ICCJ. Decizia nr. 1523/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1523/2015
Dosar nr. 305/35/2013
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 11 din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC V.C. SRL, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
2.1. Motivele de casare
În susţinerea recursului declarat reclamanta a invocat în drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, precum şi atunci când au fost încălcate sau greşit aplicate normele de drept material.
2.2. Principalele argumente invocate
- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deşi reclamanta a indicat acest text de lege, se constată că nu s-au formulat în fapt critici referitoare la motivarea sentinţei.
- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susţinut în esenţă că instanţa a aplicat eronat prevederile legale, reţinând crearea de condiţii artificiale pentru ca societatea să beneficieze de sprijin financiar şi să obţină un avantaj ce contravine obiectivelor prevăzute de Ghidul solicitantului pentru măsura 312.
Astfel, reclamanta a arătat că nu poate constitui motiv de nelegalitate a cererii de finanţare existenţa unor similitudini între propria documentaţie şi cea a unei alte societăţi şi nici împrejurarea că, deşi societatea nu a desfăşurat nicio activitate de la înfiinţare, a încheiat un contract de prestări servicii de execuţie lucrări.
Reclamanta a precizat că a întrunit toate condiţiile de eligibilitate, astfel cum a stabilit iniţial însăşi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care a notificat societatea că se va proceda la semnarea contractului de finanţare, pentru ca, ulterior, la 1 an de la selectarea proiectului pentru finanţare, să susţină că nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
S-a învederat de asemenea, că Ghidul solicitantului nu interzice ca două societăţi distincte, cu patrimonii şi asociaţi diferiţi, chiar situate în aceeaşi localitate şi cu acelaşi obiect de activitate, să-şi elaboreze proiectele de finanţare prin acelaşi specialist, neavând relevanţă faptul că acesta a deţinut calitatea de administrator al societăţii tocmai în vederea întocmirii şi depunerii documentaţiei, firmă din care s-a retras la momentul aprobării iniţiale a proiectului.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă că nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, instanţa de fond reţinând justificat legalitatea şi temeinicia notificării privind declararea proiectului cu statut de contract neîncheiat.
Pârâta a învederat că, astfel cum a reţinut prima instanţă, la reverificarea documentaţiei s-a constatat că au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea sprijinului pe măsura 312 şi că societatea nu poate face dovada cofinanţării, fiind în imposibilitate de a implementa proiectul.
S-a arătat, sub primul aspect reţinut, că reverificarea a constatat existenţa similitudinilor dintre documentaţia reclamantei cu cea a SC F.V.C. SRL, respectiv: aceeaşi localizare a proiectelor, memorii justificative similare întocmite de acelaşi elaborator, acelaşi tip de activitate, acelaşi finanţator pentru cofinanţare, cerere depusă la aceeaşi dată şi aceeaşi unitate bancară, oferte identice pentru utilaje, unul dintre administratori comun pentru ambele societăţi şi pentru finanţatorul SC I.P. SRL.
Totodată, a precizat pârâta, ambele societăţi au fost înfiinţate în anul 2011, nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării, nu au angajaţi şi nu dispun de active corporale sau necorporale, aspecte de natură a susţine concluzia că nu se poate face dovada finanţării.
Pârâta a menţionat şi faptul că, în raport de valoarea cumulată a celor două proiecte, ce depăşeşte suma de 200.000 euro - valoarea maximă a sprijinului acordat pe măsura 312- de împrejurarea că societatea care asigura sumele de cofinanţare pentru cei doi beneficiari avea un obiect de activitate similar, dar nu se încadra pentru eligibilitate, s-au creat suspiciuni privind fracţionarea artificială a patrimoniului cu scopul de a depăşi plafonul maxim de sprijin financiar sau pentru a beneficia de mai multe proiecte în derulare pe aceeaşi măsură.
S-a învederat şi faptul că la solicitarea autorităţii pârâte, societatea reclamantă nu a fost în măsură să facă dovada existenţei în contul bancar a disponibilului de sumă care să acopere valoarea contribuţiei proprii, în care sens era necesar să ataşeze un extras de cont extins şi facturi fiscale privind efectuarea plăţilor.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta şi-a menţinut criticile formulate prin recursul declarat, invocând Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C 434 din 12 septembrie 2013, referitoare la interpretarea sintagmei „condiţii artificiale” şi la cele 2 cerinţe necesare a fi constatate cumulativ pentru respingerea finanţării unui proiect.
