ICCJ. Decizia nr. 1107/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1107/2015
Dosar nr. 9476/2/2012
Şedinţa publică de la 25 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 9476/2/2012 reclamanta SC C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei să dispună următoarele:
- Anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei din 16 noiembrie 2012;
- Anularea în parte a Deciziei de respingere din 29 august 2012;
- Recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de dobânda în sumă de 2.35.591,69 lei calculată de la data expirării termenului legal de soluţionare a decontului suma negativă de TVA aferent lunii iulie 2007, înregistrat din data de 24 august 2007;
- Recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de dobânzi în sumă de 1.746.593,53 lei calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a decontului cu suma negativă de TVA aferent lunii martie 2009;
- Obligarea D.G.A.M.C. la achitarea efectivă a sumei de 2.035.591,69 lei, cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 29.935.172 lei şi a sumei de 1.746.593,53 lei cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 10.334.873 lei;
- Obligarea D.G.A.M.C. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată, în esenţă, că a solicitat rambursarea TVA pentru luna iulie 2007 şi martie 2009, rambursare ce nu s-a făcut în termen legal, situaţie în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 124 C. proc. fisc. şi art. 4. Cap noiembrie din Ordinul 1899/2004, deconturile de TVA aferente lunii iulie 2007 şi martie 2009 fiind soluţionate de organele fiscale cu o întârziere nejustificată de 68 zile şi, respectiv 169 zile.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1732 din 29 mai 2013 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi în consecinţă, s-a dispus:
- Anularea Deciziei nr. 5 din 16 noiembrie 2012, dată în soluţionarea contestaţiei fiscale din 05 octombrie 2012 şi în parte a deciziei de respingere a cererii de dobânzi nr. 1027600 din 22 decembrie 2009, respectiv, decizia nr. 1055687 din 29 august 2012, ambele emise de pârâtă.
- Pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2.035.591,69 lei, cu titlu de dobânzi, calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de decontare cu suma negativă de TVA, aferentă lunii iulie 2007 şi a sumei de 1.746.593,53 lei, cu titlu de dobânzi, calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a decontului cu suma negativă de TVA aferentă lunii martie 2009, până la data rambursării efective a sumelor reprezentând TVA admis la rambursare prin decizii de impunere fiscală.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 70 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare, în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.”
De asemenea, potrivit dispoziţiilor Capitolului 1, Secţiunea B, punctul 6 din Ordinul M.E.F. nr. 967/2005, cât şi dispoziţiile Capitolului 1, Secţiunea B, punctul 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1857/2007 - „solicitările de rambursare se soluţionează în termen de 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare.”
Totodată, potrivit art. 124 şi art. 120 C. proc. fisc., în vigoare în perioada analizată, „Pentru sumele (...) de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut (...) la art. 70 (...) până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege” şi „Nivelul dobânzii este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.”
Potrivit pct. 1 şi 2 din Cap. 2 al Ordinului nr. 1899/2004, „pentru sumele (...) nerambursate in termenul prevăzut (...) contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispoziţiilor art. 119 din aceeaşi ordonanţa” iar, „Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 2 sau a celui prevăzut la Cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, (...) a operaţiunii de rambursare (...)”.
Ca urmare instanţa de fond a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor legale enunţate, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. avea obligaţia soluţionării Deconturilor de TVA, după cum urmează:
- în ceea ce priveşte Decontul lunii iulie 2007, faţă de formularea solicitării de documente în cuprinsul termenului legal de 45 de zile şi faţă de faptul că SC C. a depus documentele solicitate în data de 14 noiembrie 2007, organele fiscale erau obligate să soluţioneze decontul la data de 24 decembrie 2007 prin rambursarea efectivă a sumei aprobate la rambursare;
- în ceea ce priveşte Decontul lunii martie 2009, termenul de soluţionare era de 45 de zile de la data înregistrării acestuia la A.N.A.F. - D.G.A.M.C., respectiv, până la data de 8 iunie 2009, data până la care organul fiscal avea obligaţia să ramburseze suma aprobată la rambursare.
