ICCJ. Decizia nr. 674/2014. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 674/2014
Dosar nr. 1430/2/2011
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta H.E.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.P.D.R.P., anularea Procesului-verbal de constatare din 7 iunie 2010, precum şi a Deciziei nr. 17082 din 12 august 2010, restituirea sumei de 7.026.751,64 RON (restituită de către reclamantă, ca urmare a dispoziţiilor procesului-verbal atacat).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 13 iulie 2006 a fost semnat Contractul de finanţare X încheiat între părţi, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 7.026.751,64 RON pentru realizarea proiectului intitulat "Investiţie nouă fabrică de procesare a cărnii SC H.E.R. SRL, din Feldioara, jud. Braşov" şi o durată de valabilitate a contractului de 5 ani calculaţi de la data ultimei plăţi, conform art. 2 alin. (2) paragraful final din contractul-cadru de finanţare menţionat.
Totodată, a arătat că în baza respectivului contract au fost depuse documentele cu privire la cheltuielile eligibile, toate verificate şi aprobate de autoritatea pârâtă, fiind aprobate şi efectuate plăţile, susţinând că toate achiziţiile au fost derulate cu bună-credinţă şi în conformitate cu contractul semnat, s-au obţinut întotdeauna 3 oferte, s-au respectat prevederile contractuale şi s-au organizat licitaţii chiar şi în cazurile în care utilajele şi serviciile solicitate erau speciale, neputând fi oferite de către orice societate de pe piaţă.
Cu toate acestea, la data de 1 iulie 2010 a fost întocmit procesul-verbal contestat, fără ca anterior să fi fost încunoştinţată că se desfăşoară verificări care o privesc şi fără să fi fost audiată.
Reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele:
- dreptul de a stabili obligaţia de returnare a fondurilor primite prin programul SAPARD este prescris, invocând art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/2005, potrivit căruia termenul de prescripţie pentru stabilirea obligaţiei de plată în acest caz este de 4 ani de la săvârşirea abaterii; toate procesele-verbale de adjudecare a contractelor pentru toate achiziţiile contestate în procesul-verbal de control al Ministerului Agriculturii au fost încheiate la 25 mai 2006, caz în care termenul de prescripţie pentru stabilirea obligaţiei de plată s-a împlinit la 25 mai 2010;
- procesul-verbal contestat este nul deoarece a fost redactat fără ca reclamanta să fie audiată; a arătat că autoritatea pârâtă a copiat constatările O.L.A.F. fără a efectua niciun fel de verificări proprii; omiterea audierii a încălcat dreptul său la apărare prevăzut de art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. şi art. 2 alin. (8) din Normele de aplicare la O.G. nr. 79/2003;
- constatările din procesul-verbal nu corespund realităţii; reclamanta a susţinut că pentru realizarea proiectului propus prin contractul încheiat între părţi s-a realizat o serie de achiziţii publice şi a trimis cu bună-credinţă cererile de ofertă tuturor ofertanţilor, a evaluat ofertele pe baza informaţiilor primite, făcând referire în detaliu la fiecare ofertă transmisă de firmele germane;
- concluziile de la capitolul 8 al procesului-verbal nu corespund realităţii şi nu sunt dovedite;
- sancţiunea administrativă stabilită, şi anume returnarea întregii finanţări primite nu este individualizată în niciun fel şi în raport cu circumstanţele concrete ale cazului este mult prea dură; deşi nu au fost contestate toate achiziţiile şi nu au fost constatate nereguli la toate achiziţiile, autoritatea pârâtă a stabilit o sancţiune administrativă conform art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE)2988/2005.
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii, arătând că nerespectarea clauzelor Contractului de finanţare nr. Y din 13 iulie 2006 de către reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F. - organism cu atribuţii în asigurarea protejării intereselor financiare şi economice ale Comunităţii Europene, precum şi luptei împotriva fraudei şi a oricăror activităţi ilegale care ar putea afecta bugetul comunitar (art. 280 coroborat cu art. 274 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene), instituţie care a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.
Totodată, pârâta a susţinut că prin Decizia nr. 17082 din 12 august 2010 s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 11563 din 7 iunie 2010, proces-verbal emis ca urmare a încălcării dispoziţiilor din Contractul de finanţare, respectiv art. 1 alin. (11) din Anexa I Prevederi Generale, precum şi dispoziţii cuprinse în Anexa IV Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiari privaţi ai Programului SAPARD la contractul de finanţare, fiind rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanţare, prin nerespectarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin semnarea acestui contract.
