia din 11 iulie 2011, pentru suma de 287.855 RON, din care 27.403 RON impozit pe profit, 55.765 RON accesorii impozitului pe profit, 9.193 RON TVA şi 112.752 RON accesorii TVA pentru suma de 19.983 RON (21.735 RON impozit pe profit şi 1.752 RON TVA); a fost admisă contestaţia pentru suma de 236 RON (67 RON impozit pe profit şi 169 RON accesorii aferente impozitului pe profit); s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru suma de 616.919 RON până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală (102.272 RON impozit pe profit, 102.859 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 191.379 RON TVA şi 220.409 RON, accesorii aferente TVA).
Prima instanţă a apreciat că măsura suspendării parţiale a soluţionării contestaţiei până la soluţionarea laturii penale este fondată, deoarece probele administrate atestă că reclamanta nu a dovedit realitatea operaţiunilor comerciale cu SC V.S. SRL şi SC N.D.P.M. SRL, au fost constatate mai multe nereguli la reclamantă ce urmează să fie verificate şi pe cale penală, iar constatarea săvârşirii infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, conform art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, acţiunea este întemeiată, în parte, având în vedere următoarele:
Contractele privind cesionarea drepturilor de autor sunt semnate de reprezentantul legal al autorului melodiilor, închirierea aparaturii electronice prin contractul din 5 februarie 2008 este destinată realizării obiectului de activitate; de asemenea, comunicarea facturilor prin fax poate genera deducerea de TVA dacă operaţiunile comerciale sunt reale, chiar dacă nu au fost depuse în original.
Totodată, organele fiscale au înlăturat în mod greşit "cheltuielile cu alte servicii prestate de terţi", în contul 628, în condiţiile prestate în care există contract cu SC K.O.R. SRL şi există facturile din 28 aprilie 2005 şi din 26 aprilie 2005, iar cheltuielile cu valorificarea autoturismului R. pe baza facturii din 24 iunie 2005 cât şi cea privind cheltuiala cu valoarea rămasă, neamortizată pentru autoturismul P. sunt deductibile fiscal.
În ceea ce priveşte închirierea autovehiculului B.M.W., a reţinut că s-a produs rezilierea la trei zile de la data încheierii şi nu a produs niciun fel de venituri în beneficiul societăţii.
Prima instanţă a reţinut că în mod nejustificat reclamanta a fost obligată la plata sumei de 20.679 RON TVA, 1.993 RON impozit pe profit (40.611 RON total), majorări şi penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 25.969 RON, cât şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 20.117 RON (total accesorii de 46.086 RON), astfel cum rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Aşa fiind, rezultă că reclamanta a fost obligată să plătească în plus, în raport de ceea ce datorează suma de 86.697 RON.
Referitor la plata onorariului către expert, în raport de complexitatea lucrării şi alte lucrări similare, prima instanţă a reţinut că suma de 8.380 RON este nejustificat de mare pentru o societate aflată în procedura de insolvenţă, apreciind că suma de 3.881 RON reprezintă o sumă rezonabilă pentru această lucrare.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 258/F-Cont din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- referitor la suma de 22.960 RON, reprezentând TVA dedusă în anul 2008, se arată că reclamanta nu putea beneficia de dreptul de deducere TVA deoarece nu deţinea facturile ştampilate în original de furnizor;
- suma de 8.523 RON impozit pe profit stabilit în anul 2005, este datorată de reclamantă urmare a considerării în mod corect de către organul fiscal ca nedeductibile la calculul profitului impozabil a sumei de 31.364 RON înregistrată direct în contul de cheltuieli, deoarece obiectul facturilor din 26 aprilie 2005 şi din 28 aprilie 2005 îl constituie achiziţia de materiale şi nu de prestări servicii, nefiind prezentat contractul de prestări servicii;
- nu este deductibilă suma de 15.166 RON reprezentând "cheltuieli cu active cedate" pentru că societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că automobilele au fost valorificate prin unităţi specializate, conform prevederilor art. 24 alin. (15) coroborate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- referitor la suma de 54.447 RON reprezentând venituri din închirierea unui autoturism marca B.M.W., se susţine că în mod corect au fost considerate venituri impozabile conform pct. 45, pct. 209 alin. (1) şi (2), pct. 212 alin. (1) lit. a), pct. 216 lit. b) din O.M.F.P. nr. 1752/2005 coroborate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, în timpul inspecţiei fiscale nu a fost prezentat niciun act de reziliere a contractului de închiriere.
Intimata-reclamantă a formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, apreciată ca fiind legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurentă, apreciază că acestea se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041C. proc. civ.
Referitor la recursul formulat, se reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sunt neîntemeiate criticile recurentei cu privire la suma de 22.960 RON impusă reclamantei, reprezentând TVA dedusă în anul 2008 de pe facturile fiscale emise de SC V.W.C. SRL Bucureşti şi SC T.F. SRL Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că în mod nejustificat a fost imputată reclamantei suma de 20.679 RON, cu titlu de TVA deductibil aferent facturilor ce emană de la prima societate menţionată.
Din cuprinsul pct. 3 al raportului de expertiză contabilă judiciară, probă administrată în cauză, s-a constatat, în urma verificării de către expertul contabil că facturile emise de SC V.W.C. SRL Bucureşti, în copie, poartă menţiunea "conform cu originalul", semnătura în original şi este aplicată ştampila acesteia, având înscrise toate menţiunile prevăzute în mod obligatoriu de dispoziţiile art. 155 alin. (5) din C. fisc.