Urmare a soluţionării cu întârziere a Decontului TVA aferent lunii iulie 2007, dă dreptul reclamantei la dobânzi în valoare de 2.035.591,69 lei.
În cuprinsul Deciziei de soluţionare, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. menţionează că reclamanta ar fi depus pe calea adresei comunicate documentele solicitate de D.G.A.M.C., mai puţin balanţa de verificare aferentă lunii iulie 2007, „care a fost transmisă pe fax în data de 17 ianuarie 2008”, astfel încât restituirea sumelor a fost efectuată „în termen legal, respectiv în data de 25 februarie 2008”.
Instanţa a reţinut că decontul aferent lunii iulie 2007 a fost înregistrat la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în data 24 august 2007,iar Societatea a comunicat toate actele solicitate de către organul fiscal, în data de 14 noiembrie 2007, prin Adresa de comunicare şi ca urmare, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. avea obligaţia legală de soluţionare a Decontului aferent lunii iulie 2007 până la data de 24 decembrie 2007.
A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a dispus restituirea efectivă a sumei de 29.935.172 lei aprobate spre rambursare în data de 29 februarie 2008, deci cu 68 de zile întârziere faţă de data expirării termenului legal prelungit.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut incidenţa prevederile art. 120 şi 124 C. proc. fisc. şi ale Ordinului nr. 1899/2004, potrivit cărora contribuabilii au dreptul la dobândă în valoare de 0,1% cu privire la sumele nerestituite sau nerambursate de la buget în termenul legal.
Susţinerea pârâtei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. cu privire la faptul că balanţa de verificare aferentă lunii iulie 2007 i-ar fi fost comunicată pentru prima, dată prin fax, în data de 28 ianuarie 2008,nu a fost apreciată ca reală de instanţă, faţă de cuprinsul adresei de comunicare, prin care reclamanta a dispus înaintarea acestui document în data de 14 noiembrie 2007, odată cu celelalte documente solicitate de către organele fiscale.
Ca atare s-a reţinut că, chiar dacă documentul în discuţie a fost comunicat A.N.A.F. - D.G.A.M.C. şi pe fax, în data de 28 ianuarie 2008, această împrejurare nu înlătură obligaţia legală a D.G.A.M.C. de soluţionare a Decontului aferent lunii iulie 2007 cu luarea în considerare a datei la care balanţa de verificare i-a fost comunicată pentru prima dată, astfel încât, contrar afirmaţiilor organelor fiscale, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. avea obligaţia legală de a soluţiona Decontul TVA aferent lunii iulie 2007 până în data de 24 decembrie 2007, iar nu până la 29 februarie 2008, cum în mod greşit a procedat organul fiscal.
Situaţia expusă a fost confirmată şi de către expertul contabil care, în cuprinsul Raportului de expertiză menţionează că „în cazul decontului de TVA aferent lunii iulie 2007, termenul de soluţionare era de 45 de zile de la înregistrarea acestuia la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării de documente şi data primirii informaţiilor solicitate de la reclamantă, respectiv până la data de 24 decembrie 2007, expertul conchizând asupra întârzierii în soluţionarea decontului, aceasta fiind de 68 de zile.
Expertul concluzionează că A.N.A.F. - D.G.A.M.C. datorează reclamantei dobânzi de întârziere în valoare de 2.035.591,69 lei aferente Decontului lunii iulie 2007, atestând astfel corectitudinea calculului efectuat de Societate.
Cu privire la data comunicării balanţei de verificare aferentă lunii iulie 2007, expertul a constatat că „potrivit adresei Cargill, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în data de 14 noiembrie 2007, reclamanta a transmis pârâtei în integralitate documentele ce i-au fost solicitate, aferente punctelor 1-7 din Adresa A.N.A.F. - D.G.A.M.C. nr. 85924 din 30 august 2007, atestând realitatea afirmaţiilor reclamantei cu privire la faptul comunicării documentului contabil menţionat.