Toate constatările prezentate în procesul-verbal de constatare sunt considerate de O.L.A.F. fapte intenţionate prin care s-a încercat fraudarea bugetului Comunităţii Europene şi astfel, în conformitate cu legislaţia comunitară, s-a solicitat recuperarea întregului ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului prin aplicarea legislaţiei naţionale specifice şi a prevederilor contractului de finanţare.
Cât priveşte motivele de nulitate a procesului-verbal invocate, a arătat că acesta s-a întemeiat pe prevederile art. 3 coroborat cu art. 4 din O.G. nr. 79/2003, cât şi pe dispoziţiile art. 2 - art. 6 coroborate cu prevederile art. 11 din H.G. nr. 1306/2007.
Faţă de argumentele reclamantei potrivit cărora aceasta a fost lipsită de dreptul la apărare, a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, menţionând şi dispoziţiile art. 11 din O.G. nr. 79/2003, în forma în vigoare la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare.
Cu privire la prescripţia dreptului de a stabili obligaţia de returnare a fondurilor primite prin încheierea contractului de finanţare de către reclamantă, pârâta a arătat că întrucât prin contractul de finanţare, care are putere de lege între părţile semnatare, acestea au convenit că monitorizarea şi verificarea respectării clauzelor asumate de beneficiar este cuprinsă între data încheierii contractului şi finalizarea perioadei de monitorizare (cinci ani de la data ultimei plăţi), adică între data de 18 aprilie 2007 - 18 aprilie 2012, cu raportare la data emiterii procesului-verbal de constatare, respectiv 8 iunie 2010, în cauză nu operează termenul de prescripţie de patru ani invocat de reclamantă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 730 din 3 februarie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la prescripţia dreptului pârâtei de a stabili obligaţia de returnare a fondurilor primite prin Programul SAPARD de către reclamantă, prima instanţă a reţinut că încheierea procesului-verbal la data de 7 iunie 2010 se încadrează în termenul de prescripţie de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare, prevăzut de art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, data ultimei plăţi efectuate de către reclamanta-beneficiară fiind 18 aprilie 2007.
Caracterul obligatoriu al Regulamentului nr. 2988/95 al Consiliului Europei nu împiedică aplicarea legislaţiei naţionale în privinţa termenului de prescripţie aplicabil în materie de constatare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli.
Referitor la încălcarea dreptului la audiere al reclamantei şi nederularea unor verificări proprii ale autorităţii române, invocate drept cauze de nulitate a procesului-verbal, prima instanţă a reţinut că nu se poate discuta de o cauză de nulitate a procesului-verbal datorată neîntreprinderii unor verificări proprii de către autoritatea contractantă, având în vedere că acesta s-a întemeiat pe constatările din Raportul O.L.A.F.
Prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 3, art. 9, şi art. 10 (1) din Regulamentul Comisiei nr. 1073/1999, şi în special art. 9 alin. (2), raportul investigaţiei întocmit de O.L.A.F. "constituie probă admisibilă (...)", iar sesizările venite din partea O.L.A.F., ca instituţie cu atribuţii specifice de control în cadrul Comunităţii Europene, prin care se recomandă recuperarea ajutorului nerambursabil, reprezintă o excepţie de la regulă, conform prevederilor art. 8 din H.G. nr. 1306/2007.
Cât priveşte dreptul la audiere, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.
În cazul de faţă, fiind suficient controlul asupra actelor ce au stat la baza declanşării procedurii de recuperare a debitului în baza O.G. nr. 79/2003, întrucât misiunea a fost declanşată ca urmare a unor sesizări transmise de instituţii cu competenţe specifice de verificare a fondurilor comunitare, având în vedere şi dispoziţiile art. 11 din O.G. nr. 79/2003, în forma în vigoare la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare, în mod justificat s-a decis să nu se comunice sesizarea.
Pe de altă parte, reclamanta şi-a putut expune apărările în cadrul contestaţiei administrative, aşa încât nu se poate reţine o încălcare a dreptului la apărare reglementat de art. 9 C. proc. fisc.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a avut în vedere constatările în urma verificării autenticităţii ofertelor transmise de firmele germane: M.R. GMBH, B. GMBH, W.K., R.T.M.P. GMBH, M.C.C.G. GMBH, K.G.B. GMBH în urma cărora, în raportul său, O.L.A.F. a concluzionat că anumite echipamente pentru proiect au fost comandate cu mult timp înainte ca procedurile de achiziţii să fie demarate, iar procedurile de achiziţii şi comisiile de evaluare au fost pur formale.
