ICCJ. Decizia nr. 768/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 768 /2014
Dosar nr. 5470/2/2012
Şedinţa publică de la 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5432 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Z.P., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând, în esenţă, următoarele:
În documentul intitulat notă informativă, semnat olograf de către pârât şi întocmit de către acesta la data de 16 august 1983, se arată că pârâtul ar fi avut o discuţie cu numitul M.C. referitoare la modul folosit de acesta în urmă cu 35-40 de ani în ceea ce priveşte cumpărarea şi revânzarea băuturilor spirtoase, acesta din urmă amintindu-şi şi relatând pârâtului faptul că este nostalgic după faptul că avea o posibilitate uşoară de câştig, aducând în plus, conform aceleiaşi note informative a pârâtului, cuvinte de laudă regimului trecut, consecinţa acestei note fiind intenţia comunicată pârâtului de către lucrătorii fostei Securităţi de a continua între cei doi astfel de discuţii în aflarea unor amănunte în legătură cu astfel de declaraţii vizând regimul trecut.
O notă informativă similară a fost întocmită şi semnată olograf de către pârât la data de 19 februarie 1984, din care rezultă că acesta ar fi asistat la o convorbire purtată între numitul M.C. şi un alt cetăţean necunoscut pârâtului de la care a desprins concluzia că primul tânjeşte după anii tinereţii în care se ocupa cu negustoria, consecinţa acestei note fiind, de asemenea, intenţia organelor de securitate de a continua astfel de discuţii în vederea identificării persoanei necunoscute.
Se reţine că numitul M.C. era vizat de către organele fostei Securităţi, faţă de legătura acestuia cu fosta organizaţie legionară, al cărui membru fusese, sens în care se constată caracterul util pentru fosta Securitate a unor astfel de declaraţii în contradicţie cu principiul libertăţii de exprimare şi a dreptului la viaţă privată, fiind relatate discuţii private purtate de către pârât cu persoana supusă urmăririi informative, cât şi între acesta din urmă şi un terţ, discuţii care atrăgeau intervenţia organelor fostei Securităţi prin astfel de demersuri, respectiv încadrarea acestor persoane ostile sistemului politic cu informatori.
Pe de altă parte se apreciază că, prin furnizarea unor astfel de note informative, au fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste activităţi de furnizare de informaţii au vizat în mod direct îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în modul anterior expus, drepturi şi libertăţi prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, respectiv Constituţia României în vigoare la acea dată.
Prima instanţă a înlăturat, ca nedovedite, susţinerile pârâtului în sensul că nu le-ar cunoaşte pe persoanele vizate de notele informative, respectiv că numele acestora ar fi fost dictate de către organele de miliţie şi că nu ar fi cunoscut scopul şi consecinţele întocmirii unor astfel de note informative adresate organelor fostei Securităţi, având în vedere conţinutul angajamentului semnat olograf de către pârât, coroborat cu celelalte note informative, şi fiind evidente consecinţele unor astfel de informaţii prin raportare la doctrina regimului respectiv şi sancţiunile morale şi juridice, eventual aplicabile persoanelor care îşi exprimau în mod liber opinia critică în legătură cu acest regim politic.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi că, oricum, informaţiile furnizate prin notele întocmite nu au avut niciun efect asupra persoanelor urmărite.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Rezultă din textul legal citat, că nu este necesar ca informaţiile furnizate să producă vreun efect concret asupra persoanei urmărite, fiind suficient ca acestea să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţie care, în cauza de faţă, este satisfăcută pe deplin.
Astfel, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, informaţiile furnizate de recurentul-pârât s-au referit la discuţiile prin care persoanele urmărite îşi manifestau regretul pentru perioada anterioară instaurării regimului comunist, mai exact pentru modalitatea uşoară de obţinere a unor câştiguri din desfăşurarea comerţului cu băuturi spirtoase, aducând în mod explicit cuvinte de laudă regimului trecut; ca o consecinţă a acestor note, lucrătorii fostei Securităţi au solicitat pârâtului să continue discuţiile cu persoanele urmărite, în vederea aflării unor amănunte în legătură cu astfel de declaraţii vizând regimul trecut.
Or, toate aceste declaraţii ale persoanelor la care se referă informaţiile furnizate de recurent, constituie, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar denunţarea lor vizează, în mod evident şi implicit, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunţate, ceea ce satisface condiţia prevăzută de lege.
Nu poate fi reţinută critica recurentului, prin care susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea în ceea ce îl priveşte a calităţii de colaborator al fostei Securităţi, întrucât informaţiile furnizate nu au produs nicio consecinţă asupra persoanelor urmărite; aceasta, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, este suficient ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţie care, în cauza de faţă, este satisfăcută pe deplin.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Z.P. împotriva sentinţei nr. 5432 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2014. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 832/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