În ceea ce priveşte soluţionarea cu întârziere a Decontului TVA aferent lunii martie 2009, s-a reţinut de asemenea că dă dreptul reclamantei la dobânzi în valoare de 1.746.593,53 lei.
Deşi organul fiscal recunoaşte că, a dispus soluţionarea Decontului TVA aferent lunii martie 2009 în data de 25 noiembrie 2009, iar nu în data de 08 iunie 2009, data expirării termenului legal de 45 de zile, acesta menţionează că soluţionarea decontului amintit a fost făcută cu respectarea termenului legal, având în vedere că „Societatea nu ar fi contestat durata inspecţiei fiscale", susţinere înlăturată de instanţa de fond.
Astfel, cu privire la soluţionarea decontului aferent lunii martie 2009, dat fiind că acesta a fost înregistrat la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în data 24 aprilie 2009, iar organul fiscal nu a formulat nicio solicitare de documente de natură să suspende curgerea termenului legal de soluţionare, organele fiscale aveau obligaţia legală de soluţionare a decontului până la data de 08 iunie 2009.
Cu toate acestea, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a hotărât restituirea efectivă a sumei de 10.334.873 lei aprobate spre rambursare, în data de 25 noiembrie 2009, deci cu o întârziere de 160 de zile faţă de data expirării termenului legal de soluţionare.
În aceste condiţii, devin incidente prevederile art. 120 şi 124 C. proc. fisc. şi ale Ordinului nr. 1899/2004, potrivit cărora contribuabilii au dreptul la dobândă în valoare de 0,1% cu privire la sumele nerestituite sau nerambursate de la buget în termenul legal.
Poziţia A.N.A.F. - D.G.A.M.C. cu privire la faptul că reclamanta nu ar fi contestat durata inspecţiei fiscale, s-a reţinut, că o astfel de instituţie nu există în dreptul pozitiv românesc şi, în toate cazurile, necontestarea duratei inspecţiei fiscale nu influenţează termenul legal de soluţionare a deconturilor de TVA. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, durata inspecţiei fiscale nu influenţează calculul dobânzilor, instanţa europeană conchizând că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări în sensul că termenul de rambursare a sumelor negative de TVA se prelungeşte cu perioada cuprinse între data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare şi data finalizării acţiunii de control, cu consecinţa calculării dobânzilor numai de la data încheierii acţiunii de control fiscal.
Inclusiv expertul contabil în cuprinsul Raportului de expertiză, arată că „în cazul decontului de TVA aferent lunii martie 2009, termenul de soluţionare era de 45 de zile de la înregistrarea acestuia la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. respectiv până la data de 08 iunie 2009”.
Expertul mai menţionează că A.N.A.F. – D.G.A.M.C. datorează reclamantei dobânzi de întârziere în valoare de 1.746.593,53 lei, atestând astfel corectitudinea calcului efectuat de reclamantă.
Au fost apreciate ca neîntemeiat susţinerile pârâtei cu privire la prelungirea termenului de soluţionare ca urmare a faptului „necontestării duratei inspecţiei fiscale sau intervenirea unor cazuri de suspendare", expertul constată că „din documentele aflate la dispoziţia, în speţă nu a existat o cerere de informaţii suplimentare din partea organului fiscal, transmisă reclamantei". Mai mult, expertul menţionează că „inspecţia fiscală anticipată a început la data de 10 iunie 2009, după 2 zile de la data expirării termenului legal de soluţionare", fiind evident caracterul nelegal şi netemeinic al afirmaţiilor A.N.A.F. - D.G.A.M.C. cu privire la corectitudinea soluţionării Decontului aferent lunii martie 2009.
Şi prin prisma jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamanta este îndreptăţită de a beneficia de dobânzi.
Astfel, necesitatea acordării de dobânzi de către un stat membru în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil pe calea deconturilor negative de TVA cu opţiune de rambursare reprezintă un principiu fundamental al dreptului comunitar în privinţa TVA, această împrejurare fiind evidentă atât din perspectiva soluţiilor jurisprudenţiale obligatorii pronunţate de instanţa supremă, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, după cum urmează.
