ICCJ. Decizia nr. 153/2015. Contencios



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 153/2015

Dosar nr. 5904/2/2013

Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3474 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâtă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta B.C. for Romania-Opportunity Fund Cooperatief UA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea actelor administrative reprezentate de Atestatul C.N.V.M. nr. 37 din 16 aprilie 2013 şi ordonanţa C.N.V.M. nr. 105 din 16 aprilie 2013 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea respectivelor acte.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3. Procedura de soluționare a recursului

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2. Cu privire la fondul recursului. Renunţarea la acţiunea introductivă.

Intimata-reclamantă B.C. for Romania-Opportunity Fund Cooperatief UA a depus cerere de renunţare la judecata acţiunii introductive, întemeiată pe art. 406 alin. (5) C. proc. civ., solicitând a se lua act de renunţare, motivat de faptul că, în prezent, participaţiile în emitentul S.I.F. Oltenia, pe baza cărora recurenta a reţinut incidenţa presupusei concertări, au scăzut sub pragul de 5% şi, ca atare, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a actelor administrative nu se mai justifică continuarea acestui demers.

Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat a se lua act de cererea de renunţare.

4. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Faţă de cererea intimatei-reclamante de renunţare la judecata acţiunii introductive, după cum, potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi art., „Când renunţare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză”, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a admite recursul şi a anula hotărârea recurată, luând act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 3474 din 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Anulează hotărârea recurată, luând act că reclamanta B.C. for Romania-Opportunity Fund Cooperatief-UA a renunţat la judecarea cererii de suspendare a executării.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 153/2015. Contencios