O.L.A.F. a mai reţinut că cinci dintre procedurile de achiziţii au fost modificate, iar două oferte false au fost ataşate cererilor de plată înaintate către autoritatea română. Toate acestea constituind, în opinia O.L.A.F., dovezi clare de tentativă de fraudare a bugetului european şi naţional privind fondurile SAPARD.
Or, în raport de faptele constatate, beneficiarul programului SAPARD, SC H.E.R. SRL nu-şi poate invoca buna-credinţă, fiind clar că a contribuit la săvârşirea unor nereguli, raportat la clauzele contractului de finanţare.
În fine, în raport cu individualizarea sancţiunii, raportat la noţiunea de nereguli, aşa cum este aceasta prevăzută în Regulamentul nr. 2988/1995 Titlul II, art. 4 şi 5, şi ţinând seama de natura şi gravitatea neregulilor constatate care au implicat intenţia de fraudă, O.L.A.F. a impus aplicarea de sancţiuni administrative, în sensul recuperării totale a fondurilor nerambursabile plătite, aşa cum este prevăzut în art. 5 (1) (c) al Regulamentului nr. 2988/1995, conform căruia: "(1) Abaterile intenţionate sau cele săvârşite din neglijenţă pot să atragă următoarele sancţiuni administrative (...); (c) retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".
3. Recursul formulat de reclamanta H.E.R. SRL împotriva Sentinţei nr. 730 din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiunea.
Conform art. 3 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2988/2005, termenul de prescripţie a acţiunii pentru abateri este de 4 ani de la săvârşirea abaterii. Normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, astfel încât nu se poate stabili un termen mai lung.
Termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut la art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, contravine prevederilor europene.
3.2. Excepţia nulităţii procesului-verbal pentru lipsa audierii societăţii a fost respinsă cu încălcarea prevederilor legale.
Procesul-verbal contestat este un act administrativ-fiscal, iar art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. prevede în mod imperativ obligativitatea ascultării contribuabilului înainte ca autoritatea să ia vreo decizie.
De asemenea, art. 2 alin. (8) din Normele de aplicare la O.G. nr. 79/2003 prevăd că pe parcursul activităţilor de constatare, structura verificată are dreptul să formuleze observaţii care se analizează de echipa de verificare.
3.3. Sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în privinţa pricinii.
Constatările procesului-verbal nu corespund realităţii.
3.3.1. Nu sunt dovedite legăturile evidente ale SC M.R. GmbH cu firma B.A. GmbH.
Recurenta nu putea să cunoască împrejurarea că M.R. era agent şi dealer pentru B.A. sau că între cele două societăţi exista legătură.
Recurenta a trimis cu bună-credinţă cererile de ofertă tuturor ofertanţilor şi a evaluat ofertele pe baza informaţiilor primite.
3.3.2. Ofertele societăţii B. GmbH sunt identice şi nu se poate vorbi despre vreun fals.
3.3.3. În ceea ce priveşte oferta societăţii W.K. GmbH, toate constatările autorităţii sunt simple speculaţii care nu pot răsturna prezumţia bunei-credinţe.
3.3.4. Falsul atribuit societăţii R.T.M.P. GmbH trebuie dovedit cu probe, de exemplu, proba cu expertiza grafologică.
3.3.5. Constatările legate de oferta societăţii M.C. sunt contrazise de însele documentele la care se referă acestea. Nu se poate afirma că ofertantul nu a primit cererea de ofertă, deşi chiar el face referire în mod expres la această cerere de ofertă trimisă.
3.3.6. Societatea C.F.S.G. GmbH a avut şanse mai mari, deoarece este singurul ofertant de sistem de pe piaţă, singura societate care poate produce şi livra parcuri de maşini şi servicii complete.
3.3.7. Nu s-a probat că recurenta a fost de rea-credinţă, era imposibil să cunoască faptul că preţurile oferite de societatea K.G.B. GmbH sunt preţuri de listă ale altui ofertant.
3.4. Concluziile de la Capitolul 8 din procesul-verbal nu corespund realităţii şi nu sunt dovedite.
Sancţiunea administrativă stabilită, şi anume returnarea întregii finanţări primite nu este individualizată în niciun fel şi este mult prea dură, în raport de circumstanţele concrete ale cazului.
