ICCJ. Decizia nr. 1145/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1145/2015
Dosar nr. 6045/2/2012
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2012, reclamantul SC F.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., anularea art. 10 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 52/2012, privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale M.F.P.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în cursul anului 2011, Statul Român a acordat alocaţii bugetare pentru investiţii mai multor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, alocaţii care au intrat în patrimoniul societăţilor comerciale, devenind proprietatea acestora.
Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2011, Statul a decis să schimbe pe cale administrativă natura juridică a sumelor alocate, transformându-le, prin ordinul atacat, în aport la capitalul social al societăţilor comerciale în cauză, acţiunile emise în urma majorării capitalului social urmând să îi fie atribuite în întregime.
A criticat măsura adoptată prin ordinul atacat ca fiind neconstituţională, pentru că operează ca o expropriere a societăţilor de sumele primite cu titlu de alocaţii bugetare, şi nelegală, pentru că nu se regăseşte printre cazurile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în care sume aflate în patrimoniul societăţilor comerciale pot fi introduse în capitalul social, încălcând legislaţia cu forţă juridică superioară în materie bugetară şi normele de tehnică legislativă.
În opinia reclamantului ordinul atacat prejudiciază atât societăţile comerciale în cauză, cât şi acţionarii minoritari ai acestora.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 994 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 52/2012 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, s-au stabilit următoarele:
„(1) Regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat ori de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor îşi majorează patrimoniul sau capitalul social, după caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii. Se exceptează sumele acordate, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale.
(2) Operaţiunile de majorare a patrimoniului, respectiv a capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1), efectuată cu respectarea prevederilor legale, se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile”.
Curtea a constatat că nu există o reglementare generală care să definească şi să statueze regimul juridic al unor astfel de alocaţii bugetare pentru investiţii acordate societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, astfel că esenţială în determinarea cauzei juridice, este intenţia statului, pentru a determina dacă acesta a acţionat ca autoritate publică, în exercitarea puterii publice, acordând un ajutor de stat, pentru acordarea căruia se urmează o procedură specială, sau a acţionat în calitate de acţionar majoritar, situaţie în care aceste alocaţii bugetare ar constitui un aport la capitalul social.
Analizând susţinerea reclamantului, Curtea a constatat că acesta nu indică nicio bază legală care să valideze argumentaţia sa, concluzie care, subsecvent, se constituie în premisă a unei întregi argumentaţii referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, la expropriere.
Statul a acordat sume pentru investiţii în considerarea calităţii sale de acţionar, nicidecum în exercitarea puterii publice, ca ajutoare de stat (ipoteză, exclusă de la aplicarea art. 10 alin. (1) prima teză din ordin).
Reclamantul nu a făcut nici un moment dovada că sumele acordate de stat în cazul societăţilor vizate de contestaţia prezentă au fost acordate ca subvenţii, astfel că întreaga sa argumentaţie relativ la încălcarea dreptului de proprietate este străină de pricină.
Dacă ar fi avut dubii în legătură cu natura acestor alocaţiilor bugetare, reclamantul, în calitate de acţionar diligent, trebuia să solicite statului, ca acţionar majoritar, lămurirea acestui aspect în momentul în care s-au aprobat în adunările generale investiţiile cu pricina.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că textul invocat ca nelegal nu constituie decât o reiterare a unei reglementări identice, vizând aceeaşi perioadă, cuprinsă în Ordinul nr. 2985/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, în Capitolul III Regularizări financiare cu bugetul de stat şi bugetele locale de către regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale, care prevede în art. 3.1. alin. (4), că „Regiile autonome, societăţile sau campaniile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor îşi majorează patrimoniul sau capitalul social, după caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii. Se exceptează sumele acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale”.
În fine, Curtea a constatat că acţiunea formulată de acelaşi reclamant împotriva ordinului susmenţionat, pentru aceleaşi considerente ca cele invocate în prezenta cauză, în care s-a lămurit natura acestor alocări bugetare, a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 5907 din 19 octombrie 2012, pronunţată în Dosar nr. 3287/2/2012, operând în cazul de faţă o putere de lucru judecat relativă.
3. Recursul reclamantei Fondul Proprietatea
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanţa de fond a calificat greşit natura juridică a sumelor acordate pentru investiţii societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat. Statul român nu a acţionat în calitate de acţionar majoritar, ci în calitatea acestuia de administrator al fondurilor publice.
Calificarea sumelor acordate ca fiind alocaţii bugetare exclude de plano posibilitatea ca statul român să se fi manifestat în calitatea acestuia de acţionar, întrucât persoanele de drept privat nu acordă alocaţii bugetare.
În mod greşit instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia puterii de lucru judecat relativă, în raport de dispoziţiile Sentinţei nr. 5907 din 19 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3287/2/2012, nerespectând astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. Oricum, excepţia puterii de lucru judecat este neîntemeiată, deoarece nu există identitate între problema soluţionată prin pronunţarea Sentinţei nr. 5907 din 19 octombrie 2012 şi problema dedusă judecăţii în prezenta cauză.
Operaţiunea avută în vedere prin art. 10 alin. (1) din ordinul atacat nu poate fi pusă în practică deoarece nu există nicio modalitate legală de introducere în capitalul social a alocaţiilor bugetare. Art. 10 alin. (1) nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de majorare a capitalului social fără noi aporturi prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte, schimbarea destinaţiei sumelor alocate de la bugetul de stat încalcă prevederile art. 12 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Mai arată recurenta că intervenţia unui organ administrativ - M.F.P., care printr-un ordin impune majorarea capitalului social al unor societăţi comerciale, cu încălcarea competenţei adunării generale a acţionarilor prevăzută de art. 113 şi 204 din Legea nr. 31/1990, are loc o încălcare a mecanismului voinţei sociale şi a dreptului fundamental care guvernează funcţionarea societăţilor comerciale, dreptul fiecărui acţionar de a vota în cadrul adunării.
4. Apărările intimatului M.F.P.
Prin întâmpinarea formulată la data de 6 martie 2015, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Arată intimatul că intenţia statului român prin adoptarea Ordinului nr. 52/2012 a fost aceea de a acorda sume pentru investiţii în calitatea sa de acţionar al Fondului Proprietatea şi nicidecum în exercitarea puterii publice, cu titlu de ajutor de stat.
Din această perspectivă, prevederile art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 52/2012 nu reprezintă altceva decât efectul punerii în aplicare a soluţiilor de dezvoltare economică şi socială, ce au clarificat intenţia statului de a aloca sume de la buget cu titlu de cheltuieli de investiţii unor operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, sumele regăsindu-se înregistrate în patrimoniul acestora.
În ceea ce priveşte critica recurentului privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva omisiunii instanţei de fond de a pune în discuţie excepţia relativă a puterii lucrului judecată, în raport de Sentinţa civilă nr. 5907 din 19 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3287/2/2012 (obiect anularea dispoziţiilor art. 3.1 alin. (4) din Ordinul nr. 2985/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea excedentului bugetar al anului 2011), instanţa de control judiciar urmează să observe faptul că soluţia instanţei de fond nu a fost determinată de sus-menţionata sentinţă, ci de analiza dispoziţiilor legale incidente şi a susţinerilor părţilor, ceea ce a condus la cristalizarea propriei convingeri a judecătorului fondului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea art. 10 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 52/2012 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a rapoartelor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Prin dispoziţiile legale atacate s-a prevăzut că regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat ori de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor să-şi majoreze patrimoniul sau capitalul social, după caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii.
Au fost exceptate sumele acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale.
Părţile au poziţii divergente cu privire la regimul juridic al alocaţiilor bugetare acordate pentru finanţarea investiţiilor societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.
Reclamantul susţine că respectivele alocaţii bugetare acordate au intrat în patrimoniul societăţilor comerciale, devenind proprietatea acestora, iar prin emiterea Ordinului nr. 52/2012 a fost schimbată pe cale administrativă natura juridică a sumelor alocate, transformându-le în aport la capitalul social, acţiunile emise ca urmare a majorării capitalului social urmând să fie atribuite în întregime statului.
Contrar acestor susţineri, însă în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte consideră că sumele de bani acordate în anul 2011 de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor regiilor autonome, societăţilor sau companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul român este acţionar, nu reprezintă subvenţii ci aport bugetar din partea statului, în calitatea sa de acţionar.
În situaţia în care statul ar fi acordat sumele respective în exercitarea puterii publice, cu titlu de ajutoare de stat, era necesară parcurgerea procedurii naţionale în materia ajutorului de stat, reglementate de dispoziţiile O.U.G. nr. 117/2006, precum şi autorizarea acestora de către Comisia Europeană.
Este evident astfel că intenţia legiuitorului a fost să acorde aceste sume în calitatea sa de acţionar majoritar (nicidecum în exercitarea puterii publice ca ajutoare de stat), situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora „Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/ sau natură”.
În aceste condiţii, afirmaţia recurentului-reclamant în sensul că alocaţiile bugetare în discuţie sunt venituri proprii ale societăţilor în cauză, nu poate fi reţinută.
Aceste alocaţii sunt investiţii realizate de statul român în calitate de acţionar majoritar, astfel că este îndreptăţit să solicite majorarea capitalului social cu sumele acordate societăţilor menţionate în art. 3.1 din ordinul atacat.
Referitor la critica recurentului-reclamant în ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii atacate determinată de omisiunea instanţei de fond de a pune în discuţie excepţia puterii de lucru judecat relativă, Înalta Curte reţine următoarele:
Judecătorul fondului a reţinut că textul invocat ca nelegal nu constituie decât o reiterare a unei reglementări identice, vizând aceeaşi perioadă, cuprinsă în Ordinul nr. 2985/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, împotriva căruia reclamantul a formulat o acţiune în anulare invocând considerente identice cu cele din prezenta cauză. A apreciat că prin respingerea acţiunii conform Sentinţei civile nr. 5907 din 19 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3287/2/2012, a fost lămurită natura acestor alocări bugetare.
Astfel, în cauză nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, iar soluţia pronunţată nu a fost determinată de cea cuprinsă în Sentinţa nr. 5907 din 19 octombrie 2012 irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi nr. 1669 din 1 aprilie 2014, judecătorul fondului realizând propria analiză a susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
A reţinut însă că, în raport de obiectul acţiunii şi de criticile formulate de recurentul-reclamant, în cele două dosare, se ridică aceeaşi problemă de drept, care a primit deja o rezolvare prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionată, respectiv natura alocaţiilor bugetare pentru investiţii acordate societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat de către statul român.
Aşadar, instanţa a reţinut puterea de lucru judecat ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.), sub aspectul regimului juridic al alocaţiilor bugetare pentru investiţii acordate de stat, astfel că şi critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare al societăţii urmează a fi respinsă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fondul Proprietatea împotriva Sentinţei nr. 994 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1137/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1162/2015. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
