ICCJ. Decizia nr. 364/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 364/2015
Dosar nr. 591/42/2012*
Şedinţa publică de la 2 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 iulie 2012 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 590/42/2012, reclamantul L.A.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.I.”), a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. 3043I/G/II din 15 iunie 2012 emis de pârâtă.
În motivarea contestaţiei, reclamantul arată că A.N.I. s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât SC R. SRL, societate la care soţia sa deţine calitatea de asociat şi administrator, a încheiat un contract de prestări servicii cu R.A.T.P. Ploieşti.
Reclamantul susţine că A.N.I. a încălcat prevederile Legii nr. 176/2010, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea persoanei ce face obiectul evaluării de a-şi prezenta punctul de vedere.
De asemenea, în opinia reclamantului, A.N.I. a încălcat dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010 în cadrul desfăşurării evaluării în ceea ce priveşte informaţiile la care inspectorul de integritate are acces pe parcursul evaluării.
Mai susţine reclamantul că, nefiind informat despre evaluarea realizată de A.N.I., i-a fost încălcat dreptul de a prezenta date şi informaţii pe care le consideră necesare, dar şi dreptul la apărare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 176/2010. În acest sens, reclamantul arată că, în raportul de evaluare este menţionată data trimiterii primei adrese din 14 martie 2012, ca fiind data de 14 martie 2012. În aceeaşi zi, însă, prin adresa din 14 martie 2012, au fost transmise de către D.E.I. referitoare la datele personale ale reclamantului şi ale soţiei sale, aşa cum se afirmă în raportul de evaluare.
Fără a aştepta confirmarea de primire a adresei din partea reclamantului şi, cu atât mai puţin, a exercitării dreptului de a prezenta un punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, inspectorul A.N.I. a cerut în mod oficial unei instituţii informaţii care nu sunt publice cu privire la persoana sa şi a soţiei sale.
Prin urmare, reclamantul susţine că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută.
În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută de A.N.I., reclamantul consideră că au fost aplicate în mod eronat prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece contractul din 05 iulie 2011, încheiat între R.A.T.P. Ploieşti şi SC R. SRL era, conform prevederilor C. civ., un contract de locaţiune, iar nu un contract de prestări servicii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 330 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de reclamantul L.A.G. şi, în consecinţă, a constatat nul raportul de evaluare emis de A.N.I., reţinând, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile ale art. 13 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010, deoarece reclamantul nu a fost informat că face obiectul evaluării şi nu a fost invitat să prezinte un punct de vedere cu privire la informaţiile deţinute de pârâtă.
3. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă
Împotriva sentinţei nr. 330 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs pârâta A.N.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi susţinând, în esenţă, că activitatea de evaluare s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 990 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.N.I., a casat sentinţa nr. 330 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în sensul prevederilor art. 13 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamantul a fost informat printr-un număr de cinci adrese cu privire la derularea procedurii de evaluare şi a fost invitat conform procedurii legale, iar culpa pentru care nu a intrat în posesia datelor de procedură îi aparţine în totalitate reclamantului.
5. Hotărârea instanţei de rejudecare
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti nr. 590/42/2012*.
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 13 iunie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul L.A.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit raportului de evaluare contestat, reclamantul, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în perioada 2008-2012, începând cu data de 05 iulie 2011, s-a aflat în stare de incompatibilitate, dat fiind încheierea contractului de prestări servicii de către firma la care soţia, L.F.A., deţinea calitate de asociat şi administrator, respectiv SC R. SRL, cu R.A.T.P. Ploieşti, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti.
Apărările reclamantului în sensul încălcării de către pârâtă a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, referitoare la procedura de comunicare, invitare şi informare au fost examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 990 din 27 februarie 2014.
La data de 12 mai 2014, reclamantul a formulat cerere de suspendare a cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 3733/105/2014 al Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului din data de 05 iulie 2011, încheiat între R.A.T.P. Ploieşti şi SC R. SRL, cererea fiind respinsă de către instanţă astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 2 iunie 2014.
