ICCJ. Decizia nr. 1353/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1353/2015
Dosar nr. 1599/44/2010*
Şedinţa publică de la 24 martie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de la Judecătoria Tecuci, reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.Ţ.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, pentru ca M.A.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din jud. Galaţi, să fie obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi, pentru a stabili nivelul despăgubirilor şi să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 4.543,07 RON, actualizată până la momentul plăţii efective, precum şi a majorărilor de întârziere, conform Legii nr. 381/2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC A.Ţ.A. SA prin care şi-a asigurat producţia de grâu şi, deşi cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.
Prin întâmpinarea depusă de Guvernul României a invocat excepţia de netimbrare a cererii potrivit art. 3 lit. m), art. 14 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii având în vedere procedura prevăzută de disp. Legii nr. 381/2002, excepţia lipsei plângerii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, având în vedere că, raportat la obiectul cererii, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a acesteia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că, începând cu anul 2010, prevederile Legii nr. 381/2002 nu se mai aplică, întrucât nu mai corespunde legislaţiei comunitare în domeniul ajutoarelor de stat. Reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele şi condiţiile stabilite imperativ de legea specială.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că acordarea despăgubirilor se face în baza hotărârii de guvern, prin declararea stării de calamitate naturală.
La termenul de judecată din 19 aprilie 2011, reclamantul şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând doar pretenţii în sumă de 4.543,07 RON, în baza art. 998 şi 999 C. civ. ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligaţiilor punctuale ce le reveneau în baza contractului de asigurare, cât şi faptul că s-a tergiversat finalizarea procedurii de despăgubire de către pârâte.
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2011 a fost respinsă ca nefondat excepţia de netimbrare, având în vedere că s-a făcut dovada timbrajului.
Au fost respinse şi excepţiile admisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile având în vedere precizările reclamantului ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa nr. 274 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost respinsă cererea în pretenţii formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâta Guvernul României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea în pretenţii formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâtele SC A.Ţ.A. SA - Bucureşti, SC A.Ţ. SA - Sucursala Galaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernul României că acesta este fondată întrucât calitatea procesuală pasivă este condiţionată de existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat la raportul juridic dedus judecăţii.
Cum în speţă, iniţial, obiectul judecăţii a fost emiterea unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002, aceasta îşi justifica calitatea de parte în proces, dar, prin schimbarea obiectului cererii, respectiv despăgubiri în baza art. 998-999 C. civ., această condiţie de exercitare a acţiunii civile nu mai este îndeplinită.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 998-999 C. civ., pentru existenţa răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenta vinovăţiei.
În cauză, există un prejudiciu în patrimoniul reclamantului B.B. în sumă de 4.543,07 RON, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 4 august 2009, întocmit de comisia constituită în baza Legii nr. 381/2002.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
În speţă, nu s-a făcut dovada de către reclamant că pârâtele ar fi încălcat vreo norma juridică care ar antrena răspunderea delictuală.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamantul B.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.
Prin decizia nr. 5190 din 6 decembrie 2012 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de către reclamantul B.B., casată sentinţa nr. 274 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în temeiul art. 84 C. proc. civ., instanţa nu este legată de temeiul de drept sau de sensul literal al termenilor utilizaţi de parte, ci este datoare să califice acţiunea în funcţie de scopul real urmărit prin demersul judiciar, or mecanismul răspunderii administrativ-patrimoniale este grefat pe condiţiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale, cu particularitatea că, într-un raport de drept administrativ, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă într-un act administrativ tipic sau asimilat (nerezolvarea unei cereri în termenul legal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri).