Nu au fost contestate toate achiziţiile, însă s-a solicitat returnarea întregii finanţări primite.
Nu s-a avut în vedere că recurenta nu a cunoscut presupusele nereguli şi nu s-a produs niciun prejudiciu.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.P.D.R.P.
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinându-se că sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) şi (3) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 şi cele ale art. 112 din O.G. nr. 79/2003, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a stabili achiziţia de returnare a fondurilor.
Cu privire la nulitatea procesului-verbal pentru lipsa audierii recurentei se invocă dispoziţiile art. 8, 9 din Titlul I - Asistenţa la cerere din Regulamentul (CE) nr. 515/1997, art. 11 din O.G. nr. 79/2003 şi art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1305/2007.
Susţinerile recurentei referitoare la constatările din procesul-verbal sunt simple afirmaţii, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.
Sancţiunea aplicată este proporţională cu fapta săvârşită, faptele sunt considerate a fi intenţionate şi, în conformitate cu legislaţia comunitară, ajutorul urmează să fie recuperat în întregime.
Prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, abaterea în cauză conducând la retragerea totală a avantajului acordat.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Dreptul de a stabili obligaţia de returnare a fondurilor primite de recurentă nu este prescris.
Recurenta-reclamantă citează parţial dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2988/1995 şi le invocă numai pe cele înscrise la art. 3 alin. (1), conform cărora "termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la art. 1 alin. (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt care nu poate fi însă mai mic de 3 ani".
Prevederile art. 3 alin. (3) din Regulament permit însă ca statele membre să îşi păstreze posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alin. (1) şi respectiv (2).
Prin urmare, termenul de prescripţie de 5 ani conţinut de legislaţia internă, prin art. 112din O.G. nr. 79/2003, este un termen legal şi aplicabil în speţă.
1.2. O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător conţine dispoziţii speciale în ceea ce priveşte procedura emiterii actelor de control şi constatare.
Prevederile C. proc. fisc. le completează pe cele ale O.G. nr. 79/2003 numai în acele secţiuni expres indicate de aceasta din urmă.
O.G. nr. 79/2003 nu prevede obligativitatea audierii entităţii controlate.
Art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 permite autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, să decidă ca acţiunile de verificare declanşate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice.
1.3. Pe fondul motivelor de recurs, analiza porneşte de la existenţa principiului potrivit căruia beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.
Recurenta-reclamantă avea astfel obligaţia să se asigure că toate ofertele depuse sunt legale şi valabile.
Potrivit prevederilor Titlului II din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, art. 4 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 5 alin. (1), orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, la care se poate adăuga dobânda calculată pe bază forfetară.
Abaterile, chiar şi cele săvârşite din neglijenţă, pot să atragă retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv.
Eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare.
Neregulile intervenite în procedurile de achiziţii indicate sunt dovedite.
Astfel, s-a stabilit cu certitudine că societatea M.R. avea legături clare cu societatea B.A., faptele au fost recunoscute.
Societatea germană B. a confirmat în timpul controlului că este agent de desfacere al societăţii W.K. şi că oferta adresată recurentei nu era autentică.
De asemenea, oferta trimisă de societatea R.T.M.P. s-a dovedit a fi falsificată, având în vedere că reprezentantul societăţii a confirmat că semnătura nu îi aparţine, iar ştampila a fost scanată.
Societatea M.C. este fondatoarea şi acţionara societăţii R.T.M.P. şi agent de desfacere al societăţii germane C.F.S.G. Oferta a fost trimisă de societatea germană H.E.R., şi nu de recurentă.
De aici s-a descoperit că societatea germană H.E.R. semnase deja acorduri contractuale cu societatea germană C.F.S.G. pentru utilajele solicitate ulterior de recurentă, prin cererea de finanţare.
S-a dovedit că societatea germană K.G.B. este agent de desfacere al echipamentelor societăţii V.A., iar lista de preţuri aparţinea acesteia.
Faţă de acestea, se constată că recurenta-reclamantă a acţionat cu neglijenţă în majoritatea ofertelor furnizate de societăţi germane, sancţiunea fiind proporţională cu existenţa neregulilor contestate de autorităţile de control.
2. Urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.E.R. SRL Feldioara împotriva Sentinţei nr. 730 din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 672/2014. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