Instanţa supremă a reţinut într-o decizie de speţă (Decizia nr. 3351 din 29 iunie 2006) că „Termenul de rambursare a excedentului TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării controlului fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care aceasta nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului. Cu toate acestea, dacă persoană impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale”.
Şi într-o altă speţă (Decizia nr. 1084 din 29 februarie 2012) instanţa supremă a decis că „În virtutea principiului neutralităţii fiscale, ce transpune în plan fiscal principiul general al nediscriminării, şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, statul datorează dobânzi în cazul rambursării cu întârziere a TVA.
Neacordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA este de natură să poziţioneze contribuabilul îndreptăţit la respectiva rambursare într-o poziţie de discriminare faţă de un alt contribuabil, competitor de-al său care, fie nu a fost pe poziţie de rambursare TVA, ci pe poziţie de plată TVA, fie a beneficiat de o rambursare imediată şi fără întârziere a TVA.”
Instanţa europeană a reţinut în mod constant că „TVA-ul să fie rambursat într-o perioadă de timp rezonabilă prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor măsuri echivalente şi că în orice caz, metoda adoptată pentru rambursare nu poate să implice nici un fel de risc pentru contribuabil", urmând ca, „neacordarea de dobânzi asupra acestor sume începând cu data de la care suma respectivă ar fi trebuit achitată contribuabilului ar însemna o încălcare a principiului proporţionalităţii”.
În consecinţă, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. era obligată să soluţioneze Deconturile de TVA şi să restituie sumele de TVA admise la rambursare înăuntrul termenului legal, imperativ, de 45 de zile, astfel încât, faţă de nerespectarea acestei obligaţii legale, reclamanta este pe deplin îndreptăţită la plata dobânzilor pentru restituire cu întârziere a sumelor menţionate.
Instanţa europeană a conchis că „statul trebuie să plătească dobânzi în cazul în care restituie cu întârziere sumele pe care le datorează" şi că „orice compensaţie pe care ar primi-o particularul din partea statului ar fi diminuată dacă ar fi să fie plătită fără să se ţină cont de circumstanţele care ar putea să-i reducă valoarea, cum ar fi plata ei cu o întârziere nerezonabilă", statuând că „plata dobânzii este intrinsec legată de obligaţia statului de a compensa diferenţa dintre suma datorată şi suma ce este finalmente primită de către creditor”.
Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţine că „prin refuzul autorităţilor pârâte de a achita dobânzi pentru restituirea cu întârziere a sumelor datorate a dus la ruperea echilibrului dintre interesul general şi interesul particular” şi, ca atare, „a avut loc încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ” .
Recursul exercitat în cauză de pârâta A.N.A.F.
Împotriva Sentinţei nr. 1732/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs pârâta A.N.A.F., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC C.A. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ., recurenta arată că obiectul Deciziei de soluţionare nr. 5 din 16 martie 2012 emis de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F. l-a constituit anularea in parte a Deciziei nr. 1055687 din 29 august 2012 privind soluţionarea cererii de dobânzi formulată de societate prin adresa din 22 decembrie 2009, precum şi recunoaşterea dreptului la dobânzi pentru deconturile de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor iulie 2007 si martie 2009.
În fapt, SC C.A. SRL a depus la Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, decontul de TVA aferent anului 2007 cu suma negativă cu opţiune de rambursare în suma de 30.845.477 lei.
Pentru decontul aferent lunii iulie 2007, depus în 24 august 2007, reclamanta a fost notificată cu adresa nr. 85924 din 30 august 2007 să prezinte documentele necesare, în vederea efectuării analizei cererii de rambursare.
Documentele solicitate au fost depuse in original la registratura Direcţiei Generate de Administrare a Marilor Contribuabili, in data de 14 noiembrie 2007, cu adresa nr. 208973, cu excepţia balanţei de verificare aferenta lunii iulie 2007 care a fost transmisa prin fax în data de 17 ianuarie 2008.
