ICCJ. Decizia nr. 1592/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1592/2015

Dosar nr. 911/44/2012

Şedinţa de la 3 aprilie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 26 februarie 2014 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimată acţiunea formulată de P.F.C. prin care a solicitat anularea raportului de evaluare din 07 noiembrie 2011, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi a efectelor produse de acesta.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că la data de 26 septembrie 2012 intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus note de şedinţă prin care a adus la cunoştinţă instanţei că a formulat cerere de strămutare care a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6093/1/2012 cu termen de judecată la data de 08 ianuarie 2013, dispunându-se suspendarea judecării dosarului de fond până la soluţionarea cererii de strămutare.

Prin încheierea nr. 31 din 8 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de A.N.I. privind strămutarea judecării cauzei.

Ulterior, la 23 decembrie 2013 intimata A.N.I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de reclamantul P.F.C., invocând excepţia autorităţii de lucru judecat.

La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2014, s-a repus cauza pe rol din oficiu, instanţa ridicând tot din oficiu excepţia perimării acţiunii, reţinându-se că dosarul a stat în nelucrare din vina contestatorului şi după soluţionarea cererii de strămutare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul P.F.C. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prezenta cauză a fost suspendată, aşa cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea cererii de strămutare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6093/1/2012. În acest context termenul de perimare de un an de zile, se apreciază de la data la care a încetat cauza de suspendare, respectiv data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra cererii de strămutare.

Cererea de strămutare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6093/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost soluţionată prin încheierea nr. 31 din 08 ianuarie 2013, astfel că instanţa de fond ar fi trebuit să aprecieze perimarea în raport cu această dată, acesta fiind momentul la care a încetat cauza de suspendare.

Recurentul consideră că termenul de perimare se împlinea la data de 09 ianuarie 2014.

Deşi prin concluziile verbale s-a făcut referire la dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., instanţa a pronunţat hotărârea recurată fără a se raporta în mod corect şi la conţinutul acestora.

În cauză, din moment ce suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devin aplicabile dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., suspendarea nefiind cauzată de lipsa de stăruinţă a recurentului.

Deci, termenul de perimare îşi începe cursul începând cu ziua următoare celei în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra cererii de strămutare, respectiv începând cu data de 08 ianuarie 2013.

Art. 249 C. proc. civ. stabileşte faptul că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură, ceea ce conduce la ideea că în prezenta cauză perimarea a fost întreruptă ca efect al emiterii citaţiei în data de 27 noiembrie 2013.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. civ.: „Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.”

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, intimatul a formulat cerere de strămutare care a fost soluţionată prin încheierea nr. 31 din 8 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 6093/1/2012.

Prin urmare, suspendarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea cererii de strămutare nu a fost cauzată de reclamant.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că termenul de perimare s-ar fi împlinit la data de 9 ianuarie 2014, iar cauza a fost repusă pe rol anterior acestei date prin emiterea citaţiilor din data de 27 noiembrie 2013 când părţile au fost citate pentru termenul din 16 ianuarie 2014.

De altfel, intimata a depus la dosar, pentru termenul din 16 ianuarie 2014, întâmpinare, care a fost comunicată recurentului.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi rezoluţia de la dosar fond, prin care instanţa, la data de 16 ianuarie 2014 a dispus efectuarea unei noi adrese către reclamant pentru a depune la dosar soluţia pronunţată de instanţa supremă asupra cererii de strămutare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a constatat perimată acţiunea reclamantului, motiv pentru care va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza toate apărările şi susţinerile părţilor, soluţionând cauza pe fond.

Prim urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P.F.C. împotriva sentinţei nr. 54/2014 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 03 aprilie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1592/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs