ICCJ. Decizia nr. 83/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 83/2014
Dosar nr. 9533/40/2011
Ședința publică de la 14 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul secţiei a I-a civilă a Tribunalului Botoşani, la data de 11 octombrie 2011, reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Botoşani şi U.N.B.R., a solicitat anularea Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011 emisă de Consiliul Baroului Botoşani; obligarea acestui barou să revoce Decizia nr. 6 din 23 iunie 2007 prin care a fost suspendat din profesia de avocat definitiv al Baroului Botoşani şi trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili; înscrierea sa în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi aprobarea cererii privind înfiinţarea unui cabinet individual şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 lei daune morale şi a sumei de 100 euro/zi, cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii acţiunii şi până la emiterea deciziei de înfiinţare a cabinetului individual.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 40 din 28 septembrie 2006 emisă de Baroul Botoşani a fost primit în profesia de avocat definitiv începând cu data de 1 octombrie 2006, fiind înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Ulterior, prin Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a fost suspendat din profesia de avocat definitiv până la renunţarea la funcţia de magistrat.
La 18 aprilie 2011 a fost eliberat din funcţia de magistrat prin decret prezidenţial, iar la 21 aprilie 2011 s-a adresat Baroului Botoşani cu o cerere prin care solicita să fie revocată decizia de suspendare din profesia de avocat definitiv şi să fie înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, precum şi să îi fie aprobată cererea de înfiinţare a unui cabinet individual.
Prin Decizia nr. 55 din 16 iunie 2011, Baroul Botoşani a respins cererea sa, constatând totodată lipsa de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 şi nr. 6/2007.
În motivarea deciziei s-a reţinut că nu şi-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în profesie.
A contestat această decizie la U.N.B.R., însă această contestaţie nu a fost rezolvată până la data formulării acţiunii.
A susţinut reclamantul că decizia contestată încalcă o serie de norme legale, întrucât a dobândit în condiţiile legii calitatea de avocat, Hotărârea nr. 620/2009 a U.N.B.R. neputând să se aplice retroactiv, pierderea acestei calităţi nefiind justificată şi în dezacord cu practica C.E.D.O. şi, în special, cu cele menţionate prin Cauza Buzescu contra României, fiind încălcate şi termenele de prescripţie, de 3 ani, prevăzute de Decretul nr. 167/1958, că daunele morale sunt justificate prin faptul că decizia contestată i-a produs un puternic stres şi comentarii negative din partea cetăţenilor şi a justiţiabililor cu care a venit în contact în desfăşurarea activităţii de judecător şi preşedinte al Judecătoriilor Dorohoi şi Darabani şi că pretenţia referitoare la plata daunelor materiale are la bază faptul că începând cu perioada de 1 mai 2011 şi până în prezent a pierdut numeroşi clienţi, neputând exercita profesia de avocat.
Prin încheierea din 26 octombrie 2011, secţia a I-a civilă, a Tribunalului Botoşani a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motivat de faptul că acţiunea are ca obiect anularea unui act administrativ, fiind atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâţii Baroul Botoşani şi U.N.B.R. au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat:
1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a contestat şi Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011, pronunţată de Consiliul U.N.B.R. în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2001 a Consiliului Baroului Botoşani.
2. Excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea baroului să revoce Decizia nr. 6/2007, justificat de faptul că reclamantul nu a uzat de calea de atac specială prevăzută de Legea nr. 51/1995 şi nici de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004.
3. Excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii celui de-al treilea capăt de cerere - întrucât cererile reclamantului de reînscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual sunt premature, deoarece modul de soluţionare a acestora depinde de modul de soluţionare irevocabilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 55/2011. Totodată, cele două cereri sunt inadmisibile întrucât admiterea lor de către consiliul baroului este condiţionată de achitarea unor taxe profesionale de către reclamant, de depunere a unor înscrisuri care să facă dovada sediului cabinetului individual, etc.
Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de părţi, arătând în şedinţa din 14 martie 2012 că, prin prezenta acţiune, contestă şi Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., decizie care nu exista la momentul introducerii acţiunii.
Având în vedere completarea acţiunii, reprezentantul pârâţilor a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Botoşani, excepţie care a fost respinsă conform încheierii de şedinţă din 14 martie 2012.
Reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 20 alin. (8) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
La termenul din 28 martie 2012 pârâţii au solicitat instanţei să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor, precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestora.
Instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că în speţă, deşi unul dintre textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, constituie temeiul juridic al deciziilor contestate, instanţa a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea juridică a acestui text de lege şi nu de controlul de constituţionalitate a acestuia.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, instanţa a constatat că această dispoziţie a legii nu a fost avută în vedere la emiterea deciziilor contestate, nefăcând obiectul cercetării instanţei de contencios administrativ care a fost investită doar cu analiza legalităţii deciziei de respingere a cererii reclamantului privind înscrierea în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Prin urmare, instanţa a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care, conform art. 29 alin. 5 din lege, respinge cererea de sesizare formulată de reclamant.
Prin sentinţa nr. 1399 din 28 martie 2012, Tribunalul Botoşani a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamant, a respins excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Botoşani şi U.N.B.R., a dispus anularea Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011 emisă de Baroul Botoşani şi a Deciziei nr. 105 din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R. şi a obligat Baroul Botoşani să admită cererea reclamantului privind înscrierea acestuia în tabloul avocaţilor cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat şi înfiinţarea Cabinetului individual de avocat, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate.
În recursul său, reclamantul a arătat că în mod eronat prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi cererea de acordare a daunelor morale.
Pârâţii Baroul Botoşani şi U.N.B.R. au reiterat, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani, arătând că Decizia nr. 105 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală în accepţiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul disp. art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 actualizată, controlul legalităţii acestui act revine Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 3515 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantul N.I. şi de pârâţii Baroul Botoşani şi U.N.B.R., împotriva sentinţei din 28 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9533/40/2011, a casat sentinţa atacată cu trimitere pentru rejudecarea în fond la Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul litigiului de contencios administrativ se referă la anularea Deciziei nr. 105 din 3 decembrie 2011 a U.N.B.R., Consiliul Uniunii prin care s-a respins contestaţia reclamantului la Decizia Consiliului Baroului Botoşani nr. 55 din 16 iunie 2011. Pârâta U.N.B.R. este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Cauza a fost înregistrată la data de 13 iulie 2012 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 25 septembrie 2012, pârâta U.N.B.R. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului.
Totodată, în temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei Consiliului Baroului Botoşani nr. 6 din 23 ianuarie 2007 prin care s-a dispus suspendarea exerciţiului profesiei de avocat şi înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor incompatibili ai Baroului Botoşani.
A arătat că reclamantul nu a fost înscris niciodată în tabloul de avocaţi cu drept de exercitare a profesiei, ca atare acest exerciţiu nu putea fi suspendat.
Prin încheierea de şedinţă din 05 noiembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Tribunalul Botoşani cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a Consiliului Baroului Botoşani raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 invocată de pârâta U.N.B.R., iar în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
A constatat că Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 emisă de Consiliul Baroului Botoşani este invocată de reclamant în susţinerea acţiunii aşa încât curtea a apreciat că acest act administrativ este relevant pentru soluţionarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 noiembrie 2012 sub număr de Dosar 7122/40/2012, iar prin sentinţa nr. 1 din 08 ianuarie 2013, Tribunalul Botoşani a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 a Consiliului Baroului Botoşani, invocată de U.N.B.R.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 23 aprilie 2013, fiindu-i fixat termen de judecată la data de 13 mai 2013.
Prin sentinţa nr. 177 din 27 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii cererilor şi a prematurităţii cererii de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual.
A admis excepţia tardivităţii contestării Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 emisă de pârâtul Baroul Botoşani şi a respins cererea de revocare a acesteia ca tardiv formulată.
A admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „anulare act administrativ” formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Botoşani, şi U.N.B.R.
A anulat Decizia nr. 55 din 16 iunie 2011 emisă de Baroul Botoşani şi Decizia nr. 105 din 03 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R. şi a obligat Baroul Botoşani să-l înscrie pe reclamant în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi să-i aprobe înfiinţarea Cabinetului individual de avocatură după depunerea documentaţiei prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi de Statutul profesiei de avocat.
De asemenea, a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor civile, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Deciziei nr. 55 din 16 iunie 2011 a Baroului Botoşani, curtea a reţinut că pârâta Uniunea Barourilor din România nu a soluţionat contestaţia formulată de către reclamant în termenul prevăzut de lege aşa încât acesta se poate adresa instanţei pentru anularea actului administrativ contestat.
De altfel, la termenul din 14 martie 2012, reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să conteste şi Decizia nr. 105 din 03 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România.
Cererile reclamantului privind reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi cea de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual nu sunt premature şi nici inadmisibile în măsura în care prin art. 1 din Decizia nr. 55/2011 acestea au fost respinse iar instanţa a fost învestită cu acţiunea de anulare a acesteia, având de analizat legalitatea şi temeinicia adoptării unei asemenea soluţii de către Consiliul Baroului Botoşani.
Pe de altă parte, a constatat că excepţia tardivităţii formulării cererii de revocare a Deciziei nr. 6/2007 emisă de Consiliul Baroului Botoşani este întemeiată, având în vedere că reclamantul s-a adresat cu cererea de revocare a Deciziei nr. 6 din 23 ianuarie 2007 la data de 21 aprilie 2011, peste termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 40 din 28 septembrie 2006, Consiliul Baroului Botoşani a dispus primirea reclamantului în profesia de avocat începând cu data de 01 octombrie 2006 şi înscrierea sa pe tabloul avocaţilor în exerciţiul profesiei începând cu aceeaşi dată. Ulterior, prin Decizia nr. 6 dijn 23 ianuarie 2007 emisă de Consiliul Baroului Botoşani s-a dispus suspendarea din profesia de avocat definitiv şi trecerea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili. Aceste decizii sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil şi care au produs efecte juridice începând cu data de 01 octombrie 2006.
Prin Decizia nr. 55 din 16 iunie 2011 dată în soluţionarea cererii reclamantului de înscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat, în art. 2 şi 3, pârâtul a constatat lipsite de efecte atât Decizia nr. 40/2006 cât şi Decizia nr. 6/2007.
Prima instanţă a reţinut că din dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum şi din doctrina şi practica judiciară, rezultă că în materia dreptului administrativ este statuat principiul conform căruia un act administrativ unilateral care a intrat în circuitul civil şi care şi-a produs efectele nu mai poate fi revocat de către autoritatea emitentă, decât prin intermediul instanţei judecătoreşti şi numai cu respectarea termenului de un an de la data emiterii lui.
Pârâţii îşi întemeiază Decizia nr. 55/2011 şi Decizia nr. 105/2011 pe dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 la data emiterii Deciziilor nr. 40/2006 şi nr. 6/2007).
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2006 a Consiliului Baroului Botoşani) „î n cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.”
În opinia instanţei de fond, aceste dispoziţii legale se referă la exercitarea profesiei de avocat şi nu la dobândirea acestei calităţi, starea de incompatibilitate putând fi rezolvată în două moduri: renunţarea la calitatea de judecător sau suspendarea din profesia de avocat.
Consiliul Baroului Botoşani a optat pentru cea de-a doua variantă şi a dispus suspendarea reclamantului din profesia de avocat şi trecerea sa pe tabloul avocaţilor incompatibili prin Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007.
Întrucât reclamantul a dobândit calitatea de avocat şi a fost înscris în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei prin Decizia nr. 40/2006 a Baroului Botoşani, fiind trecut apoi în tabloul avocaţilor incompatibili prin Decizia nr. 6/2007, cererea de reînscriere a sa în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, ca şi cea de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual de avocatură sunt întemeiate.