Ca urmare, proiectul deciziei de rambursare a TVA a fost aprobat la data de 28 ianuarie 2008, valorificarea acesteia prin restituire efectuându-se în termenul legal, respectiv în data de 25 februarie 2008 prin nota nr. 838.
Urmare a depunerii la Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a decontului de TVA aferent lunii martie 2009, cu suma negativa cu opţiune de rambursare in suma de 10.778.802 lei, in data de 24 aprilie 2009, precum si a deconturilor aferente lunilor iulie 2008, octombrie 2008 şi februarie 2009. SC C.A. SRL a fost încadrată în categoria de risc fiscal mare iar deconturile cu suma negativa cu opţiune de rambursare au fost supuse inspecţiei fiscale anticipate, in urma căreia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscala, în baza căruia a fost emisa decizia de impunere nr. 244 din 30 octombrie 2009. care reprezintă decizie de rambursare in sensul cap. 2 lit. a) pct. 5.3 din Ordinul M.E.F. nr. 1857/2007.
Din sumele aprobate la rambursare au fost compensate obligaţiile de plata restante ale societăţii in suma de 151.960 lei, suma de 86.791.870 lei a fost restituita în data de 06 noiembrie 2009, iar diferenţa in suma de 26.224.678 lei a fost restituita la data de 24 noiembrie 2009.
Reclamanta nu a formulat contestaţii în privinţa duratei efectuării inspecţiei fiscale pentru a se putea stabili daca termenul legal a fost depăşit sau daca au existat suspendări ce trebuie incluse in calculul duratei.
Prin cererea înregistrata la Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1027600 din 22 decembrie 2009, SC C.A. SRL a solicitat recunoaşterea dreptului de a beneficia de dobânzi pentru nerambursarea in termenul legal a taxei pe valoarea adăugata solicitata a fi restituita prin deconturile de TVA aferente lunilor iulie 2007 şi martie 2009.
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin adresa nr. 1055687 din 29 august 2012, a soluţionat cererea de dobânzi în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, reţinându-se în drept dispoziţiile cap. 1, pct. 9 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004:
„Deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare, care, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, reprezintă şi cerere de rambursare, se soluţionează potrivit metodologiei de soluţionare a acestor deconturi, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice."
În conformitate cu dispoziţiile pct. 1.1, lit. a), cap. 3 din Ordinul M.E.F. nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare:
„1.1. Pentru contribuabilii mari si mijlocii, precum si pentru persoanele impozabile care desfăşoară activităţi de export, rambursarea se acorda cu inspecţie fiscala ulterioara, cu excepţia cazurilor care prezintă risc fiscal mare, când rambursarea se acorda in urma inspecţiei fiscale anticipate."
Potrivit dispoziţiilor pct. 6, lit. b), cap. I din Ordinul M.E.F. nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare:
„6. Solicitările de rambursare se soluţionează, in ordinea cronologica a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare.”
Potrivit alin. (1) si (2), art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata:
„Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare.
În situaţiile in care, pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informaţiilor solicitate."
În conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, art. 104. „(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilita de organele de inspecţie fiscala sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, in funcţie de obiectivele inspecţiei, si nu poate fi mat mare de 3 luni.
(2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
(3)Perioadele in care derularea inspecţiei fiscale este suspendata nu sunt incluse in calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) si (2) ”
Ordinul M.F.P. nr 1899/2004, cap. 2 „Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal” stipulează:
Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, pana in ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare si/sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe ramase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit”.
În concluzie, se arată că soluţionarea deconturilor de TVA cu opţiuni de rambursare aferente lunilor iulie 2007 si martie 2009 s-a făcut cu respectarea termenelor legale.
De asemenea, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.294.96. lei, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., pârâta nefiind în culpă procesuală.
În subsidiar, se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia onorariile avocaţiale pot fi micşorate în situaţia în care se constată că sunt nejustificate faţă de valoarea pricinii şi a muncii prestate.
