ICCJ. Decizia nr. 1472/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1472/2015
Dosar nr. 131/57/2013
Şedinţa publică de la 31 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
Sentinţa şi considerentele instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 227 din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţia inadmisibilităţii petitului doi din acţiunea introductivă şi a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. şi Preşedintele A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că actul contestat este un act administrativ cu caracter unilateral. Pentru a fi calificat act administrativ fiscal caracteristicile sale trebuie să se circumscrie definiţiei prevăzute de art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., respectiv de a fi actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Ori, se observă că prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nu se stabilesc, modifică sau sting raporturi de drept fiscal, al căror conţinut este explicitat de art. 21 şi 22 din O.G. nr. 92/2003, respectiv nu se stabilesc drepturi patrimoniale care, potrivit legii, ar rezulta din raporturile de drept material fiscal. per a contrario, ordinul a cărui valabilitate este dedusă judecăţii în prezenta cauză este un act administrativ propriu-zis, contestabil potrivit procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr. 554/2004, şi nu a procedurii speciale prevăzute de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, specifică exclusiv actelor administrativ fiscale.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Neconstituind act administrativ fiscal Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009 şi cum dreptul comun constituit în materie de Legea nr. 554/2004 prin dispoziţiile art. 18 reglementează în dreptul nostru contenciosul administrativ de plină jurisdicţie, obiectul acţiunii dedusă judecăţii îl constituie actul administrativ atacat şi nu răspunsul la procedura prealabilă.
În concluzie, excepţia inadmisibilităţii petitului doi din acţiunea introductivă de instanţă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Pe fondul litigiului, Curtea de Apel a apreciat că reclamanta a fost notificată iniţial la data de 12 august 2008, cu privire la nedepunerea în termen a declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit şi decontul privind taxa pe valoare adăugată.
Întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative ce-i reveneau pe parcursul unui semestru calendaristic, a fost notificată prin Adresa din 4 septembrie 2008 emisă de A.F.P. a municipiului Deva, cu privire la includerea sa pe lista contribuabililor inactivi. Această notificare a fost predată către P.R. pe baza Borderoului din 5 septembrie 2008, fiind aplicată ştampila de primire a serviciului poştal la data de 5 septembrie 2008.
Ulterior, reclamanta a mai fost notificată prin Adresa din 14 februarie 2009 cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor declarative, iar prin Adresa din 3 martie 2009 emisă de A.F.P. a municipiului Deva, a fost notificată cu privire la includerea sa pe lista contribuabililor inactivi. Această notificare a fost predată către P.R. pe baza Borderoului din 6 martie 2009, fiind aplicată ştampila de primire a serviciului poştal la data de 6 martie 2009.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009 a fost aprobată Lista contribuabililor inactivi, societatea reclamantă figurând la anexa la acest ordin. Totodată, prin acest ordin s-a dispus publicarea Listei contribuabililor inactivi pe pagina de internet a M.F.P. - portalul A.N.A.F., secţiunea Informaţii Publice - Informaţii despre contribuabili.
Prima instanţă a reţinut că pârâta a respectat procedura de notificare a reclamantei.
Notificarea reclamantei nu era necesar a răspunde exigenţelor de comunicare a actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., pentru că adresele în discuţie nu sunt acte administrativ fiscale. De asemenea, aşa cum rezultă din analiza excepţiei inadmisibilităţii petitului doi din acţiunea introductivă de instanţă, ordinul contestat nu reprezintă un act administrativ fiscal, ci un act administrativ propriu-zis, astfel că nici acesta nu trebuie să răspundă exigenţelor de comunicare mai sus menţionate, ci a celor prevăzute de procedura reglementată de Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 819/2008.
Din art. 3 al Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 819/2008 şi art. 2 din Anexa 1 la acesta rezultă că declararea contribuabililor inactivi se face începând cu data publicării în M. Of. al României, Partea I, a Ordinului preşedintelui A.N.A.F. pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi.
