ICCJ. Decizia nr. 363/2015. Contencios



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 363/2015

Dosar nr. 75291/1/3/2011

Şedinţa publică de la 2 februarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2662 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC H.C.D.F. SRL, în contradictoriu cu pârâţii M.S., C.A. - fost ministru, B.M. - D.O.P.S., D.T. şi Consiliul Local Ţăndărei, ca lipsită de interes cererea de anulare şi obligare eliberare acte şi ca nefondată cererea de obligare la plata daunelor.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC H.C.D.F. SRL.

În raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deşi a fost citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 lei şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila nr. 7 a dosarului de recurs, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

În atare situaţie, instanţa de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, dispunând anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamanta SC H.C.D.F. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2662 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 363/2015. Contencios