Având în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 74 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, î n ceea ce priveşte evaluarea elementelor situaţiei de incompatibilitate a reclamantului, pârâta a reţinut existenţa contractului din 05 iulie 2011 încheiat între R.A.T.P. Ploieşti şi SC R. SRL , având ca obiect prestări servicii, utilizatorul obligându-se să pună la dispoziţia furnizorului un spaţiu în suprafaţă de 1 mp pentru fiecare aparat în locaţii diferite, destinat folosinţei aparatelor, definite ca dozatore automate pentru produse alimentare şi băuturi răcoritoare, cu menţiunea că furnizorul va plăti utilizatorului, contravaloarea utilităţilor, consumul de energie electrică/aparat/lunar energie electrică.
Faţă de susţinerea reclamantului în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, în contextul existenţei unui contract de locaţiune care nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate anterior, Curtea de apel, raportat la prevederile art. 1777 C. civ. din 2009, a reţinut că, în speţă, c ontractul în discuţie se circumscrie prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, fiind un contract prin intermediul căruia societatea a desfăşurat o activitate comercială oferind spre vânzare diverse bunuri, nefiind în prezenţa unei simple locaţiuni, iar, prin activitatea desfăşurată, societatea a obţinut profit.
În consecinţă, instanţa a reţinut că în raportul de evaluare au fost expuse şi identificate elementele privind starea de incompatibilitate a reclamantului în acord cu textele de lege incidente, constatându-se în mod corect încălcarea dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003.
6. Recursul declarat de reclamantul L.A.G.
Împotriva Sentinţei civile nr. 151 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul L.A.G., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant învederează, însă, că acestea se circumscriu doar motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant critică hotărârea pronunţată de prima instanţă, în rejudecare, sub aspectul reţinerii faptului că, în cauză, contractul din 2012 se încadrează în categoriile de contracte prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că, în speţă, contractul de locaţiune nu este un contract de prestări servicii în sensul art. 90 din Legea nr. 161/2003. Se susţine că, în speţă, contractul din 2012 încheiat între R.A.T.P. Ploieşti şi SC R. SRL este un contract de locaţiune, în baza căruia societatea nu a realizat un profit în sensul comercial al raportului juridic. Sub acest aspect, se arată că profitul societăţii ar fi putut fi generat în baza unor raporturi juridice generate de contractele de vânzare-cumpărare de produse specifice (răcoritoare şi produse alimentare) către terţe persoane.
În privinţa naturii juridice a contractului în discuţie, recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 411 din vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii contractului - 5 iulie 2011, susţinând că prima instanţă în mod eronat s-a raportat la prevederile art. 1777 C. civ. din 2009.
Totodată, recurentul-reclamant invocă Raportul de evaluare nr. 28798/G/II din 10 iulie 2014 întocmit de A.N.I., prin care, în aceeaşi ipoteză, s-a reţinut că nu există conflict de interese.
În probaţiune, recurentul-reclamant a depus în faţa instanţei de recurs, în copie, adresa Primăriei Municipiului Ploieşti din 27 ianuari 2015, adresa din 29 aprilie 2012 a R.A.T.P. Ploieşti, adresa din 17 iulie 2014 a SC T.C.E. SA - Ploieşti, adresa din 18 august 2014 a SC R. SRL, balanţele SC R. SRL pentru perioada iulie-septembrie 2011 şi Raportul de evaluare nr. 28789/G/II din 10 iulie 2014 întocmit de A.N.I.
7. Apărările intimatei-pârâte A.N.I.
Intimata-pârâtă A.N.I. a depus concluziile scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, faţă de circumstanţele cauzei, în privinţa recurentului-reclamant în mod corect, prin raportul de evaluare contestat, s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 90 din Legea nr. 161/2003.
Cu referire la contractul în discuţie, intimata-pârâtă susţine că este un contract de prestări servicii, având ca părţi contractante R.A.T.P. Ploieşti, în calitate de utilizator, şi SC R. SRL, în calitate de furnizor, şi având ca obiect următoarele servicii: utilizatorul pune la dispoziţia furnizorului un spaţiu de 1 mp pentru fiecare aparat, iar furnizorul plăteşte utilizatorului contravaloarea utilităţilor, iar încasările din vânzarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice au contribuit la profitul SC R. SRL
Intimata-pârâtă susţine, raportat la prevederile art. 1777 C. civ. din 2009, că, în speţă, contractul din 05 iulie 2011, se circumscrie prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, iar recurentul-reclamant a încălcat regimul incompatibilităţilor în sensul prevederilor menţionate din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004.
8. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la recursul declarat în cauză.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
În sensul celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Raportului de evaluare nr. 3043I/G/II din 15 iunie 2012 întocmit de A.N.I., prin care s-a reţinut că, „în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, se află în stare de incompatibilitate în mandatul de consilier local din perioada 2008-2012, începând cu data de 05 iulie 2011, când s-a semnat contractul de prestări servicii de către firma la care soţia sa, L.F.A., deţine calitatea de asociat unic şi administrator, SC R. SRL cu R.A.T. Ploieşti, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti şi până la data de 04 iulie 2012 (data încetării contractului)”, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu prevederile art. 90 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi prevederile art. 9 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Cu referire la starea de incompatibilitate reţinută în sarcina recurentului-reclamant, dispoziţiile relevante menţionate în raportul de evaluare, în vigoare la data întocmirii actului, prevăd următoarele:
- art. 90 şi art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003:
„ Art. 90. - (1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.”
- art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali:
„ Art. 75. - Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;
c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri;
d) o altă autoritate din care fac parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. ”
Incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, presupune întrunirea cumulativă a următoarelor elemente în perioada supusă verificării:
a) persoana verificată să se afle în exercitarea unui mandat de consilier local sau judeţean;
b) persoana verificată menţionată la lit. a) sau soţul ori rudele sale de gradul I să îndeplinească una dintre funcţiile de conducere şi să deţină calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale enumerate de textul de lege;
c) societatea comercială menţionată la lit. b) să încheie cu autorităţile administraţiei publice locale din care face parte persoana verificată menţionată la lit. a), cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective unul dintre contractele enumerate de textul de lege, respectiv: contract comercial de prestări de servicii, contract comercial de executare de lucrări, contract comercial de furnizare de produse sau contract comercial de asociere.
Se observă că, pentru perioada verificată, nu se contestă existenţa elementelor menţionate la lit. a), lit. b) şi lit. c) teza întâi, respectiv:
- reclamantul L.A.G. se afla în exercitarea mandatului de consilier local (lit. a)) în cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti;
- soţia reclamantului, L.F.A., deţinea calitatea de asociat unic şi administrator la SC R. SRL (lit. b));
- SC R. SRL a încheiat cu R.A.T. Ploieşti, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, Contractul din 05 iulie 2011 (lit. c)) teza I).
În cauză, problema de drept vizează încadrarea contractului încheiat între SC R. SRL şi R.A.T.P. Ploieşti în categoriile de contracte comerciale enumerate de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, şi anume: de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau de asociere.
În raport cu lucrările dosarului, se observă că susţinerile părţilor litigante sunt în sensul că fie este un contract comercial de prestări servicii, opinie susţinută de intimata-pârâtă şi împărtăşită de prima instanţă, cu ocazia rejudecării, fie este un contract de locaţiune, care nu se circumscrie prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, opinie susţinută de recurentul-reclamant.
În mod uzual, prin contract comercial de prestări servicii se înţelege contractul prin care o parte, numită prestator, se obligă să presteze servicii unei alte părţi, numite beneficiar, în schimbul unui preţ.
Prin contractul din 05 iulie 2011, R.A.T.P. Ploieşti, denumită utilizator, se obligă să pună la dispoziţia SC R. SRL, în calitate de furnizor, „un spaţiu în suprafaţa de 1 mp pentru fiecare aparat în locaţii diferite, destinată folosineţi aparatelor definite ca dozatoare automate pentru produse alimentare şi băuturi răcoritoare, iar furnizorul SC R. SRL va plăti utilizatorului R.A.T.P. Ploieşti contravaloarea utilităţilor calculată conform criteriilor menţionate în contract.
Intimata-pârâtă, realizând o analiză formală a clauzelor contractuale, a calificat convenţia încheiată între cele două persoane juridice ca fiind un contract comercial de prestări servicii în sensul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, raportat în principal la denumirile de furnizor şi utilizator, folosite în cuprinsul actului.
