ICCJ. Decizia nr. 1740/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1740/2015
Dosar nr. 9555/2/2012
Şedinţa publică de la 28 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 decembrie 2012, sub nr. 9555/2/2012, reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.R.D.A., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei din 15 iunie 2012 emisă de O.R.D.A. şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 18 februarie 2013 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu A.P.M. prin care a solicitat respingerea cererii de anulare a Deciziei O.R.D.A. din 15 iunie 2012.
Prin Încheierea din data de 2 aprilie 2013, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de A.P.M.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 791 din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, şi admiterea cererii de intervenţie formulată de A.P.M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată, O.R.D.A. a avizat constituirea şi funcţionarea ca organism de gestiune colectivă a A.P.M., în conformitate cu dispoziţiile art. 125 şi urm. din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Legea nu prevede o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă, ci prevede expres situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru aceeaşi categorie de drepturi.
Din cuprinsul art. 124 şi art. 125 din Legea nr. 8/1996 rezultă că legea reglementează expres posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă, în mod separat, pentru gestionarea categoriilor distincte de drepturi, corespunzător unor domenii diferite de creanţe, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari, astfel că nu poate fi vorba de o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de creaţie.
Criticile reclamantei referitoare la faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi, şi nu pe aceleaşi categorii de opere gestionate colectiv, sunt nefondate.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 la emiterea Deciziei O.R.D.A. din 15 iunie 2012.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 791 din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta U.C.M.R. - A.D.A., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. Hotărârea recurată conţine motive străine de natura pricinii
Prima instanţă îşi întemeiază hotărârea exclusiv pe considerentul (analizat şi reformulat, în mod repetat, în motivarea sentinţei) că dispoziţiile legale "nu prevăd o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu ci, dimpotrivă, prevăd expres situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru aceeaşi categorie de drepturi".
Motivarea unică a hotărârii primei instanţe pe considerentul că se pot constitui şi funcţiona mai multe organisme de gestiune colectivă pe un domeniu este străină de natura pricinii, întrucât reclamanta nu a criticat Decizia O.R.D.A. din 15 iunie 2012 pentru motivul reţinut de prima instanţă.
Instanţa avea obligaţia să soluţioneze cererea de chemare în judecată în raport de obiectul şi motivele acesteia, şi nu în raport de alte motive ce nu au fost invocate de reclamanta U.C.M.R. - A.D.A.
3.2. Hotărârea recurată este nemotivată
Recurenta a solicitat anularea Deciziei O.R.D.A. din 15 iunie 2012, invocând nelegalitatea, întrucât la data emiterii acesteia nu erau întrunite cerinţele imperative ale art. 126 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996.
În egală măsură, s-a invocat nelegalitatea deciziei întrucât, dacă erau întrunite cerinţele de avizare a constituirii şi funcţionării intimatei, aceasta putea fi acordată pentru gestionarea drepturilor patrimoniale conexe de producător, şi nu a drepturilor patrimoniale de autor.
Critica U.C.M.R. - A.D.A. a fost confirmată prin depunerea de către O.R.D.A. la dosarul cauzei a Referatului direcţiei de specialitate din cadrul O.R.D.A., înregistrat la data de 15 iunie 2012, referat ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.
Toate aceste motive de natură a conduce la admiterea cererii de chemare în judecată nu au fost analizate de către prima instanţă, hotărârea pronunţată fiind nelegală, prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
3.3. Hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu ţine seama de faptul că Decizia O.R.D.A. din 15 iunie 2012 este contrară Referatului pe care se fundamentează, precum şi dispoziţiilor art. 125 alin. (3), art. 126 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996, pentru argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată, susţinute cu probele administrate în cauză, dar neanalizate de prima instanţă.
În concluzie, pentru motivele evidenţiate, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 5, 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ. şi art. 20 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea în tot a Sentinţei civile nr. 791 din 10 martie 2014, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, anulării Deciziei O.R.D.A. din 15 iunie 2012 şi obligării intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în recurs.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-intervenientă A.P.M. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:
(i) prima instanţă a respectat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident în cauză;
(ii) hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia, motive care se circumscriu obiectului dedus judecăţii prin cererea introductivă, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;
(iii) hotărârea pronunţată este dată cu aplicare corectă a legii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Examinarea acestui motiv de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi la chestiunile esenţiale deduse judecăţii atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin apărările de care autoritatea pârâtă şi intervenienta au înţeles să se prevaleze în cauză.
Se constată astfel, că prima instanţă nu a realizat o minimă examinare a motivelor de nelegalitate pe care reclamanta le-a invocat în susţinerea cererii de anulare a Deciziei O.R.D.A. din 15 iunie 2012.
Motivarea hotărârii recurate se rezumă la un singur considerent, acela că dispoziţiile legale nu prevăd o competenţă exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu.
Or, acest considerent este străin de natura pricinii, nelegalitatea deciziei contestate vizând cu totul alte aspecte, astfel cum acestea au fost detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Această conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.
Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea hotărârii făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 312 alin. (5) şi art. 314, coroborate cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa Sentinţa civilă nr. 791 din 10 martie 2014 şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. împotriva Sentinţei nr. 791 din 10 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1348/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1623/2015. Contencios → |
|---|