Recursul exercitat de SC C.A. SRL
Împotriva Sentinţei nr. 1732/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs şi reclamanta SC C.A. SRL, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei la plata integrală a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile de avocat în cuantum de 18.294,96 precum şi achitarea onorariului de expert în cuantum de 1.000 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt, concluzionând că în mod greşit instanţa de fond a diminuat cheltuielile de judecată dovedite, cu atât mai mult cu cât nu se precizează în ce constă suma de 10.294,38 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că la dosar sunt anexate dovezile privind achitarea onorariului de avocat în cuantum de 18.294,96 lei şi onorariu expert în cuantum de 1.000 lei.
Instanţa de fond în mod greşit a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată până la suma de 10.294,96 de lei cu încălcarea şi aplicarea greşită dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă SC C.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta A.N.A.F., excepţie respinsă de Înalta Curte în şedinţa publică din data de 25 februarie 2015.
Pe fondul cauzei, solicită, în esenţă, respingerea recursului formulat de pârâta A.N.A.F. pentru aceleaşi argumente expuse pe larg în primul ciclu procesual, în cererea de chemare în judecată şi concluziile scrise depuse la data de 22 mai 2013, fila 291 dosar fond.
Astfel, se apreciază că decontul de TVA aferent lunii martie 2009 a fost soluţionat în mod nelegal au o întârziere de 169 zile, astfel încât, contrar afirmaţiilor A.N.A.F., în mod legal s-a constatat că organele fiscale aveau obligaţia de a rambursa suma de 10.334.873 până la data de 8 iunie 2009, iar rambursarea a avut loc la 25 noiembrie 2009, astfel că dobânda datorată este în cuantum de 1.736.593,53 lei.
De asemenea, pentru luna iulie 2007, organele fiscale aveau obligaţia de a rambursa suma de 29.935.172 până la data de 24 decembrie 2007 şi, faţă de faptul că TVA a fost rambursată abia la data de 29 februarie 2008, în mod legal a fost obligată pârâta la plata dobânzilor de întârziere de 2.035.591,69 lei.
Şi recurenta - pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă,, prin care a solicită, în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de ambele recurente, dispoziţiile legale incidente şi probatoriul administrat, se constată că recursurile sunt fondate.
Astfel, SC C.A. SRL a depus la data de 24 august 2007, la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decontul de TVA aferent lunii iulie 2007 cu suma de 30.845.477 lei.
Cu adresa nr. 85924 din 30 august 2007, reclamanta a fost notificată să depună la dosar documentele necesare pentru rambursarea TVA (fila 87 dosar fond).
La data de 14 noiembrie 2007, cu adresa înregistrată la A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 208973 SC C.A. SRL a transmis documentele solicitate prin adresa nr. 85924 din 30 august 2007.
Recurenta - pârâtă A.N.A.F. a susţinut că balanţa de verificare aferentă lunii iulie 2007 a fost comunicată prin fax la data de 28 ianuarie 2008, dar la dosarul cauzei nu se afla acest document pentru a se verifica dacă apărările pârâtei sunt reale în sensul că balanţa de verificare a fost transmisă sau retransmisă la data de 28 ianuarie 2008.
Potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
Ca urmare, în virtutea rolului activ, instanţa avea obligaţia de a dispune din oficiu depunerea la dosar a faxului în discuţie pentru a se stabili pe deplin situaţia de fapt în scopul aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente.
Reţinerea instanţei în sensul că expertul „a constatat” că reclamanta a transmis” pârâtei în integralitate documentul solicitat prin adresa nr. 85924 din 30 august 2007” nu are un temei legal, aprecierea probelor fiind un atribut exclusiv al instanţei, expertul fiind un specialist la care se apelează în condiţiile art. 201 C. proc. civ. pentru ca instanţa în raport de tot probatoriul administrat să stabilească situaţia de fapt şi de drept în cauză.
Pentru decontul de TVA aferent lunii martie 2009 se reţine că reclamanta SC C.A. SRL a solicitat la data de 24 aprilie 2009 rambursarea unui sold negativ de TVA în cuantum de 10.778.802 lei.