Rezultă că publicarea în M. Of. al României este modalitatea prevăzută de lege pentru comunicarea ordinului privind declararea ca inactivă a reclamantei.
Este adevărat că Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.167 din 29 mai 2009 nu a fost publicat în M. Of., astfel cum însăşi pârâta arată prin notele scrise depuse la dosar, însă nepublicarea ordinului nu atrage anularea ci o altă sancţiune, aceea a inexistenţei, cu consecinţa inopozabilităţii lui.
Neconstituind act administrativ fiscal, răspunsul la procedura prealabilă nu poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ, astfel că cererea de anulare a acestuia este inadmisibilă.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T.I. SRL.
2.1. Motivele de recurs
În motivele de recurs, recurenta a arătat că Ordinul nr. 1.167 din 29 mai 2009 prin care a fost declarată ca inactivă este un act administrativ fiscal, iar nu un act administrativ propriu-zis, cum greşit a considerat prima instanţă.
În susţinerea acestui aspect a menţionat că a fost declarată ca inactivă pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, respectiv nu a depus declaraţiile privind obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat şi nu a declarat achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional cu persoane înregistrate în scopuri de TVA.
A arătat recurenta că, în mod greşit, s-a respins acţiunea împotriva Deciziei A.N.A.F. din 3 noiembrie 2012, pentru că aceasta trebuia să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă, în raport de caracterul actului.
A precizat că în raport de natura actului, era necesar ca în cadrul procedurii de declarare ca inactiv, trebuia să se respecte cerinţele art. 44 C. proc. fisc. privind comunicarea actului, precum şi procedura prevăzută de Ordinul nr. 819/2008 cu privire la notificarea contribuabilului, aspect ce reprezintă o condiţie de legalitate a actului, că nu s-a făcut dovada comunicării efective a notificărilor.
Recurenta a considerat că nu s-au respectat prevederile art. 4 din Ordinul nr. 819/2008 privind publicarea ordinului de declarare ca inactivă a reclamantei, ceea ce constituie neîndeplinirea unei condiţii de valabilitate externă ulterioară emiterii actului administrativ.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimata A.N.A.F. a solicitat respingerea recursului pentru că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că a fost respectată procedura de notificare, că Ordinul nr. 1.167/2009 nu este un act administrativ fiscal, ci un act administrativ individual, pentru că se adresează unor contribuabili bine determinaţi, astfel că nu trebuie publicat.
S-a mai susţinut că a fost respectată procedura notificării, că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, astfel că, în mod corect, a fost declarată ca inactivă.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, starea de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor să emită decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, iar ulterior a fost precizată acţiunea în sensul anulării deciziei de soluţionare a contestaţiei şi în subsidiar, anularea parţială a Ordinului nr. 1.167/2009 emis de A.N.A.F.
Reclamanta a solicitat A.N.A.F. modificarea parţială a Ordinului nr. 1.167 din 29 mai 2009.
Prin Adresa din 18 martie 2013 s-a respins contestaţia reclamantei ca tardiv formulată.
În motivarea acestei soluţii, organul fiscal a apreciat că Ordinul nr. 1.167/2009 nu este act administrativ normativ, ci act administrativ individual, care potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 nu este supus regimului de publicare în M. Of., motiv pentru care efectele se produc de la data comunicării faţă de destinatari şi de la data aducerii la cunoştinţă publică faţă de terţi.
A apreciat autoritatea pârâtă că Ordinul nr. 1.167/2009 a fost publicat pe pagina de internet a A.N.A.F. şi că a intrat în vigoare la 11 iunie 2009, dată de la care curge termenul de formulare a contestaţiei administrative.
În rezumat, instanţa de fond a considerat că ordinul în cauză nu este act administrativ fiscal, astfel că răspunsul la plângerea prealabilă nu poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ.
