ICCJ. Decizia nr. 710/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 710/2014
Dosar nr. 9032/2/2009
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25 septembrie 2009, reclamantul B.V.G. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea pârâtului la validarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe organizat în perioada noiembrie-decembrie 2008, obligarea pârâtului la acordarea gradului diplomatic şi consular, la propunerea comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare, constatarea existenţei raportului juridic de serviciu avându-i ca părţi pe pârât, în calitate de autoritate publică, şi pe reclamant, în calitate de membru al Corpului diplomatic şi consular, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în intervalul cuprins între 1 martie 2009 şi momentul integrării efective în muncă şi la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că Ministerul Afacerilor Externe a anunţat public în octombrie 2008 organizarea unui concurs pentru ocuparea a 10 posturi diplomatice în Centrala Ministerului Afacerilor Externe.
A arătat reclamantul că face parte din grupul candidaţilor admişi la concurs, parcurgând cu succes toate probele concursului, inclusiv vizita medicală care, conform regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe, constituie ultima etapa procedurală înaintea depunerii jurământului de credinţă faţă de statul român. De asemenea, în urma solicitării primite a prezentat Direcţiei Personal din cadrul Ministerului Afacerilor Externe o adeverinţă ce conţinea seria certificatului ORNISS pe care îl deţine. Cu toate acestea, nu au fost finalizate procedurile privind angajarea sa în cadrul centralei ministerului, respectiv dobândirea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.
Reclamantul a considerat că nu există niciun temei legal pentru a justifica atitudinea de refuz a reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe de a valida concursul pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi a emite, în consecinţă, ordinul de acordare a gradului diplomatic şi consular, la propunerea comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, reclamantul a menţionat că în momentul în care a susţinut concursul la Ministerul Afacerilor Externe avea o serie aşteptări în ceea ce priveşte interacţiunea cu această instituţie, aşteptări bazate pe statutul instituţiei, pe legislaţia existentă şi termenele stabilite de această legislaţie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că dezlegarea pricinii atârnă în tot de obiectul dedus judecăţii în Dosarul nr. 8083/2/2009 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în care este parte şi Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect, în primul rând, constatarea nulităţii absolute a concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României organizat în perioada octombrie-decembrie 2008 de către Ministerul Afacerilor Externe şi a tuturor actelor emise de Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea şi desfăşurarea acestuia.
Prin încheierea de şedinţă din 23 februarie 2010, s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8083/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 10 ianuarie 2012, pentru motivele consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă pronunţată la data menţionată.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 21 februarie 2012, pârâtul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa petitului 1 al acţiunii introductive, excepţia prematurităţii capătului 2 de cerere şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei cu privire la capetele 3, 4 şi 5 ale acţiunii introductive.
La termenul de judecată din 26 iunie 2012, Curtea a pus în discuţie calificarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a capătului 1 al acţiunii ca fiind excepţia lipsei de interes, părţile fiind de acord cu această calificare, iar reprezentantul pârâtului a precizat că nu mai susţine celelalte excepţii invocate la termenul din 21 februarie 2012.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4467 din 3 iulie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de interes cu privire la capătul unu al acţiunii pe care îl respinge ca lipsit de interes, a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 2 şi 3 ale acţiunii pe care le respinge ca rămase fără obiect, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009-1 ianuarie 2012 aferente funcţiei şi gradului diplomatic de secretar II, gradaţia 2, clasa 86, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8083/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, organizat în perioada octombrie-decembrie 2008, în baza ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1834/2008.
Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile menţionate a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 4980 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia pronunţată în Dosarul nr. 8083/2/2009, care a consacrat, implicit, validarea concursului, s-a constatat că reclamantul nu mai justifică un interes actual în susţinerea capătului de cerere având ca obiect validarea concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de interes.
În cauză, reclamantul a participat la concursul desfăşurat în perioada octombrie-decembrie 2008 pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al Românei, susţinând şi promovând toate probele eliminatorii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, aprobat prin ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1834/2008, respectiv: testul psihologic, proba scrisă, interviul final, testele medicale şi obţinerea avizului ORNISS.
Prin adresa din 4 februarie 2009, ORNISS a comunicat Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia Cancelarie şi Protecţia Informaţiilor Clasificate, avizarea pozitivă a accesului la informaţii naţionale clasificate, nivelul „Strict Secret” pentru reclamantă, urmând ca potrivit art. 154 şi precizărilor de la art. 3 din acelaşi act normativ, Ministerul Afacerilor Externe să dispună emiterea autorizaţiei de acces pentru reclamantă, un exemplar al acesteia urmând a fi trimis la ORNISS.
La termenul de judecată din 26 iunie 2012, apărătorul reclamantului a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 2 şi 3 ale acţiunii, excepţie cu privire la care Curtea a reţinut următoarele.
Prin ordinul nr. 36/2012 emis de ministrul afacerilor externe, reclamantul a fost angajat cu data de 1 ianuarie 2012, cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, în funcţia şi gradul diplomatic de secretar II, gradaţia 2, clasa 86 la Direcţia Politici de Securitate.
Conform menţiunilor din preambulul ordinului, acesta a fost emis având în vedere sentinţa civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Ulterior emiterii acestui ordin, a fost încheiat pentru o durată nedeterminată, la data de 6 februarie 2012, contractul individual de muncă înregistrat în registrul de evidenţă al salariaţilor, între Ministerul Afacerilor Externe în calitate de angajator şi reclamant în calitate de salariat, reclamantul urmând să-şi desfăşoare activitatea în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, în funcţia de încadrare secretar II, conform reglementărilor legale privind personalul diplomatic şi a Clasificării Ocupaţiilor din România.
S-a constatat, aşadar, că în urma declarării admis la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Externe în perioada octombrie-decembrie 2008, reclamantul a dobândit calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 269/2003 şi art. 1 din regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe.
A reţinut Curtea că, faţă de împrejurarea că a dobândit această calitate, ministrul afacerilor externe a emis, în conformitate cu art. 6 alin. (3) pin aceeaşi lege, ordin prin care i-a acordat reclamantului gradul diplomatic de secretar II [unul din gradele diplomatice prevăzute de art. 4 lit. a) din lege], fiind încheiat cu acesta şi un contract individual de muncă pe o durată nedeterminată prin care a fost încadrat în această funcţie.
Curtea a apreciat că este întemeiat capătul 4 al acţiunii având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009, data integrării efective în muncă, având în vedere că după finalizarea concursului la care reclamantul a participat şi a fost declarat admis, pârâtului îi revenea obligaţia de a-i acorda reclamantului un grad diplomatic sau consular şi de a încheia cu acesta un contract de muncă în temeiul căruia să-şi desfăşoare activitatea conform gradului obţinut.
A precizat Curtea că întârzierea în acordarea gradului şi în încheierea contractului de muncă cu reclamantul este imputabilă exclusiv pârâtului, care a promovat o acţiune pentru anularea concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular şi a tuturor actelor emise de Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea şi desfăşurarea acestuia, acţiune respinsă de instanţe, în mod irevocabil, încheierea contractului de muncă cu reclamantul la data de 6 februarie 2012 făcându-se în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti irevocabile.
În opinia instanţei, din moment ce reclamantul a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, avea dreptul de a-i fi acordat un grad diplomatic sau consular, dar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă acestui drept decât cu întârziere, în urma stabilirii de către instanţă a legalităţii concursului.
Curtea a reţinut că prin adresa din 4 februarie 2009, ORNISS a comunicat Ministerului Afacerilor Externe avizarea pozitivă a accesului la informaţii naţionale clasificate, nivelul „Strict Secret” pentru reclamant, astfel că după primirea acestui aviz pârâtul avea obligaţia de a emite documentul de acces al reclamantului la aceste informaţii, de a-i acorda un grad diplomatic sau consular şi de a încheia cu acesta contract de muncă, astfel încât începând cu luna următoare obţinerii avizului pozitiv de la ORNISS, respectiv din martie 2009, reclamantul să înceapă să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în urma promovării concursului.
A mai reţinut instanţa că, din cauza atitudinii culpabile a pârâtului care a încercat să obţină în justiţie anularea concursului, demers juridic ce s-a dovedit a fi nefondat, reclamantul a fost lipsit de drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit în perioada cuprinsă între momentul la care ar fi trebuit să înceapă desfăşurarea activităţii într-o funcţie diplomatică sau consulară ca urmare a promovării concursului şi momentul în care şi-a început activitatea în baza contractului de muncă depus la dosar.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, Curtea a reţinut că este neîntemeiat, având în vedere că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-art. 999 C. civ. (în forma în vigoare la data promovării acţiunii) constând în existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei, deşi sarcina probei îi revenea sub acest aspect.
3. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 4467 din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
3.1. Prima instanţă, în mod greşit, a reţinut cauza ca fiind de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, din moment ce a înlăturat pretenţia reclamantului de a i se constata existenţa raportului de serviciu şi a acceptat că pârâtului îi revenea obligaţia de a încheia un contract de muncă.