Instanţa de control judiciar a apreciat că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului, cu motivarea ca acesta ar fi fost titular de obligaţii doar în cazul în care acţiunea ar fi avut ca obiect obligarea sa la adoptarea unei hotărâri, aşa cum se solicitase iniţial, este lipsită de temei legal, pentru că, în privinţa autorităţilor publice pârâte, instanţa trebuia să abordeze cauza în mod unitar şi să examineze atât condiţiile investirii instanţei de contencios administrativ cât şi existenţa sau inexistenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca temei al răspunderii patrimoniale, prin raportare la atribuţiile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre aceste autorităţi.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1599/44/2010*
Prin sentinţa nr. 223 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului B.B. la judecarea capătului de cerere privind obligaţia "de a face"; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC A.Ţ.A. SA şi SC A.Ţ.A. SA - Sucursala Galaţi şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul B.B., în contradictoriu cu pârâţii SC A.Ţ.A. SA, Bucureşti, SC A.Ţ.A. SA - Sucursala Galaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României şi a obligat pe pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să plătească în solidar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată la data plăţii efective.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Galaţi, ca nefondată şi a obligat pe reclamantul B.B. să plătească pârâtei SC A.Ţ.A. SA suma de 457 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În ce priveşte procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 381/2002, care prevăd o procedură specială ce trebuie urmată şi care exclude de la aplicare Legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În speţă, temeiul acţiunii este reprezentat de legea specială în materia privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, act care înlătură aplicarea Legii nr. 554/2004.
De altfel, fiind vorba de un refuz al autorităţii, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamant, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu era necesar a fi îndeplinită. Obligatorie era parcurgerea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în vederea recunoaşterii dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură.
A apreciat că soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se impune şi urmare a modificării obiectului acţiunii de către reclamant în sensul obligării pârâţilor Guvernul României, M.A.D.R. şi Direcţia Agricolă Galaţi în solidar la repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor legale ce le reveneau conform Legii nr. 381/2002.
De asemenea, a reţinut că pârâţii Guvernul României şi M.A.D.R. au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere atribuţiile fiecăruia dintre ei stabilite prin Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002, astfel încât nici această excepţie nu poate primită.
În schimb, Curtea a apreciat că SC A.Ţ.A. SA şi SC A.Ţ.A. SA - Sucursala Galaţi nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că relaţiile dintre cele două pârâte şi reclamant sunt de natură civilă, izvorâte dintr-un contract de asigurare. În consecinţă, excepţia va fi admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat, din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, respectiv a Capitolului III referitor la constatarea şi evaluarea pagubelor produse de calamităţile naturale, că legiuitorul a prezentat, succesiv, etapele ce trebuie parcurse pentru primirea despăgubirii de la stat.
Începând cu art. 9 şi până la art. 12 sunt descrise procedurile intermediare, respectiv constatarea calamităţii, centralizarea proceselor verbale de constatare şi direcţia generală pentru agricultură, informarea Ministerului de către această instituţie, stabilirea sumelor necesare despăgubirilor la nivel de judeţ etc. pentru ca în cuprinsul art. 13 să se stabilească în mod neechivoc etapa finală a acestui proces, respectiv „aprobarea sumelor necesare pentru despăgubiri a producătorilor agricoli de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi a Pădurilor şi transmiterea acestora către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară din fiecare judeţ şi Bucureşti".
Prin acest art., legiuitorul a înţeles că stabilirea sumelor necesare despăgubirilor şi repartizarea acestora pe judeţe se realizează de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în baza tuturor documentelor enumerate în art. 9-12.
Judecătorul fondului a reţinut că, în realitate, chiar dacă prevederea din art. 14 nu este una imperativă, din modalitatea de redactare a textului rezultă cu claritate că legiuitorul a înţeles să finalizeze procedura de acordare a despăgubirilor de emiterea hotărârii de Guvern, fiind evident că acest organ nu poate refuza, fără nici o justificare, îndeplinirea acestei obligaţii legale.
Pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României nu au putut face dovada îndeplinirii obligaţiilor legale ce le reveneau conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, încercarea de a minimaliza rolurile lor în acest procedeu complex de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru pierderile cauzate de calamităţi nu trebuie privită de către instanţă decât ca pe o încercare de a reduce răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantei, fiind evident că, deşi legea specială prevede o procedură extrem de dificilă care a fost respectată de către reclamantă, în lipsa hotărârii de guvern, toată această procedură este inutilă, agricultorul neputând încasa nici o despăgubire.
În fine, instanţa de fond a apreciat ca fiind întrunite condiţiile ce rezultă din prevederile art. 998 - 999 C. civ., şi anume reclamantul a înregistrat un prejudiciu cert, constând în valoarea despăgubirii ce trebuia încasată ca urmare a poliţiei de asigurare, există fapta ilicită a pârâţilor, care şi-au încălcat obligaţiile legale prevăzute expres de Legea nr. 381/2002, respectiv finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, există legătura de cauzalitate între prejudiciul încercat şi fapta ilicită - întrucât este evident că singurul motiv pentru care nu s-au încasat drepturile băneşti cuvenite îl reprezintă neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale ce le reveneau pârâţilor, precum şi acţionarea cu intenţie (sau neglijenţă) a pârâţilor în sensul nefinalizării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002 tocmai pentru a împiedica obţinerea despăgubirii ce se cuvenea.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs reclamantul B.B. şi pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de recurentul-reclamant se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce priveşte obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă SC A.Ţ.A. SA.
