ICCJ. Decizia nr. 725/2014. Contencios. Pretentii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 725/2014

Dosar nr. 7080/2/2012

Şedinţa publică de la 14 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanta SC O.M.V.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., Directia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în principal, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.842.064,50 RON, reprezentând contravaloare accize, aferente produsului exportat şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire depusă din 23 decembrie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 6594 din 19 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibil, capătul 1 al acţiunii formulată de reclamanta SC O.M.V.P. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., Directia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a admis capătul 2 din cererea formulată şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire, înregistrată din 23 decembrie 2011, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta SC O.M.V.P. SA Bucureşti, cât şi pârâta A.N.A.F., Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de recurenta-reclamantă, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va admite recursurile, va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

În cauza de faţă chiar recurenta-reclamantă a învederat instanţei că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, A.N.A.F. a restituit suma de 1.842.065 RON, conform notei de restituire din 5 iulie 2013, deci acţiunea a rămas fără obiect.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei SC O.M.V.P. SA Bucureşti, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC O.M.V.P. SA şi pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 6594 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 725/2014. Contencios. Pretentii. Recurs