4.Procedura de soluţionare a recursului
4.1.Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iunie 2014.
Prin încheierea din 8 octombrie 2014, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, completul filtru a admis recursul în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecata în fond.
4.2.Cu privire la fondul recursului
4.2.1.Analiza motivelor de casare invocate
- Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,
Verificând considerentele sentinţei recurate, Curtea constată că acestea îndeplinesc exigenţele prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa analizând în mod adecvat probele dosarului şi explicând raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia de respingere a acţiunii.
De altfel, reclamanta nu a formulat critici concrete referitoare la motivarea sentinţei, rezumându-se la indicarea textului ce reglementează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
- Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
Curtea constată că nu se impune casarea hotărârii nici prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de textul de lege susmenţionat, reţinând în acest sens că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente.
De menţionat că reclamanta nu a negat nici existenţa similitudinilor între cererile de finanţare ale celor două societăţi şi nici faptul că nu desfăşurase nicio activitate de la înfiinţare, susţinând însă că aceste aspecte nu pot fi considerate ca atrăgând neeligibilitatea proiectului, nefiind prevăzute ca atare în legislaţia aplicabilă, respectiv, Ghidul solicitantului pentru măsura 312 sau Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008.
În susţinerea recursului, reclamanta s-a prevalat de Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C - 434/12 din 12 septembrie 2013, privind interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală.
Potrivit acestei hotărâri, este de competenţa instanţei să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată, s-a urmărit în exclusivitate obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
În aceeaşi hotărâre se arată că textul din regulament trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată să fie respinsă pentru motivul că un proiect de investiţii nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţi la acordarea ajutorului, fără a fi luate în considerare celelalte elemente obiective.
Susţinerile reclamantei privind nelegalitatea notificării şi împrejurarea că proiectul său de investiţii îndeplineşte condiţiile de eligibilitate nu au suport legal şi nici probator.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 nu se poate efectua nici o plată către beneficiari în cazul în care s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
În cauză, autoritatea pârâtă a făcut o corectă aplicare a acestei norme, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, stabilind că reclamanta, alături de o altă candidată la acordarea de plăţi, au procedat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii, încercând astfel a se depăşi plafonul maxim de sprijin financiar.
Or, o asemenea practică este interzisă de prevederile H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin programul 2007-2013.
Astfel, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din H.G. pentru beneficiarii care primesc finanţare pentru proiectele aferente măsurilor cuprinse în axa 3 din planul naţional de dezvoltare rurală, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate aceluiaşi beneficiar nu va depăşi 200.000 euro pe durata a 3 ani fiscali, perioadă care va fi evaluată pe o bază continuă, astfel încât pentru fiecare nouă acordare a unui ajutor de minimis se va determina suma totală a ajutorului de minimis acordat în anul fiscal în cauză, precum şi pe perioada ultimilor 2 ani fiscali.
Prima instanţă a interpretat în mod corect prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011, reţinând existenţa unei coordonări deliberate între societăţile implicate în proiecte de investiţii similare, în care sens a constatat că notificarea emisă de autoritatea pârâtă este legală şi temeinică, existând premisele creării de condiţii artificiale pentru a se beneficia de plăţi prin depăşirea plafonului maxim alocat măsurii 312.
Instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate prevăzută la pct. 6 din Fişa E 3.1 de verificare, justificat de existenţa similitudinilor dintre cererile de finanţare şi documentaţia prezentată de cei doi solicitanţi şi de împrejurarea că ambele societăţi - SC V.C. SRL şi SC F.V.C. SRL - precum şi finanţatorul lor, SC I.P. SRL, care le asigura valoarea necesară pentru cofinanţarea proiectelor au printre administratori aceeaşi persoană, V.A.A.
De menţionat că SC I.P. SRL este autorizată şi desfăşoară activităţi aferente cod CAEN similar cu cel al celorlalte două societăţi şi nu se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili.
Instanţa de fond a analizat în mod corect probele dosarului, constatând legalitatea actelor administrative prin care proiectul de investiţii al reclamantei a fost declarat cu statut de contract de finanţare neîncheiat, criticile formulate prin recurs fiind nefondate.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs
În raport de considerentele expuse mai sus, în baza art. 497 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC V.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 11/CA-PI din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 153/2015. Contencios → |
|---|