După finalizarea inspecţiei fiscale prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. 28060 din 30 iunie 2009 şi a Deciziei de impunere nr. 244 din 30 octombrie 2009 la data de 25 noiembrie 2009 s-a dispus restituirea efectivă a sumei de 10.334.875 lei aferentă Decontului pentru luna martie 2009.
În perioada când s-a formulat cererea de rambursare, era în vigoare Ordinul nr. 1857/2007 privind metodologia de soluţionare a deconturilor de TVA cu opţiunea de rambursare.
Instanţa de fond a omis faptul că potrivit art. 2 din Ordinul nr. 1857/2007, acesta se aplică începând cu deconturile aferente lunii noiembrie 2007.
Potrivit Cap. II lit. a) pct. 2 lit. c) din Ordinul nr. 1857/2007 deconturile de TVA cu opţiune de rambursare, în cazul riscului fiscal mare se soluţionează cu inspecţie fiscală anticipată.
Riscul fiscal se stabileşte potrivit metodologiei din Cap. II pct. B1, iar la Cap. III lit. c pct. 6.3 sunt explicate situaţiile când o societate se încadrează în risc fiscal mare şi cum se realizează stabilirea acestui grad.
Dispoziţiile legale menţionate nu au fost analizate de prima instanţă, urmând a se analiza cauza şi din perspectiva dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., care reglementează posibilitatea ca termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor să fie prelungit, dacă sunt necesare informaţii suplimentare.
Potrivit legislaţiei naţionale, a Directivei nr. 112/2006 şi a jurisprudenţei CJUE, contribuabilul care a solicitat restituirea TVA are dreptul să obţină de la organul fiscal dobânzile de întârziere aferente rambursării efectuate cu întârziere.
Potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., cererea depusă de un contribuabil în temeiul acestui cod se soluţionează în termen de 45 zile de la înregistrare, dar potrivit alin. (2) al textului menţionat, în situaţia în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între datele solicitării informaţiilor şi data comunicării informaţiilor.
Instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. fără a analiza susţinerile ambelor părţi în raport de probatoriu administrat şi a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
În art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc. se arată că fac parte din categoria sumelor de rambursat - sumele de rambursat de la bugetul de stat, iar în baza alin. (9) din acelaşi text, procedura de restituire sau rambursare, modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
În perioada când a fost formată, cererea de rambursare a decontului de TVA aferent lunii martie 2009, era în vigoare Ordinul nr. 1857/2007 privind metodologia de soluţionare a deconturilor cu suma negativă de TVA cu opţiunea de rambursare, dispoziţii legale ce nu au fost analizate de instanţă.
Pentru decontul de TVA aferent lunii martie 2009, urmează a se verifica dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 1857/2007, care stabileşte aplicabilitatea normei începând cu deconturile aferente lunii noiembrie 2007 dar şi dispoziţiile art. 3 care arată că Ordinul nr. 967/2005 se aplică numai deconturilor lunilor anterioare prevăzute de art. 2, adică pentru decontul până în luna octombrie 2007 inclusiv.
Faţă de considerentele expuse, se reţine că instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt în raport de susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente nu a administrat probele necesare pentru a stabili dacă balanţa de verificare a fost depusă la termenul precizat de reclamantă sau de pârâtă, reluând argumentele expertului cu privire la aprecierea probelor, atribut exclusiv al instanţei, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., nu a analizat procedura de rambursare şi din perspectiva Ordinului emis de ministrul economiei şi finanţelor în raport de dispoziţiile art. 117 alin. (9) C. proc. fisc., în vigoare la momentul fiecărei cereri formulate de reclamantă şi nu a analizat cauza şi din perspectiva dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
La rejudecare, se va avea în vedere şi Cauza Enel Maritza pct. 53,56, 61, dar şi cauza Mednis C52572011, urmând a se verifica dacă autoritatea fiscală a făcut o analiză specifică pentru a justifica amânarea sau numai calcule matematice.
Ca urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 1732 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar pentru o judecată unitară va admite şi recursul SC C.A. SRL, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC C.A. SRL şi A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 1732 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1162/2015. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2414/2015. Contencios → |
|---|