Recurentul-reclamant apreciază că în raport de natura juridică civilă a pretenţiilor faţă de societatea de asigurare, instanţa de contencios administrativ nu avea competenţa materială a dispune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că deşi instanţa a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a micşorat cheltuielile de judecată în cauză, pe fond nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii SC A.Ţ.A. SA de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de recursul declarat de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reclamantul prin concluziile scrise solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul declarat de recurenţii-pârâţi se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se pronunţarea unei hotărâri contradictorii netemeinice şi nelegale atât în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii şi nepronunţarea pe celelalte excepţii invocate cât şi soluţia dispusă pe fondul cauzei prin care recurenţii-pârâţi au fost obligaţi să plătească în subsidiar reclamantului suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plăţii efective.
Recurenţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) şi Guvernul României, în esenţă, au adus critici comune sentinţei recurate:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării modificării cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfăţişare;
- recurentele susţin şi greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune în raport de procedura instituită de Legea nr. 381/2002 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia cât şi de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reiterând argumentele expuse în susţinerea acestei excepţii.
Recurentul M.A.D.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. (1865), a formulat şi alte critici în privinţa sentinţei atacate:
- Instanţa de fond în rejudecare, fără o motivare în care să analizeze şi apărările sale, a respins excepţia invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;
De asemenea, şi celelalte excepţii invocate prin întâmpinare, se susţine că au fost respinse în mod netemeinic şi nelegal.
- În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul susţine că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece nu s-a avut în vedere că M.A.D.R. şi-a îndeplinit obligaţia de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv adresa din 30 septembrie 2009 rezultă că s-a procedat la sesizarea acestei autorităţi publice conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate reţine refuzul său nejustificat, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
În acest sens, se invocă şi practica judiciară a instanţei de specialitate a Înaltei Curţi, respectiv decizia nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- În ceea ce priveşte plata sumelor, instanţa de fond nu a ţinut seama că aceasta se putea face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de Guvern, conform art. 17 din Legea nr. 381/2002.
- În ceea ce priveşte reţinerile instanţei cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se susţine că niciuna din condiţiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru acest caz nu a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reţinută culpa M.A.D.R. care, de altfel, şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau potrivit Legii nr. 381/2002.
Recurentul Guvernul României, în motivarea căii de atac, a adus, în esenţă, şi alte critici sentinţei recurate, astfel:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fiind reiterate argumentele expuse şi în cadrul judecării pe fond a cauzei;
- în ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se susţine că aceasta este nefondată, întrucât instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca neîntemeiată, nefiind probat faptul că Guvernul României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată ca fiind un „refuz nejustificat” prin raportare la procedura stabilită de Legea nr. 381/2002.
Pentru ca „sesizarea” Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înţelesul Legii nr. 381/2002 (în sensul adoptării unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate) ea trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în sensul dispoziţiilor privind normele de tehnică legislativă.
Însă, în mod evident, adresa M.A.D.R. nr. 125128/2009, este o informare care nu produce efecte juridice în sensul emiterii unei hotărâri.
Informarea nr. 125128/2009 transmisă de M.A.D.R. şi înregistrată la Registratura Generală a Guvernului sub nr. 17/11323 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original, potrivit procedurii reglementată de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 către M.A.D.R. prin adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu acelaşi obiect, aceasta în condiţiile schimbării configuraţiei Guvernului României.
Ulterior, M.A.D.R. nu a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă şi acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a analiza informarea şi documentaţia transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire, aceasta fiind restituită în original către M.A.D.R.
Sub un alt aspect, se mai învederează că în mod eronat instanţa de fond a calificat adresa M.A.D.R. din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Este evident că pentru a-şi exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de Guvern de declarare a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat de iniţiator (în speţă M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre şi nu cu o informare care nu produce efecte juridice şi nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea unui act administrativ - hotărâre de Guvern, această informare având caracter pur administrativ, interinstituţional.
