ICCJ. Decizia nr. 1224/2015. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1224/2015
Dosar nr. 900/46/2013
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 ianuarie 2013, reclamantul A.Ş. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pe SC F. SA prin lichidator judiciar SC A. IPURL, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 decembrie 1996 pentru suprafaţa de 6535 m.p.
În motivarea cererii reclamantul a învederat că, potrivit procesului-verbal de punere în posesie din 25 iunie 2003 este proprietarul unei suprafeţe de 8 ha teren în extravilanul comunei Mihăeşti, din care 6535 m.p. au fost atribuiţi în mod nelegal societăţii pârâte, în condiţiile Legii nr. 15/1990.
La data de 2 aprilie 2013 SC E. SRL Câmpulung a depus cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor, respinsă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru ca la 18 aprilie 2013, aceeaşi societate să formuleze cerere de intervenţie în interes propriu prin care, învederând că a dobândit prin adjudecare în anul 2005, suprafaţa de teren în litigiu, a solicitat respingerea acţiunii.
Această din urmă cerere de intervenţie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea instanţei din 19 aprilie 2013.
Prin sentinţa nr. 37 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data emiterii certificatului de atestare în favoarea SC F. SA, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pârâta, societate comercială cu capital integral de stat, având în folosinţă terenul în discuţie - cu destinaţia curţi-construcţii - necesar desfăşurării activităţii sale.
De asemenea, instanţa a constatat că suprafaţa de teren în litigiu a rămas în patrimoniul societăţii pârâte şi după ce, în anul 2003 a pus la dispoziţia comunei Mihăeşti toate terenurile cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului precum şi inclusiv la data desfăşurării procedurii de executare silită din anul 2005, în urma căreia suprafaţa respectivă a fost intabulată în favoarea adjudecatarei SC E. SRL, a cărei cerere de intervenţie apare astfel ca întemeiată.
Judecătorul fondului a reţinut şi împrejurarea că societatea pârâtă a respectat regimul juridic de publicitate imobiliară prevăzut de H.G. nr. 834/1991 şi de Legea nr. 7/1996, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind transcris în cartea funciară, învederând că reclamantul are posibilitatea ca în Dosarul nr. 4142/205/2011 aflat pe rolul Tribunalului Argeş, având ca obiect revendicarea aceleiaşi suprafeţe, să-şi valorifice dreptul invocat, pe calea comparării celor două titluri.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, reclamantul a învederat în primul rând omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei lipsei interesului şi a inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu, motivat de faptul că SC E. SRL invocă pretenţii noi, ce nu formează obiectul acţiunii, respectiv menţinerea procesului-verbal de adjudecare.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că, în lipsa documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării certificatului de atestare, instanţa de fond a constatat fără temei că terenul s-a aflat în folosinţa şi patrimoniul SC F. SA, fără a analiza susţinerile potrivit cărora aceasta nu era proprietara suprafeţei respective, apărare întemeiată pe adresa Primăriei Mihăeşti din 15 aprilie 2013 prin care se confirmă că pârâta a predat către Agenţia Domeniilor Statului tot terenul deţinut pe raza comunei.
Reclamantul a criticat sentinţa şi pentru că a ignorat faptul că societatea pârâtă nu a intabulat în cartea funciară terenul de 6535 m.p. de pe raza comunei Mihăeşti, înscrierea provizorie efectuată în anul 2000 referindu-se la o suprafaţă aflată în municipiul Câmpulung, împrejurare în raport de care nu au fost respectate prevederile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, ceea ce atrage în opinia reclamantului, nulitatea certificatului de atestare.
Reclamantul a mai învederat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că terenul este situat în extravilan şi nu are destinaţia curţi-construcţii, încadrându-se în categoria de folosinţă livezi, ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar.
Hotărârea a fost criticată şi sub aspectul că atribuirea terenului în patrimoniul societăţii pârâte - efectuată de altfel în lipsa documentaţiei cadastrale - nu a creat acesteia un drept de proprietate, imobilul nefiind niciodată proprietatea statului român.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, având avizele OCAOTA judeţean şi ale celorlalte instituţii abilitate, instanţa de fond reţinând în mod corect că, la momentul eliberării certificatului de atestare, terenul în litigiu se afla în patrimoniul societăţii pârâte, având destinaţia curţi-construcţii.
Şi intervenienta SC E. SRL a formulat întâmpinare, în care, în calitate de câştigătoare a licitaţiei publice din anul 2005, îşi susţine interesul în promovarea cererii, solicitând, de asemenea, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Referitor la motivul de recurs privind respingerea excepţiei lipsei de interes invocate de reclamantă, Curtea constată că societatea intervenientă şi-a legitimat interesul formulării cererii, în raport de procesul-verbal de adjudecare nr. 33237/2005 cu privire la bunurile imobile ce au aparţinut SC F. SA, încheiat în urma licitaţiei publice efectuate de organele fiscale.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut în mod justificat legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care a fost examinată în raport cu actele normative în baza cărora a fost emis, respectiv Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.
Astfel, s-a constatat că, la data de 20 decembrie 1996 când a fost eliberat certificatul de atestare, erau întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, respectiv că la data înfiinţării SC F. SA - societate comercială cu capital de stat - terenul se afla în patrimoniul acesteia şi era necesar desfăşurării activităţii societăţii, conform obiectului de activitate, instanţa de fond constatând corect că, în limitele verificării legalităţii actului, nu poate fi pus în discuţie dreptul de proprietate al părţilor, a cărui analiză este de competenţa instanţei de drept comun, în cadrul acţiunii în revendicare.
Din actele dosarului rezultă că este îndeplinită şi condiţia publicităţii imobiliare a certificatului de atestare în litigiu, rezultând din dosar că actul administrativ a fost transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare de pe lângă Judecătoria Câmpulung sub nr. 91 din 20 ianuarie 1997.
Sub acest aspect sunt relevante prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, până la deschiderea noilor cărţi funciare, în regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare vor continua să fie transcrise ori înscrise, în vechile registre de publicitate imobiliară actele şi faptele juridice privitoare la aceste imobile.
În consecinţă, s-a reţinut corect de judecătorul fondului că opozabilitatea certificatului de atestare faţă de terţi s-a realizat la 20 ianuarie 1997, înscrierea ulterioară, la 16 martie 2000 doar a unei părţi din suprafaţa iniţială, neinfluenţând respectarea condiţiei publicităţii imobiliare.
Curtea constată că prima instanţă a făcut o analiză corectă a probelor cu înscrisuri şi expertiză administrate în cauză, pe baza cărora a stabilit că la data emiterii certificatului de atestare, terenul în litigiu avea categoria de folosinţă curţi-construcţii şi se afla în patrimoniul societăţii pârâte, certificatul de atestare fiind emis, astfel cum a învederat autoritatea publică pârâtă, pe baza documentaţiei avizate şi aprobate de instituţiile abilitate, potrivit H.G. nr. 834/1991 şi a criteriilor de aplicare a hotărârii de guvern.
În raport de cele expuse, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.Ş. împotriva sentinţei nr. 37/F-CONT din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1231/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