Recurenta nu a formulat obiecţiuni cu privire la acest raport de expertiză contabilă judiciară.
De altfel, recurenta nu contestă această situaţie, ci doar neagă, însă, fără temei, dreptul de deducere a TVA de pe facturi care nu sunt prezentate/deţinute în original.
Or, în acest context, în care nu se contestă realitatea operaţiunilor economice, în condiţiile în care facturile deţinute de reclamantă au fost emise în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc., în mod legal, potrivit art. 145 alin. (1) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată şi completată, aceasta are dreptul la deducerea TVA aferentă acestor facturi, în sumă de 20.679 RON, soluţia instanţei de fond din această perspectivă este corectă.
Sunt eronate aserţiunile recurentei referitoare la suma de 8.523 RON impozit pe profit stabilit ca datorat în anul 2005, ca urmare a considerării cheltuielilor în sumă de 31.364 RON, rezultate din facturile emise de SC K.O.R. SRL, ca nedeductibile la calculul profitului impozabil.
Potrivit pct. II, 1, 1.1. din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză menţionat, rezultă că reprezentanţii societăţii reclamante au pus la dispoziţia expertului contabil contractul de prestări servicii din 25 aprilie 2004, între SC K.O.R. SRL (prestator) şi SC Z. SRL (beneficiar), obiectul constând în multiplicarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unui număr de 6.500 D.V.D.-uri şi 2.200 C.D.-uri; că obiectul contractului prevăzut la art. 2 este acelaşi cu datele înscrise în facturi la rubrica denumirea produselor sau a serviciilor; valoarea totală a facturilor coincide cu valoarea înscrisă în contract; facturile au la bază contractul de prestări servicii, fiind emise în termenul de executare a serviciilor.
Recurenta-pârâtă, deşi a susţinut că la data controlului nu a fost prezentat de administratorul societăţii contractul de prestări servicii, nu a formulat obiecţiuni, nu a contestat sau dovedit că sunt eronate/nereale aspectele şi constatările expuse în cuprinsul raportului de expertiză cu referire la această operaţiune economică.
Faţă de aceste aspecte şi de faptul că nu este contestată înregistrarea facturilor în contabilitatea societăţii şi că acestea respectă dispoziţiile art. 155 alin. (5) din C. fisc., în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) coroborate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, suma de 31.364 RON reprezintă cheltuială deductibilă pentru calculul impozitului pe profit, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
În altă ordine, nu pot fi reţinute ca fondate susţinerile recurentei referitoare la faptul că pentru autoturismul vândut în luna noiembrie 2005, reprezentantul societăţii nu a prezentat alte documente din care să rezulte că operatorul economic a fost unitate specializată în comercializarea de automobile, fapt pentru care a considerat, în mod corect, ca nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil, cheltuiala înregistrată în contul 6583.
Se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară, probă administrată legal în cauză, în cuprinsul căruia s-a reţinut, potrivit verificărilor, că societatea prin care s-a vândut autoturismul P. avea ca obiect de activitate, conform clasificării CAEN "comerţ cu autovehicule", aceasta fiind o unitate specializată privind vânzarea de automobile.
Real este că la data controlului nu au fost efectuate verificări sau depuse înscrisuri relevante cu privire la aceste aspecte, însă, în contextul în care nu s-a dovedit în vreun fel, printr-un alt mijloc de probă o altă situaţie decât cea care rezultă din această probă, la momentul judecării cauzei, atât în fond, cât şi în recurs, se reţine că soluţia instanţei de fond este corectă.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la soluţia instanţei de fond care vizează veniturile din închirierea autoturismului B.M.W. şi implicit impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale.
În raportul de inspecţie fiscală s-a menţionat că suma de 54.447 RON reprezintă venituri din închiriere autoturism, neînregistrate în evidenţa contabilă.
Necontestat este că între societatea reclamantă şi persoana fizică S.I. a fost încheiat la data de 15 iulie 2009 contractul de închiriere care a avut ca obiect închirierea autovehiculului marca B.M.W., pentru o perioadă de 3 ani.
În baza acestui contract, organele de inspecţie fiscală au reţinut venituri din închirieri în sumă de 54.447 RON.
Din cuprinsul aceleiaşi probe administrate legal în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă judiciară pct. II.5, 5.4, rezultă că a fost pus/predat la dispoziţia expertului şi actul adiţional la contractul de închiriere din 19 iulie 2009, prin care părţile au hotărât încetarea contractului de închiriere, acesta fiind semnat de părţile contractante.
De altfel, acest act adiţional a fost ataşat raportului de expertiză şi depus la dosarul cauzei.
Recurenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.
Cât timp nu s-a dovedit că acesta a fost contestat/anulat în vreun fel, calitatea de document justificativ nu poate fi înlăturată, chiar dacă în timpul inspecţiei fiscale nu a fost prezentat, astfel cum a susţinut recurenta.
În consecinţă, urmare a actului adiţional din 19 iulie 2007 a încetat contractul de închiriere din 15 iulie 2007, astfel că nu s-a realizat niciun venit. Deci, suma de 54.447 RON reţinută ca reprezentând venituri din închirierea autoturismului nu se impunea a fi înregistrată în evidenţa contabilă şi nu poate fi considerată ca un venit suplimentar supus impozitării, aserţiunile recurentei fiind lipsite de temei legal şi suport probator.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei nr. 258 din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 674/2014. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
