ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 707/2014
Dosar nr. 12420/2/2010
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.N.D.O.A.R. şi C.C. anularea Hotărârii primei pârâte nr. 7 din 15 noiembrie 2010 şi sancţionarea disciplinară a arhitectului C.C.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul C.C. a început în luna septembrie 2007 lucrările la construirea a trei case fără autorizaţie de construire.
A precizat reclamanta că s-a adresat Primăriei Brăneşti pentru efectuarea unui control deoarece a considerat că nu erau respectate prevederile de urbanism.
S-a menţionat că acest pârât a fost sancţionat, însă procesele-verbale de contravenţie au fost anulate de către Judecătoria Cornetu.
Totodată, reclamanta a susţinut că în hotărârea contestată pârâta a reţinut că arhitectul pârât nu a încălcat obligaţiile prevăzute de Codul deontologic.
Reclamanta a menţionat faptul că nu este de acord cu această susţinere, invocând trei aspecte, respectiv faptul că Legea nr. 50/1991 prevede că lucrările de construcţie sunt permise numai pe baza unei autorizaţii, angajarea răspunderii disciplinare se face şi pentru încălcări ale Legii nr. 184/2001, iar anularea proceselor-verbale privesc numai plata amenzii, caracterul ilicit al faptei nefiind înlăturat prin anularea proceselor-verbale de contravenţie.
La 5 mai 2011, pârâta C.N.D.O.A.R. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 184/2001, precum şi în raport de neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.
La 8 noiembrie 2011, reclamanta a depus note scrise prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SCA P.R.A.
Prin încheierea de la aceeaşi dată a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a societăţii de avocatură.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C.N.D.O.A.R. s-a reţinut că în dreptul administrativ orice persoană care are capacitatea şi calitatea de a emite un anumit act administrativ are în egală măsură şi capacitatea şi calitatea de a sta în judecată cu privire la actele pe care le-a emis în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că întrucât comisia are atribuţii conform dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 în materie disciplinară, pronunţând hotărâri în această materie, atunci pârâta are şi capacitate procesuală pasivă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3305 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, a respins acţiunea formulată de reclamanta M.I., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Reclamanta solicită prin acţiunea sa sancţionarea disciplinară a pârâtului persoană fizică.
În opinia instanţei în materia răspunderii disciplinare părţi nu pot fi decât autoritatea publică competentă să aplice sancţiuni disciplinare sau angajatorul şi persoana încadrată fie într-o funcţie publică, sau care are o anumită profesie, fie persoana angajată.
S-a reţinut că instanţa nu poate dispune sancţionarea unei persoane disciplinar, această atribuţie fiind exclusiv în competenţa autorităţii competente, în cazul de faţă fie Colegiul director teritorial (art. 38 alin. (3) din Legea nr. 184/2001), fie Consiliul Naţional al Ordinului (alin. (4) al aceluiaşi articol).
S-a mai reţinut că în actele normative în care se stabilesc modalităţile de aplicare a sancţiunilor disciplinare se prevede accesul în justiţie împotriva comisiilor de disciplină numai pentru persoana sancţionată, nu şi pentru persoana care a făcut sesizarea.
A concluzionat instanţa că dacă se atacă la instanţă numai hotărârile prin care se aplică sancţiuni disciplinare înseamnă că numai cel sancţionat are interes în atacarea unei astfel de hotărâri şi prin urmare numai acea persoana o poate contesta.
Prin urmare a reţinut instanţa că dacă nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 pentru că hotărârea atacată nu este una prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară, atunci aplicându-se dispoziţiile Legii contenciosului administrativ trebuie respectate toate dispoziţiile acestei legi de introducere a acţiunii în instanţă, inclusiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul formulat de reclamanta M.I. împotriva Sentinţei nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Argumentul primei instanţe potrivit căruia "dreptul terţilor este limitat la posibilitatea de a face sesizări şi a adresa petiţii angajatorilor sau organismelor specializate în materie disciplinară şi evident de a le fi soluţionate respectivele petiţii ori sesizări" fără a i se pune la dispoziţie şi căile de atac împotriva modului de soluţionare, nu poate fi reţinut.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din 10 iunie 2008 s-a statuat că procedura judecării abaterilor disciplinare "nu trebuie confundată cu o jurisdicţie specială administrativă", ea este numai o procedură disciplinară, unde partea interesată în a sesiza ordinele profesionale cu privire la o abatere disciplinară a membrilor acestora are acces la o instanţă judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către un tribunal independent şi imparţial.
Chiar şi Comisia Naţională de Disciplină menţionează că încheierea poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.
Dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 nu pot limita dreptul terţului de a sesiza instanţa judecătorească.
3.2. În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, se arată că hotărârea nu este motivată, iar procedura nu se cere a fi îndeplinită.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.D.O.A.R.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost soluţionată în mod eronat, în raport de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în opinia intimatei, numai persoanele sancţionate pot ataca hotărârile emise de organele jurisdicţionale ale O.A.R.
În ipoteza în care este permisă atacarea actului şi de către terţ, acesta este obligat să formuleze anterior cererii de chemare în judecată plângerea prealabilă dispusă de Legea contenciosului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat.
1.1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, din perspectiva inexistenţei unui drept sau a unui interes legitim de a fi sancţionată disciplinar o altă persoană şi a inexistenţei vătămării, a fost soluţionată greşit de prima instanţă.
Legea nr. 184/2001 prevede în mod expres posibilitatea persoanei sancţionate disciplinar de a formula contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă.
Lipsa unei dispoziţii exprese în sensul posibilităţii de a se formula contestaţie la instanţă de persoana care a solicitat sancţionarea unui arhitect, nu înlătură prevederile legii generale în domeniu, respectiv a Legii nr. 554/2004, modificată şi completată.
În speţă, este contrar prevederilor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un recurs efectiv) să i se permită unui terţ să ceară la organele disciplinare ale Ordinului Arhitecţilor, sancţiunea unui membru al ordinului, dar să nu i se permită contestarea în instanţă a hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină, iar acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.
Recurenta-reclamantă are un interes legitim privat în formularea acestei contestaţii, iar refuzul de a i se acorda acces la o instanţă conduce la vătămarea acesteia, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.2. Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva lipsei procedurii prealabile.
Fiind în discuţie anularea unei hotărâri împotriva căreia legea specială prevede un termen de contestare de 30 de zile de la data comunicării, plângerea prealabilă nu este obligatorie.
Nici dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, nu sunt aplicabile în speţă, deoarece nu se atacă un act administrativ-jurisdicţional, ci un act administrativ emis în cadrul unei proceduri disciplinare.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul formulat, să se dispună casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I. împotriva Sentinţei nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2014. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 712/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