Prin urmare, se arată că soluţia instanţei de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de bani, cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă a acestei autorităţi publice, apare ca fiind neîntemeiată.
- Instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010, a fost abrogată Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai există temei legal pentru emiterea unei hotărâri de Guvern.
În susţinerea recursurilor, recurenţii au depus la dosar, în termenul de amânare a pronunţării practică judecătorească.
La dosar intimata SC A.Ţ.A. SA a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamant ca nefondat.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, dar recursurile declarate de autorităţile pârâte sunt fondate, în parte sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Recursul declarat de reclamantul-recurent este nefondat în cauză instanţa de contencios administrativ, competentă în raport de obiectul principal al litigiului şi de codul procesual, a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Fapt de necontestat raporturile dintre reclamant şi intimată - societatea de asigurare erau relaţii civile rezultate din contractul de asigurare din 11 decembrie 2008 pentru asigurarea recoltei de grâu pentru riscurile standard, dar care prevedea că nu sunt cuprinse în asigurare pagube produse de fenomenele naturale.
Prin acţiunea în pretenţii întemeiată de reclamant pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. invocându-se răspunderea civilă delictuală reclamantul-recurent a înţeles să cheme în judecată şi societatea de asigurare, deşi pretenţiile sale aveau ca temei dispoziţiile Legii nr. 381/2002, iar intimata A.Ţ.A. nu avea nici o obligaţie în baza Legii nr. 381/2002.
Acest cadru procesual s-a menţionat în ambele cicluri procesuale, iar prin sentinţa atacată, în lipsa precizării acţiunii faţă de această parte s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor - societăţile de asigurare şi s-a respins acţiunea în contradictoriu cu acestea pentru lipsa calităţii procesuale pasive. În consecinţă faţă de acest capăt al acţiunii, cererea reclamantului a fost respinsă, reclamantul având calitatea de „parte în pretenţii” care le cere a fost obligat corect la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Iar în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa a apreciat asupra cuantumului actelor cheltuieli, în cauză fiind îndeplinite pe fond condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul-recurent.
Recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Agriculturii sunt apreciate de Curte ca fondate, în parte sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 în vigoare la data formulării acţiunii abrogată prin Legea nr. 281/2010 în ceea ce priveşte soluţionarea prin admitere a capătului de acţiune având ca obiect obligarea celor două autorităţi, în solidar la plata de despăgubiri actualizată.
Considerentele expuse sunt comune ambelor recursuri, deoarece în esenţă motivele de recurs sunt aceleaşi fiind criticate respingerea excepţiilor invocate şi soluţia dată pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiilor invocate, care nu au fost reţinute respectiv a tardivităţii formulării cererii completatoare, a tardivităţii formulării acţiunii, a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, aceasta este corectă, în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Sentinţa recurată a fost dată ca urmare a rejudecării cauzei dispusă în baza deciziei nr. 5190 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din considerentele deciziei de casare, obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că au fost soluţionate irevocabil problema de drept referitoare la excepţia tardivităţii formulării şi a tardivităţii cererii de completare a acţiunii principale în raport de dispoziţiile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., calificându-se acţiunea reclamantului ca fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Iar casarea cu trimitere spre rejudecare a fost pentru ca instanţa de fond să verifice în concret, în raport de dispoziţiile art. 14 Legea nr. 381/2002 şi de atribuţiile fiecărei autorităţi implicate, dacă există sau nu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de despăgubiri, ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităţilor publice pentru eventuala pagubă suferită de către reclamantă.
Iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ individual şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privind un drept sau interes legitim.
Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care privesc cererile care au ca temei un pretins refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de reclamant la 1 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Tecuci, în raport de prevederile Legii nr. 381/2002, astfel încât în mod corect a fost respinsă inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Sentinţa recurată este în parte nelegală, fiind identificate condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia dată pe fondul cauzei, respectiv de obligare a pârâţilor-recurenţi Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata în solidar a sumei de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri către reclamant.
Soluţia dispusă pe fond este dată cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 998-999 C . civ., ca temei al răspunderii delictuale pentru cele două autorităţi, în cauză nefiind îndeplinite în opinia Curţii condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În primul rând în cauză nu mai există temei pentru a fi admisă şi finalizată cererea de despăgubiri formulată de reclamant, în condiţiile în care Legea nr. 381/2012 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 neexistând temei pentru aplicarea dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul obligării autorităţilor la întocmirea documentaţiei necesare în vederea adoptării unei hotărâri a Guvernului pentru constatarea stării de calamitate şi a adoptării unei hotărâri de guvern în acest sens.
