ICCJ. Decizia nr. 185/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 185/2015
Dosar nr. 5135/2/2013
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 iulie 2013, sub nr. 5135/2/2013, reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a formulat o cerere de suspendare a executării actelor administrative emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., respectiv Decizia de impunere nr. F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 şi a R.I.F. nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013, în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată de plată în sumă de 16.349.003 lei şi 14.689.232 lei accesorii aferente, din care penalităţi în sumă de 6.072 lei, calculate până la data de 31 martie 2013, solicitând suspendarea executării actelor administrative mai sus menţionate în ceea ce priveşte obligarea la plata taxei pe valoarea adăugată în sumă de 16.349.003 lei şi a accesoriilor aferente, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anularea acestor acte administrativ fiscale.
1.2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 2332 din 19 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 şi a R.I.F. nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013 în ceea ce priveşte T.V.A. în valoare de 16.349.003 lei şi accesoriile aferente de 14.689.232, până la pronunţarea instanţei de fond.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.N.A.F. , criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În susținerea recursului, recurenta a arătat că în opinia sa hotărârea instanței de fond este nemotivată și cuprinde motive contradictorii.
De asemenea, recurenta a susținut că cererea de chemare în judecată nu este motivată în fapt și în drept, în sensul că nu s-a arătat nici un argument în raport de care instanța de fond să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin argumentele prezentate, recurenta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, atitudinea oscilantă a organului fiscal neputând conduce la concluzia că există caz bine justificat.
Recurenta a mai susținut că nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu fost demonstrată în cauză.
4. Procedura de soluționare a recursului.
4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 mai 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 10 iulie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4. Analiza motivului de casare invocat.
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în raport de susținerile părților dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal în privinţa căruia s-a solicită suspendarea executării, așa încât, nu va fi primit argumentul recurentei referitor la nedovedirea îndeplinirii celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
În acest sens, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în condiţiile în care, fără a antama fondul, a observat atitudinea oscilantă a autorităţilor fiscale, pe fondul existenţei unor opinii divergente soluţionate tot pe cale judiciară, anterior, în privinţa permiselor de călătorie emise membrilor de familie ai salariaţilor, justifică reţinerea unui dubiu în privinţa certitudinii obligaţiei de reţinere şi plată a T.V.A. în sumă de 16.349.003 lei şi 14.689.232 lei accesorii aferente, pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2010, de la salariaţii SC C.F.R.C. SA încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată care au beneficiat anual de autorizaţii de călătorie, pentru care societatea nu a colectat T.V.A., astfel că prin aceasta este realizată condiţia cazului bine justificat.
Concluzia existenţei unor indicii de nelegalitate a fost de altfel confirmată şi cu ocazia judecării cauzei pe fond și pronunțării sentinței nr. 3307 din 3 decembrie 2014 în Dosarul nr. 642/2/2014, prin care Curtea de Apel București a anulat parțial Decizia nr. 384 din 20 decembrie 2013 şi Decizia de impunere F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 şi raportul de inspecţie fiscală, menţinându-le numai în ceea ce priveşte suma de 935,97 lei T.V.A., 635,97 lei accesorii din care 633,33 lei majorări de întârziere şi 11,13 lei penalităţi.
De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.
Așadar, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba ireversibil activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din același act normativ.
P rin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2332 din 19 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2015. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 187/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
