ICCJ. Decizia nr. 937/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 937/2015
Dosar nr. 12683/2/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Deliberând asupra prezentului recurs,
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22 decembrie 2010, sub nr. unic 12683/2/2010, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul C.M.I. - constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1716 din 28 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constata existenţa calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că dosarul având cota CNSAS ...... îl care ca titular pe pârât, care, în perioada în care era muncitor în cadrul Complexului economic „C.” Baia Mare, a fost recrutat ca informator în problema „Persoane cu intenţii de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau de rămânere ilegală în străinătate”, perioada colaborării fiind 1984 - 1988.
Dosarul conţine un Angajament din 17 decembrie 1984, întocmit olograf, prin care pârâtul se angajează să sprijine în mod secret şi organizat organele securităţii statului, materialul informativ pe care îl va furniza urmând să fie semnat cu numele conspirativ „D.”, mai multe note informative, întocmite şi semnate olograf de către pârât cu numele conspirativ „D.”.
În cauză a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 23 aprilie 2013 în care, la cap. VI „Concluzie”, se menţionează că angajamentul datat 17 decembrie 1984, nota de relaţii, notele informative expertizate şi subscrierile „D.” de pe notele informative aparţin pârâtului. Nu se poate stabili dacă semnătura de pe angajamentul datat 17 decembrie 1984 a fost sau nu executată de pârât”.
Instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Prima condiţie se referă la furnizarea unor informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi este îndeplinită, prin notele întocmite şi semnate olograf cu numele "D.", pârâtul furnizând informaţii despre o persoană care întreţine relaţii cu cetăţeni din străinătate, despre o altă persoană care ascultă "E.L." şi formulează critici cu privire la condiţiile de trai din România susţinând că „ar fi bine să fim ocupaţi de unguri, ei au de toate - vom avea atunci şi noi”.
De asemenea, a furnizat informaţii despre o persoană care avea intenţia de a pleca în străinătate.
Ascultarea posturilor de radio din ţările occidentale şi menţinerea legăturilor cu persoane aflate în străinătate constituiau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, având în vedere că acest regim încerca să limiteze cât se poate de mult contactul cetăţenilor români cu cetăţeni străini, precum şi accesul la sursele de informaţii din lumea occidentală, pentru a nu permite obţinerea unor informaţii despre condiţiile de viaţă din ţările respective, informaţii de natură să pună într-o lumină nefavorabilă regimul comunist prin comparaţie cu regimurile politice din ţările occidentale şi să determine apariţia intenţiei cetăţenilor români de a pleca din România şi de a se stabili în străinătate.
Nu doar intenţia de evaziune era o atitudine potrivnică regimului comunist, ci şi exprimarea unor critici la adresa condiţiilor de trai existente în perioada comunistă, asemenea critici nefiind tolerate de regimul politic din acea vreme, care considera că asigură cele mai bune condiţii de viaţă.
În ceea ce priveşte contestarea de către pârât a expertizei grafologice, instanţa a reţinut că, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
În speţă, raportul de expertiză a fost depus la data de 30 aprilie 2013, cu respectarea termenului reglementat de art. 209 C. proc. civ., iar primul termen după depunerea lucrării a fost 21 mai 2013, termen la care pârâtul, nemulţumit de concluziile expertizei, trebuia să ceară motivat o nouă expertiză.
La termenul de judecată din 21 mai 2013, apărătorul pârâtului s-a prezentat numai după rămânerea cauzei în pronunţare. Or, solicitarea de efectuare a unei noi expertize nu poate fi formulată în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar după rămânerea cauzei în pronunţare pentru a fi avute în vedere la deliberare.
În speţă, este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie reglementată de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. 24/2008, conform căreia informaţiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind vorba despre dreptul la viaţa privată prevăzut art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prev. de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul sus-menţionat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul C.M.I., pentru următoarele motive:
1. Cauza dedusă judecaţii a fost soluţionată cu încălcarea dreptului său la apărare ”în ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiza grafologică”.
A arătat recurentul, sub acest aspect, că a contestat faptul că ar fi autorul notelor informative şi al Angajamentului de colaborare, respectiv: nu este persoana care a realizat activitatea şi care a întocmit înscrisurile; persoana menţionată ca autor a fost completată olograf pe un document dactilografiat şi nu i-a fost precizat codul numeric personal; a dovedit existenţa unei alte persoane (C.O.), faţă de care instanţa de judecată nu a administrat nici o probă.
A solicitat administrarea unei probe cu expertiza grafologică, inclusiv participarea unui expert consilier, însă efectuarea acestei expertize s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare, respectiv fără convocarea şi participarea expertului consilier la procedură.
Instituţia însărcinată cu efectuarea expertizei, face parte din sistemul public al Statului iar, în cadrul acestei acţiuni publice, o astfel de desemnare este incompatibilă cu principiile CEDO de asigurare a respectării dreptului la un proces echitabil.
Din acest punct de vedere se impune rejudecarea pricinii în fond şi refacerea lucrării de expertiză în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate.
2. Lucrarea de expertiză tehnică nu este elocventă, nu reprezintă rezultatul unei evaluări ştiinţifice şi tehnice a materialului expertizat, concluziile expertizei se bazează exclusiv pe aprecierile subiective ale expertului. În cadrul acestei expertize nu există nici un fel de măsurare tehnică, de determinare a constantelor şi/sau a matricelor scrisului expertizat sau al celui de comparaţie.
3. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a reiterat apărarea conform căreia conţinutul materialului din notele informative nu este de natură a limita drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, dimpotrivă priveşte aspecte legate de integritatea teritorială şi siguranţa naţională dintr-o zonă disputată teritorial, respectiv nu constituie un act de poliţie politică.
Notele informative respective nu au cauzat niciunei persoane limitări ale drepturilor şi nici consecinţe în ceea ce priveşte propria persoană, motiv pentru care, neproducând nici un fel de consecinţe, ele nu reprezintă acte de poliţie politică.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte prima critică adusă sentinţei, referitoare la încălcarea dreptului la apărare al pârâtului, aceasta nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât instanţa de fond a pus în discuţia părţilor şi a încuviinţat pârâtului efectuarea unei expertize grafologice, cu participarea unui expert consilier, ca urmare a contestării de către acesta a faptului că ar fi autorul notelor informative şi al Angajamentului de colaborare.
Referitor la faptul că expertiza grafologică s-a desfăşurat fără convocarea şi participarea expertului consilier al pârâtului, Înalta Curte constată că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare al pârâtului, întrucât, din prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că la efectuarea expertizei există obligaţia de citare doar a părţilor din proces, anunţarea eventualilor experţi consilieri încuviinţaţi părţilor fiind în sarcina acestora, iar nu a expertului desemnat de instanţă.
Nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil nici faptul că a fost desemnată să efectueze expertiza grafologică o instituţie care ”face parte din sistemul public al Statului”, câtă vreme art. 201 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că atunci ”când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate”, iar în cauză este vorba de singura instituţie competentă pentru a presta acest tip de serviciu public şi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unor reglementări apte să asigure nu numai o înaltă specializare, dar şi gradul necesar de imparţialitate.
În plus, recurentul pârât, legal citat în proces, avea posibilitatea să ceară în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. o nouă expertiză.
Nici celelalte argumente subsumate apărării întemeiate pe aspectul că ar fi vorba de o altă persoană nu pot fi reţinute. Astfel, nu pot constitui dovezi, în sensul arătat de recurent, aspecte precum utilizarea unui formular dactilografiat, neprecizarea codului numeric personal (la un moment la care Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi care a introdus sistemul de evidenţă a persoanelor pe baza CNP nu fusese încă adoptată) indicarea unei alte persoane, cu nume asemănător, fără a prezenta vreo minimă dovadă că aceasta, iar nu pârâtul ar fi fost autoarea activităţilor, în condiţiile în care probele administrate în cauză converg către indicarea pârâtului ca autor.
Astfel, expertiza a stabilit că nota de relaţii şi notele informative semnate ”D.” aparţin recurentului-pârât, iar Angajamentul a fost scris de recurentul-pârât, neputându-se stabili cu certitudine doar aspectul dacă şi semnătura aparţine acestuia.
Or, este de observat că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului se încadrează în noţiunea de „colaborator al securităţii”.
Prin urmare, dacă legiuitorul ar fi urmărit stabilirea acestei calităţi exclusiv în cazul în care persoana în cauză ar fi semnat un angajament de colaborare, ar fi prevăzut expres această condiţie.
În aceste împrejurări, este irelevantă apărarea intimatului-pârât întemeiată pe principiul in dubio pro reo, prin raportare la angajamentul depus la dosar.
După cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune nici existenţa unui angajament scris, nici dovada unei încălcări efective a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cerinţele legale fiind acelea ca prin informaţiile transmise să se fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi ele să fie apte să îngrădească sau să suprime aceste drepturi.
Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza susţinerilor părţilor şi a probatoriului administrat, că pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator în anul 1984, de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Maramureş, în problema „Persoane cu intenţii de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau de rămânere ilegală în străinătate", calitate în care a furnizat informaţii care denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar ale persoanelor vizate, precum şi că acesta a conştientizat că persoanele la care se referă aceste informaţii pot face obiectul unor măsuri de urmărire şi verificare luate de organele de securitate, ceea ce presupune că a vizat această consecinţă constând în încălcarea dreptului la viaţă privată.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că înscrisurile depuse la dosar (Nota din 30 martie 1985, în care recurentul pârât informează în legătură cu M.L., care întreţine relaţii cu cetăţeni din exterior, Nota din 21 martie 1987 în care se consemnează că numita C.R. afirmă în prezenţa colegilor unele teze necorespunzătoare în legătură cu istoria poporului român, rezultând că nutreşte sentimente puternice ale naţionalismului maghiar, Nota informativă din 24 aprilie 1987, Nota informativă din 21 noiembrie 1988, prin care arată că numita Y. M. a afirmat că aspectele arătate într-un comunicat MAE referitor la un incident diplomatic nu sunt reale şi că incidentul ar fi fost regizat de autorităţile române, precum şi că în R.S.R. cetăţenii de naţionalitate maghiară sunt exploataţi, înlăturaţi din funcţii de conducere şi că românii vor să-i românizeze pe toţi cei de naţionalitate maghiară) sunt suficiente pentru a demonstra acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informaţiile invocate în nota de constatare îndeplinind, atât condiţia de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului (dreptul la viaţă privată, libertatea de exprimare).
Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.M.I. împotriva Sentinţei nr. 1716 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1671/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1469/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