În al treilea rând în cauză, pe fond Curtea apreciază că nu există culpa autorităţilor pârâte privind finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2010 în cauză neexistând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii ca temei al răspunderii materiale, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 998-999 C. civ., ca temei general al răspunderii civile delictuale.
Cererea de acordare de despăgubiri au în prezenta cauză caracter subsidiar în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 ea putând fi admisă numai în cazul constatării unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii a existenţei unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.
Curtea apreciază că în cauză nu există un refuz nejustificat de emitere a unei hotărâri de guvern prin care să se declare stare de calamitate naturală în agricultură. Iar această atribuţie ţine de competenţa exclusivă a Guvernului României şi reprezintă o facultate şi nu o obligaţie pentru Guvernul României. Acesta este singurul în măsură să aprecieze necesitatea şi oportunitatea emiterii unei hotărâri de guvern ca etapă finală a acordării despăgubirilor pentru pagube ca urmare a stării de calamitate naturală.
În mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză există o culpă a Guvernului României privind soluţionarea cererii reclamantului de acordare de despăgubiri respectiv neunitară, până la data abrogării Legii nr. 381/2002 a unei hotărâri de guvern în sensul solicitat de către reclamant.
Soluţia pe fond dispusă este nelegală şi în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 prin aprecierea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de norma legală prin informarea din 30 septembrie 2009. Această informare emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii privind efectele fenomenului de secetă şi acordare de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002 nu reprezintă o sesizare - cu un proiect de act normativ în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 pentru emiterea unei hotărâri de guvern, în cauză nefiind emis un proiect de hotărâre conform art. 3 lit. k) din H.G. nr. 8/2009 de către Ministerul Agriculturii. Informarea nu poate fi considerată o propunere sau un proiect de hotărâre de natură a produce efecte juridice şi nu poate constitui temei legal pentru elaborarea hotărârii de Guvern, neputându-se reţine culpa autorităţilor, respectiv neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002 privind derularea şi finalizarea procedurii respectiv emiterea hotărârii de guvern cu privire la declararea stării de calamitate. În cauză nu a existat un proiect de hotărâre ca temei pentru discutarea oportunităţii emiterii unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002 abrogată din 1 ianuarie 2010, prin Legea nr. 281/2010, instanţa de judecată neputându-se substitui autorităţii competente în privinţa emiterii unui act normativ cu caracter special.
Începând cu anul 2010 Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, nu se mai poate aplica întrucât nu corespunde legislaţiei comunitare în domeniul ajutoarelor de stat.
Posibilitatea aplicării ajutoarelor de stat existente la data aderării (s.n inclusiv a prevederilor Legii nr. 381/2002) s-a acordat României, prin Tratatul de Aderare - Anexa V. Cap.3 - Agricultură, pentru o perioadă de tranziţie de 3 ani (2007-2010). Potrivit Regulamentului nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a R (CF.) 70/2001 cât şi Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi Forestier 2007-2013 se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în concordanţă cu normele comunitare. În sensul că orice ajutor de stat care nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau oprit a mai produce efecte (acordarea despăgubirilor pentru pagube create de fenomene meteorologice nefavorabile fiind considerată ajutor de stat).
În acest sens a fost emisă O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli. Începând cu anul 2010, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, ordonanţă emisă în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (Cap.I din ordonanţă) cât şi în conformitate cu Regulamentul (CB) nr. 1857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70 2001 Cap.II din ordonanţă).
Se vor acorda, ca ajutoare de stat în înţelesul O.G. nr. 14/2010, despăgubiri privind bolile plantelor şi infestărilor parazitare ale acestora, despăgubiri privind pierderile cauzale de fenomenele meteorologice nefavorabile precum şi pentru plata primelor de asigurare.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Agriculturii.
Va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca nefondat capătul de acţiune privind obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri către reclamantă în sumă de 4.543,07 RON actualizată la data plăţii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 223 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să plătească în solidar reclamantului B.B. suma de 4.543,07 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată la data plăţii efective, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge recursul declarat de B.B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1343/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 138/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