În ceea ce priveşte dreptul comun aplicabil contractului în litigiu, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului tempus regit actum, contractului încheiat la data de 5 iulie 2011 îi sunt aplicabile prevederile C. civ. din 1864, deoarece Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (care a abrogat C. civ. din 1864) a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, iar, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011, „ Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor ”.
Astfel fiind, reţinând aplicabilitatea C. civ. din 1864, Înalta Curte constată că, potrivit art. 977 din acest Cod, „i nterpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor ”.
În aplicarea dispoziţiilor citate C. civ., Înalta Curte observă că intenţia comună a părţilor este de a califica respectivul contract ca fiind un contract de închiriere/locaţiune, în acest sens fiind adresa din 29 aprilie 2014 a R.A.T.P. Ploieşti (fila 25 la dosarul de recurs), adresa din 17 iulie 2014 a SC T.C.E. SA - Ploieşti, înfiinţată prin reorganizarea administrativă a R.A.T.P. Ploieşti (fila 26 la dosarul de recurs) şi adresa din 18 august 2014 a SC R. SRL, balanţele SC R. SRL (fila 27 la dosarul de recurs).
Contrar celor reţinute de judecătorul fondului şi apărărilor intimatei-pârâte, Înalta Curte reţine că respectiva convenţie nu poate fi calificată ca un contract comercial de prestări servicii doar din considerente de terminologie (utilizarea în cuprinsul contractului, a termenilor furnizor şi utilizator) şi în pofida atât a intenţiei comune a părţilor în sensul exprimării acordului de voinţă pentru încheierea unui contract de locaţiune, cât şi a clauzelor contractuale care prevăd punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru amplasarea unor dozatoare automate de produse alimentare şi băuturi răcoritoare în schimbul contravalorii utilităţilor.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că, în speţă, contractul de locaţiune încheiat între R.A.T.P. Ploieşti şi SC R. SRL nu se încadrează în niciuna dintre cele patru categorii de contracte comerciale enumerate de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, respectiv: contracte de prestări de servicii, contracte de executare de lucrări, contracte de furnizare de produse sau contracte de asociere.
La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa anterioară reprezentată de Decizia nr. 2320 din 20 mai 2014, prin care, într-o speţă similară, s-a reţinut că nu este un contract de prestări servicii în sensul art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 contractul de locaţiune având ca obiect acordarea în beneficiul unei societăţi (similare cu SC R. SRL) a dreptului de folosinţă şi de utilizare a unor stâlpi aflaţi în administrarea SC. T.P.L. SA pentru a se monta panouri şi materiale publicitare în schimbul unei chirii, prestaţii lunare în bani a beneficiarului.
Totodată, se reţine că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nici raportul de evaluare şi nici probatoriul administrat nu demonstrează că încheierea contractului în discuţie ar fi fost precedată de o decizie a autorităţii publice (Consiliul Local al Municipiului Ploieşti) la a cărei adoptare ar fi participat recurentul-reclamant, în calitate de consilier local.
Împrejurarea că recurentul-reclamant a participat la şedinţa Consiliului Local al Municipiului Ploieşti în care a fost adoptată Hotărârea nr. 50 din 11 februarie 2011 privind aprobarea bugetului Municipiului Ploieşti pe anul 2011, care a vizat şi aprobarea bugetului R.A.T.P. Ploieşti, nu fundamentează incidenţa dispoziţiilor respective din Legea nr. 393/2004, deoarece contractul în litigiu nu presupune o grevare a bugetului aprobat în beneficiul SC R. SRL de vreme ce regia autonomă nu a efectuat nicio plată către societate, ci, dimpotrivă, societatea a plătit regiei autonome contravaloarea utilităţilor aferente.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul L.A.G. şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei formulate de reclamant, cu consecinţa anulării Raportului de evaluare emis de A.N.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.A.G. împotriva sentinţei civile nr. 151 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite contestaţia formulată de reclamantul L.A.G. și, în consecinţă, anulează Raportul de evaluare nr. 30431/G/II din 15 iunie 2012 emis de A.N.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 363/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 352/2015. Contencios → |
|---|