Instanţa de contencios administrativ nu poate să-şi atragă competenţa de soluţionare a cauzei atâta timp cât există o jurisdicţie exclusivă ce guvernează materia încheierii raporturilor de muncă.
3.2. În mod greşit, instanţa de fond nu a analizat pretenţiile reclamantului din perspectiva întrunirii celor patru condiţii cumulative ce sunt necesare a fi dovedite de acesta în materia atragerii răspunderii delictuale.
Reclamantul avea obligaţia să demonstreze prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre faptul dobândirii calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României şi împrejurarea că veniturile salariale decurg din prestarea muncii în temeiul unui contract individual de muncă încheiat potrivit legii.
Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României propune o vocaţie la încheierea contractului individual de muncă şi este o condiţie necesară pentru stabilirea raporturilor de muncă, dar nu şi suficientă pentru a demonstra iminenţa încheierii raporturilor de muncă la 1 martie 2009.
Reclamantul nu poate demonstra faptul prejudiciabil din moment ce a prestat muncă pe întreaga perioada a detaşării în Ministerul Afacerilor Externe, pentru care a primit un salariu corespunzător.
Solicitarea de acordare a drepturilor salariale numai pentru calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular fără a îndeplini o funcţie diplomatică sau consulară şi fără a se ţine seama de activitatea concretă depusă şi de performanţele profesionale, este neîntemeiată.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant B.V.G.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la soluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei necompetenţei materiale, se arată că Legea nr. 188/1999 enumeră în rândul categoriilor de personal care pot beneficia de statute speciale, de funcţionari publici, şi serviciile diplomatice şi consulare.
Dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 108/1999, în vigoare la data soluţionării excepţiei sunt în sensul că litigiile ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, or, prin Legea nr. 269/2003 nu s-a instituit o soluţie derogatorie.
Referitor la critica având ca obiect soluţionarea capătului de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Externe la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, este neîntemeiată.
Intimatul-reclamant consideră că a fost lipsit în mod nejustificat de drepturile salariale, exclusiv din motive imputabile recurentului, prejudiciu izvorât din refuzul emiterii ordinului de încadrare în Corpul diplomatic şi consular şi de încheiere a contractului individual de muncă.
Prejudiciul este cert şi determinabil, fără a se confunda caracterul cert cu cel determinat.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
1.1. Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond este nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă, a fost respinsă cererea formulată în contencios administrativ, având ca obiect anularea concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, organizat în perioada octombrie-decembrie 2008, precum şi a actelor subsecvente, respectiv ordinul ministrului afacerilor externe nr. 99/2009, nr. 342/2009 şi nr. 330/2009.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Ca urmare a respingerii acţiunii, persoanele care s-au considerat prejudiciate pentru neemiterea ordinelor de primire în Corpul diplomatic şi consular au formulat acţiuni prin care au solicitat obligarea la emiterea unor acte administrative şi despăgubiri, întemeiate pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.
Cererea de despăgubiri fiind formulată în cadrul acţiunii în contencios administrativ şi subsidiară acesteia, competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ, cum în mod corect a stabilit prima instanţă.
1.2. În ceea ce priveşte critica soluţiei de obligare a pârâtului la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009-1 ianuarie 2012 aferente funcţiei şi gradului diplomatic de secretar II, gradaţia 2, clasa 86, se va reţine temeinicia acesteia.
Plata salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială poate fi acordată numai de la data emiterii ordinului ministrului afacerilor externe de angajare şi de primire în Corpul diplomatic şi consular al României, în speţă, 1 ianuarie 2012.
Împrejurarea nevalidării concursului în termenul solicitat de reclamant şi a existenţei unui proces de anulare a concursului, nu poate constitui premisa plăţii unor drepturi de natură salarială.
Potrivit art. 18 alin. (3) coroborat cu art. 19 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa de contencios administrativ hotărăşte şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate de anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Existenţa unui proces anterior prin care recurentul a solicitat anularea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular, chiar şi în ipoteza în care acţiunea a fost respinsă, nu conduce la existenţa unei legături de cauzalitate dintre conduita părţii şi un eventual prejudiciu.
Declanşarea unei acţiuni în justiţie nu poate fi considerată ca o faptă ilicită şi culpabilă pentru a se considera îndeplinite condiţiile pentru existenţa unui prejudiciu.
Nu există un refuz nejustificat de emitere a ordinului de încadrare a reclamantului în Corpul diplomatic şi consular şi de încheiere a contractului individual de muncă, obligaţia fiind îndeplinită de îndată după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
3. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor.
În acest context, se va respinge şi cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite prevederile art. 274 C. proc. civ.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 4467 din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 717/2014. Contencios → |
|---|