Cât priveşte capătul de cerere privind despăgubirile civile solicitate, curtea a constatat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin emiterea actelor administrative atacate.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs atât reclamantul N.I., cât şi pârâta U.N.B.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamantul N.I. a formulat recurs şi împotriva Încheierii din 13 mai 2013, prin care s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 20 alin. (8) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii sub două aspecte.
Primul viza respingerea ca nelegală a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (8) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 astfel cum au fost modificate.
Recurentul arată că datorită neclarităţii dispoziţiilor legale acestea au fost aplicate greşit de către autorităţile pârâte, iar de aceste dispoziţii depindea soluţionarea corectă a cauzei.
Al doilea aspect de neegalitate privea respingerea ca nelegală a cererii de acordare a daunelor morale şi materiale.
Recurentul arată că în cauză nu s-a impus administrarea de probe pentru dovedirea acestei cereri în condiţiile în care justificarea daunelor era dată de poziţia autorităţilor pârâte care în mod nelegal şi nejustificat au refuzat să-l înscrie pe recurent în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, recurentul a fost magistrat fiind împiedicat în mod abuziv să exercite profesia de avocat.
Legat de acest aspect de nelegalitate recurentul invocă practica C.E.D.O., respectiv cauza Buzescu contra României.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă U.N.B.R. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 respectiv greşita rezolvare a situaţiei de incompatibilitate, instanţa de fond apreciind greşit că situaţia reglementată de aceste dispoziţii are legătură cu exerciţiul profesiei şi nu cu dobândirea calităţii de avocat.
Se apreciază că în cazul reclamantului Decizia nr. 40 din 20 septembrie 2006 este emisă de către Baroul Botoşani în mod nelegal deoarece prin acel act s-a dispus şi înscrierea reclamantului în tabelul avocaţilor cu drept de executare a profesiei.
În cadrul recursului, recurenta invocă excepţia de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei nr. 40/2006 apreciată ca nelegal emisă şi faţă de faptul că acesta a intrat în circuitul civil şi a fundamentat, în parte soluţia de admitere pronunţată prin sentinţa atacată.
La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar practică judecătorească în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de recurentul-reclamant
Curtea apreciază că în mod corect prin încheierea din 13 mai 103 s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent. În cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1993 deoarece soluţionarea cauzei pe fond nu depindea de constituţionalitatea textelor legal contestate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
În cauză, deşi unul din textele de lege apreciate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 constituie temeiul juridic al deciziilor contestate în mod corect s-a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea juridică a textelor de lege, de aplicarea lor în cazul concret al recurentului şi nu de controlul de constituţionalitate al acestora.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 în mod corect s-a apreciat că aceste dispoziţii nu au reprezentat temei al emiterii Deciziilor contestate nr. 55/2011 şi nr. 105 din 3 decembrie 2011.
Al doilea aspect de nelegalitate invocat privind respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi materiale nu este fondat.
În mod corect prima instanţă a respins acest capăt de acţiune subsidiar deoarece recurentul nu a probat în concret existenţa şi legătura de cauzalitate între daunele materiale şi morale şi refuzul nejustificat al pârâţilor de a-l primi în profesia de avocat după încetarea stării de incompatibilitate.
Invocarea unei cauze în care statul român a fost condamnat – cauza Brumărescu contra României nu este suficientă pentru a proba existenţa unui prejudiciu material şi moral în sensul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 40/2006 a Baroului Botoşani invocată prin motivele de recurs motivat în şedinţa publică din 14 ianuarie 2014 Curtea a apreciat că dezlegarea prezentului recurs nu depinde de soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată deoarece emiterea actelor contestate a căror legalitate a fost verificată de prima instanţă nu depinde de legalitatea Deciziei nr. 40/2006, acţiunea administrativă care a intrat în circuitul civil şi care nu a fost revocat de autoritatea emitentă - Baroul Botoşani.
