ICCJ. Decizia nr. 769/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 769/2014
Dosar nr. 1303/54/2012
Şedinţa publică de la 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1303/54/2012, reclamanţii M.N. şi M.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 C. civ.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat instanţei următoarele:
Au deţinut în proprietate un imobil compus din teren şi construcţie situat în Drobeta-Turnu Severin, str. C., judeţul Mehedinţi, care a fost preluat abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în urma Decretului de expropriere nr. 1/1986, şi demolat în totalitate.
În prezent nu au nicio proprietate şi au fost nevoiţi să se mute din localitatea în care au trăit 45 de ani într-un sat, în casa unor rude apropiate, într-o clădire fără condiţii de locuit decente.
În mod real viaţa le-a fost afectată negativ sub toate aspectele şi sunt convinşi că toate aceste suferinţe au fost determinate în mod direct de acţiunile şi inacţiunile Statului Român, şi anume: o dată prin exproprierea din 1986 şi încă o dată prin tergiversarea soluţionării cererii de restituire a proprietăţii sau de acordare de despăgubiri.
Prin Sentinţa civilă nr. 87 din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea pe care au promovat-o şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza Dispoziţiei nr. 1091 din 18 martie 2009 a Primăriei Drobeta-Turnu Severin, emisă conform Legii nr. 10/2001.
Prin însăşi motivarea acestei sentinţe, instanţa stabileşte culpa Statului Român prin instituţiile sale şi demonstrează că le-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamanţilor ca neîntemeiată, susţinând că nu poate fi vorba de un refuz de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, atât timp cât dosarul reclamanţilor trebuie să urmeze procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea din data de 29 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova a dispus că reclamanţii să-şi precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, cuantumul pretenţiilor în moneda naţională şi temeiul juridic al cererii înregistrate la instanţa de contencios administrativ.
La data de 28 august 2012, reclamanţii au formulat precizare la acţiune, prin care au menţionat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâţilor la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 din C. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată, formulată de reclamanţii M.N. şi M.N., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în considerentele relevante ale hotărârii, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor daune morale în cuantum de 900.000 RON.
Anterior sesizării instanţei, prin Sentinţa nr. 87 din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea promovată de reclamanţi şi a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Drobeta-Turnu Severin, str. C., judeţul Mehedinţi.
Temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi art. 1349 din C. civ., care reglementează răspunderea delictuală.
Acţiunea formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie în mod real motivată pe o situaţie obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoştinţă de întinderea pagubei şi să respecte termenul de prescripţie de 1 an, calculat în condiţiile art. 19 alin. (1) din lege.
Reclamanţii au cunoscut efectiv întinderea pagubei la momentul introducerii acţiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2012/54/2011, respectiv la data de 13 octombrie 2011, astfel că prezenta acţiune este formulată în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Introducerea unei acţiunii separate de obligare la plata daunelor morale se poate explica nu prin necunoaşterea şi imposibilitatea determinării acestora la momentul promovării primei acţiuni, ci prin nesiguranţa reclamanţilor în legalitatea primului demers şi caracterul subsidiar al celei de-a doua acţiuni, condiţionat de admiterea celei dintâi.
Soluţia dată cererii reclamanţilor în Dosarul nr. 2012/54/2011 constituie o reparaţie suficientă şi pentru prejudiciul moral care ar fi fost suferit de reclamanţi, astfel cum a reţinut în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii prin sentinţa anterior menţionată, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
În cauză nu s-au dovedit vătămările produse reclamanţilor, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi nici elementele răspunderii civile delictuale, astfel că acţiunea formulată de reclamanţi se impune a fi respinsă, în temeiul art. 8, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 878 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii M.N. şi M.N., susţinând că este nelegală, pentru următoarele motive:
Cererea de acordare a despăgubirilor morale a fost formulată pe cale separată întrucât, deşi în primul dosar se pronunţase o sentinţă prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor şi culpa Statului Român, la recursul formulat în dosarul respectiv s-a acordat un termen mai mare de un an, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Presupunerea instanţei de fond conform căreia, la data introducerii primei cereri, aceea de restituire a proprietăţii, în Dosarul nr. 2012/54/2011, reclamanţii nu erau convinşi de legalitatea demersului judiciar este cel puţin hazardată şi în niciun caz nu trebuie inclusă în motivarea unei hotărâri judecătoreşti.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că soluţia dată în Dosarul nr. 2012/54/2011 constituie o reparaţie suficientă pentru prejudiciul moral suferit.
Dispoziţia de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 87/2012, echivalează cu o restituire de proprietate şi nicidecum cu repararea prejudiciului moral, care nici nu a fost cerut în dosarul respectiv.
În concluzie, pentru motivele arătate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la instanţă la data de 17 februarie 2014, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de netimbrare a recursului, faptul că nu se invocă niciun motiv concret pentru care se solicită casarea ori modificarea sentinţei, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea Sentinţei civile nr. 878/2012 a Curţii de Apel Craiova, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează.
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale.
Sesizarea adresată instanţei a fost intitulată de reclamanţi "acţiune în răspundere civilă delictuală" şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/1995, Legii nr. 247/2005, Legii nr. 544/2001, O.G. nr. 81/2007, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, art. 11, art. 20, art. 21 şi art. 52 din Constituţia României.
Prin precizarea la acţiune din data de 29 august 2012, reclamanţii au învederat instanţei că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâţilor la plata sumei de 900.000 RON cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 C. civ.
De asemenea, prin concluziile scrise înregistrate la instanţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în valoare de 900.000 RON, în temeiul art. 1349 C. civ., apreciind că sunt îndeplinite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale.
Se constată astfel că pretenţiile reclamanţilor îşi au fundamentul juridic în răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1349 C. civ., fără niciun fel de referiri la răspunderea administrativă patrimonială şi la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ignorând acest temei al cererii de chemare în judecată, menţinut de reclamanţi ca urmare a explicaţiilor solicitate de instanţă în virtutea rolului activ potrivit art. 129 C. proc. civ., în mod eronat, prin hotărârea pronunţată s-a reţinut că temeiul legal este reprezentat de dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 1349 C. civ. şi a fost examinată temeinicia pretenţiilor reclamanţilor prin raportare la calea procedurală specială reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Procedând în această modalitate, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii şi a apreciat eronat că soluţionarea cauzei este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
În raport de natura civilă a litigiului şi de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanţi, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.N. şi M.N. împotriva Sentinţei civile nr. 878 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 777/2014. Contencios → |
|---|
