ICCJ. Decizia nr. 714/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 714/2014
Dosar nr. 883/46/2013
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 79 din 13 martie 2013, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "A.M.C." SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a suspendat executarea deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare se cere, în condiţiile în care partea a derulat tranzacţii comerciale cu o serie de societăţi care au fost declarate inactive după efectuarea operaţiunilor comerciale.
Reclamantei nu îi este imputată o anume atitudine nelegală, iar obligaţiile fiscale au fost stabilite exclusiv prin aprecierea comportamentului partenerilor de afaceri ai acesteia ca fiind unul suspect.
Condiţia pagubei iminente este îndeplinită, deoarece reclamanta are în derulare obligaţii comerciale şi contracte bancare, iar imposibilitatea onorării acestora este de natură să-i afecteze în mod esenţial activitatea şi chiar existenţa. Pe acest aspect, instanţa a luat în apreciere şi cuantumul ridicat al creanţei care depăşeşte cifra de afaceri netă a societăţii la data de 30 iunie 2012, precum şi veniturile totale ale reclamantei la aceeaşi dată.
2. Recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş
În recursul său, pârâta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
Suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situaţie de excepţie care intervine doar atunci când legea o prevede, în condiţiile şi limitele reglementate de aceasta.
Intimata nu a probat existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 şi producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.
În concret, prin actul de impunere şi prin raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii sale s-a constatat faptul că intimata a derulat tranzacţii comerciale cu unele societăţi considerate "fantomă", fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. (1), art. 19 şi art. 21 din C. fisc. Aceste dispoziţii legale obligă agenţii economici de a nu emite facturi după ce au fost declaraţi inactivi şi, implicit, pe cumpărătorii mărfurilor de a-şi verifica partenerii de afaceri în măsura în care doresc să deducă aceste cheltuieli din valoarea profitului.
În ceea ce priveşte TVA-ul, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 575/2006, care stipulează faptul că facturile emise de un contribuabil inactiv sunt lipsite de efecte juridice din punct de vedere fiscal.
În legătură cu condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că prima instanţă nu a aplicat în mod corespunzător principiul proporţionalităţii: interesul statului de a executa actul administrativ este mai mare decât cel al societăţii reclamante de a obţine suspendarea executării actului.
3. Apărările formulate de intimata SC "A.M.C." SRL
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond.
Prima instanţă a admis acţiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizia de faţă.
Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală, în raport de argumentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş este titlu de creanţă şi este susceptibil de a fi contestat, potrivit procedurii reglementate de C. proc. fisc.
De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil, înregistrat la data de 18 decembrie 2012.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că prin decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş s-a stabilit în sarcina de plată a intimatei suma totală de 1.932.095 RON, constând în impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente acestuia, precum şi TVA, dobânzi, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente, pentru că a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de la societăţi, care nu au la bază tranzacţii reale.
În cuprinsul procesului-verbal întocmit în urma inspecţiei fiscale, aflat la dosar, se menţionează faptul că intimata a derulat tranzacţii comerciale cu:
- SC "V.P." SRL în perioada septembrie 2009 - iulie 2010, iar această societate a fost declarată inactivă la data de 7 octombrie 2010, prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2499/2010;
- SC "I.P.C." SRL Hârlău, în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, iar această societate este de tip fantomă;
- SC "M.M.S." SRL Constanţa, în perioada octombrie - noiembrie 2010, societate care a declarat tranzacţii suspectate a nu fi reale şi care nu atestă cu documente transportul mărfurilor către reclamantă;
- SC "C.A." SRL Prahova, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate inactivă din data de 19 iulie 2012;
- SC "E.C." SRL Hârlău, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate aflată în relaţie de afiliere cu SC "I.P.C." SRL.
La o analiză în aparenţă a conţinutului acestui proces-verbal reiese faptul că autoritatea fiscală nu reţine în sarcina intimatei un comportament fiscal neadecvat ci, dimpotrivă, face menţiunea expresă că societatea apare ca fiind un "cumpărător de bună-credinţă".
Mai mult decât atât, unele dintre societăţile anterior nominalizate au fost declarate inactive după ce intimata a derulat tranzacţii comerciale cu acestea.
În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speţa de faţă, este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În cauza de faţă, intimata-reclamantă a probat iminenţa producerii pagubei invocate, în condiţiile în care iniţierea de către recurenta-pârâtă a procedurii de executare silită pentru suma de 1.932.095 RON este de natură a conduce la blocarea activităţii societăţii şi la falimentul acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 79/F-CONT din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 715/2014. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