Cu privire la calificarea Ordinului nr. 1.167/2009
Soluţia adoptată de instanţa de fond referitoare la calificarea Ordinului nr. 1.167/2009 este eronată.
Noţiunea de act administrativ fiscal este definită în cuprinsul art. 41 C. proc. fisc., ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Din preambulul Ordinului nr. 1.167/2009 rezultă că acesta a fost adoptat în baza art. 11 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 571/2003 şi art. 78 alin. (5) C. proc. fisc.
Se constată că ordinul a fost emis de organul fiscal în temeiul normelor de drept material fiscal şi procedural fiscal.
C. proc. fisc. determină în cuprinsul art. 16 conţinutul raportului de drept procedural fiscal, raport care cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.
Înţelesul noţiunii de obligaţie fiscală este determinat legal în C. proc. fisc., text care, în cuprinsul art. 22 lit. f) prevede că prin obligaţii fiscale se înţeleg orice obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Potrivit art. 81 C. proc. fisc., pentru aplicarea legilor fiscale, contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţii fiscale, în termenele stabilite de C. fisc.
Din conţinutul modelului de notificare care se transmite contribuabilului, în vederea declarării ca inactiv a acestuia, rezultă că organul fiscal a apreciat că reclamanta-recurentă nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative privind taxa pe valoare adăugată şi declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.
Or, toate acestea fac parte din conţinutul raportului de drept fiscal, actul fiind emis ca urmare a neîndeplinirii unei obligaţii fiscale.
Actele emise în realizarea unui raport de drept fiscal sunt acte administrative fiscale pentru că au fost adoptate de un organ fiscal în vederea aplicării legislaţiei fiscale.
Contrar celor arătate de instanţa de fond, obligaţiile declarative sunt elemente ale raportului de drept material fiscal, pentru că nu numai drepturile patrimoniale constituie elemente ale raportului fiscal, ci şi orice alte obligaţii care decurg din aplicarea legislaţiei fiscale.
Ca urmare, ordinul prin care un contribuabil este declarat inactiv face parte din categoria actelor administrativ fiscale, acesta fiind emis pentru că nu au fost îndeplinite obligaţiile fiscale declarative, iar consecinţele emiterii unui astfel de ordin sunt în plan fiscal, fiind reglementate de art. 11 alin. (11) şi (12) C. proc. fisc., spre exemplu anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, ceea ce conduce la pierderea dreptului de deducere a TVA.
Ordinul de declarare ca inactiv al unui contribuabil nu este act administrativ normativ cum s-a reţinut în cadrul contestaţiei procedurii administrative, ci act administrativ fiscal individual.
Având în vedere caracterul de act administrativ fiscal individual al ordinului, acesta trebuia comunicat în forma prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003, în sensul în care a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011.
În privinţa ordinului de declarare ca inactiv a unui contribuabil, se urmează procedura de contestare prevăzută de art. 205 şi 209 din O.G. nr. 92/2003, întrucât acesta este un act administrativ fiscal individual.
Din expunerea de mai sus, rezultă că prima instanţă a calificat greşit actul, motiv pentru care urmează a fi casată sentinţa, cu trimitere spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa de fond va verifica dacă răspunsul la contestaţie comunicat prin Adresa din 2013 este legal, dacă autoritatea pârâtă a adoptat actul în forma prevăzută de art. 210 şi 211 C. proc. fisc. şi dacă este cazul ca această autoritate să fie obligată să se pronunţe pe fondul contestaţiei.
Celelalte critici formulate în recurs nu vor mai fi analizate, deoarece în raport de calificarea Ordinului nr. 1.167/2009 ca fiind act administrativ fiscal, instanţa de trimitere va verifica modul de soluţionare a contestaţiei şi în funcţie de soluţia ce se va adopta sub acest aspect, se vor analiza, dacă va fi cazul, şi celelalte motive de nelegalitate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC T.I. SRL împotriva Sentinţei nr. 227 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 691/2015. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