Recursul declarat este apreciat de Curte, ca nefondat în cauză soluţia de admitere în parte a acţiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi raportat la specificul situaţiei recurentului.
În mod corect prima instanţă a apreciat nelegalitatea deciziilor contestate prin care nu i s-a recunoscut dreptul recurentului de a fi înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat după încetarea situaţiei de incompatibilitate.
În cauză, în mod corect, prima instanţă a apreciat în raport de specificul situaţiei recurentului că în cauză situaţia de incompatibilitate a fost rezolvată în acord cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, deoarece în cazul recurentului care, în baza Deciziei nr. 40 din 28 septembrie 2006, era înscris în tabelul avocaţilor au drept de exercitare a profesiei, se impunea a fi rezolvată problema exerciţiului profesiei de avocat, după încetarea situaţiei de incompatibilitate - existenţa calităţii de magistrat şi nu dobândirea calităţii de avocat.
Această din urmă calitate, cea de avocat a fost dobândită de recurent în baza Deciziei nr. 40 din 28 septembrie 2006 act administrativ legal, care a produs efecte juridice începând cu data de 1 octombrie 2006 şi care nu a fost revocată de Baroul Botoşani în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
În mod corect prima instanţă a apreciat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au fost aplicate greşit de autorităţile pârâte prin emiterea Deciziilor nr. 55/2011 şi nr. 105/2011.
Aceasta deoarece în cauză recurentul a dobândit calitatea de avocat şi dreptul de a fi înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei la data de 1 octombrie 2006 în baza Deciziei nr. 40/2006. Ulterior prin Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 s-a dispus suspendarea recurentului din profesia de avocat definitiv şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili începând cu data de 1 octombrie 2006 pe motivul dobândirii calităţii de judecător, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
În mod corect în prezenta cauză prima instanţă a apreciat că în cauză aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 are legătură cu exerciţiul profesiei. Aceasta deoarece recurentul fusese primit în profesia de avocat definitiv şi înscris în tabloul avocaţilor au drept de exercitare a profesiei prin Decizia nr. 40 din 28 septembrie 2006 ulterior intervenind situaţia de incompatibilitate, fiind legal emisă după 4 luni Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2007 prin care reclamantul-avocat definitiv şi cu drept de exercitare a profesiei a fost trecut pe lista avocaţilor incompatibili, în cauză nefiind aplicabil termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
În raport de situaţia de fapt diferită din prezenta cauză, nu pot fi reţinute ca aplicabile deciziile de practică judecătorească invocate în recurs de recurentă. Situaţia de nelegalitate invocată ar fi fost reală în situaţia în care prin aceeaşi decizie o persoană era primită în profesia de avocat şi în acelaşi timp era înscrisă ca incompatibilă ceea ce nu a fost cazul fiind evidentă diferenţa de timp în care au fost emise cele două decizii - Decizia nr. 40/2006 şi Decizia nr. 6/2007.
Fapt de necontestat, în prezenta cauză deciziile contestate sunt nelegale şi au fost anulate în mod corect de prima instanţă deoarece i-au refuzat recurentului e exercita profesia de avocat, după încetarea situaţiei de incompatibilitate respectiv după încetarea calităţii de magistrat la 18 aprilie 2011.
În mod nejustificat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 i s-a respins cererea recurentului din 21 aprilie 2011, care având ca obiect revocarea deciziei de suspendare din profesia de avocat şi reînscrierea sa în tabloul avocaţilor definitivi cu dreptul de exercitare a profesiei,recurentul având, în raport de Deciziile nr. 40/2006 şi nr. 6/2007 un drept recunoscut de lege vătămat, dreptul de a fi înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare, drept dobândit din 2006 şi necontestat de autorităţile pârâte până la data emiterii deciziilor contestate anul 2011.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de N.I. împotriva Încheierii din 13 mai 2013 şi a Sentinţei nr. 177 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi de U.N.B.R. împotriva Sentinţei nr. 177 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 78/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 90/2014. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
